880 matches
-
de fiecare dată constată cu disperare că efectele acelea nu mai apar, indiferent de doza pe care o ia. La întrebarea medicului-șef - de ce totuși ia cocaină dacă știe dinainte că aceasta îi provoacă doar tulburări psihice -, cu un glas tremurător, Maslennikov și-a comparat starea lui psihică cu situația lui Gogol, din perioada când acesta încerca să scrie partea a doua a sufletelor sale moarte. Așa cum Gogol, care știa că bucuria creației din zilele dintâi nu mai poate fi reînviată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și-i lăsă În jos, coborîndu-și genele, și ele roșiatice la vîrfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvîntat! SÎnt sclavul tău și al stăpînului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătînde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpînul meu!“ se pronunță el, așteptînd să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise ochii să poată auzi mai bine răgetul leilor, chipul tînărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a mărginit să-mi ofere zîmbetul lui hermetic, parcurgînd filele cărții și mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna În alb s-a Întors Încet. Buzele ei au schițat un surîs timid și tremurător. Ochii săi clipeau În gol, pupile albe ca de marmură. Am Înghițit În sec. Era oarbă. — N-o cunoști pe nepoata mea Clara, nu-i așa? a Întrebat Barceló. M-am limitat să tăgăduiesc, neînstare să-mi desprind privirea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tu vei nega, vei jura că ai spus adevărul, tot adevărul și numai adevărul și poate că e adevărat, nu ai mințit, se întâmplă să fii o persoană emotivă, cu o voință puternică, da, dar ca un fel de stuf tremurător pe care cea mai slabă adiere îl face să freamăte, te vor lega din nou la aparat și atunci va fi mult mai rău, te vor întreba dacă ești viu, iar tu, bineînțeles, vei răspunde că da, dar corpul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
va trece fără probleme testul poligrafului, Nu suntem roboți, nici pietre vorbitoare, domnule agent, spuse femeia, în orice adevăr omenesc există ceva neliniștitor, ceva îngrijorător, noi suntem, și nu mă refer doar la fragilitatea vieții, suntem o flacără mică și tremurătoare care, în fiecare clipă amenință să se stingă și ne e teamă, mai presus de orice ne e teamă, Vă înșelați, mie nu-mi este, am fost antrenat pentru a-mi domina teama în orice împrejurare și, în afară de asta, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dar cu cealaltă nu? Ești neputincioasă în fața ei? Dna Strickland îmi aruncă o privire în care nu puteam citi prea multă prietenie, dar nu-mi răspunse. Poate că de fapt o lovisem în plin. Acum continuă cu glas scăzut și tremurător: — N-am crezut vreodată că aș putea urî pe cineva atât de mult cât îl urăsc acum pe el. Știți, m-am tot mângâiat cu gândul că oricât de mult ar dura, până la urmă tot de mine o să aibă nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu l-ar fi privit câtuși de puțin. Stroeve se opri din nou și-și șterse fața cu batista. Eu nici nu mișcăm. Acum îl credeam și eram uimit. Totuși nu înțelegeam nimic. Pe urmă mi-a spus cu glas tremurător și cu lacrimile șiroindu-i pe obraz cum s-a dus la nevastă-sa, cum a încercat s-o ia în brațe, dar ea s-a tras deoparte și l-a rugat să nu o atingă. A implorat-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-mă la ce-mi spusese Stroeve. Nu-i puteam suporta slăbiciunea și el mi-a citit pe față dezaprobarea. — Bine, dar știi la fel de bine ca și mine în ce hal era locuința lui Strickland, mi-a spus el cu glas tremurător. N-aș fi putut s-o las să stea în asemenea condiții. Pur și simplu n-aș fi putut. Mă rog, asta te privește, i-am răspuns. — Dar tu ce-ai fi făcut în locul meu? m-a întrebat. — În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
punând mâna pe un cuțit de pe masa dintre noi începu să-l agite prin aer. Ridică brațul ca și cum ar fi vrut să lovească, dar apoi, desfăcând mâna, îl lăsă să cadă cu zgomot pe jos. Mă privi cu un zâmbet tremurător. Nu scoase o vorbă. — Ei, dă-i înainte, l-am îndemnat. — Nu știu ce mi s-a întâmplat. Tocmai voiam să fac o gaură mare în pânză, îmi pregătisem brațul pentru lovitură, când deodată parcă l-am văzut. — Ce anume ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
colț al traistei, lângă un fragment dintr-o pană de scris distrusă. În cufăr se mai găseau o riglă din alamă și un compas. - Cheamă-l pe hangiu, zise către bargello. În scurt timp, acesta reveni Însoțit de un omuleț tremurător, care se apropie parcă lunecând pe lângă perete, În Încercarea evidentă de a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dacă Îți mai poți folosi mâna dreaptă. Vreau să reproduci planul acelui lucru pe care Îl construiau Rigo și Brunetto. Matematicianul Își aținti asupra hârtiei ochii tumefiați. Cu un efort vădit, reuși să focalizeze imaginea, iar apoi, cu o mână tremurătoare, Începu să traseze niște linii care, Încetul cu Încetul, căpătau un contur. Sub ochii lui Dante apăru o stranie roată octogonală, Înconjurată la vârfuri de tot atâtea octogoane mai mici. Ora stingerii Dante Înfipse din nou compasul, trasând a noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Acoperă-ți fața și vino cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană Îi luase locul. Cu mâinile tremurătoare, Își Înfășură pe cap vălul ce Îl purta peste umeri, iar apoi Îi Întinse pe neașteptate mâna, căutându-și călăuza. Dante ieși În stradă cu precauție, pentru a se asigura că nu era nimeni În stare să Îi recunoască. Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru pânzele vopsite. Sau pentru pieile argăsite. - Nu... știu eu ce este, murmură un glas tremurător. Cel de-al treilea maestru, cel mai vârstnic, se ținuse deoparte până În acel moment, după ce aruncase doar o scurtă privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie, moartea Își Întipărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi fost deplasată, și Încă recent, judecând după urmele de pe pardoseală. Cu un efort, o Împinse preț de câteva degete, deschizând o crăpătură. Ridică opaițul, Încercând să lumineze În interiorul mormântului. Se aștepta să zărească oseminte din vechime. În schimb, lumina tremurătoare se reflectă Într-o mulțime de tăișuri de oțel. Cineva ascunsese acolo un mănunchi de spade. Privi În jur. Cripta mai adăpostea două sarcofage. Le Îndepărtă și lor capacele cu repeziciune, descoperind alte arme. Erau suficiente pentru echiparea unei mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și cuvintele rugăciunii. Mergând spre cimitir împreună cu micul grup de voci tremurătoare, m-am întrebat dacă nu cumva își râsese de mine Barbe, cu poveștile ei în care Destinat nu mai mânca și se juca de-a amorezul. Dar, în definitiv, asta nu mai avea nici o importanță. Cireșele în alcool se dovediseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
noi, ceilalți nu voiam niciodată să vedem. Se uita cu un zâmbet frumos, față de care surâsurile pe care ni le adresa zilnic, și Dumnezeu mi-e martor că acelea erau fermecătoare, păreau palide și distante. Privea câmpia brună și infinită, tremurătoare sub coloanele de fum ale exploziilor îndepărtate, a căror furie ajungea la noi estompată și decantată, într-un cuvânt: ireală. Departe, linia frontului se confunda cu linia orizontului, atât de bine încât uneori ai fi putut avea impresia că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
piept. Purta rochia de dimineață, de culoarea piersicii coapte, și pantofi maro ca pământul crăpat de soare care se transformă în praf fin. Un fluture de noapte zbura pe deasupra ei, înnebunit, lovindu-se de gemulețul întredeschis și revenind în cercuri tremurătoare spre chipul ei pentru a se ciocni din nou de geam și a-și relua dansul care aducea cu o pavană atroce. Gulerul rochiei tinerei fete, puțin desfăcut, lăsa să se vadă pe pielea gâtului o urmă profundă, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lovindu-și fesele amuzat și râzând să-și dea afară plămânii, râzând multă vreme, până când râsul se transforma în sughițuri grotești, oprindu-se din râs, mormăind, recăpătându-și suflul, aerul serios, plictiseala și vidul. Turnându-și vin cu o mână tremurătoare, bându-l dintr-o înghițitură, gândindu-se că nu e mare lucru de capul nostru, da, nu mare lucru, că asta nu poate să mai dureze mult, că ziua e foarte lungă, că trebuie să reziste încă o vreme, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă legat de copac, și îl zgâlțâi. Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin capul lui fezandat. — Poate că încă ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se zărea sub o ureche, părul ras la zero lăsând să se vadă pielea scalpului, gura, nasul și ochii foarte mici. Porcușor era sigur trecut de treizeci de ani, judecând după aspectul pielii. Vorbea chiar cu acea voce fină și tremurătoare, un pic graseiată, pe care o auzisem la interfon, fără ca fața să-i trădeze cea mai mică emoție, fără Îndoială din cauza colăceilor de grăsime care Îi Îngreunau gâtul și obrajii. Îmi oferi un scaun În stil postmodernist italienesc, care probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
că i-am și Îndesat trei hârtii a câte o mie de yeni În palmă, am deschis ușa și am ieșit. Am zărit-o pe Akemi făcând cu mâna spre un taxi să oprească. — Eu... murmură ea cu o voce tremurătoare În taxiul care ne purta spre ieșirea din Yotsutani. Cred că nu sunt bună de nimic, nu de acum, nu de când mă vedeam cu tine, ci dintotdeauna, de când m-am născut. Mai demult... ții minte că ți-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Lacrima de la miezul nopții Elenă Marin Alexe Am alunecat pe lacrima de la miezul nopții și visul speriat s-a trezit în coșmar pentru o clipă. Atunci, degetele tremurătoare și încărcate de milă, din perdeaua norilor au șters urmele iluziei, iar nădejdea aruncată pe umeri, m-a ajutat să urc în zâmbetul soarelui, din zorii unei zile promise, dar ne-ncepute încă.
Lacrima de la miezul nop?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83343_a_84668]
-
și scunzi; Printre vreascuri cerne soare, Colți de iarbă pe răzoare Au zvâcnit iar muguri noi, Pun pe ramură altoi. Melc, melc, Cotobelc. Iarna leapădă cojoace, Și tu singur în găoace! Hai, ieși, Din cornoasele cămeși! Scoate patru firișoare Străvezii, tremurătoare. Scoate umede și mici Patru fire de arnici; Și agață la feștile Ciufulite de zambile Sau la fir de mărgărint Înzăuatul tău argint... Peste gardurile vii Dinspre vii, Ori de vrei și mai la vale, În tarlale, Tipărește brâu de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
se întoarce sau se epuizează în spume de injurii. Cel mai adesea împletește, palidă ă...î, plesne și cozi la versuri. Plasticitatea masei ei verbale merge până a se turna în grele mașini teologice, parodii de sfinte mistere. Dar viața tremurătoare a artei, marea linie, marea intensitate, e departe de această impură industrie. Poezie tristă de însăși tristețea materiei, aruncată din orbitele stelelor comunicătoare, ocolește sori negri, degradați. Amănuntul e căutat, opulent și gros. Dar distribuția principalelor motive se face conform
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]