876 matches
-
amicii, dar sperând a-i atrage după el. Peste noapte apare decretul. "D. X numit ministru al Nostru secretar de stat la departamentul cutare. Semnat: Carol îngăduitorul". Tânărul își face intrarea pe banca ministerială. Glasul său, deși cam ascuțit, e tremurător de emoțiune. Ce minuni! Menajeria nu rânjește... dimprotivă Ea la glasul lui subțire se arată milostivă. Apoteoza dramei a și 'nceput cu mult foc begnal și cu prapuri pe uliță, iar din partea binehrăniților Pătărlăgeni cu sugere a la kilometru. În
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
purta și ei portofolii sub braț, de-a fi în capul mesei, cum se zice. Dorință legitimă; dar vai, marele maestru al politicei și esterne și interne nu poate renunța de-a compune cum va voi caleidoscopul cabinetului, o trestie tremurătoare sub suflările inspirației sale diplomatice. Cei nemulțumiți cu ministerul s-au fost grupat în jurul celor patru viceprezidenți, cu intenția hotărâtă de-a nu acorda cabinetului lucrul cel mai de căpetenie... bugetul. Adunarea însă, știind că bugetul e izvorul tămăduirilor și
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
colț al traistei, lângă un fragment dintr-o pană de scris distrusă. În cufăr se mai găseau o riglă din alamă și un compas. - Cheamă-l pe hangiu, zise către bargello. În scurt timp, acesta reveni Însoțit de un omuleț tremurător, care se apropie parcă lunecând pe lângă perete, În Încercarea evidentă de a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dacă Îți mai poți folosi mâna dreaptă. Vreau să reproduci planul acelui lucru pe care Îl construiau Rigo și Brunetto. Matematicianul Își aținti asupra hârtiei ochii tumefiați. Cu un efort vădit, reuși să focalizeze imaginea, iar apoi, cu o mână tremurătoare, Începu să traseze niște linii care, Încetul cu Încetul, căpătau un contur. Sub ochii lui Dante apăru o stranie roată octogonală, Înconjurată la vârfuri de tot atâtea octogoane mai mici. Ora stingerii Dante Înfipse din nou compasul, trasând a noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Acoperă-ți fața și vino cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană Îi luase locul. Cu mâinile tremurătoare, Își Înfășură pe cap vălul ce Îl purta peste umeri, iar apoi Îi Întinse pe neașteptate mâna, căutându-și călăuza. Dante ieși În stradă cu precauție, pentru a se asigura că nu era nimeni În stare să Îi recunoască. Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru pânzele vopsite. Sau pentru pieile argăsite. - Nu... știu eu ce este, murmură un glas tremurător. Cel de-al treilea maestru, cel mai vârstnic, se ținuse deoparte până În acel moment, după ce aruncase doar o scurtă privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie, moartea Își Întipărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi fost deplasată, și Încă recent, judecând după urmele de pe pardoseală. Cu un efort, o Împinse preț de câteva degete, deschizând o crăpătură. Ridică opaițul, Încercând să lumineze În interiorul mormântului. Se aștepta să zărească oseminte din vechime. În schimb, lumina tremurătoare se reflectă Într-o mulțime de tăișuri de oțel. Cineva ascunsese acolo un mănunchi de spade. Privi În jur. Cripta mai adăpostea două sarcofage. Le Îndepărtă și lor capacele cu repeziciune, descoperind alte arme. Erau suficiente pentru echiparea unei mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu vreau să mai te văd. Și acum și-a aplecat capul. Plângea. Pălăria îi căzuse de pe cap și atârna doar de bentiță. În adâncul pieptului meu, asemeni unei veverițe înnebunite care a fost prinsă într-un horn, în vălătucii tremurători și mătăsoși de fum, sălășluia o senzație înfiorătoare. Am încercat să mă apropii de ea, iar ea s-a îndreptat, s-a uitat în ochii mei și a strigat: Nu vreau să faci așa ceva! N-am nevoie; nu-ți pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să simt tâlcul acestor axe extraordinare din nou. Când nu te mai căznești să îți aduci aminte, vine de la sine, ca un dar. Stăteam întins pe canapea aici până să vii tu și brusc mi s-au profilat în minte, tremurătoare. Adevărul, iubirea, pacea, belșugul, rostul, armonia! Și tot zgomotul de fond, distorsiunile, vorbăria, diversiunile, eforturile, nimicurile superflue s-au topit de parcă nici n-ar fi existat. Și cred că fiecare om ajunge la un moment dat să distingă aceste axe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fiu suspicios. Cu toate astea, el mi-a ținut loc de prieten bun. A aranjat cu furnizorii să ne organizeze un banchet și a cumpărat trandafiri și gardenii pentru toată lumea. În fața Primăriei aerul era albastru și părea încărcat de muzici tremurătoare. Când am coborât cu liftul mi-am amintit cum cu mai bine de un an în urmă ședeam la etajul de sus al Spitalului Municipal din Chicago și reflectam cum, dintre toți membrii familiei noastre, cu Bunică cu tot, Simon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o mie de alți ticăloși mici care orăcăiau, se pocneau, se împingeau, dădeau șuturi. Salvamarii fluieră și zbiară și te pedepsesc, polițiștii de serviciu te împung cu degetul în coaste și nu te scot din „mucos“. O fiară mică și tremurătoare. Cu buze vinete, sânge subțiat, speriat, coițele stârcite de frig, și cocoșelul chircit. Slăbănogul de tine. Mulțimea care te împinge te copleșește și nu reprezinți nimic, ești un nume fără sens, și nu numai obscur pentru eternitate ci începând chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Ah, visul vieții mele e să ajung în Mexic! Visul vieții ei? De ce nu în Saigon? Sau Hollywood? Sau Bogotá? Sau Alep? M-am uitat de două ori la ochii ei în care sclipea roua, și la fața ei înghețată, tremurătoare, pătată de rimel, ca de spiriduș, onestă și profesorală, pergamentoasă și totuși minunată, cu praful fermecat de roz de pe obraji și gura aceea roșie, ca o capcană; totuși feminină; totuși obraznică; totuși seducătoare în speranța și încăpățânarea ei. Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Și, în sfârșit, al patrulea, în care eliberat de inhibiții și de obsesii devii un fel de călător fără bagaje. Probabil, nu voi fi niciodată un călător fără bagaje... Și strigătul tremurător/ Al păsării cucuy... ... deși undeva în acest jurnal am recunoscut că aparținem timpului pe care-l trăim cu atât mai mult cu cât ne dezicem de el. Caminante, / Caminante, / Care mergi pe drumurile noastre... Unde s-a întîmplat asta? Un
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
și scoase un suspin prelung. Palmer dădu drumul mâinii lui Georgie, iar eu i-am făcut semn să o ia înainte. Când Palmer s-a îndreptat spre Antonia, am împins-o pe Georgie spre ușă. Antonia scoase un vaiet lung, tremurător, sfâșietor și se lăsă pe scaun într-un hohot de plâns. Am condus-o pe Georgie afară, lăsându-l pe Palmer să-i aplice Antoniei cele mai noi metode psihologice de a liniști o femeie isterică. 13 Pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
după mânerul portierei, o deschise, și aproape căzu pe jos, târându-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă de cerculețe tremurătoare, ca niște monede cenușii. Zări, în spate, arcada elipsoidaiă a podețului de fier. Mașina cu roțile aproape de muchea cheiului, se mișca încet sub forța inerției. Probabil că în momentul în care făcuse virajul frânase instinctiv. Scoase un vaiet puternic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu căuta să-și ascundă emoția. Dimpotrivă, încerca o vagă plăcere agresivă în a se lăsa pradă ei. Se rezemă de perete și își duse o mână la gât. Apoi își trecu mâna peste ochi și spuse cu o voce tremurătoare: — Ei bine, bună ziua. — Bună ziua, ce mai faci? Avea o voce curios de emfatică în care se amestecau engleza academică cu accentul american și cu rămășițe din ennistoniana mamei lui. — Bine, răspunse George. Rozanov, scărpinându-se și scobindu-se în urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cei ireali. Nu, nu, nu, răspunse Hattie. Nu trebuie să răsuciți lucrurile în felul ăsta. America este ceva imaginar. California e imaginară. — Ah, California... Desigur, îmi plac Munții Stâncoși, îmi place Colorado, fiorul singuratic al zăpezii în noapte și plopii tremurători roșii, apoi liliachii, și lumina, dar cel mai mult cred că-mi plac orașele fantomă. Nu natura sălbatică, nici orașele mari, ci ruinele? Da... locurile acelea părăsite... casele vechi, pustii, dărăpănate, vechile instalații miniere și camioanele părăginite, roțile care zac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spunea: „Trebuie să văd izvorul, trebuie să-l văd, este unica mea șansă și, de îndată ce-l văd, urc imediat îndărăt. Nu a avut loc nici o catastrofă, pur și simplu nu e nimeni aici“. Coborî încă un lung șir de trepte tremurătoare, care păreau suspendate în gol și străbătu un nor gros de abur. În stânga apăru o bucată masivă de zid de beton, ud și cenușiu. În sfârșit un perete, ba nu, până la urmă se dovedi a fi un stâlp foarte gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
culoare cu totul incertă, a cuverturii grosolane, paupere, șifonate în fel și chip, ce învelea somiera desfundată generos, în vreo cinci sau șase locuri, se lățea repejor-repejor o pată cu reflexe carneolice, stins metalice, lacustre; un soi de apa morților, tremurătoare ca pânza topită a năframelor, în jocul razelor târzii, deplasate spre roșu, ale amurgului filtrat prin straturile vălurite, vechi, de mușiță, sedimentate și distribuite aleatoriu, în sfumato, pe luciul unicei ferestruici a odăiței. Ca niciodată, pe Avocat îl izbi nefiresc
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
așa avea să Înceteze să-l mai sâcâie și să-l considere un nenorocit, pentru că locuia În cartierul acela nenorocit - ba mai mult, un nenorocit urât din cauza bandajului de pe ochi. Și astfel, pe când papa Ioan Paul II se arăta alb, tremurător și Îndepărtat În fața marelui altar, printre coloanele răsucite ca niște lumânări, Kevin se cuibărise Într-adevăr pe scăfârlia lui San Pietro și Îl scărpina În cap, de parcă ar fi avut păduchi. Sora se Înfuriase, iar un soldat din Garda Elvețiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ești, ești Într-un muzeu, nimic din viața ta nu e real, Îmi spune reflexia, are cearcăne galbene, de om bătrîn și bolnav, Îmi spune să mă Întorc și să privesc peretele, pe perete e o proiecție, e o imagine tremurătoare a tatălui meu, care se micșorează, se transformă Într-un copil, dar chipul Îi rămîne matur, un fior de spaimă mă crispează, imaginea Începe să se prelingă, cade cu bucăți de tencuială, se formează un ghem mocirlos, dar peretele rămîne
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În București. Tipul de lîngă mine, căruia tot drumul i-au alunecat ochii spre foile mele, Își lățește un zîmbet de complicitate mută cînd ne ciocnim În ușă. Are un costum gri Închis, de funcționar de bancă, și o privire tremurătoare de om care are nevoie de un viitor.] The End spicuiri din caietul de engleză Dragă prietene, Dragi prieteni, Dragă prieteni, Dragi tovarăși și pretini, Dragă mamă/tată/unchi/mătuși, Dragi frați și surori, Dragă lume (soro lume), Dragă patrie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și patru patru sute patru patruzeci și patru sute patru sute patru patruzeci și patru... și așa mai departe, vocea asta mi-a venit Într-o dimineață pe la ora patru cînd cerul era un fel de budincă mov În care insectele lăsau dîre tremurătoare... patru patruzeci și patru... o voce... O VOCE... și odată cu ea se auzea un sunet complex, două tonuri Împletite, unul ascendent, celălalt descendent, unul urca și celălalt cobora, și invers și tot așa, perfect sincronizate și diametral opuse, formînd două
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
încercarea firavă, de secunde, a mângâierii coborând de-a lungul degetelor și a podului palmei, dar, în răgazul de eliberare a unei clipe, îmi retrăsei cu tristețe mâna, prefăcându-mă a nu-i înțelege adeziunea, nimic din rostirile-i tăcute, tremurătoarele-i încercări, pentru că era târziu, prea târziu, fiica, aflată acum în partea cealaltă a mesei, era mărturia vie a timpului ce trecuse peste noi, în vreme ce soțul, echilibrat și rațional prin structură, încheia, fără să știe, parafând cu peceți nevăzute, imposibila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Bibliotecă Franceză de la noi mi-au făcut rost de o garsonieră pe care-mi pare rău că n-o puteți vedea. Am o fereastră mare, lată, spre Bulevardul Saint-Germain, mi-am cumpărat draperii de catifea maro ca ale tale: lungi, tremurătoare, asemeni destinului, cum spuneai în una din înserările petrecute la tine în odaie. Îmi voi aduce aminte de acele seri. Adică de tine, de noi doi - dacă-ți mai amintești, căci știu că judecătorii au memorie scurtă - de vocea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]