247 matches
-
au folosit de instituțiile internaționale pentru a se adapta la schimbările care aveau loc. Descoperirile prezintă concluzii privind meritele relative ale modelelor neorealist, instituționalist și liberal pentru explicarea efectelor internaționale din această perioadă critică. A doua lucrare este mai recentă, Unipolar Politics: Realism and State Strategies After the Cold War (Kapstein și Mastanduno, 1999). Această lucrare se deosebește de volumul coordonat de Keohane sub două aspecte. Mai întâi, sunt examinate teorii realiste, și nu dezbateri dintre școlile concurente. Ca urmare, lucrarea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
trei teorii, în prima secțiune a introducerii ne concentrăm numai asupra re-dezvoltării modelului liberal. Vom lăsa pentru a doua secțiune răspunsul la întrebările metodologice legate de operaționalizarea ipotezelor empirice pentru modelul liberal. Această secțiune pornește de la cadrul oferit în lucrarea Unipolar Politics pentru a elabora două criterii cu scopul de a facilita măsurarea predicțiilor liberale. În ultima parte a introducerii stabilim organizarea lucrării, explicând scopul capitolului teoretic și relația lui cu studiile de caz. Cadrul teoretic În această carte adoptăm o
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
capacități materiale între state este determinantul structural al comportamentului internațional, care constrânge comportamentul tuturor actorilor, indiferent de preferințele sau atributele lor interne. Această structură materială este oferită de bipolaritatea sistemului, care reflectă numărul de mari puteri. Sistemele internaționale pot fi unipolare (cu un singur hegemon), bipolare (cu două superputeri) sau multipolare (cu trei sau mai multe mari puteri). Probabil că sistemele bipolare sunt cel mai puțin înclinate către conflicte între mari puteri. În unipolaritate, natura anti-hegemonică a sistemului internațional va încuraja
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și, deși alocă doar 3% din PIB pentru apărare, SUA cheltuiesc mai mult decât toate celelalte puteri luate împreună. În al doilea rând, Wohlforth face referire la faptul că și dinamica securității locale din regiuni strategice cheie consolidează stabilitatea lumii unipolare. În Europa și Asia de Est, încercările reale ale unor țări precum Germania, Rusia, Japonia și China de a balansa împotriva SUA ar declanșa, într-o primă etapă, anxietăți de securitate regionale. Puterile locale ar fi mult mai afectate de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Wohlforth, din două motive apropiate. Mai întâi, argumentul său se opune logicii fundamentale a teoriei lui Waltz. Wohlforth pretinde că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului poate exclude posibilitatea de balansare a marilor puteri într-un sistem internațional unipolar. Prin contrast, neorealismul waltzian convențional indică faptul că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului va intensifica stimulentele structurale existente pentru statele de rangul doi de a balansa împotriva rivalului lor mai puternic. Într-adevăr, astfel se explică de ce
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și socializare ca metafore descriptive pentru a evidenția tendințele comportamentale din sistemul internațional după Războiul Rece, care sunt compatibile cu predicțiile liberale. Cercetările recente arată că, între 1989 și 1999, principalele puteri s-au aliniat în cadrul unei structuri de putere unipolare. Cea mai cuprinzătoare încercare de documentare a tiparelor generale de comportament al principalelor state din această perioadă o reprezintă lucrarea Unipolar Politics semnată de Kapstein și Mastanduno (1999). Cu toate că rămâne devotat tradiției realiste, acest studiu se desparte de cadrul realist
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
liberale. Cercetările recente arată că, între 1989 și 1999, principalele puteri s-au aliniat în cadrul unei structuri de putere unipolare. Cea mai cuprinzătoare încercare de documentare a tiparelor generale de comportament al principalelor state din această perioadă o reprezintă lucrarea Unipolar Politics semnată de Kapstein și Mastanduno (1999). Cu toate că rămâne devotat tradiției realiste, acest studiu se desparte de cadrul realist structural care a dominat perioada imediat următoare sfârșitului Războiului Rece. Autorii sunt puternic influențați de realismul clasic, abordând puterea din perspectiva
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Rece. Ținând seama de aceste dimensiuni, tendințele cercetate de Kapstein și Mastanduno prezintă anomalii majore atât pentru realismul structural, cât și pentru instituționalism. Nici neorealismul și nici instituționalismul nu sunt capabile să explice tiparul general al activității instituționalizate documentate în Unipolar Politics. Afirmația potrivit căreia principalele puteri se aliniază SUA după sfârșitul Războiului Rece sugerează că tendințele din sistemul internațional sunt invers decât cele anticipate de realiștii structurali. America s-a folosit cu succes de diplomație pentru a pacifica alte puteri
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și implicarea benignă a puterii hegemonice. Astfel, tiparul general al activității instituționalizate din cadrul modelului alinierii este mai extins decât anticipează teoria instituționalistă. De asemenea, atât neorealismul, cât și instituționalismul întâmpină anomalii în termenii tiparului ajustărilor de politică externă identificat în Unipolar Politics. Pe lângă enunțurile generale, studiul lui Kapstein și Mastanduno oferă descrieri valoroase ale "marilor strategii" ale principalelor puteri dintr-o perioadă de fluctuații. Rezultatele indică faptul că sfârșitul Războiului Rece a generat o diversitate de strategii ale actorilor importanți, ceea ce
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
faptul că sfârșitul Războiului Rece a generat o diversitate de strategii ale actorilor importanți, ceea ce reflectă faptul că preferințele interne au un rol cheie în modelarea reacțiilor față de colapsul sovietic. Editorii apreciază că acest fapt indică alinierea în cadrul unei structuri unipolare. Constrângerile impuse de sistem asupra principalelor puteri sunt relativ slabe, permițând coalițiilor interne un grad ridicat de influență asupra formulării politicii externe. Realiștii structurali ar putea face observația că teoria lor este concepută pentru a explica efectele internaționale, și nu
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
10; vezi și Waltz, 1996). Deocamdată, așa cum subliniază Kapstein și Mastanduno, dacă niciuna dintre principalele puteri nu balansează împotriva SUA, acest fapt reprezintă o dilemă cumulativă pentru neorealism. Și instituționalismul întâmpină dificultăți în explicarea ajustărilor de politică externă discutate în Unipolar Politics. Este dificil pentru instituționalism să explice gradul în care cadrele cooperării din sistemul internațional au fost internalizate de principalele puteri. Instituționalismul se bazează pe beneficiile esențiale ale cooperării pentru state. Prin contrast, în lucrarea Unipolar Politics se descrie faptul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
politică externă discutate în Unipolar Politics. Este dificil pentru instituționalism să explice gradul în care cadrele cooperării din sistemul internațional au fost internalizate de principalele puteri. Instituționalismul se bazează pe beneficiile esențiale ale cooperării pentru state. Prin contrast, în lucrarea Unipolar Politics se descrie faptul că principalele puteri au acceptat legitimitatea dominației americane. Unele state importante au încercat să-și mențină o oarecare capacitate independentă de acțiune, dar strategiile lor acceptă și chiar presupun consimțământul față de hegemonia americană. Bineînțeles că nivelul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dominației americane. Unele state importante au încercat să-și mențină o oarecare capacitate independentă de acțiune, dar strategiile lor acceptă și chiar presupun consimțământul față de hegemonia americană. Bineînțeles că nivelul intern este un factor care explică comportamentul internațional. Totuși, în Unipolar Politics se ilustrează modul în care fiecare dintre principalele puteri a urmărit strategii ce reflectă puternic influența tendințelor comportamentale acumulate în bipolaritate. Această dependență de cale sugerează că efectul factorilor interni asupra politicii externe variază foarte mult în perioada sfârșitului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
generică pentru neorealism și instituționalism, ridicată de ajustările de politică externă tratate de Kapstein și Mastanduno, constă în influența sistematică a variabilelor interne asupra marilor strategii ale principalelor puteri. Totuși, date fiind posibilele puncte comune dintre aliniere și dinamica socializării, Unipolar Politics ar putea oferi și intuiții utile în tendințele comportamentale asociate cu teoria liberală sistemică. Puncte asemănătoare între alinierea la hegemon și socializarea liberală pot fi identificate în raport atât cu tiparul general al activității instituționalizate între principalele puteri, cât
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de socializare și internalizează schimbarea culturală. Potrivit acestei descrieri, variația internă este o reflectare directă a presiunilor de socializare și a dialecticii produse atunci când aceste presiuni interacționează cu coaliții întipărite din interiorul statelor. Într-adevăr, una dintre contribuțiile la lucrarea Unipolar Politics explorează conexiunile dintre ipotezele realiste clasice și cele liberale. Deudney și Ikenberry sunt autorii singurei contribuții la colecția de eseuri, care se inspiră din teoria liberală, și nu din cea realistă. Urmând impulsul studiului lui Kapstein și Mastanduno, se
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
că seamănă atât de mult cu realismul clasic încât este supra-determinată. Argumentul lui Deudney și Ikenberry reflectă modul în care percepțiile pozitive privind puterea americană i-au făcut pe unii actori să internalizeze roluri de sprijin în cadrul unei structuri internaționale unipolare. Astfel, Kapstein și Mastanduno atrag imediat atenția asupra faptului că sistemul descris de Deudney și Ikenberry "rămâne extrem de centrat asupra Washington-ului. Hegemonia americană este atât de vitală pentru menținerea sistemului, încât face parte din definiția trăsăturilor esențiale ale acestuia
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
impactul presiunilor sistemice asupra preferințelor principalelor puteri. Kapstein și Mastanduno susțin că variația internă observată de ei reflectă motivul pentru care impactul forțelor structurale care încurajează balansarea este relativ redus. Principalele puteri "merg pe sârmă" pe măsură ce negociază tensiunile dintre politica unipolară și competiția pozițională asociată ordinii emergente. Ele se întreabă dacă pot să meargă pe aceste sârme fără să cadă, și descoperă că "ordinea contemporană este stabilă deocamdată, dar parcursul va fi în continuare dificil" (Kapstein și Mastanduno, 1999, p. 6
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sistemul internațional post-Război Rece are loc în trei etape. Mai întâi s-au identificat asemănările structurale dintre metaforele comportamentale sugerate de aliniere și socializare. În al doilea rând, am făcut o legătură între prima etapă și cercetarea empirică din lucrarea Unipolar Politics semnată de Kapstein și Mastanduno. S-au identificat două paralele între tendințele comportamentale asociate cu alinierea la hegemon și socializarea liberală. Mai întâi, ambele prevăd că la nivel global va apărea o structură pașnică și instituționalizată a relațiilor dintre
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sfârșitului Războiului Rece (Wohlforth, 1995). Totuși, după cum acceptă în totalitate Wohlforth, această abordare dizolvă logica sistemică în încercarea de a lărgi puterea explicativă a realismului. În al doilea rând, după cum am menționat în introducere, argumentul lui Wohlforth privind stabilitatea lumii unipolare nu este compatibil cu esența logicii teoriei neorealiste ortodoxe, în ciuda orientării ei structuraliste și materialiste. Neorealismul ortodox asociat cu Waltz afirmă că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului nu va face decât să încurajeze țările inferioare să balanseze
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
hoc a eșecurilor predictive, asociate cu explicația neorealismului convențional pentru structura emergentă a politicii internaționale. Din acest motiv, în studiul de față nu am operaționalizat și nu am testat argumentul realist structural modificat al lui Wohlforth, privitor la stabilitatea lumii unipolare. În schimb, dezbaterile dintre neorealismul ortodox și instituționalism au reprezentat principalele puncte de referință pentru teoria la nivel sistemic. Clark afirmă că dezbaterea teoretică de peste un deceniu din domeniu nu a reușit să ofere un cadru general pentru analiza ordinii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a identifica un set de criterii capabile să localizeze această tendință empirică. Prin urmare, se propune ca tiparul socializării prevăzut în teoria liberală să fie comparat cu tendințele asociate de Kapstein și Mastanduno cu alinierea în cadrul unei structuri de putere unipolare (Kapstein și Mastanduno, 1999; vezi și Huntley, 1996; Finnemore și Sikkink, 1998; Harrison, 2001; Mitchell, 2002). Folosirea lucrării Unipolar Politics drept cadru al proiectului de cercetare reprezintă un punct de plecare convenabil pentru identificarea a două puncte de comparație distincte
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
prevăzut în teoria liberală să fie comparat cu tendințele asociate de Kapstein și Mastanduno cu alinierea în cadrul unei structuri de putere unipolare (Kapstein și Mastanduno, 1999; vezi și Huntley, 1996; Finnemore și Sikkink, 1998; Harrison, 2001; Mitchell, 2002). Folosirea lucrării Unipolar Politics drept cadru al proiectului de cercetare reprezintă un punct de plecare convenabil pentru identificarea a două puncte de comparație distincte și operaționalizabile între aceste tendințe empirice. Prima asemănare dintre alinierea la hegemon și socializarea liberală vizează tiparul general al
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
candidați autentici la un statut de pol. În al doilea rând, există o tendință generală către creșterea egalității de statut între principalele puteri din instituțiile multilaterale. Acest lucru deosebește tendința generală de cea de aliniere în cadrul unei structuri de putere unipolare. SUA sunt încurajate să-și reducă angajamentele în regiuni strategice cheie, și să renegocieze cadrele multilaterale dintre celelalte puteri importante. Acest fapt duce la modificarea structurii aranjamentelor de împărțire a responsabilităților dintre principalele puteri, care afectează diplomația în domeniul economic
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
clasici au afirmat că a caracterizat structura relațiilor marilor puteri după sfârșitul Războiului Rece. Pe căi diferite, 11 septembrie, intervenția în Afganistan și invadarea Irakului au expus contradicțiile și problemele latente ale SUA în încercarea de a-și menține statutul unipolar. Imediat după 11 septembrie, reacțiile principalelor puteri au părut că se încadrează foarte bine în perspectiva analitică propusă de Kapstein și Mastanduno. Pentru administrarea crizei, toate statele importante s-au aliniat la SUA, menținându-și în același timp o anumită
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
după 1999. Dacă alinierea la hegemon se dovedește a nu fi durabilă, teoria instituționalistă ar putea oferi un scenariu alternativ și mai optimist pentru viitor. Logica argumentelor instituționaliste tinde să indice că riscul de declin și supraextindere hegemonică intrinsec statutului unipolar al SUA le vor încuraja, cel puțin pe termen lung, să depindă în mare măsură de multilateralism. Această perspectivă teoretică se bazează pe metodologia alegerii raționale și pe logica funcțională a cooperării. În chestiunea terorismului internațional, potrivit logicii instituționaliste nu
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]