34,085 matches
-
petrecere mare în onoarea lui Andrei Blaier, omagiat de TIFF pentru cei 70 de ani. "Nu vrei să vii și tu? Sînt toț jos, în cramă...", îmi spune Oana. "Nu vreau să văd pe nimeni, doar perna", îi răspund, și urc să mă culc. Dimineață (aceeași zi) Mă-ntîlnesc la cinema "Victoria" cu Barry Gifford, președintele juriului. Îl știam dintr-o poză într-o revistă franțuzească - genul sportiv, ridat, ars de soare, a-făcut-de-toate-în-viață etc. Genul "american". În poză avea părul negru; acum
Noi și Gerry - Jurnalul unui jurat - by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13803_a_15128]
-
dau seama că trebuie să-l susțn pe Dinu - deși preferința mea mergea către Dragoș Bucur (premiul de interpretare)... Așa se face că ia Henryk Golebiewski, "Edi" din Edi - și toată lumea e mulțumită (mai puțn Dragoș, care chiar merita!). Cînd urc pe scenă pentru a anunța "mențunea specială a juriului" pentru Xavi Jimenez (directorul de imagine la Intacto), simt în picioare povara celor mai bine de două săptămîni de văzut filme, bifat, alergat, trambalat cu trenul... Și-abia aștept să mă
Noi și Gerry - Jurnalul unui jurat - by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13803_a_15128]
-
a luat în subordinea sa premierul Năstase, după restructurarea Guvernului. Adevărul a numărat pînă la 23, JURNALUL NAȚIONAL s-a oprit la 17, NAȚIONAL a ajuns la 18, ZIARUL FINANCIAR a socotit că ar fi 21 cu toatele, EVENIMENTUL ZILEI a urcat la 23, iar ROMÂNIA LIBERĂ a ajuns la concluzia că premierul are în subordine 25 de "entități" adunînd și institutele pe care Adrian Năstase și le-a luat în parohie. Cronicarul nu se ia după răutățile unora dintre colegii de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13785_a_15110]
-
Madame Bovary. Una dintre genialele scene din prima parte a cărții este aceea în care Charles, văduv, face o vizită fostului său pacient, Rouault, tatăl Emmei. Pe la trei după-amiaza, în vreme ce Charles o așteaptă pe Emma în bucătărie, vede cum muștele urcau de-a lungul paharelor golite de cidru și se înecau, rînd pe rînd, bîzîind, în lichidul lipicios rămas pe pereții recipientului. Cred că, în lipsa altor lecturi poate mai concludente, literatura de apartament se naște în secundele înregistrării literare a primului
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
încă vreo paisprezece-cincisprezece oameni. De regulă, mașina e goală sau aproape goală. Ei bine, ca un făcut, astăzi, când ajunge în stația „noastră" ( Brâncoveanu, colț cu Porumbescu), toate locurile sunt ocupate. Iar de coborât nu coboară nimeni. Aștept să-mi urce „echipa", urc și eu, ultimul, mă sprijin de una din barele orizontale. Troleibuzul pornește cu greu, frânează isteric, pornește din nou, pufăind nervos, se oprește, se blochează la o trecere peste liniile de tramvai în curs de „modernizare" și înțepenește
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
paisprezece-cincisprezece oameni. De regulă, mașina e goală sau aproape goală. Ei bine, ca un făcut, astăzi, când ajunge în stația „noastră" ( Brâncoveanu, colț cu Porumbescu), toate locurile sunt ocupate. Iar de coborât nu coboară nimeni. Aștept să-mi urce „echipa", urc și eu, ultimul, mă sprijin de una din barele orizontale. Troleibuzul pornește cu greu, frânează isteric, pornește din nou, pufăind nervos, se oprește, se blochează la o trecere peste liniile de tramvai în curs de „modernizare" și înțepenește de-a
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
abundă. Uneori e atinsă chiar coarda durerii: "țipătul unui copil înfipt ca un cuțit în sînge./ pielea celui adormit făcută sul./ ridicarea în capul oaselor" (țipătul). Alteori vîrsta fragedă apare contextualizată de propriul său cadru domestic: "ca să scriu trebuie să urc mai întîi/ scara de lemn sunător/ precum șoarecii care rod noaptea/ bradul proaspăt bine uscat/ o cameră de copil purifică precum varul/ interiorul" (casă). Sau tratată printr-o anecdotică misterioasă: "orbul nimerise o groapă./ copilul plîngea temător/ în întunericul care
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
citesc gîndi/ a doua oară era în grădină acasă/ în aceeași zi a săptămînii și în aceeași lună/ dar în alt an/ cineva îl striga pe numele mic stai/ liniștit lasă pasărea din mînă" (elegie). La treapta meditativă ( pe care urcă totuși autorul care parcă nu se-ndură a se maturiza lăuntric, ceea ce reprezintă un avantaj), aceeași devălmășie fertilă între concepte, percepții, visuri, frînturi reflexive și răsfrîngeri emoționale deviate. Tăcerea, umbra, cerneala, moartea se întîlnesc, se încîntă reciproc, într-un dans
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
renunțării la confortul lumesc, cît și o cale spre hierofanie: ,, După cîte știm, nu s-a insistat suficient asupra acestui pasaj fundamental. (...) O ridicătură (eminens), o movilă, o piatră, un zid sînt alte scări ale lui Iacov pe care îngerii urcă și coboară într-un centru greu de sacralitate. Vorbind despre simbolurile ascensionale, Gilbert Durand reamintește că în noaptea faimosului vis Iacov a dormit pe un bethel, un loc «sus pus»". Comentînd Povestea unui om leneș a lui Ion Creangă, adesea
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
posibilitate și nu au ales-o pe cea nefastă. Au cântărit între mari inconveniente și nu le-au reținut pe cele mai grave. {i ceea ce-i mai important: dorința de mai bine nu a urmat destinul mercurului din termometru, ce urcă pe vreme bună și scade când e timp urât. Așa se face că de șase ani România muzical împrăștie necontenit, cu mărinimie, d( h)aruri sonore pentru fel și fel de talii și apetit, prezervând muzica adevărată de surogate și
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
de la festivitatea de premiere de atunci, cu Catherine Deneuve înmînîndu-i trofeul lui Pialat, în huiduielile sălii. Dacă voi nu mă iubiți, nici eu nu vă iubesc", strigă regizorul spre sală, la microfon, negru de tristețe... Acum, în 2003, pe scenă urcă Gerard Depardieu, actorul principal al filmului, cu acea Palme d’Or în brațe ("Mi-a dăruit-o Maurice, atunci ") și de mînă cu un puști de nici zece ani, fiul regizorului, căruia îi transmite premiul... Depardieu a vorbit despre cei
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
asistat nu o dată, mă emoționează mai mult decât isprăvile cel mai adesea imaginare de pe câmpiile de luptă, transpuse ideologic în manualele de istorie. Am locuit vreo șapte ani într-un mic apartament la etajul patru al unui bloc unde nu urca apa rece. Ea picura, totuși, cam între orele două noaptea și patru dimineața. Printr-o ciudățenie firească doar într-un regim descreierat, apa caldă avea un debit excesiv. Si nu era caldă, ci clocotită. Firește, „se dădea" doar între opt
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
a ghettoului. "Am văzut intrarea nemților în Varșovia și de la 6 la 12 ani am trăit în ghettoul din Cracovia. Am în minte totul pînă la cele mai mici detalii. Am reușit să scap în ultima clipă de a fi urcat în trenul morții. Eram cu un băiețel și mai mic decît mine. Un tînăr polonez, care era angajat de nemți, mi-a spus: Pleacă de aici Am început să fug, dar el mi-a spus printre dinți: Nu fugi Mergi
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
decît o aluzie la demolarea unei istorii și, în miezul acesteia, la demolarea făpturilor umane, cuprinse de blazare, de torpoare, împietrite într-o dezumanizare ce pare a nu mai avea remediu: "Plimbare cu Cornelia prin cartier. Timp rece, cer senin. Urcăm la Chirigiu. Priveliștea apocaliptică a șoselei Tudor Vladimirescu, pustie, fără case, în urma demolărilor devastatoare. Maidane acoperite cu gunoaie. Cîini vagabonzi. Senzația că trăim într-un trecut barbar, fără speranțe. Pe calea Rahovei, clădirea roșie a Vamei ( «Vama Poștei») unde întorceau
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
tras concluzia că nu ne aflăm în fața doar a unei oarecare încercări pseudoștiințifice, ca numeroase altele, ci în fața uneia din marile imposturi din ultimele decenii. Parcurgînd "referatele" de care am amintit, de la finele cărții, am descoperit că istoria tipăririi Codexului urcă în anii comunismului, fiind un fel de comandă politică a regimului național-ceaușist. Printre giranții tipăririi îl găsim pe prof. univ. Ariton Vraciu de la Iași, bine cunoscut pentru extravagantele sale idei "științifice". Prefața cărții aparține romancierului Mihail Diaconescu. Ce fel de
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
copacul cenușiu. Cerul a curs prin fibrele lui jos, în pământ - un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce pământul a băut. Spațiul cosmic furat se învârtește în împletitura de rădăcini, se răsucește și devine verdeață. - Scurtele clipe de libertate urcă din noi, trec învolburate prin sângele zeițelor Parce și o pornesc mai departe. Espresso Cafeaua neagră la un restaurant-grădină cu scaune și mese pestrițe ca insectele. Distilări prețioase umplute cu aceeași tărie ca Da și Nu. Ea este adusă din
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
întinde un loc adevărat de promenadă, cu grădini terasate, cu platani, mesteceni și alți arbori prețioși, cu mult verde, cu intime popasuri, cu statui impresionante, cu un lac răcoritor, cu o fîntînă dăruită la începutul secolului de George Cantacuzino. Alei urcă, altele coboară, se lățesc, se îngustează într-o varietate de idei. Uneori, cînd plouă, aerul proaspăt și o anume tristețe a aburilor îmi amintesc de parcurile Flo-renței pe care le străbăteam în-tr-o vreme în lung și-n lat. Proporțiile sînt
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
și până la urmă să le încurci pe amândouă, deci să nu faci nimic bine și până la capăt. Doctorul Dumitresco este încă o dată nevinovat pentru că el nu a făcut altceva decât să încerce să expună, și a reușit. A reușit să urce pe un podium înalt, care nu i se cuvine de drept, reprezentând arta și spiritualitatea românească, creând astfel confuzie pentru unii, nepricepuți dar mulți, jenă printre alții, avizați dar puțini la număr. Jenă, da jenă Ministrul Culturii prezent la vernisaj
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
post-decembrist, dar acea viață concretă pătrunde acum în roman în mai mare măsură, cu formele și ritmurile ei, răsfrângând noile procese și noul climat social. Este o vreme a "carierelor fulgerătoare", a marilor averi făcute rapid, a "numelor noi ce urcă furtunos pe «cerul public»". Pus pe mari fapte, în contextul acesta de ebuliție, unul din eroii romanului remarcă surescitat: "Asta e viață sută la sută, dinamită socială, cum apare odată la o sută de ani". Asemănarea cu lumea lui Balzac
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
basmelor germane, ci era într-adevăr o "doamnă", soția unui medic. Zărind nedumerirea din ochii mei, se grăbi să mă liniștească: "Stai, să nu crezi că vreau să-ți fac vreo injecție", și își scoase râzând halatul. Peste câteva clipe, urcam, sărind din două în două trepte, de mână cu ea, redevenită Gretel cu șorțul alb pe fusta înflorată, scara ce ducea spre acea Kinderstube ce fusese odaia ei de fată. Am pățit de atâtea ori în vis prin camera aceea
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
încât nu mai pot face deosebirea între cele văzute acolo odinioară, în după-amiaza de vară a copilăriei, și cele visate de atâtea ori la răstimpuri îndepărtate între ele prin scurgerea anilor. Dar, aievea sau în vis, venind din salonul tenebros, urcând scările acelei case cu întunericul îngroșat prin cotloane, intrând în odaia Sibylei, pășeam în lumină. O lumină albă ce nu venea însă de afară, pe geamurile mari, singurele larg deschise în casa oblonită ca un scrin negru, ci dinăuntru. Un
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
să înoate cu capul sub apă. I se învinețiseră buzele de frig când, în sfârșit, cedând vocii imperioase, se apropie de malul îmbrăcat în lemn al bazinului. Ieși din apă cățărându-se pe mal, ca băieții mari, fără să se urce mai ușor pe treptele de alături. Ședea acolo în capul oaselor, pe scândurile vechi, înnegrite de umezeală, înfășurat în prosopul de baie, când o zări pe aleea cea mare a parcului, după rondul cu trandafiri și iriși. Alături de ea, un
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
performant la un cotidian care se respectă..." Într-adevăr. Autorul vede ridicolul acolo unde el se află și îl demontează prin tehnica ironiei. Povestea lui Ghiță Dron, liniștitul medic de oase, este în primul rând funcțională. Ea parcurge toate treptele urcate de societatea postdecembristă. Nu Ghiță Dron este important, ci povestea lui. Și nu atât povestea în sine, cât ceea ce se află dincolo de ea. Și anume o multitudine de complexe în primul rând sociale.
Proză satirică by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13976_a_15301]
-
trebuia să le scoată. Și dacă dădea greș? Orezul ar putea să-i iasă lipicios. Dhalul prea sărat. Chanu ar putea să uite de pește. Dar era numai o cină. O simplă cină. Cu un musafir. Lăsă geamul deschis. Se urcă pe canapea ca să ajungă la Coranul de pe raftul de sus, pe care, forțat de împrejurări, Chanu îl făcuse special pentru acesta. Se strădui din răsputeri să se reculeagă, refugiindu-se de Satana cu pumnii încleștați și cu unghiile înfipte în
O cină cu doctorul Azad by Ondine Cristina Dascalita () [Corola-journal/Journalistic/10358_a_11683]
-
începu să formeze cuvinte care nu-i ieșiră pe gură. - E și firesc, spuse Chanu. Oamenii aceștia sunt în fond țărani și simt lipsa pămîntului. Glasul pămîntului e chiar mai puternic decît glasul sîngelui. - Și, cînd au strîns destul, se urcă în avion și pleacă acasă? - De fapt, ei n-au plecat niciodată cu adevărat de acasă. Trupurile lor sunt aici, dar inimile le-au rămas acolo. Apoi, uitați-vă cum trăiesc: și-au recreat pur și simplu satul aici. - Dar
O cină cu doctorul Azad by Ondine Cristina Dascalita () [Corola-journal/Journalistic/10358_a_11683]