357 matches
-
se referă la obiectele naturale, la plante și animale, și nicidecum la cele făcute de mâna omului. Ați încercat să furați un vas care a aparținut mamei mele! - Un vas? se miră preotul Porro, a cărui viziune arăta un bărbat uscățiv și foarte înalt. Am ajuns să ne batem între noi pentru un vas? - Așteaptă, prietene, se încăpățînă preotul Ulanni. Nu e vorba numai de asta. Băiatul Omenori vrea să renunțe la legile noastre vechi. Vrea să sădească mai mulți arbori
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Întoarse fulgerător capul în stânga și în dreapta în căutarea vreunui atacator. - Nu te speria. Violența fizică e ultima dintre opțiunile mele. De altfel, uită-te la mine. Ce-aș putea să-ți fac? Oksana se surprinse dîndu-i ascultare și analizîndu-i corpul uscățiv, pe care vârsta își pusese pe deplin amprenta. Probabil că și în tinerețe femeia fusese mult mai firavă ca ea... - Știu de ce-ai venit, rosti într-un târziu Alaana. - Adevărat? întrebă Oksana, încercînd ca speranța pe care o simțea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
în timp ce se îndrepta în șa, fu străpuns de sulița unui burgund ce venea aproape frontal. în scurtă vreme, nici ceilalți nu avură o soartă mai bună - curând, dintre ei rămăsese în viață numai unul. Era un războinic nu tocmai tânăr, uscățiv și țeapăn și totuși energic, cu părul strâns la ceafă într-o coadă lungă. înconjurat acum, se apăra agitând sabia și mutându-și permanent calul din loc în căutarea unei căi de scăpare, dar pe oriunde încerca vedea venindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Hippolita nu-i răspunse. Observa un grup de barbari, care, la douăzeci de pași de redută, sporovăiau între ei cu însuflețire, cu privirea fixată asupra terasei. în mijlocul lor, în șaua unui splendid murg, de distingea un bătrân războinic, deosebit de înalt, uscățiv, dar cu înfățișare energică, îmbrăcat în haine închise la culoare. Omul părea să dea ordine celorlalți, care erau cu toții fără cai, cu siguranță ca să se poată mișca în voie în interiorul viila-ei și să poată lua parte la jaf. Acela de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puncte, se asemănau mult. Amândoi, deși erau trecuți de cincizeci de ani, erau de statură modestă, pe care însă o compensau printr-o înfățișare și o ținută autoritare. în privirile amândurora se citeau viclenie și o cumplită cruzime. Ardarich era uscățiv, cu un profil ascuțit, de vulpe, cu păr blondiu, mustăți lungi și ochi azurii, cu o expresie incredibil de pătrunzătoare. Onegesius era îndesat, gros la trup și cu capul mare, lent în mișcări, dar acea impresie de moliciune pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar spre silueata neagră, spre doi ochi mari, tenebroși și oblici, care licăreau în mijlocul unei feței livide și uscățive. Ochii aceștia care mă fixau fără a vedea, îi știam deja. Chiar dacă nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă înșelasem: era Ea. Mut de uimire și nemișcat, eram asemenea unui om care visează, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu zise nimic. Plecarăm. Părintele N. povestea și povestea și povestea - cum e obiceiul lui. Eu nu ziceam nimic, n-auzeam nimic. După câțiva chilometri de drum, părintele N. zise: " Mark, nu ți-e bine? Arăți așa de slab, de uscățiv și de distras și înstrăinat cu spiritul. Vorbește ceva, rogu-te. Trist, fără entuziasm zisei: Clanț! cu toții, frați iubiți! Faceți găuri unde știți. Amicul meu se uită la mine încurcat și zise: "Nu pot spune, Mark, că sânt în stare
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a zis asta, descopăr gaura la macaroană, apa caldă, dar sunt primul care citește Câmpina. În primul rând, tricourile pot fi citite. „Dacă dragoste nu e, atunci măcar sex să fie.“ Așa scrie pe un tricou. Mai încolo, un pletos uscățiv are tricou cu Limp Bizkit. Și un puști - unul cu niște marțieni scârboși. Cică „We are not alone“. Indienii se vopseau pe față, noi purtăm tricourile astea. Au ceva ofensiv, ceva războinic. Orice tricou este o mască. Cutiile de conserve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ca racul. După asta, ea se duce să-i pună supa la încălzit. Apoi mai e și perechea aceea de intelectuali rezervați și sobri, de la etajul șase. Știi tu care, cei cu nume de familie unguresc. El e subțiratic și uscățiv, ea poartă niște pălării monstruoase, cu boruri late. Ei bine, el o numește pe ea caracatiță. Înțelegi? Caracatiță, aceea cu tentacule și așa mai departe. Ce-o vrea să spună, el singur știe.” „Și ea, tată? Ea cum îl numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am îmbrățișat, i-am povestit cum ajunsesem acolo și el mi-a spus: «Teodorescu, așteaptă aici. Mă duc să-l caut pe Stănculeț.» Acum, trebuie să știi că Stănculeț era șef la serviciul de cadre pentru angajații civili - un om uscățiv, smead la față, născut prin părțile noastre - și, după ce m-a ascultat cu luare aminte, m-a întrebat: «Consătene, ai mâncat pe ziua de azi?» « Am mâncat numai pâine, de două zile.» «Numai pâine, de două zile. De necrezut.» S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tot mai larg pare/ Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cîntec -/ Și-nvinețit, cu fruntea la pămînt,/ Omul Începuse să vorbească singur...” Și bătrînul Krapp, pe una din beckettienele sale benzi de magnetofon, a Înregistrat, se pare, monologul hilarului nostru uscățiv : „ SÎnt cel mai trist din acest oraș!”. Din care oraș, ar fi greu de precizat ; și nici n-are importanță. De reținuit ar fi dacă burgul era pe o scenă, ori invers. „Dați-mi o mască și voi spune adevărul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
lacului din parcul Weequahic; e vorba de-o problemă urgentă, legată de sănătatea lui Heshie - la telefon nu poate intra în amănunte, fiindcă nici măcar doamna Portnoy nu știe cum stau lucrurile de-adevăratelea. În parc, a tras-o pe blonduța uscățivă cu năframă pe cap pe scaunul de lângă șofer și, după ce a ridicat geamurile mașinii, i-a spus că fecioru-său suferă de-o boală incurabilă, o boală despre care sărmanul băiat nu știe nimic. Asta e situația lui, are sânge stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se scrie prenumele și mi-a atras atenția că are un E în coadă, ceea ce nu e cazul cu toate persoanele cu numele de Anne - și i-a dat înainte tot așa... și, între timp, deși avea brațe lungi, albe, uscățive și pline de pistrui (brațe de irlandeză, mi-am zis eu) care i se conturau sub bluza albă, netedă, am observat că avea sâni frumoși și plini - și m-am tot benoclat și la picioarele ei. Aveam doar vreo opt-nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
principală. Ajunși afară, aleargă către locul unde parcaseră. Se pare că mai sunt unii care preferă aerul curat al nopții. Urmărind privirea lui Manfred, Marius vede staționat la colțul străzii un Buick. O siluetă se ghicește la volan. Un tip uscățiv, cu pălăria dată pe ceafă, stă rezemat de aripa dreaptă. Fumează calm, slobozind rotocoale mari de fum. La apariția lor, își părăsește rapid plictisul și se aruncă pe scaun. Imediat ce închide portiera cu un pocnet sec, mașina pornește vijelios către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
frecventeze grupa de actorie a lui Ioan Coman, iar Elena pe cea a lui Marcu Lokusz. - Știi, spuse ea, Coman și Lokusz sunt împreună. - Adică... - Adică sunt amanți. Ioana sorbi din pahar și râse. - Îmi și închipui. Unul înalt și uscățiv, altul bondoc și gras, care pute a transpirație. - Lokusz nu e gras, spuse Elena zâmbind oarecum forțat și aruncând în pahar paiul cu care se juca. Atâta doar că nu e o frumusețe. - Amândoi sunt urâți, adăugă Ioana. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-le, așa vi-i prezint și eu. Nenea Aurel era un bărbat înalt, frumos, blond, cu o mustăcioară tăiată scurt și cu fața numai zâmbet, venit cândva din prin partea Munteniei și aciuat pe la noi; ea, o femeie cocoșată, brunetă, uscățivă, iar la suflet pâinea lui Dumnezeu. Mai târziu, după ani, am aflat că el ar fi murit într-un accident de motocicletă, iar de coana Paulina, știu că a murit și ea, săraca, încoace, după război, când i-a venit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
că bătea un vânt năpraznic, iar câte o rafală ne izbea nemilos. Ne uitam îngrijorați unul la altul, căci pe așa o vreme, adio pescuit. Odată cu noi, s-a dat jos din tren și moș Bâcu, un bătrân înalt și uscățiv, care, cu o voce domoală și liniștitoare, ne-a spus: - Haideți, domnilor, în gară, că nu-i de pește pe astă vreme. Nu vedeți ce urgie s-a stârnit? - Bădie, dar cu locurile noastre de pescuit cum stăm, le mai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tovarășa Câsu, alături de care am și poze 9/12 pe treptele școlii, ce e drept, poze de grup, cu încă treizeci și unu de pionieri minusculi cu tricolor alb-negru, era o zână, un pic zaharisită, fără baghetă, cu ochelari, înaltă, uscățivă, ar fi făcut sigur carieră în baschet dacă nu s-ar fi dedicat celor mici, în timp ce tovarășa Ulărescu, cu care n-am nici o fotografie, Slavă Domnului!, fusese o harpie, bănuiesc neagră în cerul gurii, dar nu pot să certific câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
seama care sînt lucrurile care s-au petrecut În realitate și care sînt cele pe care le-am inventat. Nu mai știam, de pildă, care dintre chipurile din mintea mea este cel al mamei, cel durduliu și lacom, sau cel uscățiv, obosit și drăgălaș, și dacă o chema Flo, Deedee sau Gwendolyn. Toate arhivele existau doar În mintea mea. Nu aveam unde să verific În exteriorul meu, nici jurnal cu care să le confrunt, nici vreun vechi prieten de familie. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Decebal Bădilă mă trimite la Jean Michel Jarre, sintetizatorul e de vină, deși e o tâmpenie, știu, mi-e imposibil să fac asocieri inteligente și întemeiate. „Eu ascult cu sufletul“, mă justific patetic. Ca și profesorul de franceză bătrân, înalt, uscățiv, cu care fac cunoștință într-o pauză de țigară. Și Aura, care cucerește publicul într-o clipă. Fotoliile roșii gem, oamenii stau pe jos, la balcon, în picioare. Sala improvizează după ea, văd bucle blonde și șuvițe cărunte laolaltă, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
rândul lor se vor preda și se vor pune la dispoziția adversarilor lor, așa cum au făcut soldații încă din timpuri imemoriale." Câtă vreme dură acest schimb mental de idei cu duplicatul său Gosseyn, el continuase să meargă alături de bărbatul cel uscățiv. Acum, Gosseyn îi aruncă o privire, întrebându-se dacă remarcase tăcerea. După fața lui. Breemeg nu dădea semne că ar fi băgat ceva de seamă. Poate că încă avea timp să recapituleze. Gosseyn zise: - Am impresia că aceasta este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
și oasele ei, iar pe buze gustul de eter al rujului ei. La o ureche mai aveam un cercel verde-smarald, de-al ei, iar celălalt sclipea în pat, între noi, printre hainele mototolite. Iar ea eram eu, corp lung și uscățiv de bărbat, piept costeliv, șolduri înguste, sexul ca un vierme între pulpele păroase, și mai ales ea avea fața mea, ochii mei, fălcile mele prelungi, mustața mea deasupra buzelor senzuale și suferinde. Eram eu aplecat asupra mea cum nu mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zărea, dincolo de-o stradă lată, un șir de blocuri. Fereastra avea o perdea albă, prinsă de o galerie galbenă cu două brâuri cafenii pe margini, și draperii cu dungi verzi și garoafe galbene pe fond palid. Un fotoliu cam uscățiv, cu tapițerie buretoasă, roșie cu desene turcești, se sprijinea de peretele cu fereastra. Pe el se aflau doi puișori verzi de pernă, un pulovăr cafeniu aruncat la întîmplare și un prosop plușat, galben. Cel mai interesant era însă peretele din stânga
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prinse și eroinele. Astfel, într-un orășel din Ardeal, Irina și Sandu aflați pe o bancă dintr-o grădină publică, asistă la o scenă între doi îndrăgostiți, fără să fie capabili să audă replicile, ca într-un film mut: “El - uscățiv, cu mustățile adunate, cu ceva bătrânesc în înfățișare. Ea - frumușică, gătită, roză, rotofeie și cu gropițe. Vorbea tot timpul, se apleca spre a nu-i da pace, făcea pe supărata, se alipea mângâioasă. El o lăsa în voie, puțin încovoiat
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
spânzurat. M-am uitat la fețele celor prezenți la spânzurare. Erau majoritatea femei, niște zdrențăroase anonime informe. Și am început în mintea mea un joc, numărând în câte feluri mințise coperta revistei. Mai întâi, nu femeile îl spânzurau. Trei bărbați uscățivi se ocupau de treaba asta. În al doilea rând, femeile din poză nu erau frumoase, în schimb femeile-călăi de pe copertă erau. Femeile-călăi de pe copertă aveau mâini ca pepenii, șolduri ca niște crupe de cal, iar zdrențele de pe ele erau resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]