249,069 matches
-
unor vieți și chipuri omenești. Cartea e, de altfel, plină de ilustrații - sunt în total o sută zece ilustrații, fotografii, desene, extrase din jurnalele mele de călătorie, pagini de manuscris. E ceva cu totul diferit ca și climat și, prin urmare, lectura acestei cărți e complet diferită, - adică ea poate fi citită capitol de capitol, pentru că fiecare capitol e o mică unitate de zece-douăzeci de pagini ce pot fi citite pentru ele însele, centrate pe un personaj ori pe un eveniment
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
factor de influențare, din afara politicii, ținând de evoluția civilizației, de contactul cu orașul, cu comunicarea internațională... Fără îndoială... Una dintre rațiunile pentru care în România s-a perpetuat o tradiție populară originală atât de puternică a fost închiderea și, prin urmare, menținerea ei oarecum artificială... O dată cu căderea regimului comunist, când totul se schimbă, explodează, se extinde radioul, discul, televiziunea, ansamblul elementelor vieții culturale vechi e complet transformat. Se poate spune, deci, că această civilizație intră în muzeu. Cum priviți acest fenomen
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
vedem cum putem să extragem din el puteri de reînnoire și să scoatem din el capacitatea noastră de a ne proiecta în viitor. Dar nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi, ci numai anumite aspecte ale acestor culturi. Prin urmare, avem de făcut, prin această cercetare a memoriei, o selecție, această selecție e legitimă, nu trebuie să ezităm să spunem acest lucru; ea e legitimă, iar dacă neglijăm această cercetare a memoriei și acest exercițiu al selectării vom rata misinea
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
cotidiană. Este vorba, deci, de obiecte. Când vorbim despre practici, lucrurile stau cu totul altfel. E limpede că muzeul nu are cum să conserve niște practici ca atare. Caracteristică pentru o practică este contribuția sa la funcționarea societății și, prin urmare, la menținerea transformărilor care regizează această funcționare. Practicile sociale, artistice, de expresie, practicile tehnice se inserează în societate, fac parte integrantă din funcționarea ei cea mai obișnuită. Care poate fi, atunci, misiunea unui muzeu, fiind vorba de aceste practici? Ei
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
își păstrează azi frumusețea neștirbită. Iată o analiză a ceea ce înseamnă "grup", o analiză care nu se uită ușor și care poate fi aplicată ecclesiei creștine, dar și, de pildă, grupurilor de terapie americane: "cristalizarea și "ecclesia" au apărut ca urmare a unei imposibilități "tehnice" de a armoniza lumea cu omul. Cum face acest lucru am văzut: trece cu vederea lumea, creînd, prin intermediul grupului, o lume secundă, prin definiție armonizată cu omul... acest "cosmos" al "ecclesiei" preia, s-ar părea, asupră
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
deschide prețioasa ediție, Argument, concentrează un adevărat focar de determinări temporale privind aparițiile scrisorilor, căror harnici istorici literari sunt datorate, cine s-a aplecat asupra conținutului lor pentru a-i detecta valoarea, de la cine a început prețuirea lor literară. Prin urmare, Argumentul oferă evidența edițiilor și argumente pentru concepția care a stat la baza ediției din 2001. Cronologia, a vieții cât și a operei, impresionează prin subliniatul sentiment al concretului. Orice afirmație, orice observație, orice relație exprimă aprofundarea unui impresionant material
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
selectate de-a lungul timpului scurs peste oraș, imagini din care se poate desprinde traseul sinusoidal al Bucureștiului de ieri și de astăzi. Lipsa unei mișcări de disidență, de opunere față de ideologia comunistă și față de nebunia lui Ceaușescu a avut urmări nefaste și asupra orașului care tăcut și poate resemnat a suportat întunecarea minților noastre. Alienarea ce ne-a bîntuit și ne bîntuie se întinde ca o boală devastatoare peste orașul asediat de nepăsare, de greul nimicniciei din noi, de valurile
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
frontiere între moarte, vis, realitate, mit. Povestea a fost spusă de un mort, însă Dumas pretinde a o fi aflat dintr-o scrisoare, pe care i-a trimis-o - înainte de a se sinucide! - un confident al mortului dintîi. Traseul, prin urmare, se complică. Pentru că s-ar putea ca mortul care a spus (și a "trăit"), inițial, povestea să fi rămas printre cei vii, în continuare, chiar dacă auditorul său s-a sinucis după ce a ascultat-o, a scris-o și i-a
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
sau au plecat din nou. În Paradis, în limb, în iad, în lună. (O altă Causerie, metaforic-metatextuală, ca și celelalte, se numește O călătorie în lună). Poate că personajelei-i bravează moartea cu atîta nonșalanță tocmai pentru că au murit demult. Prin urmare, nu bravează și nici nu sînt nonșalante. Iar primul narator, Dumas, cel care (s)pune povestea în cadru dintr-un cadru, mai anulează - sau instituie! - încă o convenție narativă. Căci, în prefața auctorială la romanul Cei trei muschetari (încă un
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
citim, de pildă, următorul interludiu (însă nici un interludiu nu e de prisos): "- Acest Athos era prieten cu trei tineri muschetari: D'Artagnan, Porthos și... Athos s-a oprit. - Și Aramis, a spus, prompt, ducesa." Pentru Athos, cei trei sînt, prin urmare, D'Artagnan, Porthos și Aramis. Pentru ducesa de Chevreuse, fosta amantă a lui Aramis, cei trei muschetari sînt Athos, Porthos, D'Artagnan. La finele ultimului roman, în testamentul lui Porthos, citim: Am un fiu, în comun cu cei trei prieteni
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
sunt, într-adevăr, ale claselor populare, că le reprezintă și că le dau satisfacție reală și adâncă. Nici nu s-ar putea demonstra: clasele în chestiune nu au în față o ofertă de alternative culturale situate în același regisitru, prin urmare nu au posibilitatea să aleagă exprimându-și astfel preferința, și nici nu sunt consultate altfel decât prin nefericitele teste de audiență. Mă tem că lumea de rând acceptă și chiar îndrăgește muzica folclorică doar în virtutea a două principii care, în
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
negura timpurilor: "asta avem, asta iubim" și "dacă-i musai, cu plăcere". Ce părere are ministrul culturii, un om deștept și rafinat, despre muzica noului canal de televiziune Etno TV? La urma urmelor cultura de masă e tot cultură, prin urmare e de competența Domniei Sale. Întrebarea e retorică: oricare i-ar fi opinia, nu se așteaptă nimeni să și-o exprime, de vreme ce este secondat în minister - cu sau fără voie - de câțiva directori frați de cruce cu producătorii canalului Etno TV
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
Abe Ravelstein este un universitar american cu convingeri de dreapta - a tough-talking Midwestern Jewish dandy, după cum atât de plastic se exprimă Lorin Stein în cronica sa din "Salon", caracterizând astfel în genere personajele lui Bellow - un profesor devenit celebru ca urmare a publicării unei cărți filosofice extrem de inteligente care nu face altceva decât să-i popularizeze cursurile și cu care va înregistra un neobișnuit succes. Nu doar celebru devine însă Ravelstein, ci și foarte bogat, reușind astfel să-și satisfacă cele
Despre Ravelstein - cu și fără (r)umori by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15097_a_16422]
-
păstrat în S.R.I. doar treizeci la sută din vechii securiști, și nici nu știm ce bine o nimerisem. Șmecheră logică: dl. Măgureanu a uitat să spună că instituția ctitorită de înalta-i inteligență era mult mai cuprinzătoare decât Securitatea. Prin urmare, cei treizeci la sută securiști rămași de prăsilă alcătuiau, după unele aprecieri, cam șaptezeci la sută din vechii lucrători cu ochiul și timpanul. Dar toate calculele pălesc în fața evidenței că, deși "radical înnoit", Serviciul Român de Informații se ocupa exact
Îngerii din tura de noapte by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15102_a_16427]
-
amnezic" al Securității și când statul a ajuns să reprezinte doar forma de organizare a noii mafii politico-economice? Cunosc destul de bine situația din orașele transilvănene, unde biografia securiștilor s-a schimbat într-un singur fel: prin avansarea în grad. Prin urmare, nu mi-am făcut nici o iluzie că dl. Măgureanu chiar a populat cu sfinți instituția în fruntea căreia a tronat vreme de șapte ani. Nu trebuie, totuși, să ne indignăm că Securitatea a încercat, prin toate mijloacele, să-și mențină
Îngerii din tura de noapte by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15102_a_16427]
-
o armată gata să tragă în populație (a și tras), avea o administrație direct dependentă de toanele lui și un partid al slugărniciei absolute. Ion Iliescu și clica lui nu-i aveau decât pe trădătorii din toate aceste organisme. Prin urmare, era obligatoriu să apeleze la cei dispuși să-i cânte în strună. Rolul lui Virgil Măgureanu - enigmatica, tăcuta prezență de la procesul-spectacol al lui Ceaușescu - a fost esențial. Trăind o viață întreagă în conspirativitate, fostul pedagog de la liceul industrial din Timișoara
Îngerii din tura de noapte by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15102_a_16427]
-
amintiri, precizări, nuanțări cu o mare diversitate tematică, ce are darul de a instaura o imagine auctorială dintre cele mai convingătoare. O imagine din care afirmațiile ori contestațiile izvorăsc ca dintr-un centru și a cărei analiză se impune, prin urmare, ca o premisă a înțelegerii lor. La antipodul calomniei impenitente a lui Barthes, diaristul nostru dovedește inteligența egotistă ce-i îngăduie a propune o coerență a discursului, răsfrîngînd o individualitate morală intrinsecă. I se potrivesc de minune vorbele prin care
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
scrii atunci cînd scrii. Prezentul scrierii este justificarea ei. Restul e... literatură. Redacții, edituri... E drept, e un principiu care-l acoperă pe orice veleitar. Care e paguba? Unde e dreptatea? De ce unul se naște Dante iar celălalt nătîng? Prin urmare, pledez pentru veleitari. Pentru veleitarii discreți, care nu te somează să-i citești. Aceștia îmi sînt dragi. Dar există ei?". Mizantropia e trecută prin alambicurile meditației amare, atît de subtilizată încît accede la serenitate. Referitor la o propoziție a lui
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
sentimente vă trezește prezența "caldă" a celui de-al treilea roman tradus în românește? Françoise Choquard: Inutil să vă spun că-mi face plăcere. Dar aceste traduceri au o anumită poveste, o carte tradusă nu vine de la sine. Ea este urmarea unui șir de întâmplări. Pentru mine a fost mai întâi un schimb de trei zile între scriitorii români și elvețieni. Ăsta a fost primul meu contact la fața locului cu țara dumneavoastră. A urmat o în treagă țesătură de relații
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
pasaje din cărți mai vechi, să spun cu mâna pe inimă dacă-i vorba de amintiri sau de ficțiune. Căci, cu cât lucrez mai mult la un anumit text, cu atât mă identific mai strâns cu acțiunea descrisă și, ca urmare, rămân cu certitudinea că lucrurile au fost trăite de mine! Este ceea ce mulți scriitori denumesc cu formula "minciună adevărată". De altfel, Roland Barthes spunea că fraza constituie adevăratul spațiu de libertate oferit scriitorului, iar Rémy de Gourmont afirma că "opera
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
noi". Am un document emanat de la fostul CNST cu mențiunea "secret de serviciu", și semnat de un om cu nume de animal. Era adresat tovarășului. Pronumele sunt scrise cu literă mare, precum în Biblie când se pomenește de Iisus: "Ca urmare a indicației Dumneavoastră, Vă prezentăm o informare asupra stadiului de organizare a...". Nu mă crede nimeni până nu arăt originalul bătut la "mașina cu litere mari". Își poate închipui cineva că dictatorul ar fi fost cel care ar fi dispus
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
un timp mama a fost din nou convocată și i s-a comunicat "cu discreție" motivul respingerii mele. Nu are figură de copil de muncitor" precum se constatase din fotografie. Pe atunci cultura mea despre naziști era aproape nulă. Prin urmare, nu știam că puseseră la punct o metodă științifică pentru decelarea raselor după măsurători antropometrice. Diferența era că aici, în minunata mea țară, metoda era "la bunul simț al partidului", criteriul rasei era înlocuit de criteriul clasei, iar scopul nu
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
Bucureștilor de altădată de Bacalbașa sau a multor altor cărți cu și despre Capitală, într-un justificat efort recuperator. S-ar putea spune astfel că volumul lui Zoltán Rostás, Chipurile orașului. Istorii de viață din București. Secolul XX, e o urmare mai mult sau mai puțin naturală a interesului crescut față de acest spațiu, însă asta numai dacă uităm condițiile speciale în care a fost construită cartea. Avem de-a face cu o selecție dintr-o serie de interviuri luate de autor
Fețele nevăzute ale Capitalei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15167_a_16492]
-
dnii M. Iorgulescu și Ion Vianu reiau analiza cărții Alexandrei Laigniel-Lavastine despre Eliade, Cioran și Ionesco, de care, cu un număr înainte, s-au ocupat dnii Matei Călinescu și Toma Pavel. Articolul dlui Iorgulescu e o veritabilă cronică literară, cu urmare în nr. 22, exactă, atentă, clară. Dl Vianu își publică observațiile sub forma unor Fragmente dintr-un jurnal de lectură. Dl Vianu, care i-a cunoscut personal pe protagoniștii denunțului dnei Lavastine, vine cu observații psihologice nuanțate, atrăgînd autoarei luarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15163_a_16488]
-
raritate bibliografică", semnalată mai sus. De ce se insistă asupra proiectului ediției a II-a, prevăzută să apară în 1947? Pentru că aceasta răspunde viziunii autorului și este forma cea mai apropiată "pe cît posibil" de aceea a lui G. Călinescu. Prin urmare, în ce constă această urmărire îndeaproape? În citirea rînd de rînd a textelor consultate, cu exigența filologului responsabil de munca efectuată. Asemănarea cu precizia matematicianului nu mi se pare excesivă. Numai verificarea pe text, care a dus la formularea punctelor
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]