40,073 matches
-
așadar, motivele de optimism după care tânjesc? în mâna întinsă a pensionarului incapabil să-și cumpere din propria-i pensie un ciorap gros? în deruta celor de vârsta mea, încremeniți în așteptarea unei soluții miraculoase, care să-i elibereze de trecutul penibil și, simultan, să-i proiecteze într-o lume a normalității? în indiferența de roboți a celor foarte tineri, pe care absența compactă a perspectivei îi face, de pe la cincisprezece-șaisprezece ani, inapți pentru orice altă idee decât a luării lumii în
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
stăpâni lacrimile; spre a nu fi văzut, el își acoperă chipul cu mantia. Regresiunea în timp și spațiu îi provoacă nostalgii. Nimeni, cu excepția regelui, nu observă plânsul oaspetelui. Aedul continuă să cânte fapte petrecute la Troia: și din nou, retrăind trecutul, Ulise plânge. Regele văzând suferințele eroului, oprește banchetul și îi invită pe comeseni să participe la un concurs atletic unde Ulise își dovedește măiestria. După concurs se revine la banchet. De data asta, aedul ,,începe și-o altă frumoasă cântare
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
lui inimaginabile a rămas obsesiv în memorie. Poetul Rady Gyr revenit de la Aiud, se imaginează revenit de la Troia, asemenea lui Ulise ,,bântuit de mari suferințe'', în mijlocul unui banchet unde participanții petrec veseli, în timp ce pe el însuși gândul îl duce în trecut, la tragedia pe care Troia comunistă a provocat-o unei țări întregi; spre deosebire de ceilalți comeseni, el petrece în realitate cu eroii de odinioară pe care i-a văzut căzând în crunta bătălie: ,, În fruntea mesei stau cu mirt pe tâmple
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
Aiudul (,,Aiudule, Aiudule,/ temniță cruntă...''), reminiscențele îl năpădesc fără încetare, redevenind fapte prezente: ,, Iar când pe sânii calzi ai Penelopei pun fruntea în afund culcuș fierbinte eu sânger încă-n trânte cu ciclopii sau rătăcesc pe mări cu oseminte'' rănile trecutului rămân veșnic deschise, dureroase, răni pe care nici desmierdările iubitei nu le pot vindeca: ,, Cu dornice săruturi ne-ntrerupte muierea îmi desmiardă la-ntâmplare pe piept, pe brațe, rănile din lupte, crezând că urma lor nu mă mai doare''. El însuși
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
cele ale morților veniți de departe, tocmai de la Troia: ,, Ci eu sunt tot o rană nevăzută și răni mi-s ochii ăștia stinșii, goii. Femeia mea sau morții mă sărută veniți în pat de sub cenușa Troii?'' Prezentul se metamorfozează în trecut, iar trecutul țâșnește în prezent: orice s-ar întâmpla, eroul a rămas pentru totdeauna ,,sub zidurile Troii'': ,, Din nou mă pierd în valuri cu năierii mă prind, din nou, în lupte cu strigoii, alunec dintre coapsele muierii și mă-ngrop
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
morților veniți de departe, tocmai de la Troia: ,, Ci eu sunt tot o rană nevăzută și răni mi-s ochii ăștia stinșii, goii. Femeia mea sau morții mă sărută veniți în pat de sub cenușa Troii?'' Prezentul se metamorfozează în trecut, iar trecutul țâșnește în prezent: orice s-ar întâmpla, eroul a rămas pentru totdeauna ,,sub zidurile Troii'': ,, Din nou mă pierd în valuri cu năierii mă prind, din nou, în lupte cu strigoii, alunec dintre coapsele muierii și mă-ngrop iar sub
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
din nou, în lupte cu strigoii, alunec dintre coapsele muierii și mă-ngrop iar sub zidurile Troii. Eu am rămas sub zidurile Troii!'' (Radu Gyr, Întoarcerea lui Ulise) Indiferent de adevărurile istorice ale războiului troian este, asemenea atâtor fapte ale trecutului grec și roman, cel puțin pentru europeni o realitate, o realitate eternă aflată în afară de timp și spațiu. Sub zidurile cetății lui Priam, eroii au trecut prin grele încercări existențiale, încercări rămase datorită lui Homer proverbiale peste milenii: ne regăsim permanent
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
în faptele petrecute la asediul cetății lui Priam și ne simțim solidari cu eroii cântați odinioară de Homer. Radu Gyr se identifică cu regele Itacăi datorită suferințelor îndurate, luptei eroice duse în încleștări devenite mitice. Pentru poetul român, tot acest trecut se subliniază în cântec tragic. Troia comunistă ne va provoca încă lungă vreme lacrimi și durere și ne vom aminti de ea și fără prezența aedului. Asemenea poetului noi ne aflăm încă ,,sub zidurile Troii''. P.S. Ne-a părăsit de
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
perdeaua unei retorici fals ludice, voit desentimentalizate, poezia lui Augustin Pop reabilitează conceptul "angajării", terfelit, în răstimpul puterii comuniste, de industria barzilor ce l-au adulat, indicînd că e posibilă o punte onorabilă peste acest hiatus către poezia onest-militantă din trecut. Scriitura uscată, echivoc surîzătoare, persiflatoare în cheia absurdului, în bună măsură atașată discursului suprarealist, dovedește, la rîndul ei, că nici o temă și nici o modalitate poetică nu dispar, ci doar se transformă, evoluează odată cu evoluția contextului istoric. Aliajul dintre conștiința civilă
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
și falsa formare spirituală pe care a exercitat-o asupra a zeci de serii de absolvenți ai Facultății de filosofie, care la rîndul lor deveneau profesori de "marxism-leninism"", profesorul de filosofie orientată și eseistul în cauză încearcă azi a rescrie trecutul într-o eteroclită perspectivă a persecuției. Ne aduce la cunoștință că tatăl d-sale, comunist înainte de 1944, a izbutit, spre a scăpa de plecarea "la țară" (din Brașov) a se "refugia" nu în altă parte decît în Capitală, "aciuîndu-se în calitate de
Intelectualul în istorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14377_a_15702]
-
stîrnesc în categoria celor înclinați a oscila între cauze opuse, fără un alt motiv demn de crezare decît imboldul oportunist, decît dorința de-a cădea mereu în picioare. Bujor Nedelcovici pune degetul pe rană: "Cei care "au făcut istoria în trecut" încearcă din nou să-și "așeze fotoliile în sensul istoriei actuale"". Regretabil că nu o dată cu concursul, fie și pasiv, al unor comentatori din ce în ce mai indiferenți, mai comozi, ori...dedați și ei la ambiguitate.
Intelectualul în istorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14377_a_15702]
-
a creat, darnic, poeți de soi, Iar ei au creat, în neștire, doar soldățoi." Printre oamenii care se învârteau la Maiak erau destui neomarxiști și neocomuniști de toate orientările, dar nu ei dădeau tonul. Tendința aceasta murise, rămăsese de domeniul trecutului. Ea apăruse în anii ’50, ca o reacție firească la samavolnicia stalinistă: sprijinindu-se pe tezele clasicilor marxism-leninismului; apelând la ele, oamenii încercau să determine puterea să respecte aceste principii luminoase. Dar autoritățile nu mai luau de mult în seamă
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
de alți oameni, în fața sediului CC al PCR. L-ați văzut, odată cu noi toți, pe Nicolae Ceaușescu plecând precipitat cu helicopterul. Ce gândeați atunci? Cum vi se înfățișa viitorul? OCTAVIAN PALER: Am impresia că o să sfârșesc prin a crede că trecutul, în loc să moară, se transformă în rebus. Sau că am mers prin viață asemenea unui somnambul. În dimineața la care vă referiți, totul mi se părea de o simplitate pe care acum n-o mai pot socoti nici, măcar, naivă. Nu
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
în limitele adevărului”. Mă întrebați în ce constă identitatea noastră. Dar mai avem oare o identitate? Uneori, stau în cumpănă. Îmi spun: nu cumva tot ce ne poate da iluzia unei identități este faptul că vorbim aceeași limbă, ca în trecut, și că locuim pe un teritoriu care reprezintă, aproximativ, vatra noastră tradițională? În rest, ce ne leagă? N-ați avut niciodată în acești ani senzația că solidaritatea noastră națională e alcătuită din milioane de singurătăți? Mi-ar plăcea să vă
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
Mă mulțumesc de aceea să mă delimitez de o confuzie la modă. Unii cred (nu toți din același motiv, dar să trecem) că integrarea europeană și specificul național sunt în opoziție. Teorie falsă, după părerea mea. Întâi: o Europă fără trecut ar fi o construcție absurdă, artificială. Apoi: tocmai integrarea face mai urgentă chestiunea identității. Fiindcă tot ce se va pierde acum în molozul reconstrucției europene se va pierde pentru totdeauna. Pentru mine, problema nu e dacă intrăm sau nu în
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
par vechi de secole, mai exact spus - evocă atemporalul. Versurile sale absconse și brumoase exaltă o Portugalie care n-a existat niciodată decît în imaginație; iar filozofia saudosistă, al cărei principal promotor a fost, a avut toate antenele lansate spre trecut, spre imemorial, spre mit și legendă, întorcînd spatele prezentului frivol. (Saudosist e un termen care nu poate fi tradus, derivă de la saudade, echivalent portughez perfect al dorului românesc). Pentru Pascoaes, mitul sebastic, promisiunea întoarcerii Regelui Dom Sebastiao (căzut într-o
SCRISORI PORTUGHEZE - Teixeira de Pascoaes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14392_a_15717]
-
viitoare renaștere spirituală a țării sale. Atunci cînd majoritatea intelectualilor contemporani nu găseau suficiente lacrimi ca să plîngă înapoierea Portugaliei și doreau modernizarea rapidă a țării, unul dintre cei mai mari poeți de limbă portugheză vedea singura salvare în reîntoarcerea la trecutul legendar. Astăzi Portugalia s-a modernizat. Este membră a Uniunii Europene, integrează "spațiul Schengen", moneda ei națională este internaționalul Euro. S-ar părea că istoria a optat definitiv. Și totuși... Cine ar fi crezut? După ce, în jumătatea de secol scursă
SCRISORI PORTUGHEZE - Teixeira de Pascoaes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14392_a_15717]
-
pe urmele lui, încercînd să aflăm: cum a trăit Caragiale în exil?" Cum a trăit Caragiale în exil - temă pe cît de seducătoare pe atît de dificilă; pentru că documentaristul are atît de puține puncte de sprijin ca să pătrundă în miezul "trecutului mort"; între timp, pînă și geografia locului s-a schimbat radical; Berlinul de acum o sută de ani, practic, nu mai există - peste el a trecut nu numai timpul, dar și un război devastator. Așa că, să pornești pe urmele lui
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
limbii contemporane ar fi fost fericit reprezentată de Iorgu Iordan, autor al unor cărți importante în domeniu, în special a celei intitulate Limba română actuală - o gramatică a greșelilor (prima ediție, 1943; a doua - 1947). Că nici o asemenea carte a trecutului nu mai corespundea noilor exigențe politico-lingvistice se poate vedea dintr-un text destul de curios, o auto-recenzie semnată de însuși Iordan, ca tipic act de autocritică. Descrierea obiectivă a unei stări a limbii nu putea conveni unei ideologii voluntariste, dirijiste, în
După 50 de ani by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14404_a_15729]
-
e asemeni lor, pe când parvenitul cu ifose intelectuale e tolerat numai și numai pentru că le-a cerut-o Iliescu. Cu atât mai stupefiantă e incapacitatea lui Năstase A. de-a înțelege realitatea. Ar fi trebuit să arunce o privire în trecutul nu foarte îndepărtat pentru a studia logica sistemului în care încă funcționăm. Ceaușescu a stat până la capăt în umbra lui Dej, după cum Iliescu s-a ferit să întindă prea tare coarda nesupunerii față de Ceaușescu. în lumea noastră, unde Evul Mediu
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
direct în franceză, cele trei sute douăzeci și două de pagini, împărțite în nouă părți, abordează diverse aspecte ale "artei născută din râsul lui Dumnezeu": spiritul umorului, înrudirea cu muzica, valoarea sapiențială etc. Cartea e străbătută de o ironie nostalgică față de trecutul trădat. Dincolo de testamentele trădate ale artiștilor (Kafka, Janacek, Gombrowicz, Beckett, Fuentes, Rushdie), trădate de prieteni, de critici, de traducători, Kundera lasă să se întrevadă o trădare mai amplă, trădarea "societății romanului", cum numea Cioran cultura europeană a Timpurilor Moderne. Or
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
pe coloni, ci Europa, toată Europa, Europa tuturor timpurilor; căci "colonul e în fiecare din noi", pentru că "un om, la noi, vrea să zică un complice, pentru că noi toți am profitat de exploatarea colonială". Spiritul procesului nu recunoaște nici o prescriere; trecutul îndepărtat este la fel de viu ca un eveniment de astăzi, și chiar mort nu vei scăpa: există spioni în cimitir. Memoria procesului este colosală, dar este o memorie specială, care poate fi definită ca uitare a tot ceea ce nu este crimă
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
absolve ca și doctor în teologie"; "priceperea lui Hubbard ca și scriitor (autor) de literatură științifico-fantastică" etc. (rcrwebsite.com) . Pentru a contrabalansa mania actuală, am putea întocmi o listă la fel de lungă cu citate în care să se observe cum scriitorii trecutului utilizau fără ezitări nu numai combinațiile întîmplătoare dintre ca și orice fel de inițială de cuvînt, dar chiar construcția stabilă - abandonată azi - ca cum. E foarte probabil ca îmbinări de tipul ca cum să fi ieșit din uz tocmai din cauza
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
adaug, de la mine, ca, în acele împrejurări, nici nu prea merităm cele moștenite, - de la arhitectură, până la patrimoniul estetic al cultivatului ținut... În schimb, băgarăm țigani cu ghiotura prin casele părăsite ale sașilor, cu rezultatele știute... Lipsa de respect pentru relicvele trecutului este una din racilele naționale: căruță cu două oiști, pentru orice eventualitate, orizontul fals, oportunist. Poate că ni s-o fi trăgând de la năvăliri, de la grabă de a o șterge cât mai repede din fața primejdiei, lăsând totul de izbeliște. Dacă
Brukenthal by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14465_a_15790]
-
Iordan Datcu Cei mai mulți dintre români care, încă de la începutul lui decembrie, cercetează piețele în vederea cumpărării unui brad arătos și, totodată, colindă magazinele pentru a cumpăra cadouri celor dragi, cred, probabil, că obiceiul împodobirii bradului de Crăciun vine dintr-un trecut insondabil. Dacă s-ar face un studiu asupra contestării, de către români, a unor obiceiuri, acuzate de nespecificitate românească, pomul de Crăciun (bradul luminat și împodobit) ar constitui un capitol semnificativ, pentru că i s-a tăgăduit, timp de vreo șase decenii
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]