2,252 matches
-
simțindu-se dintr-odată mai fericit și parcă mai ușor cu cîteva kilograme, n-o să vă dezamăgim niciodată, de asta puteți fi sigur. Gata, ne-au căzut în laț Delfinașule, a ieșit mai bine decît mi-am imaginat, răsuflă Roja ușurat, ridicîndu-se de la locul său, privind la cele două cupluri proaspete care la celălalt capăt al coridorului nu mai contenesc să schimbe ocheade, fîșfîșfîș, tacatacataca, Delfinașule, nici s-o fi pus la cale în cele mai mici detalii nu ți-ar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cu ochii în patru să nu dai peste ceva aruncat pe jos, să te împiedici și să cazi în nas, începu să recapituleze. Apropie ușa cu mare grijă și o închise fără să facă nici cel mai mic zgomot. Răsuflă ușurat și, cînd în sfîrșit începu să respire normal, simți aerul îmbîcsit, putoarea din jur făcută de mirosurile amestecate de mîncare, băutură, parfumuri, rufe murdare și igrasie care veneau de peste tot, din baie, bucătărie, sufragerie, pereți, aerisiri și conducte. Cum e
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
scula? se aude și vocea lui Dendé, desfă-l cît poți de tare, se repede cu furculița știrbită spre limba Curistului, o înțeapă, o străpunge dintr-o parte în alta și i-o scoate afară printre dinți răsuflînd în sfîrșit ușurat. Asta da lucrătură, Potaie, ca pînă la urmă nimeni să nu iasă prea șifonat la capătul epopeii, cum a simțit că urma să intri într-o pasă proastă, Mortăciune l-a pus pe urmele tale pe Picioruș de Ghips, care
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ia pe domnul Președinte gura pe dinainte. Ce-ar fi să stați voi cu ochii pe el îndată ce apare? Ca să nu facă vreo prostie. Cît am așteptat să vorbesc cu cineva în care pot avea încredere totală! răsuflă în sfîrșit ușurat domnul Președinte, dar tot nu-i vine să creadă cînd Picioruș îl informează că Piticul și Scorpia sînt la doi pași de el puși sub supraveghere atentă, gata să li se facă vînt dintr-o clipă în alta. Elicopterul așteaptă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
limpede află că o să vin de cîte ori o să fie nevoie ca falimentul să fie complet, dacă nu cumva asta o să se întîmple chiar în seara asta. în cazul ăsta o să poți să-ți iei adio de la mine, să răsufli ușurat în sfîrșit, pentru că n-o să mai avem plăcerea să ne mai întîlnim niciodată față în față. De fapt Bătrînul nu făcuse altceva decît să-i pună totul pe tavă, să-i deschidă ochii că nu se putea porni la luptă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ce aveau pe suflet. Urca pînă la etajul doi pufăind ca un animal de povară, abia tîrîndu-și bagajele imense care-i tăiau palmele, frecîndu-se de pereți, izbindu-se de balustrade. Se oprea în fața ușii, le trîntea scîrbită pe jos, răsufla ușurată și își căuta cheia prin buzunarele pantalonilor. Înainte să o răsucească în broască, trăgea două, trei secunde cu urechea la ce se petrecea înăuntru, nu auzea nimic, așa că se hotăra să descuie și să intre. Casa fusese întotdeauna rece ca
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în torpedoul gol, deasupra casetei volanului, în jurul contactului. — Cheile! Unde le-ai pus? Le-ai pierdut? La mine nu sînt, se sperie și Sena, începînd să-și scormonească prin buzunare fără să-și dea seama ce face. — Uite-le, răsuflă ușurat Dendé, era să mă scap pe mine, adăugă vîrînd cheia în contact și demarînd instantaneu. Ce s-a întîmplat? zise Sena punîndu-și centura de siguranță, începînd să înghită în sec. — E de belea, ne-am ars cu toții! țipă Dendé ca
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
spulberîndu-i în față praful de pe marginea drumului, încercînd parcă să-l provoace. Își ținu respirația și strînse din pleoape pînă ce răbufneala trecu de tot și numai după aceea se puse atent pe treabă. Cercetă mai întîi portiera și răsuflă ușurat descoperind că era descuiată. O deschise și, dintr-o mișcare se sui pe scaunul șoferului. Din păcate nu găsi cheia în contact, așa că misiunea i se complica puțin. Începu să pipăie cu palma dedesubtul volanului pînă ce dădu cu degetele
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
-i dea gratis vreun cotidian rămas nevândut. Nu Întoarce capul, se preface că n-o aude. La gura metroului Înserarea aduce un ultim asalt de slujbași care și-au Încheiat lucrul. Un val, din care se extrage cu greu, respirând ușurat. Unde o fi oare Kawabata? se Întreabă Antoniu, privind un porumbel ce se găinățează pe gardul scund care Împrejmuiește parcul. Ai dispărut pur și simplu, te-ai topit, te-ai evaporat. Te-am acceptat atâta amar de ani și până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lumina lanternei lui, pare că face salturi de colo-colo, fugind de cineva care ar vrea să o prindă. Într-un târziu, se aude o portieră trântită, rateurile unui motor și zgomotul mașinii care se Îndepărtează. Antoniu intră În magherniță, răsuflând ușurat. Cimitirul Străulești, se află la marginea orașului, și este un cimitir relativ nou, fără monumente funerare fastuoase, alei pavate, mărginite de pomi și de flori, sau bănci curate pe care să te așezi pentru a te reculege. O pădure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
probabil nu ne vom mai întâlni, spuse Honor Klein. Mă întorc înapoi la Cambridge cât de curând. — Vorbiți de parcă ați pleca la Polul Nord, am răspuns. Ce n-aș da să fie așa! Iar eu nu sunt singurul care va respira ușurat când veți pleca. — Cum adică? N-aș zice că Palmer și Antonia sunt chiar încântați să vă aibă tot timpul în preajmă, stând la pândă ca un corb. Honor Klein mă privi și trăsăturile i se crispară pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cât puteți de repede. Spune-i lui Georgie că mă bucur foarte mult pentru voi amândoi. — Mulțumesc, Martin, credeam că o să mă desființezi, spuse Alexander. — Trebuie totuși să recunosc că te-ai mișcat repede. L-am auzit pe Alexander râzând ușurat la celălalt capăt al firului. — Măcar o dată am știut și eu ce vreau. Am pus receptorul jos și am rămas țintuit lângă măsuță cu ochii la grădina cufundată în întuneric. Ploaia încetase și, în liniștea care se lăsase, se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o boa de vulpe În jurul gâtului, stând pe o bancă Într-un parc. Avea ochii umflați. Când s-a șters la nas, am observat că un dinte din față era ciobit la colț. — A, iat-o. Karp părea că răsuflă ușurat. Încordarea de dinainte dispăru. Mă gândeam să Începem de-aici. Cu momentul În care Dora a apărut În orașul nostru. Cunoșteam deja Începutul poveștii. Dora era o adolescentă Însărcinată când a sosit, doar cu o adresă mâzgâlită pe o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
frecat genunchiul. — Încearcă și tu, spuse Dora, schițând un gest cu mâna, ca și când ar fi vrut să scoată o pereche de pince-nez. Poți să Împrumuți perspectiva mea. Dar trebuie să vezi cu ochii tăi. — Mulțumesc, i-am spus, simțindu-mă ușurat că, În sfârșit, păream să fi găsit o cale de comunicare. Dintr-un motiv oarecare, mi-am mai amintit unul dintre strigătele de război ale lui Koch: „TOȚI AR TREBUI SĂ CUNOASCĂ GOLICIUNEA + SOARELE + AERUL = MAI MULTĂ VIAȚĂ!“ Cum putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pagină tremura Încet. Nu exista nici un risc să fiu văzut, cu atât mai puțin să mă identifice mai târziu, dacă poliția l-ar fi interogat. Chair dacă eforturile mele de mă deghiza s-au dovedit a fi inutile, mă simțeam ușurat. Cu Încrederea restabilită, am urcat scările cu pași repezi și mărunți, un toc după altul. Hotelul părea evacuat. Unde te uitai, nici o voce, nici o mișcare. Când am ajuns la etajul doi, n-am luat-o la stânga, ca de obicei, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de eforturile mele, Își Îndesă mâna, simplu dar brutal, În gura mea. Spre surprinderea mea, a tras până când a scos de-acolo o larvă albă, zvârcolindă, lungă de câțiva metri, acoperită de păr alb, umed. În mod ciudat, am răsuflat ușurat. Mi-am dat seama că scârboșenia asta mă Împiedicase să vorbesc. Și totuși, când am dat să-i mulțumesc, gâtul mi-l simțeam poros și extins pe dinăuntru. Singurul lucru pe care l-am mai putut face a fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ascundea, Într-adevăr, pe dinăuntru. Apoi am auzit o cheie În yală. Spre surprinderea mea, În cameră intră inspectorul Wickert - În vârful degetelor, cu simțurile alerte. Cu un revolver În mână, avansă câțiva pași, apoi privi În jur și răsuflă ușurat, cred, ascunzând arma În teaca de pe umăr. Abia când Își aranjă ochelarii Își dădu seama că mai e cineva În cameră. După câteva clipe de neînțelegere, implicând un ruj șters din greșeală și o batistă, Wickert reuși să mă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-și schimbe înfățișarea. De fiecare dată o găseam deja în bucătărie, pregătindu-mi cana cu lapte și prăjiturelele. În loc să mă lecuiască de închipuiri, această performanță nu făcea decât să-mi sporească respectul pentru puterile ei. Și-apoi, mă simțeam întotdeauna ușurat că n-am prins-o între două încarnări, chiar dacă nu mă dădeam niciodată bătut; știam că nici tata, nici soră-mea nu bănuiesc firea adevărată a mamei, și toată povara trădării, pe care, în închipuirea mea, aș fi îndurat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ce are aici frumoasa Anna? Un bărbat mare și greu? Oh, ce te va mai crâmpoți el! O amenință cu degetul, În joacă: — Tu și cu mine, Anna. Ne vom distra bine curând. Eh? Trase cu coada ochiului și văzu ușurat că ușa nu era Încuiată. Ar fi fost posibil ca bătrâna japiță să-l Închidă Înăuntru și să ascundă cheia. Dar nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se ierte păcatele. Dar, la urma urmelor, continuă domnul Opie precipitat, văzând că doctorul Czinner Încearcă să spună ceva, diferența nu e foarte mare. Într-un caz se spune despre păcate că sunt iertate, iar penitentul părăsește confesionalul cu mintea ușurată și intenția de-a o lua de la Început; În celălalt se consideră că simpla declarare a viciilor pacientului și scoaterea la lumină a motivelor subconștiente pentru care le practică Îndepărtează puterea lor de atracție. Pacientul pleacă de la psihanalist cu capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
foarte simplu. Funcționarul de la mesagerie Își stinse țigara și-și aprinse alta, În timp ce Ninici făcea cărțile. — Au venit ceva noutăți cu trenul? — Toate s-au liniștit la Belgrad, spuse Lukici. — Telefonul funcționează? — Ghinion. Telegraful Își Încetase țăcănitul și Lukici răsuflă ușurat: — Ăsta cel puțin s-a oprit. Soldatul se opri brusc din făcutul cărților și spuse cu o voce nesigură: — Sunt bucuros că n-am fost la Belgrad. — Să lupți, băiete! spuse funcționarul de la mesagerie, În hohote de râs. — Da, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
EAU BÉBÉ tipărite cu scris argintiu. Totul era de o perfecțiune delicată fals franțuzească, chiar dacă Phoebe nu avea nici urmă de sânge francez În vine. Era (În secret) din Miami. Nici urmă de Alixe Carter. Mă simțeam oarecum mai degrabă ușurată, căci eram atât de preocupată de chitanța de la hotel, Încât chiar nu aveam cu adevărat chef În clipa aia de o vorbăraie de complezență cu o femeie ca ea. Poate că reușeam să mă rup acolo nițel de nebunia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Hunter dăduse, În sfârșit, de mine. Prietenele mele juraseră să păstreze taina În legătură cu locul În care mă aflam, iar eu de-abia dacă Îmi mai deschisesem mobilul În ultimele câteva zile. Însă o părticică din mine se simțea, În secret, ușurată că soțul meu mă căutase. — Departe de tine! am țipat eu. Care naiba e problema, Sylvie? — Știi foarte bine care e problema! Sophia... — Despre ce tot vorbești acolo? Am făcut o pauză Înainte de a vorbi. Cum să formulez asta? Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
se strecură prin Îmbulzeala care șerpuia În sus pe scara spre mezanin. M-am ținut după ea, cuprinsă fiind de o stare de amorțeală: tot ceea ce mă aștepta nu era decât o groaznică teroare. Eram și eu, o dată În viață, ușurată că sunt invizibilă, așa cum eram ascunsă În mijlocul mulțimii de turiști și de grupuri organizate de elevi: nu voiam să mai fiu băgată În seamă niciodată. Ce putea fi mai stânjenitor decât un soț adulterin? Din acest moment, mă gândeam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Îl vezi de obicei În galeriile de artă, ca să nu spun doar atât. Pe chip Îmi apăru un zâmbet care părea să fie acolo de când lumea. Părea destul de mare Încât să cuprindă Întreaga lume. — Ce fericită sunt! am respirat eu ușurată. Acela cu siguranță nu este soțul meu. Am făcut o mare greșeală. M-am Întors spre Marci. Era albă ca varul. — Ce e? am Întrebat-o, devenind brusc serioasă. Știi cine e tipul ăla? —E... Marci nu putea să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]