894 matches
-
cei albaștri; M-așteaptă primăvara Cu dalbii ghiocei! M-așteaptă câmpul verde Înveșmântat în soare, Lumina dimineții, Parfum de flori de tei. Eu voi păși tăcută, Pe drumul către stele! Am adunat corole De crini și trandafiri. Pe buza-mi tremurândă Și-a pus pecetea, vântul, Iar ochii de izvoare Vor fremăta sub ploi. Eu voi pleca în taină, Ca ziua ce se duce! Ca pasărea rănită, În zbor spre nicăieri! Mă va-nsoți parfumul De toamnă rumenită, Argintul dimineții Cu brumă
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Camelia era mult prea înfierbântată, nu gândea, voia doar, să fie iubită, avea nevoie de mângâierea lui. Îl plăcea mult, ar fi vrut, să fie a lui acolo, peste documentele care spuneau cum înaintașii, iubiseră tainic alte femei. Cu mâna tremurândă de emoție și nerăbdare a început, să-i descheie nasturii de la cămașă. Andrei a încercat timid, să se opună: -Camelia, nu-i bine ce facem! -Ba da, te doresc, vreau să fii al meu acum,aici! -Și eu te vreau
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385338_a_386667]
-
mă acompania. Dar spre sfârșitul vacanței, într-o dimineață, pe masa din cameră au apărut trei volume care prin dimensiunea lor m-au înspăimântat. Dacă erau puse acolo, însemna că mama mi le adusese să citesc. Am luat cu mâna tremurândă primul volum și am citit: „Victor Hugo. Mizerabilii”. M-am așezat pe fotoliu și am început să citesc. Am uitat de tot. Târziu, la vremea prânzului, mama m-a întrerupt chemându-mă la masă. Am refuzat și am rămas acolo
GAVROCHE ÎN LITERATURA FRANCEZĂ ŞI ISTORIA ROMÂNIEI [Corola-blog/BlogPost/92494_a_93786]
-
că este o lojă de protocol. Cu gesturi febrile, deschid telefonul, înfrigurat de temerea că voi primi o veste neplăcută - altfel ce rost ar avea un apel în puterea nopții? Gâtuită de emoții, abia stăpânindu-și plânsul, cu voce gravă, tremurândă - actrița Leni Pințea-Homeag (protagonistă în 330 de spectacole, peste fruntarii, dintre care 101 numai în Phaedra, prezentate la festivaluri internaționale din 39 de țări, de pe toate continentele) abia rostește: ,,Corneliu Leu... L-am pierdut pe Corneliu Leu...”. Se îneacă de
Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii) [Corola-blog/BlogPost/92773_a_94065]
-
nu e omenească Slova, ci insuflată de Duh Sfânt, Ca cel ce crede să primească nădejde vie pe pământ. Ce mare har, ce bucurie, să știu că Domnu-a pregătit, O cale spre eliberare, că sunt prin Isus mântuit! De-aceea-n clipa tremurândă, când suferinți mă copleșesc, Tresalt sub mila și-ndurarea ce de la Tatăl le primesc. Cu forțe noi, șterg fața plânsă și ochii-n noapte-mi strălucesc, Exclam cu glas șoptit: "Rabuni! Atât de mult eu Te iubesc!" Și simt cum
UN ULTIM ZBOR de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383210_a_384539]
-
că da, ce l-a împins s-o facă? Dar pe noi, ce ne-a determinat să scriem? Iată numai câteva întrebări care se nasc în chip firesc la acest ceas jubiliar când cu ochii împăienjeniți de emoție, cu pixurile tremurânde, însemnăm împreună, câți om fi și noi, rândurile de față. într-altă ordine de idei, profităm de acest aliniat ca să ne mai aruncăm o dată ochii spre numărul episodului și să ne minunăm de cifră: 100! O sută! 100 de episoade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe o piatră și îi privi, cu oarecare înțelegere, pe cei patru care-l sechestraseră. — Ei, bine? întrebă Gacel după ce-și bău ceaiul. Care-i propunerea ta? — Mai întâi aș vrea să mă prezint, începu tânărul cu o voce tremurândă la început, dar care se liniștea pe măsură ce vorbea. Mă numesc Pino Ferrara și sunt napolitan. — Știam asta. Avem pașaportul tău. — Bănuiesc. Dar ceea ce nu știți e că tata este unul dintre cei mai importanți bancheri din Italia. — Cred că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nici un motiv să se târască spre liceu cu plicul, că m-a făcut să mint, că m-a lipsit de posibilitatea de a-mi invita colegii la mine acasă. Mă uitam la ea cum mănâncă, cum ridică cu mâna ei tremurândă lingura din care o parte din supă căzuse din nou în farfurie; îi priveam obrajii gălbui, nasul înroșit ca un morcov din cauza supei calde; vedeam cum își linge grăsimea de pe buze după fiecare înghițitură și o uram amarnic pentru toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
chicotească. - Was ist denn wieder los? întrebă Volkman. Întorcându-se și văzând ce s-a întâmplat, adăugă: - Na, ich danke. Roșu foc de rușine și, apoi, acoperit brusc de o paloare verzuie, Burkeviț se tot căuta prin buzunare cu mâini tremurânde. Dar nu-și găsea batista. - Scumpule, puteai să-ți ții pentru tine stridiile, observă Iag, doamne ferește, mai trebuie să și mâncăm pe ziua de astăzi. - Aașșa o coincidență, se minună Takadjiev. Clasa întreagă se prăpădea de râs, în timp ce Burkeviț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
am auzit aici sunt nedemne și incompatibile cu un creștin! A spus ultimele cuvinte dur, așezându-și crucea pe rasa violetă cu mâna lui bătrână, tremurând ușor. Privindu-l pe Burkeviț, mi s-a părut că fața lui cenușie și tremurândă s-a tras brusc, că ochii lui îl privesc pe preot cu o ură aprinsă și deschisă. „Acum îl lovește“ gândii eu. Dar Burkeviț își duse la spate mâinile care-i zvâcneau, de parcă ar fi prins pe cineva care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nici ea și nici efortul care a însoțit-o. Știu acum: în această durată infinită a săvârșirii și în dispariția fantomatică a săvârșitului, în această mare dualitate îmi voi petrece toată noaptea. Lungă, fără de sfârșit îmi pare îmbrăcarea, introducerea mâinilor tremurânde în mânecile mantalei după ce, cu un glas spart de entuziasm, îi propun lui Mik să meargă cu mine acasă, să luăm un lucru de preț de acolo și să-l amanetăm pentru o nouă porție de cocaină. Iată-ne îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acceptabilă. Urmări cu atenție șinele ce se pierdeau sub resturile adunate în față. Câțiva bolovani sfărâmați se rostogoliseră până sub vagonet, la picioarele sale. Lovi într-o doară cu piciorul unul dintre ei care se rostogoli cu zgomot. În raza tremurândă a lanternei i se păru că vede o strălucire fugară. Se aplecă repede și îl ridică de jos. Partea care stătuse cu fața la pământ, era formată din cristale de cuarț, iar printre acestea răzbătea dintr-o parte în cealaltă o vinișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l felicite. Într-adevăr, așa ceva nu puteai vedea în fiecare zi, să iasă la ruletă același număr de cinci ori la rând sfida orice închipuire. Asta, fără a mai pune la socoteală suma imensă pusă în joc. Cu o mână tremurândă semnă cec-ul pe care i-l întindea supraveghetorul evitând să numere zerourile scrise acolo. Știa că nu are atâția bani, dar nu avea încotro. Dacă voia să scape basma curată trebuia să dea impresia că totul este în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o astfel de putere“, i-o Întoarse Petru. În acel moment Simon sări de pe butoi și se proțăpi În fața provocatorului său. „Acum mă voi Înălța la cer“, zise. „Aș vrea s-o văd și pe-asta“, zise Petru cu vocea tremurîndă. „Îmi cunosc puterile“, zise Simon, „și știu că nu pot ajunge pînă În al șaptelea cer. Așa că mă Încumet pînă la al șașelea cer. Al șaptelea cer Îl atingi doar cu gîndul, căci acolo este numai lumină și beatitudine. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de trăinicia lucrăturii. După care sări vioi În el și se Întinse. La semnul său lucrătorii se apropiară și bătură cuiele. Petru Îi șopti ceva unui Învățăcel, care se duse să verifice cuiele, dînd din cap. Petru ridică o mînă tremurîndă, iar groparii traseră de frînghia care susținea coșciugul, coborîndu-l grijuliu În groapă. Sofia stătea deoparte, nemișcată. Țărîna Începu să cadă pe capac. Zgomotul era aidoma bubuiturilor Înfundate Într-o tobă uriașă. Curînd, pe locul unde fusese adîncitura de la poalele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o vinietă sau o prezentare schematică a unei plante aflate acum În lumea morților, ca un exemplar de floare dispărută. Însă În nota explicativă, voi citi că, de fapt, era motivul fundamental din desenele tatei. M-am apucat, cu mîinile tremurînde, să copiez și eu floarea mirobolantă. Cel mai mult aducea cu o uriașă portocală cojită care explodase, secționată În linii subțiri și roșii aidoma unor vase capilare. Pe moment am fost dezamăgită. Îi știam doar toate desenele cu care ornase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
apă ca să-și spele cearșaful. Oglinda din lift îi arăta fața carbonizată pe care ar avea-o în acest moment dacă s-ar fi aflat în incinta stației când a explodat bomba, Oroare, oroare, murmură el. Deschise ușa cu mâinile tremurânde și se duse la baie. Scoase din dulap trusa de prim ajutor, pachetul de vată, apa oxigenată, un dezinfectant lichid pe bază de iod, pansamente adezive din cele mari. Se gândi, Mai mult ca sigur, treaba asta necesită niște copci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nici una. Sunt rarități. Amori a frunzărit publicația. — Hei! a strigat surprins. E Încă boboc, nu? — Da. — Ascult-o pe asta! Sfinte Dumnezeule! „Vorbește o subretă: Ziua se-mbracă-n falduri de neagră catifea, Lumânărele dalbe, În cleștii argintați, Cu flăcări tremurânde, sunt niște umbre-n vânt. Pia, Pompia... vino, să plecăm...“ — Acuma spune-mi și mie ce naiba Înseamnă? — O scenă de cămară. „Cu degetele țepene, ca barza În plin zbor, Ea zace pe patul cu cearșafuri albe, Cu mâinile-apăsate pe sânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cel care eram eu la vârsta ta. Dar oamenii vor continua să trăncănească, iar tu și cu mine vom continua să ne strigăm unul celuilalt inutilități de-a curmezișul scenei, până când ultima, nesuferita cortină va cădea, pleosc!, peste capetele noastre tremurânde. Dar tu-ți Începi spectacolul bolborositor de lanternă magică, cu aproximativ aceeași colecție de diapozitive pe care am avut-o și eu, așa că simt nevoia să-ți scriu, fie și numai ca să urlu despre colosala prostie omenească... Ai ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
gânduri, rumegând cele auzite. Și dintr-o dată, un hohot puternic de râs îi înroși obrajii lui Horațiu și aproape că-l dezechilibră pe nea Ovidiu. Până și agenții din America hohoteau în buncărul lor. - Iată, luă Mișu portretul din mâinile tremurânde. Iată-l pe adevăratul Halterofil din Vitan! Eu zic că nu Mariana, ci soția lui merită să facă astăzi striptease. Unde e soția lui? S-o cheme nea Ovidiu! Aplauzele erau pe atât de dulci pentru Mișu, pe cât de chinuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Anna se străduiește să‑l imite, ca să‑l simtă exact așa cum a fost descris. Fără cap, Anna n‑ar avea de unde să știe acum că e doar trup și nimic altceva. Anna îl descheie pe Hans la cămașă, cu mișcări tremurânde, pentru că așa se spune mereu, că trebuie să tremuri. Și Hans tremură, dar numai fiindcă ce are el pe dedesubt nu‑i chiar așa de curat cum s‑ar cuveni; însă când ești excitat, nu observi asemenea detalii. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-l Întâlnisem pentru prima oară atunci când venisem pentru filmări. La două blocuri mai Încolo se zărea clubul CBGB, leagănul muzicii punk din New York. Ușa de la intrare avea cinci Încuietori, pe care Yazaki le descuia una după alta cu o mână tremurândă. Când se deschise ușa, am dat peste un grilaj din oțel pe care Yazaki Îl descuie cu o cheie specială. Am intrat și Înăuntru am văzut o scară și un culoar. Spre surprinderea mea, capătul culoarului dădea Înspre un restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fost paznic la Dachau pentru o vreme. Un astfel de om este. Se opri și își roase unghia: — Aș putea primi o țigară, vă rog? I-am împins pachetul și l-am privit cum își aprinde țigara cu o mână tremurândă, de parcă ar fi suferit de febră mare. Dacă îl vedeai fumând-o, ai fi zis că e proteină pură. — Asta e tot? El clătină din cap: — Kindermann mai are încă dosarul medical a lui Weisthor, care îi dovedește nebunia. Lanz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Am cotit de pe drumul principal și am condus încet câteva minute pe un drum îngust care ducea într-o zonă împădurită. Am oprit mașina și m-am uitat în jur. Kindermann moțăia ușor. Mi-am aprins o țigară cu mâna tremurândă și am coborât. Bătea acum un vânt puternic și cerul negru, zguduit de tunete, era brăzdat de fulgerele argintii ale furtunii. Poate că erau pentru Kindermann. După câteva minute, m-am aplecat înăuntru peste scaunul din față și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cât am putut, alunecâd ades pe zăpada moale sub care se afla un strat de gheață. Coborâse deja. Mă aștepta în scara blocului , lângă ușă. Mi-a întins cheile, vădit tulburat, neștind ce să spună, ce să facă cu mâinile tremurânde. - Dragul meu! Ce mă fac eu fără tine!? Mi-a fost peste puterile mele să-mi stăpânesc lacrimile care curgeau fără stavilă și-mi ardeau obrajii. - Nu înțeleg de ce plângi. Oare nu asta ți-ai dorit? Mă privea într-un
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]