367 matches
-
intersectate. Pe zona de interferență creată, spațiile de opoziție coexistă, albul și negrul se combină, devenind gri, plusul și minusul se anulează reciproc, determinînd haosul neutralității. Personajul tragic este prizonier în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de două forțe opuse
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sau de orgolii (hybris intempestiv), ci și pe tensiunea culturală, pe ciocnirea ferventă a mentalităților colective. Personajul tragic shakespearian este mereu (și) prizonierul unui interval mentalist, ale cărui contradicții insolvabile îl depășesc. El nu-și poate asuma schizoidia culturală și, ultimativ, se prăbușește, sub presiunea ei covîrșitoare. În Hamlet, mai acut decît în oricare alt loc din opera lui Shakespeare, se observă paradigma tragediei ca război de formule mentalitare. Subiectul piesei a fost preluat de dramaturg dintr-o veche culegere de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ramificații de conjuncție cu lumea "fragilă" a Doamnei Macbeth, unde copii și exercițiul domestic reprezintă mizele fundamentale. Nu întîmplător, ea sucombă nervos (se sinucide), refuzînd prizonieratul identitar. Conflictul cultural este, prin urmare, baza tragediilor autentice. Orice antagonism ireconciliabil se regăsește ultimativ în interiorul unei paradigme axiologice, de extracție culturală. Marile tragedii shakespeariene demonstrază faptul cu prisosință, impunînd, pînă la un punct, o regîndire a teoriei tragicului. Bibliografie William Shakespeare. The Complete Works. Ed. Avid Bevigton. London: Acott, Foresman and Company, 1980. William
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
automatismele și derutele noastre sînt cuprinse în prozele lui Poe într-o manieră sintetică (sublimată), și, categoric, parabolică. Diotima modernă sugerată în maladiva și mortuara Morella, omul care își ucide conștiința, codificat de bizarul William Wilson, ultra-senzitivul Roderick Usher (depersonalizat ultimativ, aidoma naratorului povestirii Prăbușirea Casei Usher, de consumul secret de opium), Dupin care descifrează crime absurde și haotice, mergînd pe regula unității în dispersie (aplicarea unui concept rațional haosului duce invariabil la inteligibilitatea multitudinii de efecte contradictorii și posibilitatea asocierii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
alb și negru reprezintă modul în care se face literatura, "ieșind" din invazia semnelor pe pagina albă și "încifrînd" realitatea într-un cod. De asemenea, ea "țîșnește", căznit, aidoma fantomei apelor din final, din "întunericul" subconști entului, pentru a naște, ultimativ, "lumină". O lecție admirabilă, să recunoaștem, de postmodernitate în plin romantism american! Bibliografie E.A. Poe Călătorii imaginare. Traducere din limba engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău. Col. "Biblioteca Polirom". Iași: Polirom, 2008. Balena albă o experiență mesmerică Se presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
inevitabil. Refuzînd orice suport și, în cele din urmă, alimentația elementară, Bartleby moare cu privirea pironită pe un zid, limită insurmontabilă a unei existențe fără orizont. Scindat între sentimente contradictorii, tulburat emoțional și aflat în plină frămîntare etică, avocatul-narator exclamă ultimativ: "Ah, Bartleby! Ah, humanity!" (tradus de Petre Solomon "Vai ție, Bartleby! Vai ție, umanitate!", p. 109), lăsînd oarecum în suspensie semnificația imediată a lamentării sale. În fapt, aici, un ochi atent descoperă incursiunea psihologică cea mai relevantă a povestirii. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
tălmăcirea aceluiași subtil poet și eseist), acum aproape doi ani, a povestirii Bartleby, parabola new-yorkeză despre alienarea învingătorului și învinsului (deopotrivă) în interiorul ferocelor sisteme concurențiale. În mod similar, Benito Cereno rămîne un text (alegoric) al opozițiilor fundamentale, unde Melville explorează, ultimativ, sugestia interferenței extremelor absolute, zona suprapunerii dualităților majore, intrate, prin însuși caracterul lor radical, într-o sferă a ambiguității morale și a indistincției semiotice. Din punctul de vedere al decorului epic și al mizei estetice însă, nuvela de față se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
elementară de a-i recunoaște pe ceilalți, de a le oferi lor o identitate. Revolta thymos-ului devine la ei, ca atare, complet justificată. Babo luptă pentru a avea un nume, în universul lui Aranda și al lui Benito Cereno, demonstrînd, ultimativ, instabilitatea ierarhiilor clasice. Brutalitatea acțiunilor sale revelă, în fond, brutalitatea cu care lumea stăpînilor l-a transformat într-un anonim. Nu întîmplător, Babo a fost considerat o figură intertextuală pentru Iago (chiar și numele celor doi rezonează mnemotehnic!), maleficul uzurpator
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu doar restrictivă, ci, după autorul lui The Ambassadors/ Ambasadorii, de-a dreptul falsă. Noi nu corectăm "adevărul", adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur și simplu, "inventîndu-ne" o existență în interiorul căreia ne distribuim ca protagoniști. James crede, de aceea, ultimativ că, dacă arta e mimesis, atunci ea nu poate fi decît reflecția acestei "coruperi" ontologice a realității. Romanul "taie" o bucată din spațiul înconjurător, adică direct din "ficțiune". "Adevărul" său absolut ajunge, ca atare, irelevant, întrucît "problema" romanului nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Charlotte Brontë iritată de reacțiile critice ale unor puritani victorieni, care văzuseră în natura revoltată a eroinei demitizarea unui tabu, cel al femeii supuse și marginale constată că moralitatea unei epoci nu trebuie confundată cu convențiile sale. Cea dintîi (redusă, ultimativ, la separarea binelui de rău) e eternă, pe cînd cea de-a doua se supune mutațiilor (fiecare generație își impune valorile sociale și, implict, convențiile). În fond, deși autoarea nu ajunge atît de departe în scurtul ei manifest literar, am
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fi susținute în cazul lui Stevens, cred că nucleul simbolic al personalității sale se află în alt loc creionat subtil de autor. Protagonistul nu este un inadaptat mutilat sufletește de o meserie neconcesivă sau abrutizantă. El dorește și reușește doar, ultimativ, să fie un profesionist redutabil. Toate energiile lui sînt canalizate către îndeplinirea sarcinilor zilnice, nu din orgoliu personal, din teama pierderii poziției sau din vreo dorință patologică de înavuțire, ci voi spune un cuvînt prețios dintr-o deontologie singulară, construită
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Voi spune însă, de la bun început, că, dacă, la Lodge, "triunghiul amoros" funcționează ca o metaforă de disoluție a identității, la Grandes, acesta reprezintă tocmai cheia regăsirii ei. Optica romancierilor, deși aparent similară în contextul strict al construcției ficționale, diferă, ultimativ, în trimiterile sale etice și psihologice. Home Truths al lui David Lodge este, la origine, o piesă de teatru pe care autorul a prezentat-o, prima oară, în februarie 1998, la Birmingham Repertory Theatre, fără un succes deosebit (după cum amintesc
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ca și eroii romanului lui Lodge, tot de o moarte (Marcos, ajuns pictor celebru, dar instabil emoțional, se sinucide!). Jose și Jaime suferă deasupra sicriului său, exprimîndu-și neputința de escaladare a circuitelor închise, imuabile, ale existenței. Dincolo de împietrirea lor, ghicim, ultimativ, resemnarea a mii de generații din trecut în fața singurei certitudini dăruite nouă în această lume aceea că, odată, vom dispărea. "Castelele de carton" ale persona jelor nu au fost astfel decît o luptă donquijotescă, ridicolă (deși eroică în intenția sa
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
scriitor sfîrșesc în tragedie, întrucît încearcă, aproape convulsiv, să evadeze din deruta identitară. Soții din "The Music Teacher"/"Profesoara de muzică" (1967) cîntă, exas perați, la pian, partituri grotești, pentru a-și scoate soțiile din blazare și a-și recupera, ultimativ, identitățile descom puse. Naratorul din "The Fourth Alarm"/"A patra alarmă" (1971) și soția sa, Bertha, iau parte la experimente teatrale, cu iz valpurgic, în speranța (deșartă) că fiorul orgiastic îi va elibera de depresie. În sfîrșit, castitatea Clarissei nevastă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vor fi reuniți în final!) duce la o tragedie cumva previzibilă: din neglijența mamei (băute și singure din nou), nou-născuta fiică a lui Harry, Rebecca, moare înecată în cadă. Ne-am aștepta, prin urmare, ca teribilul examen existențial să reprezinte, ultimativ, pragul maturizării (violente) a protagonistului. Romanele următoare infirmă însă presupunerea. În Întoarcerea lui Rabbit, Angstrom (acum părăsit el de soția Janice) intră într-un straniu proces "paideic", sub "maieutica" unei tinere bogate, fugite de acasă, și a unui traficant de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
texte, depășind, prin impor tanță, simpla funcționalitate tehnică sau decorativă. Lunar Park nu face excepție de la regulă. Privit de la distanță, el e un horror halucinant (cu filiație în romanele și scenariile lui Stephen King), dar intriga propriu-zisă ar putea fi, ultimativ, imaginată doar de către Bret Easton Ellis (personajul, "ficțiunea", naratorul, "hașuratul"), consu mator notoriu (în carte) de alcool și stupefiante. Căsătorit cu actrița Jayne Dennis, el (Bret, personajul) nu se poate adapta la viața domestică și intră, treptat, în criză psihologică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
că personajele Donnei Tartt sînt experte în limbi și culturi clasice, elenismul ocult făcînd parte, așa-zicînd, din anatomia lor intelectuală), alții s-au referit la contextul subliminal al ambelor scrieri (axat pe dilemele etice ale naratorului de "istorie secretă", condamnat, ultimativ, să vorbească, măcar prin intermediul cuvîntului scris!). Nici una dintre ipoteze nu a putut fi susținută însă cu argumente viabile din roman. În ciuda erudiției autoarei americane, articulată credibil în The Secret History, o bună parte a criticii a crezut de cuviință să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de critică) nu se împacă deloc cu tăcerea absolută din jurul enigmei criminale, fiind împinși, de forțe transcendente către confesiune. Richard Papen, naratorul din The Secret History, cu rădăcini tipologice în Salinger, dar și în Dostoievski, scrie un roman unde dezvăluie, ultimativ, "crima perfectă", exorcizînd-o, în timp ce Harriet, o fetiță de doisprezece ani, din sudul măcinat de tensiuni al Americii (Donna Tartt însăși s-a născut în Mississippi), naratoarea din The Little Friend, crede, după un deceniu de la evenimente, că îl poate identifica
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
niciodată descoperit al fratelui ei, Robin (găsit spînzurat pe cînd avea doar nouă ani). Asemenea lui Richard, Hariett nu reușește să-și asume rigorile unei existențe aflate sub presiunea misterului neelucidat. Recurența temei deconspirării sau, mai corect spus, a revelării ultimative a adevărului vine, la Donna Tartt, pe filiera redactării "romanului complet". Deși cu structuri de thriller și, pe alocuri, chiar de policier, atît The Secret History, cît și The Little Friend sînt mult mai mult decît atît. Primul este o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
unei plimbări pe munte (cînd Henry îl împinge într-o prăpastie). Atît șantajul, cît și presiunea psihologică a crimelor sînt studiate cu metodă de către Donna Tartt. Dilemele morale ale lui Richard Papen (complice fără voia lui la terifiantele întîmplări și, ultimativ, narator al lor, asemenea lui Horatio în Hamlet) reprezintă esența sofisticatei investi gații psihologice oferite de roman. Eroii parcurg, intens, traseele agoniei și extazului, fiind în permanență urmăriți de necesitatea asumării responsabilității propriilor acțiuni. Ideeea de bază însă rămîne aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mare companie vine ca musafir taciturn. Personalitățile soților sînt reprimate pînă la inhibiția cea mai adîncă, orice tentativă de interrelaționare fiind sortită eșecului, întrucît trece drept "exces" și nepermis "libertinaj". Totuși, copii soților Lambert produc mutația de identitate ce formează, ultimativ, și mobilul epic-metaforic al Middlesex-ului lui Eugenides. Gary, Denise și Chip sînt mesagerii unei noi istorii care în ritm alert și neconcesiv le îndepărtează părinții. Singurul dintre ei decis să păstreze o doză din formalismul promoției anterioare în postură de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
e liber să-și aleagă varianta de "preluare" care-i convine, în romanele lui Franzen. Poate citi "istoria mică" și, astfel, aprecia inventivitatea epică a prozatorului, dar, concomitent, poate citi acolo și "istoria mare", iar, de pe acel palier, are șansa, ultimativ, să sesizeze strălucirea literaturii adevărate. Eugenides și Franzen scriu după unii critici romane anti-consumerism, despre moarte și disoluție (îndeosebi în cazul Corecții-lor s-a spus că e creația prin excelență a unei societăți americane descompuse, ulterioară atentatelor tero riste din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Chinaski suportă greu, de-a lungul epicului, rutina muncii alienante a biroului funcționăresc, refugiindu-se în alcool și relații erotice pasagere. Personajul rezistă, prin sarcasm și cinism ireductibil, sub presiunea unui sistem mutilant intelectual și sufletește, ce ar putea declanșa, ultimativ, delabrarea individului (angrenat mortal în mișcarea sa inexpugna bilă). Iminenta lui sucombare e atenuată numai de Betty (construcția ficționalizată a lui Jane Cooney Baker, iubirea vieții lui Bukowski), singura capabilă să dea sens lumii unui sociopat postmodern. Factotum, cartea următoare
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri ale diverselor personaje, și segmentată cu situații din prezent), istorie menită să lumineze, ultimativ, secretul insolitelor epistole. Țesătura narativă ne poartă mai întîi în America anilor 50, cînd Paul își pregătește doctoratul (despre negustorii olandezi din secolul al XVII-lea) sub îndrumarea unui profesor celebru, Bartholomew Rossi (venit peste Ocean de la Oxford, în condiții
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fi judecat și pedepsit. Soldații care îl păzesc pe parcursul călătoriei, tineri moderni, fără experiența Holocaustului, discută, în termeni filozofici și etici, despre sancțiunea meritată de teribilul dictator. Deși impulsurile punitive și revanșarde își fac simțită prezența, firesc, în discursurile lor, ultimativ, după o îndelungată reflecție, oamenii intră în subtilitățile unei soluții exemplare. Pedeapsa cea mai potrivită pentru "AH", conchid persona jele lui Steiner, rămîne păstrarea lui în viață și eliberarea sa pe străzile statului Israel. Astfel, Hitler ar fi nevoit să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]