KorAP: Find »[drukola/base=tranzitivitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...16 >

378 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona de trecere între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși, ci de funcția pe care o ocupă în grup sau în propoziție. Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sau indirecte (Blinkenberg 196050) care vin să completeze verbul. Aceste trei tipuri de definiții pot reflecta și situația din limbile ergative, din moment ce nu se face referire la rolul semantic al subiectului și al obiectului/obiectelor. Prin urmare, definițiile sintactice ale tranzitivității (prezente în foarte multe lucrări, printre care: Pană Dindelegan 1967: 1551, Creissels 1995: 24752, Rousseau 1998: 86−11053) sunt aplicabile ambelor tipuri de limbi, așa cum și mecanismele sintactice care afectează tranzitivitatea sunt compatibile cu sisteme lingvistice diferite (vezi infra, 6

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și al obiectului/obiectelor. Prin urmare, definițiile sintactice ale tranzitivității (prezente în foarte multe lucrări, printre care: Pană Dindelegan 1967: 1551, Creissels 1995: 24752, Rousseau 1998: 86−11053) sunt aplicabile ambelor tipuri de limbi, așa cum și mecanismele sintactice care afectează tranzitivitatea sunt compatibile cu sisteme lingvistice diferite (vezi infra, 6.), cu condiția stabilirii unor corespondențe între denumirile cazurilor implicate în definiție și a considerării conceptelor subiect și obiect cu rezerva necesară (vezi supra, 4.). În ceea ce privește definițiile care pun accent pe latura

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sisteme lingvistice diferite (vezi infra, 6.), cu condiția stabilirii unor corespondențe între denumirile cazurilor implicate în definiție și a considerării conceptelor subiect și obiect cu rezerva necesară (vezi supra, 4.). În ceea ce privește definițiile care pun accent pe latura semantică a fenomenului tranzitivității, posibilitatea de aplicare la sistemele ergative trebuie analizată pentru fiecare limbă în parte. Liao (2002: 143) atrage atenția asupra faptului că tranzitivitatea reflectă nu numai numărul argumentelor principale, ci este și rezultatul unei combinații de factori semantici, morfologici și sintactici

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și obiect cu rezerva necesară (vezi supra, 4.). În ceea ce privește definițiile care pun accent pe latura semantică a fenomenului tranzitivității, posibilitatea de aplicare la sistemele ergative trebuie analizată pentru fiecare limbă în parte. Liao (2002: 143) atrage atenția asupra faptului că tranzitivitatea reflectă nu numai numărul argumentelor principale, ci este și rezultatul unei combinații de factori semantici, morfologici și sintactici. Definirea noțiunii de tranzitivitate semantică diferă de la un autor la altul și diferă în funcție de accentul pus fie pe rolul semantic al participanților

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la sistemele ergative trebuie analizată pentru fiecare limbă în parte. Liao (2002: 143) atrage atenția asupra faptului că tranzitivitatea reflectă nu numai numărul argumentelor principale, ci este și rezultatul unei combinații de factori semantici, morfologici și sintactici. Definirea noțiunii de tranzitivitate semantică diferă de la un autor la altul și diferă în funcție de accentul pus fie pe rolul semantic al participanților la acțiune, fie pe mecanismul logico-semantic relevant. Astfel, Creissels (2004b) arată că verbele construite cu doi termeni nominali reprezentând agentivul și pacientivul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
multe limbi (însă nu în toate). Creissels (2004b) definește construcția tranzitivă ca fiind cea în care apare cuplul agentiv−pacientiv, iar cea intranzitivă, construcția în care nu apare acest cuplu. Cooreman, Fox și Givón (1984: 3)54 definesc noțiunea de tranzitivitate semantică prototipică în funcție de Agent și Pacient și de relația acestora cu verbul: Agentul = cauză vizibilă, tăcută, intenționată, controlată, Pacientul = rezultat vizibil, tăcut, neintenționat, fără control, iar verbul trebuie să fie compact, perfectiv, real. Tsunoda (198155, 198556) este de părere că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și de relația acestora cu verbul: Agentul = cauză vizibilă, tăcută, intenționată, controlată, Pacientul = rezultat vizibil, tăcut, neintenționat, fără control, iar verbul trebuie să fie compact, perfectiv, real. Tsunoda (198155, 198556) este de părere că noțiunea de bază care organizează semantica tranzitivității este gradul de afectare. Desclés (1998: 164) consideră, în schimb, gradul de control ca fiind indispensabil pentru o bună înțelegere a tranzitivității. Controlul reprezintă capacitatea de a declanșa și de a întrerupe o activitate sau o acțiune și funcționează urmând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să fie compact, perfectiv, real. Tsunoda (198155, 198556) este de părere că noțiunea de bază care organizează semantica tranzitivității este gradul de afectare. Desclés (1998: 164) consideră, în schimb, gradul de control ca fiind indispensabil pentru o bună înțelegere a tranzitivității. Controlul reprezintă capacitatea de a declanșa și de a întrerupe o activitate sau o acțiune și funcționează urmând ierarhia: uman > animat > instrument > forță a naturii. Controlul este expresia gramaticalizată a unui punct de vedere asupra unei schimbări (o activitate sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a naturii. Controlul este expresia gramaticalizată a unui punct de vedere asupra unei schimbări (o activitate sau o acțiune). Există un continuum al controlului gramatical, conform ierarhiei: teleonomie > anticipare > agent > instrument > forță. Noțiunea de control este deci necesară pentru definirea tranzitivității semantice (Desclés 1998: 164−165). Desclés (1998: 166) propune următoarea schemă a tranzitivității semantice: tranzitivitatea semantică există dacă un agent afectează direct sau indirect (eventual, cu ajutorul unui instrument) o acțiune, controlând-o; această acțiune afectează un pacient printr-o schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
schimbări (o activitate sau o acțiune). Există un continuum al controlului gramatical, conform ierarhiei: teleonomie > anticipare > agent > instrument > forță. Noțiunea de control este deci necesară pentru definirea tranzitivității semantice (Desclés 1998: 164−165). Desclés (1998: 166) propune următoarea schemă a tranzitivității semantice: tranzitivitatea semantică există dacă un agent afectează direct sau indirect (eventual, cu ajutorul unui instrument) o acțiune, controlând-o; această acțiune afectează un pacient printr-o schimbare de poziție sau printr-o schimbare de stare; pacientul poate fi inanimat sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
activitate sau o acțiune). Există un continuum al controlului gramatical, conform ierarhiei: teleonomie > anticipare > agent > instrument > forță. Noțiunea de control este deci necesară pentru definirea tranzitivității semantice (Desclés 1998: 164−165). Desclés (1998: 166) propune următoarea schemă a tranzitivității semantice: tranzitivitatea semantică există dacă un agent afectează direct sau indirect (eventual, cu ajutorul unui instrument) o acțiune, controlând-o; această acțiune afectează un pacient printr-o schimbare de poziție sau printr-o schimbare de stare; pacientul poate fi inanimat sau animat, incapabil

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o acțiune, controlând-o; această acțiune afectează un pacient printr-o schimbare de poziție sau printr-o schimbare de stare; pacientul poate fi inanimat sau animat, incapabil de control sau având el însuși o anumită capacitate de control. 5.2. Tranzitivitate vs alte concepte În diferite studii a fost subliniată relația dintre tranzitivitate și alte noțiuni sintactice și semantice. Tchekhoff (1979: 286) afirmă că în toate limbile există o legătură între posesie și tranzitivitate și face referire la analiza lui Benveniste

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de poziție sau printr-o schimbare de stare; pacientul poate fi inanimat sau animat, incapabil de control sau având el însuși o anumită capacitate de control. 5.2. Tranzitivitate vs alte concepte În diferite studii a fost subliniată relația dintre tranzitivitate și alte noțiuni sintactice și semantice. Tchekhoff (1979: 286) afirmă că în toate limbile există o legătură între posesie și tranzitivitate și face referire la analiza lui Benveniste, care a analizat perfectul tranzitiv ca fiind o construcție posesivă. Creissels (1995

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o anumită capacitate de control. 5.2. Tranzitivitate vs alte concepte În diferite studii a fost subliniată relația dintre tranzitivitate și alte noțiuni sintactice și semantice. Tchekhoff (1979: 286) afirmă că în toate limbile există o legătură între posesie și tranzitivitate și face referire la analiza lui Benveniste, care a analizat perfectul tranzitiv ca fiind o construcție posesivă. Creissels (1995: 248), între mulți alții, subliniază că distincția tranzitiv/intranzitiv este relevantă pentru variația morfologică (diateză)57. Gildea (2003) susține cu date

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
analizat perfectul tranzitiv ca fiind o construcție posesivă. Creissels (1995: 248), între mulți alții, subliniază că distincția tranzitiv/intranzitiv este relevantă pentru variația morfologică (diateză)57. Gildea (2003) susține cu date din limbile din Caraibe că există o relație între tranzitivitate și timpul verbal: structurile cu viitor sunt mai tranzitive decât cele conținând un verb la trecut. Pentru problemele discutate în acest capitol interesează însă mai ales relația dintre tranzitivitate și ergativitate. Gildea (2003), citându-i pe Hopper și Thompson (1980

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu date din limbile din Caraibe că există o relație între tranzitivitate și timpul verbal: structurile cu viitor sunt mai tranzitive decât cele conținând un verb la trecut. Pentru problemele discutate în acest capitol interesează însă mai ales relația dintre tranzitivitate și ergativitate. Gildea (2003), citându-i pe Hopper și Thompson (1980)58, arată că gramatica ergativă este sensibilă la tranzitivitate, iar partea ergativă dintr-o limbă în care există partiție acuzativ/ergativ este mai tranzitivă decât partea nonergativă. Acest tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitive decât cele conținând un verb la trecut. Pentru problemele discutate în acest capitol interesează însă mai ales relația dintre tranzitivitate și ergativitate. Gildea (2003), citându-i pe Hopper și Thompson (1980)58, arată că gramatica ergativă este sensibilă la tranzitivitate, iar partea ergativă dintr-o limbă în care există partiție acuzativ/ergativ este mai tranzitivă decât partea nonergativă. Acest tip de relație este discutat pe larg în câteva studii ale lingvistului francez D. Creissels (2004a, 2006, 2007). Autorul arată că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan (2003a și alte studii) − nu este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de a permite comparația enunțurilor nu numai în interiorul aceleiași limbi, ci

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan (2003a și alte studii) − nu este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de a permite comparația enunțurilor nu numai în interiorul aceleiași limbi, ci și între limbi diferite (din perspectiva lingvisticii generale). Articolul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de a permite comparația enunțurilor nu numai în interiorul aceleiași limbi, ci și între limbi diferite (din perspectiva lingvisticii generale). Articolul realizat de Hopper și Thompson (1980) este studiul cel mai citat despre tranzitivitatea scalară, potrivit lui Lazard (1998: 56). La acești autori, tranzitivitatea este un continuum 60 − de la cea înaltă, la cea slabă − în funcție de anumiți parametri ai tranzitivității (Desclés 1998: 163). Hopper și Thompson (1980: 252) au stabilit câteva criterii de tranzitivitate în funcție de actanță

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a permite comparația enunțurilor nu numai în interiorul aceleiași limbi, ci și între limbi diferite (din perspectiva lingvisticii generale). Articolul realizat de Hopper și Thompson (1980) este studiul cel mai citat despre tranzitivitatea scalară, potrivit lui Lazard (1998: 56). La acești autori, tranzitivitatea este un continuum 60 − de la cea înaltă, la cea slabă − în funcție de anumiți parametri ai tranzitivității (Desclés 1998: 163). Hopper și Thompson (1980: 252) au stabilit câteva criterii de tranzitivitate în funcție de actanță, aspect, determinarea nominală și enunțare, pe care le voi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]