KorAP: Find »[drukola/base=tuareg & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...13 >

315 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

fi cauza dezlănțuirii unuia din acele războaie tribale despre care îi auzise vorbind de atâtea ori pe părinții și bunicii săi, când, la un moment dat, nimeni nu mai știa cauza acelor morți, nici numele celui ce le pornise. Iar tuaregii, puținii imohag-i ce mai rătăceau la hotarele deșertului, fideli tradițiilor și legilor lor, nu erau în situația de a se anihila unii pe alții, căci trebuiau să se apere cum puteau de înaintarea civilizației. Și-a amintit de strania senzație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se odihneau două zile la capătul cel mai îndepărtat al oazei, străduindu-se să-și ascundă femeile și să nu intre în contact cu soldații, și porneau iarăși la drum, oftând de ușurare că nu se produsese nici un incident. Dar tuaregii, nu. Tuaregii, când veneau la puțuri, te priveau în față, mândri și sfidători, și le îngăduiau femeilor lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
două zile la capătul cel mai îndepărtat al oazei, străduindu-se să-și ascundă femeile și să nu intre în contact cu soldații, și porneau iarăși la drum, oftând de ușurare că nu se produsese nici un incident. Dar tuaregii, nu. Tuaregii, când veneau la puțuri, te priveau în față, mândri și sfidători, și le îngăduiau femeilor lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim de departe. — De unde? — Din nord. Sergentul Malik-el-Haideri ura vălul targuí, pentru că se fălea că se pricepe la oameni și știe, după expresia feței lor, când spun adevărul și când mint. Dar cu tuaregii această posibilitate nu exista, căci abia lăsau o fantă pentru ochii pe care și-i întredeschideau și și-i micșorau dinadins când vorbeau. Și vocea îi suna distorsionată, așa că se văzu obligat să ia drept bun răspunsul, căci, într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
o lase pentru mai târziu. Pentru toți acei oameni de la oraș transplantați în deșertul pe care niciodată nu aveau să învețe să-l iubească și pe care în realitate îl urau, dorind să scape de el cu orice preț, ei, tuaregii, nu erau decât o parte din peisaj, și erau tot atât de incapabili să-i deosebească pe unul de altul, pe cât de incapabili erau să deosebească două dune cu creasta de piatră, chiar de s-ar fi aflat la jumătate de zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l amintești? Caporalul ridică din umeri, cu un gest de îndoială: — Toți tuaregii sunt la fel când poartă vălul, dom’ sergent. — Dar ar putea fi cel care a înnoptat ieri aici? Negrul cel scheletic răspunse în locul lui. — Ar putea fi, dom’ sergent. Am fost și eu atunci. Era înalt, uscățiv, cu o gandurah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
unde toți trebuie să fim egali, pentru că dacă fiecare s-ar conduce după propriile sale obiceiuri, n-am mai putea fi cârmuiți. Cum să împaci obiceiurile locuitorilor de la țărmul mării cu cele ale muntenilor sau cu cele ale beduinilor și tuaregilor din deșert? Trebuie să punem punct și să începem din nou, impunând o legislație comună; altfel, ne prăbușim într-o prăpastie. Nu înțelegi? — Ba da. Se poate înțelege când ți-ai făcut studiile într-o academie militară, ca mine, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
înarmat cu un binoclu. Se priviră, deși, în realitate, distanța nu-i permitea să zărească decât siluetele vagi ale animalului și călărețului, ce păreau că se ondulează din cauza reverberației, și i-ar fi plăcut să știe la ce se gândea tuaregul în momentul când descoperise că e prins în mijlocul unei capcane de sare ce nu oferea nici o posibilitate de scăpare. — A fost mai ușor decât îmi imaginam, comentă. — încă nu l-am prins, remarcă Ajamuk. Se întoarse să-l privească: — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-am ucis pentru că era un asasin care n-a respectat legile sacre ale ospitalității... După legea tuaregilor, n-am comis nici un delict. Atunci de ce fugi? — Pentru că știu că nici păgânii de rumi, nici voi, care ați copiat legile lor absurde, nu le veți respecta pe ale mele, chiar dacă ne aflăm în deșert. Pentru tine sunt un „Fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
natura lui cu cele mai mari temperaturi. Nu putea supraviețui mult timp acolo, în inima salinei, și o știa. Mai avea apă pentru o zi. Apoi aveau să vină delirul și moartea; cea mai înspăimântătoare dintre morți, cea de care tuaregii se tem chiar din ziua când se nasc: moartea de sete. Ajamuk privi cu un ochi critic înălțimea soarelui și studie cu atenție marginile salinei: — în mai puțin de-o jumătate de oră or să ne mănânce de vii țânțarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
asemenea distanță. Când începu să se însereze din nou, mai înainte ca țânțarii să-și părăsească adăpostul, locotenentul Razman intră în legătură cu oamenii săi. — Nu s-a mișcat din loc, îi înștiință. Ce părere aveți? Sergentul Malik își aminti de cuvintele tuaregului: „Să trăiești ca o piatră, atent să nu faci nici o mișcare ce consumă apa. Chiar și noaptea trebuie să te miști încet ca un cameleon, și în felul ăsta, dacă reușești să devii insensibil la căldură și la sete și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ajungă și să se întoarcă din „pământurile pustii“ și capabil, de asemenea, să înfrunte o armată ca să răzbune o jignire. Nu era logic ca un asemenea om, simțindu-se încolțit, să se hotărască să moară. Sinuciderea nu exista în mintea tuaregilor, așa cum, în general, nu exista în mintea majorității mahomedanilor, care știau că cel ce atentează contra propriei sale vieți nu va putea năzui niciodată să ajungă în rai. Poate că, în realitate, fugarul nu era un credincios cucernic, ca mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cineva avea să-l descopere neputrezit și să se întrebe ce straniu motiv îl determinase să se ducă să moară într-un loc atât de îndepărtat. Locotenentul Razman zâmbi în sinea lui, la gândul că ar putea deveni simbolul spiritului tuaregilor în veacurile viitoare, când stirpea lor va fi dispărut pentru totdeauna de pe suprafața pământului. Un mândru inmouchar așteptând impasibil moartea la umbra mehari-ului său, încolțit de dușmani și convins că este mult mai nobil și mai demn să mori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele care îl ajutau să continue să fie mereu la datorie după o lungă zi de căldură, plictiseală și disperare. „Tuaregii înfig stelele în suliță ca să-și lumineze drumul cu ele...“ Era o frumoasă zicătoare din deșert, dar cine o născocise cunoștea bine acele nopți și acele stele și știa ce înseamnă să le admiri ceasuri întregi de atât de aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Oricât de targuí o fi canalia asta, nu poate răbda atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece. — Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila moartă, se întoarse și o luă înapoi spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să devenim o națiune puternică, progresistă și modernă - negă cu convingere. Și nu pot face asta cu oameni ca locotenentul Razman, ci cu tipi ca Malik sau căpitanul Kaleb... E lamentabil să recunosc asta, dar nu e nici un motiv ca tuaregii să existe în plin secol XX, cum nu e pentru indienii din Amazonia și n-a fost pentru pieile roșii americane. Ți-i imaginezi pe indienii sioux alergând pe câmpiile din vest, urmărind cirezi de bizoni printre sonde de petrol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sau în spatele acestui văl se ascunde altceva. Targuí-ul surâse ușor: — Se zice că rasa noastră era inteligentă, cultă și puternică, acolo, în insula Creta, în vremea faraonilor. Atât de inteligentă și de puternică, încât a încercat să cucerească Egiptul, dar tuaregii au fost trădați de o femeie și au pierdut marea bătălie. Unii au fugit spre răsărit, s-au stabilit la țărmul mării și au format poporul fenicienilor, care au stăpânit oceanele. Alții au luat-o spre apus și s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
aurul, ca acela, pielea ori piatra, erau considerați de tuaregi o castă inferioară, situată la între un imohag și un ingad sau vasal, iar uneori, chiar între un ingad și un sclav akli. Dar chiar dacă făceau parte din acea castă, tuaregii recunoșteau că „zlătarii“ erau, probabil, clasa cea mai cultă din tot sistemul lor social, fiindcă mulți dintre ei știau să citească și să scrie, iar unii călătoriseră dincolo de granițele deșertului. Odată am fost într-un oraș, spuse într-un târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tot după un grup de stânci. Abia atunci băiatul se întoarse și se așeză în fața jaimei. Tatăl său zâmbi ușor. — Nu-ți face griji pentru el, spuse. E targuí, și nu există nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
părere de rău. Era un targuí, fără îndoială, și la universitate învățaseră că acea rasă nu se aseamănă cu nici o altă rasă din lume și că morala sau obiceiurile ei n-au nimic comun cu morala și obiceiurile celorlalți muritori. Tuaregii sunt un popor mândru, nesupus și rebel, guvernat de propriile sale legi, dar nimeni nu-i explicase atunci că aceste legi includ posibilitatea de a asasina oamenii în somn cu sânge rece. „Morala este o chestiune de obiceiuri și niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
când am ajuns independenți, se demonstrează clar că cel mai mare dușman al unui negru este însuși negrul care vorbește alt dialect. Să nu comitem aceeași greșeală. Voi, care într-o zi veți conduce această națiune, țineți seama că beduinii, tuaregii sau kabilii din ținuturile muntoase nu sunt inferiori, ci doar deosebiți...“ Deosebiți. Niciodată nu ezitase în momentul în care ordonase un atentat împotriva uneia din cafenelele unde se întâlneau francezii, nici nu se gândise că un asemenea ordin însemna moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
prezenți și, neauzind un ecou la întrebarea lui, insistă: — Haideți, domnilor! N-am făcut un drum de o mie cinci sute de kilometri ca să stau să mă uit la domniile voastre. Se presupune că sunteți experți în problemele sahariene și obiceiurile tuaregilor. Repet: în ce direcție putea s-o ia? — în orice direcție, răspunse cu convingere un colonel cu înfățișare severă. A pornit spre nord, dar a făcut-o ca să caute o zonă stâncoasă unde să i se piardă urma. De aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
care ține în șah armata, îl neliniștește pe președinte, l-a răpit pe guvernator și l-a luat cu el pe Abdul-el-Kebir? E-o nebunie curată! — Nu, Excelență, interveni din nou generalul. Nu e o nebunie. Aici, legea le permite tuaregilor să-și acopere fața potrivit tradițiilor lor. Descrierea corespunde așadar unui targuí... Dacă ținem seama că, potrivit calculelor, există circa trei sute de mii, din care ceva mai mult de a treia parte trăiesc de partea noastră a graniței, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fi făcut dacă francezii ar fi încercat să ne distrugă în urmă cu câțiva ani, pentru că nu ne adaptam la felul lor de a fi? — Ceea ce am făcut până la urmă; ne-am fi cucerit independența... Poate că ăsta e viitorul tuaregilor, să-și obțină independența. — Ți-i imaginezi independenți? Oare francezii și-au imaginat vreodată că vom fi independenți, până n-am început să punem bombe și să demonstrăm că putem fi independenți? Gacel ăsta, sau cum s-o fi numind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lasă total indiferent. Nu primi răspuns. Targuí-ul se mulțumise să ridice din umeri și își vedea de treaba lui, vârându-și curmalele în gură pe sub văl. — îmi ești prieten? întrebă Abdul pe neașteptate. îl privi surprins: — Da. Bănuiesc că da. — Tuaregii își scot vălul în fața familiei și a prietenilor... Dar tu încă n-ai făcut asta în fața mea. Gacel se gândi câteva momente și apoi, foarte domol, își ridică mâna și lăsă vălul să-i cadă, permițându-i celuilalt să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]