314 matches
-
modul în care trebuie să se înțeleagă cuvintele care descriu crearea omului, cu referire la plural doar la crearea omului, inserându-se în tradiția Sfinților Părinți care au recunoscut prezența și acțiunea Sfintei Treimi, preluând o antropologie creaționistă de tip trinitară. De asemenea, este sugestivă mențiunea pe care o face Augustin în De Trinitate, legată de problema „De ce nu se spune că în Sfânta Treime există o singură persoană și trei esențe”: „Grecii, este adevărat, dacă ar voi, ar putea să
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sens absolut.” Această problemă terminologică poate fi o posibilitate pentru a descifra suprapunerea conceptelor de „substanță” și de „persoană”, utilizate de Augustin în sens antropologic. Se observă o corespondență imperfectă între termenul ,πόστασις grec și persona în latină, din cauza disputelor trinitare de la sfârșitul secolului al IV-lea, ceea ce a condus la suprapunerea termenilor antropologici de „substanță” și „ipostază - persoană”. Se cuvine să precizăm că natura este în mintea lui Augustin ceva ce este comun, iar persoana este aliquid singulare et individuum
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
are voință, deci are doar natură și nu este încă persoană. Se poate spune că, la Augustin, conceptul de persoană este dat de posibilitatea unui raport între două naturi individuale, adică de relație. Acest lucru iese în evidență în cadrul relației trinitare dintre Cuvânt și Dumnezeu Tatăl: Cuvântul, ca Fiu, are viață proprie. În Cuvântul întrupat, persoana este cea a Fiului care a luat natura umană. O natură rațională, așadar, considerată în sine, nu este în mod propriu persoană decât în raportul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
pe linia lui Vasile cel Mare, consideră ființa ca fiind luată în sens general și universal, iar persoana în sens particular, acest fapt putându-se observa și în cazul Sfintei Treimi, și, după cum am remarcat, Toma de Aquino reia doctrina trinitară a lui Augustin pentru a reflecta despre trup ca relație cu sufletul și sufletul în relație cu Dumnezeu. Aceste baze solide, dezvoltate cu o critică riguroasă de către pionierii personalismului creștin pe care i-am amintit, constituie un punct de plecare
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de la situații caracterizate de fragilitate și instabilitate la o condiție de mai mare consistență și siguranță. Și în viața consacrată fericirea are o prospectivă relațională, având în vedere faptul ca consacrații ca «experți de comuniune», să fie oglinzi ale iubirii trinitare în relațiile interpersonale cu ceilalți. Această optică a unei fericiri de comuniune duce la aprofundarea unor aspecte operative ale vieții cu ajutorul unor criterii ce sunt utile pentru a concretiza dezvoltarea unei existențe dedicată altora. „Pentru a cultiva bunele relații umane
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
consacrată are desigur meritul de a fi contribuit eficient la menținerea vie în biserică a exigenței fraternității ca mărturisire a Preasfintei Treimi. Favorizând statornic iubirea fraternă, mai ales sub forma vieții în comun, ea a arătat că participarea la comuniunea trinitară poate să schimbe relațiile umane și crea un nou tip de solidaritate”. Doi factori sunt de o importanță particulară în realizarea unei fericiri comunitare: • Este nevoie de contexte de grup făcute pe măsura omului, animate de o tensiune evanghelizatoare către
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
zi se recunoaște bogăția unei alterități speciale în care „fratele și sora devin sacrament al lui Cristos și al întâlnirii cu Dumnezeu, posibilitatea concretă și, mai mult, necesitatea de netăgăduit pentru a putea trăi porunca iubirii reciproce și deci comuniunea trinitară”. 3. Unele indicații pentru un drum de fericire care pornește de la realitate Conștientizarea limitelor proprii este unul dintre aspectele importante ale procesului formativ întrucât, într-o optică preventiv-evolutivă, ajută nu numai la limitarea fenomenelor lipsite de orice adaptare, întrerupând astfel
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
recunoaște în natura Sa apofatic descrisă ca „necreată”, iar nu în faptul de a fi „o Realitate personală”. Critica istorică adusă de patrologul belgian André de Halleux personalismului „neo-ortodox” al Mitropolitului Ioannis Zizioulas poate fi aplicată, ex principio, și teologiei trinitare a Părintelui D. Stăniloae 3. Una dintre cele mai generoase contribuții teologice ale Pr. Dumitru Stăniloae ni se par a fi reflecțiile sale din Dogmatica ortodoxă asupra relației dintre tradiție, corpul Scripturii și trupul viu al Bisericii. Stăniloae este unul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
discontinuități discursive; de pildă, hristologia și metoda teologică generală cu care lucrează Sfântul Iustin Martirul (cca 100-165 d.Hr.) diferă semnificativ de poziția asumată în aceeași epocă de Sfântul Irineu al Lyonului (cca 120-203 d.Hr.) sau de formulele dogmatice trinitare și hristologice proclamate de Biserică la Niceea (325) și Calcedon (451). La fel, limbajul natură/persoană folosit, în context trinitar, la Constantinopol (381) și utilizat cu mare precauție în secolele II-III, primește cu totul alte valențe la Calcedon, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
semnificativ de poziția asumată în aceeași epocă de Sfântul Irineu al Lyonului (cca 120-203 d.Hr.) sau de formulele dogmatice trinitare și hristologice proclamate de Biserică la Niceea (325) și Calcedon (451). La fel, limbajul natură/persoană folosit, în context trinitar, la Constantinopol (381) și utilizat cu mare precauție în secolele II-III, primește cu totul alte valențe la Calcedon, într-o împrejurare marcată de discuțiile hristologice. Mari personalități precum patriarhul Atanasie al Alexandriei sau episcopul Vasile al Cezareei n-au ezitat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al teologiei. Teologia fixată în matricea tradiției apostolice nu-și poate decât menține obligația de a împrospăta mereu dialogul lui Dumnezeu cu veacul. Teologia nu poate face aceasta decât într-o intimitate absolută în relația cu Cuvântul, respectând veșnicul dialog trinitar dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, adică „sfatul Treimii” descoperit nouă „la plinirea vremii” (Gal. 4,4). „Eu sunt vița cea adevărată - spune Hristos - și Tatăl Meu este lucrătorul.” (In. 15,1) Dialogul teodramatic al Cuvântului cu umanitatea pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
divine desfășurat la două niveluri: cel trinitar și, respectiv, cel economic, adică în imanența istoriei. În Dumnezeu, patosul Vieții este trăit ca naștere veșnică a Fiului din Tatăl; în creație el se împlinește prin efortul de afiliere la procesul autoafectării trinitare, urmând calea revelată de Hristos. Autoafectarea Vieții care poate transfigura lumea prin fiecare om renăscut în Fiul de către Tatăl nu amenință libertatea (falsă) a unui posibil refuz. Măsura participării la procesul propriei regenerări coincide strict cu depășirea definiției clasice a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unui trup; „nașterea de Sus” nu se consumă printr-o adeziune intelectuală la un corp doctrinar, ci implică pătimirea celor întru care Fiul S-a înrudit cu Tatăl. Autoafectarea situată la nivel uman nu realizează decât asimptotic, deci heterogen, autoafectarea trinitară, dar ea implică cu necesitate un parcurs de factură pascală. Renașterea coincide cu Învierea - singurul act care restituie eului mundan unicitatea nepieritoare a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei urme care vorbește despre enigma unei absențe și promisiunea unei treceri trecătoare. Dar ideea că orice dezvăluire „ascunde” sau că orice supliment „trădează” o falsă origine (inexistentă ca atare) este inacceptabilă pentru teologia creștină. Milbank se întoarce la dogma trinitară ortodoxă proclamată de Crezul nicean, sugerând un alt model ontologic: „Fiul, dăruit întotdeauna împreună cu Tatăl, este un supliment pentru origine; Duhul, care este întotdeauna dăruit împreună cu Tatăl și cu Fiul, este infinita necesitate a amânării (defferal)”2. Treimea deci este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
bolnave. Într-un mediu caracterizat de legile inseparabilității, așa cum este Biserica, se cere o precizie „cuantică” în oricare intervenție „chirurgicală”. În fine, „ontologia socială” a Bisericii depinde de o descripție teologică fundamentală. J. Milbank aduce din nou în discuție dogma trinitară a creștinismului, pe care o explorează creator în direcția unei ontologii a diferenței. Pentru el, creația transfigurată eshatologic oglindește într-o anumită măsură structura paradoxală a Dumnezeirii. Deplina unitate ființială a umanității permite totuși diferențierea ipostatică. Această afirmație nu reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în spațiu, ci generat continuu în timp, ex nihilo”. Acest lucru este posibil întrucât în Dumnezeu actul și potența coincid la infinit. Și numai datorită iubirii „creația este generată într-o ordine intrinsec armonioasă cu ființa lui Dumnezeu”1. Teologia trinitară deschide posibilitățile unei ontologii a infinitului pe care gândirea filozofică grecească n-o putea întrezări. Sfântul Grigorie de Nyssa 2, de pildă, este primul teolog creștin care a acordat Dumnezeirii atributul infinității. Teologia trinitară apofatică își găsește astfel corelația în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cu ființa lui Dumnezeu”1. Teologia trinitară deschide posibilitățile unei ontologii a infinitului pe care gândirea filozofică grecească n-o putea întrezări. Sfântul Grigorie de Nyssa 2, de pildă, este primul teolog creștin care a acordat Dumnezeirii atributul infinității. Teologia trinitară apofatică își găsește astfel corelația în mistica „urcușului” contemplativ, „din slavă în slavă”. Acest balans paradoxal între pasivitatea „necunoașterii” esenței divine și progresia activă în cunoașterea energiilor divine arată în ce măsură creația „nu este o aparență, o mixtură de adevăr și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
divine. Folosind expresiile curente ale teologiei creștine din secolele IV și V, el precizează că în Dumnezeu se află o singură esența sau ființă, în trei persoane. În partea a doua, cărțile VIII-XV, se ocupă cu fundamentarea filosofică a dogmei trinitare, dând dovadă de o mare profunzime speculativă. În argumentare el folosește diferite imagini și analogii în legătură cu cele trei puteri ale sufletului omenesc: existența, cunoștința și voința. De libero arbitrio (Despre liberul arbitru) cuprinde trei cărți și s-a dorit a
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
mărturisire a Sfintei Treimi și o invocare a Fiului, la care s-a adăugat, mai târziu, o rugăciune de dimineață. Ideile dogmatice din imnul Te Deum demonstrează că lucrarea a fost scrisă către sfârșitul veacului al IV-lea, când problema trinitară și cea hristologică erau în plină analiză teologică. Scrierile Sfântului Niceta, deși sunt scurte, sunt clare, așa cum cerea activitatea sa catehetică. Subiectele tratate se bazează pe argumente din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, rațiune și viață. Scrierile marelui misionar creștin de la
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
pentru unitatea credinței într-o singură Biserică: una, sfântă, sobornicească și apostolească. Operele teologice ale Sfinților Părinți din secolele IV și V sunt mărturie în această privință. Acestea aveau drept scop răspândirea credinței creștine și apărarea învățăturii ortodoxe în domeniul trinitar, hristologic, soteriologic și antropologic, punând accentul pe dragostea nețărmurită a Logosului divin, care unește pe creștini unii cu alții în El însuși, pe iubirea maternă a Bisericii care unește frații de aceeași credință și pe acțiunea sfințitoare a Sfântului Duh
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
în Domnul nostru Iisus Hristos, la Sfântul Duh și la Simbolul de credință. Din îndemnul călduros pe care Niceta îl făcea credincioșilor săi de a păstra neschimbată credința în Sfânta Treime, reiese importanța pe care marele ierarh o acorda dogmei trinitare, făcând din ea pivotul întregii sale teologii: „Această credință în Treime, fraților, întăriți-o în inimile voastre, crezând într-un Dumnezeu, Tatăl Atotputernic și în Fiul Lui, Iisus Hristos, Domnul nostru, și în Sfântul Duh... Căci această regulă de credință
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
tuturor creștinilor chemați să mărturisească și să preamărească un singur Dumnezeu,Tatăl și Fiul și Sfântul Duh - spre mântuirea și fericirea lor. Sfântul Niceta vorbește despre fiecare persoană a Sfintei Treimi, descriindu-i însușirile personale în raportul cu celelalte Persoane trinitare, precum și lucrarea lor în iconomia mântuirii. Doctrina sa privind Persoanele Sfintei Treimi nu este sistematizată decât în parte, în tratatul Despre Simbolul credinței. 1. Dumnezeu-Tatăl. În primul articol al Simbolului de credință nicetan mărturisim: „Cred în Dumnezeu-Tatăl, atotputernic, făcătorul cerului
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
tomitan în Biserica Răsăritului. Conchidem, deci, că episcopii și mitropoliții din Scythia Minor manifestau cunoștințe teologice remarcabile, unii dintre ei devenind autorități pentru Ortodoxia răsăriteană, prin ținuta lor morală și prin participarea la sinoadele ecumenice. Ei combăteau cu fermitate ereziile trinitare și hristologice, încercau să corecteze pe teologii aflați sub jurisdicția lor. Erau recomandați de împărați ca autorități de referință pentru Ortodoxie în Scythia Minor și Tracia, întrucât adoptau o atitudine ecumenică în raport cu celelalte Biserici locale. Ei manifestau mai
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
a apăra credința calcedoniană, călugării daco-romani au sosit la Roma la sfârșitul lunii iulie a anului 519. Într-o adunare a episcopilor și a senatorilor, textul este cercetat și acceptat. Zelul „monahilor sciți” (daco-romani, n.n.) a provocat scrierile cu conținut trinitar ale lui Boețiu, un exemplu elocvent fiind tratatul Liber de persona et duabus naturis contra Eutychen et Nestorium . Din cuprinsul acestuia iese în evidență părerea senatorului-filosof conform căreia atributele absolute pot fi afirmate substanțial despre fiecare dintre cele trei Persoane
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
seria aghiografică, Dionisie Exiguul este considerat autorul unei impresionante colecții de texte patristice din opera Sfinților Atanasie, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Ciprian, Ilarie, Ambrozie, Fericitul Augustin. Textele acestora se referă la diverse probleme teologice, în special trinitare și hristologice. Scrierile de drept canonic formează o altă serie de lucrări dionisiene. Cercetându-le, constatăm că nu poate fi vorba despre simple lucrări de arhivă, ci de traduceri elaborate, comentate, care dovedesc o muncă științifică susținută, o deosebită competență
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]