1,393 matches
-
el, sporindu-i, totodată, vigilența și aplecarea către respingere, ce trebuia - credea el - să le aibă pentru biata Silvia. Căci, în viață, cu toate că valorile morale sunt mai presus decât valorile estetice, cărui bărbat, oare, nu i se umple inima de trufie, atunci când se plimbă pe străzile orașului la braț cu o femeie frumoasă și încântătoare, după care toți ceilalți bărbați privesc deopotrivă cu dorință? Chiar dacă frumusețea este trecătoare, nu l-a fascinat ea, oare, dintotdeauna pe om, iar omul nu dintotdeauna
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nimeni! Iar asta, pentru că mă obliga pe mine să aleg dintre două atitudini: fie să mulțumesc îndelung pentru laude, să fac plecăciuni, să roșesc, iar inima să-mi crească înăuntrul meu, să-mi bată puternic și să se umple de trufie; fie să îmbrac pios haina modestiei și să-mi neg, până la ultimul, succesele pentru care eram eu lăudat, căci asta se zice că este cea mai potrivită și mai plină de politețe atitudine, care îi dă omului noblețe și îl
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
repede exact contrariul acestor lucruri. Singura ei aptitudine salvatoare, Istorisiri nesănătoase fericirii 149 totuși, era dezvoltatul său simț practic, atât. Părea o femeie ambițioasă și cu însușiri de învingătoare, dar asta - nu trebuie trecut sub tăcere - se năștea doar din trufia și din ipocrizia ei, ceea ce-i oferea o puternică încredere de sine, cu care știa să se ridice cu ușurință peste oricare impas ivit. La ananghie, dânsa absolut niciodată nu-și ridica, fără nădejde și vlăguită de energie, întrebarea: „Și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ideea unei "Constituții eterne", adică a fixării dogmelor, ce avea să servească de-a pururi ca temelie doctrinei creștine și care niciodată să nu fie susceptibile de modificări; să planeze deasupra frământărilor științifice și sociale, să-nfrunte vremile, să-nfrângă trufia omenească și, ca o adevărată "apă vie", să răcorească, totdeauna pe cei însetați după dreptate și adevăr. Înșiși apostoli, apoi marii apologeți trasară în linii generale nu numai dogmele, ce aveau să fie fixate mai târziu, dar și multe amănunte
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ele, de înțelesul întregului capitol, cum și de anumite reguli omiletice, apoi ajungem la interpretări arbitrare și la deducții cu totul opuse intenției autorului. Așa, de pildă, în Capitolul X v. 4 din Psalmi se spune: "Cel rău zice cu trufie: Nu pedepsește Domnul. Nu este Dumnezeu. Iată toate gândurile lui", iar în Cap. XIV v. 1 tot din Psalmi scrie: "Nebunul zice cu mintea lui: Nu este Dumnezeu!". Ei bine! Dacă un inconștient, ignorant sau rău voitor, ar vrea să
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ci va avea lumina vieții" (Ioan XIV 6; VIII 12). De sus din cerul neprihănit de nimic, ne vine îndemnul acesta, ca să-nvieze pe pământ mințile moarte-n întuneric și prejudecăți ale atâtor inși cari poartă chip omenesc și cu trufie trâmbițează pretutindeni, că sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu însă este Lumina neapusă, foc mistuitor, eterna nemurire; este Însuși Adevărul pe Care-L caută toți aceia cari fac voia Lui și către care năzuiesc toți cei iubesc
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cei dintăi rătăcitori ai acestei lumi izolate și-au astrucat osemintele. Multe din aceste movili au fost spintecate și prădate; altele își ascund încă taina; din întunericul țărînei lor veghează, călări și în arme, schelete de războinici, care-și păstrează trufia și în umilința pulberii. Generațiile de păstori în stepă le-au sondat închisorile; mocanii de azi le privesc și acuma într-un chip anumit, visînd la cuvîntul fermecat care face să cadă lăcățile comorilor." (Ostrovul lupilor) Pe aceste șesuri fără
Epistolă către Odobescu (IX) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7874_a_9199]
-
bine că se întâmplă așa. Vă mulțumesc, așadar, cu sfiala enormă a celui care s-a străduit fără să vă fi învins orgoliul. Cât privește micile blasfemii, care apar și în opera marilor poeți, ele țin probabil de eforturile și trufia Daimonului care, pentru a-i pierde, îi inspiră împărătește. Cartea dumneavoastră are în sine destulă lumină și destul aer proaspăt ca să reziste cu răbdare sorții...". Extrasele datează din ^97 și 2002 și cred că sunt potrivite la textele mai de
Actualitatea by Ștefan Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7942_a_9267]
-
tumbe amnezie / pe dinăuntru rug și erezie", bardul are nu o dată un aer afectat cu voioșie, de militar în termen bine dispus ce-și fredonează disponibilitatea: Creierul spălat regulamentar și inert / se obține cu săpunul cazon / Fluierăm cu arcada spartă / trufia marelui nostru pluton // Târâm și târâm gamela prin glod / foamea pândește-n deșert / soldat ascultă comanda la mine / astăzi avem marmelăzi la desert // Ieri ai scris o carte poștală acasă / mâine învățăm idealul de nap / V-am dotat în ranița
Bonomie ironică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6841_a_8166]
-
acesta restul infim de vlagă. Somnul nu e o metaforă întîmplătoare, într-o lume care cunoaște doar declanșarea pornirii și, după irosirea de energie, eventual, îndelunga preparare a noii izbucniri, repaosul, în-seamnă ocrotirea instinctului. Nimic nu tulbură repetata înfruntare dintre trufia Voinței și aviditatea primară. Se poate formula obiecția că un termen al ecuației (clica) e estompat. Iată un aspect asupra căruia am stăruit, altădată, cum am făgăduit, în analiza Franciscăi. Oricum, acolo unde lipsește sentimentul vinei, nu are loc nici
O metaforă-cheie by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/7522_a_8847]
-
nimerită, dat fiind că toate descind din același unghi de vedere. Minicapitolele cărții se adună ca treptele unei scări. Urcînd treaptă cu treaptă, la sfîrșitul cărții vom avea, ceva mai detaliată, viziunea autorului asupra civilizației prezente. Ar fi o imensă trufie din partea mea să am pretenția de a emite un cuvînt de încheiere. Cred însă că am parcurs un itinerar în care termenii - moartea, fatalul, femininul, simularea - s-au metabolizat unii în alții, parcurgînd un fel de spirală. N-am avansat
O spiralădin cuvinte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7331_a_8656]
-
o aventură a neputinței umane, caducă, însă cu toate acestea misterios ispititoare: "Noi vrem ce nu putem. Suntem făcuți să vrem ce ni-i refuzat. Ar trebui să ne mulțumim cu ce avem dar nevoia de paradă, dorința de originalitate, trufia, conștiința imperfecției și nădejdea în mai bine nu ne dau pace, ne îmboldesc fără zăbavă, prostindu-ne în ochii noștri". Făcînd o afirmație, diaristul se grăbește a-i opune reversul ei, ca și cum s-ar teme de orice fixare, de orice
Un „trăirist” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7363_a_8688]
-
palavră și bală,/ cu ei deopotrivă meschin și lumesc/ aceeași urdoare mă' nneacă și mă spală." (Spovedanie) Lucruri știute și răsspuse, avînd doar măruntul avantaj de-a ieși din fibra unui om în stare să se plece. Nu cu marea trufie rănită a romanticilor cîrpindu-și rana cu tirade, nu cu frumosul sictir al marilor învinși, nici cu nepăsare, nici cu slăbiciunea atacată, imediat, de insuportabila milă fără iubire. În schimb, cu nevoința unui truditor, avînd supunerea înțeleaptă a împovăraților, mai nobili
Tendințe by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7649_a_8974]
-
trecute și prezente, de la existența teluric-erotică în spațiu banal, la alambicul propozițiilor "bine încinse pe plita electrică" a limbajului salvator și unificator. Aventura cunoașterii e, desigur, în prim plan: din Onești - "o Troie perversă" -, Ulise descoperă că "ființa ce-tății în trufia clipei trece/ nepăsătoare pe lângă purpura-n care/ istoria și-a disciplinat chipul rece. / Și pleoapele-i cădeau una câte una/ visând un nou veșmânt, un nou veșmânt"(Respirația matinală). Copilăria cu mersul pe picioroange, conectând deopotrivă la cer și la
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
penitență. Atracția lui Vasile Ponea către materiile cotidiene, „prozaice” ori vag poetice, are o dublă semnificație. E vorba de o fugă a poetului (care, deși un spirit religios, nu dă glas decît rareori credinței) de propriul păcat posibil, cel al trufiei, fugă însoțită de cultul realiilor umile, abordate aidoma unor icoane la îndemînă ale Creației. Intervine și compasiunea (alt factor al reflexului divin) față de ceea ce e nebăgat în seamă, disprețuit. Așadar, aspectele unui creștinism subiacent. Vasile Ponea, Fără tăgadă, Ed. Fundației
Sensibilitatea în stare pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4935_a_6260]
-
înzestrat cu o direcție de gînd, să poată da sens și masticației, și fornicației, și perorației. Tema e insidioasă și spinoasă: insidioasă, fiindcă induce în eroare prin banalitatea ei, prima înclinație fiind să spui că în ea se ascunde o trufie a breslei, profesorii vrînd să facă din filosofie ceea ce ea nu poate fi: o tehnică a vieții. Mai mult, ca o disciplină abstractă să devină o călăuză sapiențială, trebuie ca în ea să fie latentă o virtute terapeutică, caz în
Terapia filosofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5900_a_7225]
-
privește jumătatea a doua a cărții, unde pictorul strînge meticulos o puzderie de texte și cronici plastice al căror obiect este propria pictură. Senzația pe care ți-o lasă e deconcertantă, evlaviosul pictor lepădîndu-și smerenia spre a-și contempla cu trufie chipul oglindit în laudele criticilor. E aici ceva dintr-o semețire orgolioasă de rău-augur, nici un artist sigur pe el nepierzîndu-și vremea cu antologarea banalităților prețioase pe care contemporanii le-au spus de-a lungul timpului despre el. În schimb, cine
Pictura văzduhului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5913_a_7238]
-
cuvînt ea nu e „muncă cu mintea", ci oțiu închinat contemplării și prefirării tentelor transcendente, de aceea orice demers volitiv pus în slujba adevărului, ba chiar orice vanitate creatoare ce se canonește în numele culturii nu sunt decît forme crase de trufie speculativă. Sau, folosind cuvintele lui Nae Ionescu, „actul de creație este înrudit mai curînd cu căderea decît cu redempțiunea" (p. 37). Iată de ce în opurile speculative găsim carapacea unor doctrine ce plutesc inerte, în derivă istorică, fără o legătură internă
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
Simona Vasilache Se îmbină, în chemarea alla turca, porunca si împreună-pătimirea. Trufia prescripției si greutatea sfatului încercat pe propria piele. Nu altă socoteală decât aceasta, a ponoaselor trase cu elan, știu Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea. Nu sunt îndreptarul unui popor, ci realitatea, nepretențioasă și îngăduitoare, printre nădufuri, a neamurilor amestecate dintr-un
Haide… by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6063_a_7388]
-
care nu cuprinde decît „amintirea amintirii", iar nu substanța sa efectivă, de ordinul emoției pierdute în procesul ireversibil al temporalității. Incapabil a da timpul înapoi, autorul ia distanțe față de obstacolul major al retrăirii care e realul conținut în prezent, relativizîndu-i „trufia", fărîmițîn-du-l în jocul metaforic: „Mai bine adună luna ce cade-n / miresme, săgeată învinsă / și-ntoarsă sub ierbi // iubește-mă cu trupul tău tulbure / cît pentru tăcere / și prăbușire // mai bine sărută-mă în lacrimă sub / roșu amurg" (7). Alibiul pios
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
al persoanei I singular, persoana preferată de Conachi, ci abordează relatarea indirectă. Prin vedere el să naște, ochi și gene și guriță,/ Obraji rătunzi, albi și rumeni, pepturi, sînuri cu mici țîță/ Sînt a sale vînătoare și întru a sa trufie/ Mai are încă un lucru, care-l tac, că lumea-l știe. (Cine-i Amoriul). Cînd poezia erotică ia aspectul improvizației și notează o emoție momentană, atunci poetul frînge alexandrinul românesc și compune zeci de impromptu-uri în heptasilabi trohaici
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
hegemonie doctrinară. Delectarea vine din rafinarea pe care o pun în argumentele menite a închide gura adversarilor. Și chiar dacă polemica nu ia niciodată forma altercației, pofta de a-l reduce pe celălalt la tăcere împrumută cuvintelor o elocvență grea, de trufie care vrea să aibă mereu ultima replică. E ca într-un turnir în care, în loc de cai și armuri, vezi cum probele chemate a sprijini o nuanță sunt încărcate cu sarcasme și aluzii malițioase. Iar cînd mărul discordiei stă în clasicul
Gustul fideist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5283_a_6608]
-
singur. E, să zic așa, o boală de generație. Doar că, unde pe ceilalți pașoptiști pare să-i frământe, pe el îl lasă întrucâtva senin. Ajunge să comparăm „până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie/ Și la caru-i de trufie/ Să ne-njuge ea pe noi?” - un fel de nu ne fac ei pe noi al zilelor noastre - din Deșteptarea României, cântarea Revoluției de la 1848, cu versurile mult mai sentențioase ale actualului imn („N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie
Tinerețea lui Alecsandri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5303_a_6628]
-
zilelor noastre - din Deșteptarea României, cântarea Revoluției de la 1848, cu versurile mult mai sentențioase ale actualului imn („N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,/ Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;/ Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,/ Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!”) sau cu Anul 1840 al lui Alexandrescu („Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite/ De umbra unor pravili călcate, siluite/ De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici./ Oricare sentimente înalte, generoase
Tinerețea lui Alecsandri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5303_a_6628]
-
ajuns să considerăm din nou șomajul o stare rușinoasă, asemenea unui defect de caracter” și despre cum „experți bine plătiți se grăbesc să le dea «veteranilor ajutoarelor sociale» lecții despre turpitudinea morală a dependenței economice, indecența beneficiilor publice și virtuțile trufiei.” După cîteva povestiri despre descoperirea Americii anilor ‘70 urmează poate cel mai bun fragment al cărții, care tratează identitatea cosmopolită, de frontieră, tot mai amenințată azi de așa-zise dezbateri cu tematică identitară, care nu sînt decît „o acoperire subțire
Lauda clasei de mijloc by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5105_a_6430]