1,131 matches
-
sărmana Elena Valdescu minutele treceau, când prea încet, când prea repede. Soarele era deja sus și soțul său nu mai sosea. „Dacă se face noapte și nu apare? Ce s-o fi întâmplat? Nu trebuia să aibă încredere în necurat. Ulciorul nu merge de multe ori la apă... Vai de mine, ce mă fac?” Deodată, i se năzări că aude un tropot apropiindu-se și ieși repede în pridvor. Așteptă aproape o jumătate de oră cu sufletul la gură, dar zgomotul
XII. PARADIS ÎN INFERN de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384620_a_385949]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > NINGEA, CÂNDVA... Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 2040 din 01 august 2016 Toate Articolele Autorului Ningea, cândva, cu zăpezi verzi, strângând pădurea-n scrin de-amiezi, eu, fir de floare-ntr-un ulcior, tu, doar stropindu-mă ușor, pășuni coseai boțind cărări, cu tălpi din veșnicii de zări, strângeai în ace de arici, ninsori verzui de licurici. Ningea frumos, ningea tăcut, prin gerul unui azimut, eu, înroșindu-mă ușor, tu, doar strângând din
NINGEA, CÂNDVA... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382532_a_383861]
-
ochii de la una la alta. Dorea să cumpere ceva, nu pentru utilitatea obiectelor, ci pentru a le păstra ca amintire și a decora vreun colțișor din încăperile vilei sale din Slatina. Am cumpărat amândoi câteva farfurioare cu desene originale și ulcioare miniaturale, după care am alergat la atelierul din imediata apropiere. Aici am găsit-o pe domnișoara Carmen Prepeliță care „lucra” deja ceva la masa olarului, sub supravegherea atentă a poetului Horia Zilieru! Să înțelegem că era interesată de întregul proces
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1390 din 21 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383791_a_385120]
-
decidă și să cumpere ceva, a trecut în revistă o gamă uriașă de vase de tot felul, așezate cu gust pe direcții de folosință, mărimi, culori ori materie primă de prelucrare: farfurii și farfurioare, castroane și castronașe, căni și cănițe, ulcioare, vaze și multe altele. Ei, dar să nu credeți că a uitat să se plimbe și să privească atent tarabele pline de podoabe de argint și de ouă încondeiate. Era în stare să cumpere totul ori din fiecare câte ceva. Evident
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383818_a_385147]
-
să-i îndemne la iubit; Firul ierbii dă să țipe de atâta viață-n jur Râd copacii, primăvara îi îmbracă în ajur. Cearta este interzisă, munca nu își are loc Horă mare se încinge, toată lumea-i prinsă-n joc. În ulcioare se adună neaua ce a mai rămas Apa zânelor e bună fetelor la primul ceas. Animale nu se taie, este zi de-mperecheat, Iar femeile așteaptă să atingă un bărbat Drăgăstoase, în tot anul, să rămână,-așa e zis Dragobete-Cupidonul, doar
DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383951_a_385280]
-
nu se poate. În urma mea copacii devin ziduri în care zac pe veci pietrificate visele mele pline doar de riduri. Parcă aud cum susură izvorul și dacă aș ajunge lângă dânsul l-aș bea din pumni, fiindcă mi-am spart ulciorul și mi-aș spăla cu apa-i vie plânsul. Stau derutat pe stânca solitară ce peștera durerii o astupă și inima care-a-nceput să doară parcă ar vrea-n fărâme să se rupă. M-am rătăcit și nu mai
DE-O VIAŢĂ URC DIN CE ÎN CE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383342_a_384671]
-
Toate aceste rădăcini ale iubirii, par a fi traduse în cele două poezii: ,, Mă veșnicesc prin iubire ,, și ,, În altă viață ,, din toate cât sunt cuprinse în acest capitol. Pentru că eu sunt însuși DORUL, sunt tainicul, eternul feminin, zămislitoarea vieții, ulciorul în care ziditoru-a pus ce e divin. Sunt plinul casei, vatră sunt, sărutul ploii venită din senin, grâul copt, plecat către pământ, grădina cu mirosul alb de crin, sărutul de la care-a supt copilul, ce astăzi e femeie ori bărbat
COMENTARIU de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383347_a_384676]
-
diminețile-n poale? cui vei spune?...te-ador!...risipind nopți târzii. Dacă...eu,n-aș mai fi, pentru cine-ai trăi? Pentru cine-ai culege diamante de rouă? Pentru cine-ai fi scut dacă ninge sau plouă? cui vei umple ulcior din izvoarele vii? Dacă...eu,n-aș mai fi, mă întreb de-ai trăi Amintiri ce nu mor ar rămâne cu tine Aș fi steaua din noapte strălucindu-ți și-n zi când ești trist să te-ating, să-ți
MISTERELE IUBIRII de ANA PODARU în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382822_a_384151]
-
tu ai descins ca o adiere și se se aprindea orizontul de văpaie și se depărta precum fata morgana, și vedeam malurile tărmurilor de nisip dezvelite de vânt. Și pe nisipuri fierbinți ca un cuptor treceau desculțe femeile frumoase cu ulcioare de lut arămiu pe umeri. Setea toropea insectele. Și in lumina palidă, lividă a amiezii, deodată inimile ne-au fluturat de bucurie ca niște drapele pocnind în vânt. Și te-ai alintat și ți-ai amânat aventura. Vinovată întoarcere. Peste
ÎN AṢTEPTAREA PLOILOR de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2037 din 29 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382904_a_384233]
-
20 martie 2017. Era târziu,...în nopți ce dor, Când geana tremura de lacrimi, Iar sufletul, pustiu fior, Se-nveșmânta în fum și-n patimi. M-am adăpat dintr-un izvor Căuș de fiere și otravă; Am adunat și în ulcior, Durerea morții, spini și pleavă. Pe drum pustiu, bătut de vânt, Însingurat, cu grea-povară, Călcam tăcut,...cu pasul frânt, Sperând să aflu primăvara. Să-mi crească iarăși ghiocei! Brândușele să mă răsfețe! Să zboare albii porumbei, Să-mi șteargă lacrimi
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
zborul! Citește mai mult Era târziu,...în nopți ce dor, Când geana tremura de lacrimi, Iar sufletul, pustiu fior,Se-nveșmânta în fum și-n patimi.M-am adăpat dintr-un izvorCăuș de fiere și otravă; Am adunat și în ulcior,Durerea morții, spini și pleavă.Pe drum pustiu, bătut de vânt,Însingurat, cu grea-povară,Călcam tăcut,...cu pasul frânt,Sperând să aflu primăvara.Să-mi crească iarăși ghiocei! Brândușele să mă răsfețe!Să zboare albii porumbei,Să-mi șteargă lacrimi
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
N-AM FOST, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2241 din 18 februarie 2017. Eu n-am fost lacrimă În ochiul cerului pustiu! N-am fost nici cerșetor La porți de vise! Am fost doar aripă albastră Și ulcior, Am fost doar lut Și cântec și viață. Am fost o pasăre Pe-o ramură de măr, O adiere caldă de lumină; Un fir de iarbă, O floare în mohor, Scânteie vie În nămeți și gheață. Eu n-am fost
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Plecată peste ape. Am fost o trestie În pala vântului, Umilă, dar nu ruptă De viață. Citește mai mult Eu n-am fost lacrimăîn ochiul cerului pustiu!N-am fost nici cerșetorLa porți de vise! Am fost doar aripă albastrăși ulcior,Am fost doar lutși cântec și viață.Am fost o pasărePe-o ramură de măr,O adiere caldă de lumină;Un fir de iarbă,O floare în mohor,Scânteie vieîn nămeți și gheață.Eu n-am fost un copac mărețCu
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Toate Articolele Autorului Țipătul vulturilor pe cremene își poartă crucea pe un semeț Caraiman, alunecă bătrâne brume pe obraz de Babe, din ochi de orbite de Sfinx Zamolxe înalță rugi nori de piramide înspre argintiul Ceahlău, sarcofage de lut în ulcioare cucuteni stropesc cu aghiazmă meleaguri străvechi de mute dureri, zăpada crește lângă un Om tot mai Hamangia, Pe genunchi doar două gânduri lungi și dincolo de umeri vâslind tăcute scrutând gânditor din șezută orizontul norilor albi ca un pod peste Dunăre
SFINX de RADU LIVIU DAN în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383247_a_384576]
-
Îl privește pe Nabucodonosor, regele păgân, și statuia care i-a apărut În vis și care simbolizează omenirea, În căderea ei de la vechea epocă de aur și până la cea prezentă, alcătuită nu din metal, ci din prea umila materie a ulcioarelor. De cele două părți ale colosului artistul trasase, În cărbune, profilurile unor turnuri, ziduri și temple, ca și când uriașul ar fi fost pe cale să părăsească cetatea aflată la stânga sa pentru a se duce Într-una mai mare, la dreapta. Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și totuși nu puțini le susțineau, invocând drept dovadă izvoarele de munte. Să te Încrezi În atari argumentări ar fi echivalat cu a admite că, pe undeva, apa ar fi putut curge În sus. Pe masă se mai aflau Încă ulciorul și cupele pe care le umpluse pe timpul nopții. Fu ispitit să repete experimentul, Însă ulciorul era gol. Nimănui nu părea să Îi pese de serviciul la Priorat, se gândi el iritat. Dar, În fond, era inutil. Era suficientă autoritatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În atari argumentări ar fi echivalat cu a admite că, pe undeva, apa ar fi putut curge În sus. Pe masă se mai aflau Încă ulciorul și cupele pe care le umpluse pe timpul nopții. Fu ispitit să repete experimentul, Însă ulciorul era gol. Nimănui nu părea să Îi pese de serviciul la Priorat, se gândi el iritat. Dar, În fond, era inutil. Era suficientă autoritatea lui Aristotel pentru a combate o asemenea sminteală, semn negreșit al decăderii științei. Secretarul era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trecu, cu capul plecat, pragul porții de la Ospedale della Misericordia. Din grupul de bărbați cu glugi ai confreriei ospitalierilor care staționau pe sub portic, nici unul nu păru să Îl bage În seamă. Se Îndeletniceau cu băutul, pe rând, dintr-un mic ulcior, rezemați de marginea căruței pe care o foloseau pentru morți. Ajuns la etajul superior, Își deschise drum de-a lungul galeriei fostei mânăstiri, până la chilia medicului șef. Intră fără să bată la ușă și se opri În prag, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
meșterul colorist, Dante ieși În strada aglomerată. Nu i se părea că ideile i s-au mai lămurit. La colțul străzii se găsea o cârciumioară. Se așeză pe o bancă afară, sub copertina care ferea intrarea, În timp ce cârciumarul scotea din ulciorul de lângă drum o măsură de vin alb. Lichidul căldicel Îi coborî pe gât fără să Îi domolească arsura. Luciul aurului artificial Îi răsărea În fața ochilor printre aburii care se ridicau din stradă, otrăviți de miasmele gunoaielor omenești și animale. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dizgrațios, asemenea unui trecător căzut Într-o băltoacă de apă Întunecată, unde Îi va fi fost dat să se Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un ulcior mare cu vin, la care cei de față apelaseră deja. Dante Își umplu și el cupa, după ce Îi salutase pe toți, unul câte unul, chemându-i pe nume. Se uită din nou spre locul rămas liber. Tocmai se pregătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la izvor era un veritabil chin. Nu-ș cum se făcea, că totdeauna la izvorul unde trăgeam eu, se nimereau vreo trei-patru Giacomette de-alea care, probabil văzându-mă atât de abstras, de pur, mă țineau cât timp mi se umplea ulciorul tot în măscări, de nu mai știam pe unde s-o apuc. „Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac”, îmi ziceam în gând bâjbâind după cărare. — Erați mândria noastră, a tuturor - zise cardinalul Damiani. Stâncă de-ați fi fost și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se făcu albă. Închizând ochii a încuviințare, Hirghe își coborî capul abia sesizabil, puse țigara aprinsă pe marginea mesei și, fără a-i acorda nici o atenție lui Mik care, cu capul în palme (pe care-l ținea ca pe un ulcior), o porni înainte și înapoi prin cameră, deschise cutia de tablă. - Deci, dumneavoastră vă dau două grame, mi se adresă Hirghe, pe când încerca să scoată cu grijă din cutie ceva albastru. - Ei, cum asta? interveni Zander, oprindu-l, asta trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unui viitor care nu există...“ Simon nu băga de seamă că nu-l mai ascultă nimeni, În afara ucenicilor săi, sau poate se făcea că nu vede lumea Împrăștiindu-se, În vreme ce Sofia, credincioasa lui Însoțitoare, Îi ștergea fruntea și-i dădea urciorul cu apă, acum călîie, deși un altul stătea adînc Îngropat În nisip. Sofia era o femeie cam de treizeci de ani, măruntă la trup, cu părul Învolt și cu ochii negri precum boabele de porumbă. Peste mantaua străvezie purta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
inițiată pregătirea fizică a tineretului sătesc, în cadrul mișcării premilitarilor, fiind pregătiți de învățători, sau alți „gradați” din sate. Marea masă a poporului a făcut, atunci ca și acum, sport prin muncă: marșuri lungi cu unelte de muncă în spate, cu ulciorul de apă și cu „mâncarea” până la „bucată”, la ogor. Toate muncile agricole presupun efort mare care vlăguiau de forță pe cei care arau, săpau, prășeau, secerau etc. Nu e de mirare că masa mare a poporului român nu a avut
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
scurt, dar lămuritor, Fraze simple, obișnuite, precum cele care urmează, În general nu obișnuiesc să votez, dar azi mi-a venit s-o fac, Să vedem dacă asta va folosi la ceva care să merite, De atâtea ori a mers urciorul la apă, că în cele din urmă și-a lăsat toarta acolo, Am votat și data trecută, dar numai la patru am putut să ies din casă, E ca o loterie, aproape întotdeauna iese alb, Chiar și așa, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]