45,634 matches
-
jumătate de veac, o țară anarhică, primitivă, într-una virtualmente modernă? Sigur că acestea sunt pentru Vadim Tudor fleacuri. El e prea ocupat să-i dovedească Cizmarului că e „devotat trup și suflet acestui partid”. Ce s-a ales din trupul vadimiot se vede cu ochiul liber la conferințele sale de presă. Cât despre suflet, ce să mai spun? Nici nu s-a răcit bine în cimitir Toa’șul, că adulatorul a și alergat să-și creeze propriul partid. Halal consecvență
Triumful resentimentului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13376_a_14701]
-
cu două degete bomboana, cu Delia alături așteptând verdictul, cu răsuflarea jinduitoare de parcă totul ar depinde de asta, fără să scoată o vorbă dar grăbindu-l cu gesturi, cu ochii măriți - sau era poate umbra din salon -, abia legănându-și trupul când gâfâia, fiindcă acum era aproape o gâfâială când Mario duse bomboana la gură, gata să muște, dar își cobora mâna și Delia gemea ca și cum în toiul unei plăceri infinite s-ar simți brusc frustrată. Cu mâna liberă strânse ușor
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
sau beți. Ori tragici, cum îi întâlnim la August Strindberg. Pe birou o conservă de versuri. O mănușă. Scrisori. În geam cerneală. În mijlocul camerei un fotoliu din mormântul lui Tutanchamon. Hârtia încă mai respiră dar greu. Cu nitroglicerină. Timpul meu. Trupul meu. Viața mea. Totul este pentru unică folosință. Sigură este numai umbra din colțul camerei. De ani crește taxiul negru. 1990 Ryszard Krynicki Nu că... Nu că... am numai o singură viață că aș fi putut să nu fiu că
Lirică poloneză contemporană by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13426_a_14751]
-
la un Minulescu aprofundat (întors spre o sensibilitate dureroasă ce absoarbe în bună măsură fanfaronada), brutalitatea se topește în chiar excesul ei, cinismul se dezamorsează în aerul ireal de vis dulceag-amar: „O, Leonid Dimov, e seară/ Și trec femei cu trupuri lungi, ca niște viespii uriașe/ Pe care nu poți să le-alungi/ Cu mîna leneșă din minte,/ Femei cu sîni lincențioși/ Umflați de-un înger pneumatic/ Pîn’ la absurd în plușuri roș,/ Femei ce ne-ar lăsa-n burice,/ Plutind
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
dincolo patria mea tăcută începe;/ sporind întunericul peste toate/ rar tresaltă ajunse de furtuni/ căderi și urcări sub lacate./ În nerostită dimineață prin cenușe caldă de vulcani/ se desfășoară în mine ca pînze de corăbii lumea morții.// Intră odată sub trupul meu/ să-i auzi vibrarea de clopot,/ să presimți marginea nopții/ în privirea mea sticloasă/ sau de dincolo torente de lumină venind” (Fata Morgana). Ori în formula insolită, ca să zicem așa, a unui Coșbuc citadin, transmutat la finele celui de-
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
de a fi, de experiențe, de continua confruntare cu sine și cu trecutul încărcat. Mi s-a părut că metamorfoza uluitoare cuprinde trei chipuri, trei contururi perceptibile, amestecate unele în celelalte: Iureș, Krapp, Beckett. Intrat parcă la apă, împuținat la trup, cu obrajii supți de băutură și de mestecarea singurătății între aceleași fălci osoase, aproape inert și inexpresiv, Krapp face cam aceleași lucruri, aceleași gesturi, aceiași pași. Are aceleași trasee, fixe, într-o încăpere uscată ca și el. Mănîncă ticăit două
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
într-un jurnal de călătorie (excelent scris, de altfel, mai ales „delirul psichedelic”), WTC, Metropolitan, Empire State, Central Park, Rockefeller Center, Times Square ș.cl. cu ornamentele conotative de rigoare. Nimic nu este ceea ce este, totul este încarnare și simbol. Cuferele trupului meu are la rându-i două părți: Uterus și Jurnal cu minotaur. Mă opresc asupra primului, cel mai interesant, nu neapărat și cel mai reușit. Ar fi multe de spus, căci abia acum textul e cu adevărat generos. În primul
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
forma corpului nostru. Abjecție, pentru că suntem viermi, tuburi cu dublă simetrie, nutriția în centru, relația și reproducerea la extremități. Un maț plin de fecale între un creier și un sex” (p.62) și scrie naratoarea Cuferelor...: „Dacă mai sufeream pentru trupul meu, chiar și după ce-i senzualitatea, aceasta pentru că nu izbutisem să-i descuamez puținele piei scârboase pe care le mai avea. Nu reușisem să-i extirp pestilențele. Trupul meu era, oricât aș fi vrut să nu fie astfel, și o
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
un sex” (p.62) și scrie naratoarea Cuferelor...: „Dacă mai sufeream pentru trupul meu, chiar și după ce-i senzualitatea, aceasta pentru că nu izbutisem să-i descuamez puținele piei scârboase pe care le mai avea. Nu reușisem să-i extirp pestilențele. Trupul meu era, oricât aș fi vrut să nu fie astfel, și o uzină de urinat și defecat.” (p.206) E evident că Ruxandrei Cesereanu îi place Blecher foarte mult, ceea ce o apropie de scrisul Simonei Popescu. Fragmentul de la pag. 248
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
îi dăunează prin excesul de informație pe care ține să o înghesuie în text cu orice preț, indicând ostentativ grile de interpretare. Intențiile nerealizate din acest roman însă obligă. Ruxandra Cesereanu, Tricephalos: Cartea licornei, Peripețiile Alisei în Țara NewYorkeză, Cuferele trupului meu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 282 p.
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
se numea Șerban Foarță și folosea modulul sonor și grafic al cuvîntului spre a construi eșafodaje pentru tot ceea ce se întinde incomensurabil între incantație și geometrie, acum, cînd s-a convertit la reveria senzorială și a acceptat pactul nupțial cu trupul ondulatoriu al culorilor, el se numește tot Șerban Foarță și folosește mai departe, cu aceeași precauție aproape chirurgicală, celălalt modul, al culorii, grafic și sonor în aceeași măsură, spre a înălța arhitecturi minuscule în spațiul lor fizic, însă al căror
Eu, despre pictorul Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13460_a_14785]
-
de piele de șarpe/ și avea nasul turtit. Era o mulatră./ Cum venise aici, habar n-am. Părinții, bunicii purtaseră poate odată în nări un inel.// Gura îi era o ventuză./ Sînii fierbinți ca niște pîini./ Ochii tulburi./ Îmi era trupul claviatură pentru dînsa/ numai mîinile îi erau reci,/ reci ca de gheață/ și degetele cu vîrfuri rotunde/ alunecau pe mine ca boabe de struguri.// Îmi șoptea:/ În Peru mi-a fost amant un spaniol./ La Santa Clava avea plantații de
Poezia lui Constant Tonegaru (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13455_a_14780]
-
implicării. Spre deosebire însă de Urmanov, Andrei Peniuc este mult mai reținut și mai precaut, nu merge prea departe cu utilitarismul brut ci îl camuflează într-o metaforă, cea a rețelei („puterea se naște în rețea”). Un inadaptat introvertit, cu trupul purtând semnele unei boli misterioase, care imaginează un fel de rețea a tuturor inadaptaților și alienaților sufletești („organism alternativ”), o rețea prin care să se sustragă societății inumane, societății scindate de simulacre (cum se formulează în teoriile la modă), comunicarea
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
poemul e o casă închisă, fără ferestre și uși,/ o lespede pe buzele vorbelor, să presupunem că locul gurii/ nu există. Dar ce tenacitate poate să strige/ acel adevăr fără să fie puțin comică?/ Să presupunem că o jucărie în trupul tău/ face tumbe rîzîndu-și pe dinlăuntru de tine. Lovind-o - te lovești; ucigînd-o, te ucizi - mai bine lasă!/ Dacă îți trece prin minte că poți ucide acest Comic,/ e jalnic - o, comicul se îngrașă mai mult,/ o inimă martelînd trupul
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
trupul tău/ face tumbe rîzîndu-și pe dinlăuntru de tine. Lovind-o - te lovești; ucigînd-o, te ucizi - mai bine lasă!/ Dacă îți trece prin minte că poți ucide acest Comic,/ e jalnic - o, comicul se îngrașă mai mult,/ o inimă martelînd trupul purtătorului ei” (Nu-ntotdeauna-i Comic Bufonul...). Bufonul își mărturisește condiția ca o aderență la ființă: „Ființa se îmbată cu ființă mai abitir decît în focul/ alcoolului, se-ncuibără vastitatea cugetării într-un bob/ de simțire” (Maratonul - Cartea a treia). La
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
a lui Cristian Simionescu, care cultivă un amalgam în fond bine dispus al contrariilor turnate în pasta groasă a unui imaginar aparent alienant, de facto vesel, propagator al existenței oscilante între distrugere și regenerare: „Bolgii de verdeață îmi fuseră lăcaș, trupul pachidermic/ mi-l hodinesc din mers. Ce-i mare devine mic pe lîngă pulpele mele. S-a pariat dacă sunt femeie sau bărbat. În batjocură/ biata Miss țipa în sala de ruletă că sunt născută/ dintr-un bărbat din Cummington
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
rafinamentelor ostenite, mortificatoare: „Nu-mi întoarce binele pe care ți-l fac. Te pîndește/ caricatura blîndeții și lucidității tale: prostia și răceala./ Mîine vei vedea cu adevărat ce ai zărit astăzi: există în tine o briză adormită! Poți zbura deasupra/ trupului tău. Pînă și puberul împins în patul cu două picioare/ nu mai ține cont de casa care arde deasupra sa,/ de bidoanele cu gaz rostogolindu-se prin odaie” (Confesiunile Delfinului). Tendința dominantă este cea a emancipării din truismele moralei, o
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
mai ține cont de casa care arde deasupra sa,/ de bidoanele cu gaz rostogolindu-se prin odaie” (Confesiunile Delfinului). Tendința dominantă este cea a emancipării din truismele moralei, o nietzscheană autodepășire în lumina amorală a forței pure. Dincolo de „hamurile vieții”, trupul posedă o viață necunoscută, copleșitoare ce se cuvine amplificată precum o infrastructură a identității: „Și tocmai tu atît de aspru, că nici nu poți/ vorbi cu brizele mării? Și neînstare să citești în cerul/ gurii unui delfin? Atît de ros
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
Flutură steagurile albe ale nimicului,/ domnilor poeți, fraților de mucava!” (Glorie tristă). „Nimicul” alcătuiește fondul real al provinciei care e doar umbra sa... Sub emblema maniheismului intrăm într-un spațiu al dedublărilor productive pentru substanța moral-plastică a poeziei. De pildă, trupul se desparte de ființă, încercînd a viețui de unul singur, a se comporta așa cum crede de cuviință (e partea naturală, spontană, dumnezeiască a ființei prevăzute cu spirit demoniac): „Trupul meu nu mai are nevoie/ de mine./ Umblă prin lume singur
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
spațiu al dedublărilor productive pentru substanța moral-plastică a poeziei. De pildă, trupul se desparte de ființă, încercînd a viețui de unul singur, a se comporta așa cum crede de cuviință (e partea naturală, spontană, dumnezeiască a ființei prevăzute cu spirit demoniac): „Trupul meu nu mai are nevoie/ de mine./ Umblă prin lume singur,/ de capul lui.// Rătăcește pe străzi dezlînate, dezmiardă milos cîinii/ fără stăpîn, îi hrănește/ fără să ceară voie primarului,// jăndarului. Redactorului șef,/ nici atît!/ Nici capul meu nu mai
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
nevoie/ de mine./ Umblă prin lume singur,/ de capul lui.// Rătăcește pe străzi dezlînate, dezmiardă milos cîinii/ fără stăpîn, îi hrănește/ fără să ceară voie primarului,// jăndarului. Redactorului șef,/ nici atît!/ Nici capul meu nu mai are nevoie/ de mine” (Trupul meu umblă singur). Dar se înregistrează și o altă disociere. Făptura poetei năpădite de provincia distrugătoare o ascunde, cum o crisalidă, pe cea a „văduvei” al cărei trup „de un veac e tînăr”, posedînd un „grumaz fraged și inocent” și
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
șef,/ nici atît!/ Nici capul meu nu mai are nevoie/ de mine” (Trupul meu umblă singur). Dar se înregistrează și o altă disociere. Făptura poetei năpădite de provincia distrugătoare o ascunde, cum o crisalidă, pe cea a „văduvei” al cărei trup „de un veac e tînăr”, posedînd un „grumaz fraged și inocent” și o piele ca a „cobrei regale”. E - mai încape vorbă? - perspectiva unei revitalizări. „Văduva” e femeia, pur și simplu femeia cu inepuizabilul său potențial genetic, care are putința
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
fior poetic: „piatra/ a fost odată lumină/ și lumina a fost odată lumină/ dar piatra dar piatra/ dar lumina dar limina.// avidă mulțimea/ privește-nspre ultimul vagon/ și ca un pește fusiform/ cu zeci de capete de om ieșindu-i din trup/ trenul trece prin mine pe lîngă mine.// bărbatul este aici/ femeia nu este niciodată cu totul aici/ ea întrece-n/ viteză viteza:/ instantanee de-a pururi ca frumusețea.// Femeia e fascinată/ de spatele bărbatului// cum el aleargă în timp/ interiorul
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
răsturna cu ochii/ lumea cu susul în jos” (Privitori și privighetori). Viziunea vădindu-se asociabilă cu senzația de orbire mîntuitoare ca o infirmitate divină: „pe drept cuvînt se crede că e orb deși pe drept cuvînt/ el vede cu tot trupul de parcă ar fi apă./ adevăr zic vouă: celui care plînge/ Dumnezeu îi umblă pe pleoape” (Luna neagră sau cît de frumoasă e femeia care a născut un orb). Ion Mircea e un poet intens care confruntă două stări-limită ale artei
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
pe plaja inundată de soare și policromie în mișcare. Ocolești precaut palmierii d-lui Agathon și dai să te reîmprietenești cu valurile care, într-adevăr, te recunosc, întrucît îți ling pe dată, lingușitor, tălpile - limbi uriașe, reci, foșnitoare ale unui trup lichid incomensurabil, plin de misterioase făpturi alunecoase, părelnice („clopote verzi” auzea-vedea Poetul)... Te retragi după un timp din îmbrățișarea apei ca să te predai soarelui. Nici nu apuci să-ți zvînți trupul, că te și potopesc jegos aceleași zoaie „muzicale” azvîrlite
Dreptul de a asculta greierii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13522_a_14847]