447 matches
-
dor ochii de-atâta praf. Ești dezamăgit că n-ai găsit nici un instrument muzical? — Puțin. Dar o să mai caut și în altă parte. Mi-am luat la revedere de la ea și am pornit singur spre dealul de vest. Vântul aspru vâjâia printre copaci, biciuindu-mi spatele. Am întors capul și am văzut luna. Se zărea doar pe jumătate, plutind singuratică deasupra turnului cu ceas. Era împrejmuită de nori groși. La lumina palidă a lunii, suprafața apei părea neagră ca smoala. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca și cum mii de bătrâni își sugeau dinții, trăgând printre ei bruma de aer care mai exista acolo. Ciudat rău. A fost singurul zgomot care se distingea atunci. Toate celelalte încetaseră. Și cutremuratul pământului, și huruitul, și bubuitul... În urechi îmi vâjâia doar un hiu hiu hiu. Răsuna strident în beznă. Parcă ne pândea nerăbdător un animal de pradă, gata-gata să pună laba pe noi. Sau mii de insecte subterane oribile, având aceeași țintă, se dilatau și se contractau precum burduful unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sufocăm. Parcă ne aflam în carcasa unui pește uriaș ale cărui intestine erau mâncate de viermi. Se mai auzeau Întunegrii. Sunete cumplit de neplăcute ce veneau dintr-un loc din care n-ar fi trebuit să se audă nimic. Îmi vâjâiau urechile. În gură simțeam un gust oribil și-mi venea să vomit. Cu toate acestea, picioarele mi se mișcau din reflex. Reușeam să mă concentrez ca să pot înainta. Ea mă mai striga din când în când, dar nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în care era armonica servea drept mărturie a escapadei. Burduful instrumentului arăta ca un animal plăpând. Deci era adevărat. Am fost în pădure. Am ajuns la centrală. Ventilatorul uriaș, chipul trist al tânărului paznic, colecția lui de instrumente. Capul îmi vâjâia în continuare. Auzeam un sunet distinct, ireal. De parcă mi s-ar fi împlântat acolo. Un zgomot plat, neîntrerupt. Nu mă durea capul. Mă simțeam chiar foarte bine, numai că mi se părea anormal ceea ce mi se întâmpla. Am privit în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cheia de la portița de fier, a luat-o înaintea mea și a descuiat-o. M-a poftit să intru în cabana Umbrei. Nu exista nici un fel de mobilier înăuntru, pardoseala făcută din cărămizi nu era acoperită cu nimic, iar vântul vâjâia prin fereastra prost etanșată. Îți îngheța respirația de frig. Nu sunt eu de vină, spuse Paznicul. N-a fost ideea mea să-ți arunc Umbra în coșmelia asta. Trebuie să respectăm regulamentul și el ne cere ca umbrele să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Tremura. Am ținut lanterna îndreptată spre arătare și când s-a apropiat i-am mirosit umezeala, putreziciunea, mortăciunea. Gura îi rămăsese deschisă în timp ce înainta împleticindu-se. M-am izbit cu Robby cu tot de perete ca s-o evit. A vâjâit pe lângă noi. (Pentru că nu vedea și se bizuia pe miros - asta o știam deja.) M-am întors rapid. Robby se ținea în continuare, strângându-mă puternic. Am început să dau înapoi, în direcția opusă dispariției făpturii. Iarăși mă treceau toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o permanentă bârâială. Găsesc și explicația la ieșirea din aeroport: mijlocul de locomoție cel mai popular este mototaxiul, un fel de tuk tuk asiatic doar că în loc de bicicletă este o motoretă. Sunt mii de astfel de vehicule, claie peste grămadă, vâjâind unele pe lângă altele fără vreo regulă aparentă, strecurându-se care pe unde pot. Măiculiță!! Urc într-un „automobil” împreună cu o pereche de localnici pe care i-am cunoscut în avion și care mă lasă pe mine la hotel mai întâi
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
după război. Corinne a vorbit cu cei de acasă și pare ușor preocupată. Nu-mi oferă prea multe detalii, nici eu nu insist, dar înțeleg că mama ei are probleme de sănătate. Schimbă vorba și-mi spune că încă îi vâjâie capul după periplul prin Rusia și Belarus. Nu s-a simțit bine deloc, a fost cumva contrariată în așteptările sale. O lume încremenită. Da, rușii sunt vii, pătimași și uneori excesivi, cum i-a cunoscut și înainte de destrămarea Uniunii Sovietice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și 5 dimineața, chiar la 10 seara dogorea dealul. Pe de altă parte, zilnic mă zorea Eliza să sosesc la Cumpăna, unde i se ura singură. Am petrecut patru zile foarte plăcute acolo. Frumusețea locului, cele trei ape care veneau vâjâind pe văile Capra, Cumpăna și Buda se întruneau chiar sub casă, formând Argeșul, clima plăcută, florile din grădină, totul era încântător. Eliza, foarte amabilă. Nu voiam însă nici să mă aștepte prea mult cei de la Predeal, nici să văd coborându
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
sau mai bine; moartea-namorată de mine a luat figura unei copile, a vizitat pământul și mi-a răpit mai întîi inima, pentru ca, dispărând ea, s-o urmeze și cu sufletul. Scrie-mi. Eu nu mai văd bine și, urechile-mi vâjâie mereu de cântecul umbrelor ce-o să le văd peste puțin pe cealaltă lume. Îngerul meu se pune-n fața soarelui și în umbra negrelor sale aripi îmi întunecă din ce în ce mai mult orele, cari se vor stinge în curând. Voi {EminescuOpVII 186
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul] fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgând cu corpul lui fierbinte și fumegând de sudoare aerul cel rece al nopții. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind mă cutremura în toate fibrele corpului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
decât treapătul calului meu, începu să mă pătrundă cu frigul lui pin toți porii vechilor mele haine. Orașul se aprindea din ce în ce mai mult, cu - atât mă apropiam, păream a distinge vaiete slabe și depărtate, calul fugea mai iute, vântul începu a vâjâi și a fluiera, astfel încît vedeai cum cu el creșteau aripele flacărilor ce se-nălțau la cer. Din ce în ce m-apropiam, din ce în ce vedeam cu[m ] vântul s-arunca cu furie în brațele mărei de foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el - un pavagiu grunzuros de lespezi. Jos, în toate camerele, erau mese-ntinse... oamenii, cu puștile așezate pe lângă păreți, beau, râdeau, cântau. Pusei din feciorii câți aveau puști pe lângă ferestre și, la un strigăt al meu, ei dădură foc. Gloanțele vâjâind prin salele întinse, toți se sculară speriați; unii, loviți, rânjeau moartea lor... altora li căzuse păharele din mână, partea cea mai mare, uitând arma și tot, o apucă spre a ieși pe ușă. - Pe ei! țipai eu, rumpând o fereastră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
căzu jos cu mâna cea moartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul spre fruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul în cot ș-o ridică-n sus mâna, astfel încît arma pocnește-n sus și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și ei în dezordine urmăriți de împușcături și de oameni călări. Mereu înainte, mereu spre munte. Pieptul sărmanului copil sângera cumplit, luna părea că se aprinsese-n cer și-mi ardea-n creștet, oamenii-mi păreau fantasme nebune ce zburau vâjâind alături cu mine, când deodată deterăm de-o potecă care ducea în munte. Aicea pașii noștri deveniră mai grei, urcarea mai nevoioasă, până ce - ajunserăm într-un deal plin de bolovani mari și risipiți. - Stați! strigă unul mai bătrân dintre copiii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
teacă și se uita la ea, pe când din ochii lui bătrâni curgea lacrimi mari. - Frate Ioane, zise el încet și liniștit, fă-ți o cruce. Ioan [î ]și făcu încet și cu silință multă o cruce. In momentul acela sabia vâjâi prin aer și capul lui Ioan se rostogoli pe frunzele uscate. - Nebune! țipai, îndreptînd pistolul spre fruntea bătrânului, ce-ai făcut? - Ce-am făcut? zise bătrânul, căzîndu-mi în mâni și plîngîndu-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era să fac? Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cu care era neobicinuit și care se storcea cu greu, asemenea unei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cumcă durerea lui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape, pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre. - Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, treziți-vă; să fugim! El acoperise corpul lui Ioan cu frunze și cu pietre, iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbii speriați și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
comisii de protejare a valorilor naționale. El hotăra ce este valoare și ce nu, ce subvenții să se acorde și cui. Miniștrii și guvernele treceau, Victor Ionescu era acolo, stâlp de nezdruncinat, încă de la începutul anilor ’90. Zogru a intrat vâjâind artistic în jugulara lui și când se pregătea să caute CD-ul pe care îl adusese Giulia, în birou a intrat un bărbat tânăr, tuns corect, parfumat și cu un costum gri mătăsos și neted ca o foaie nouă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca un uragan, fericiți și entuziasmați de viteză și de cantitatea enormă de vise, dureri și gânduri grele ca o muniție de război. Erau ca un ghem care se rupea în două și, pe urmă, ca niște săgeți care intrau vâjâind în sângele cald, de unde iarăși se întorceau în aerul verii, căutându-se unul pe celălalt. Zogru nici nu-și imaginase vreodată o astfel de viteză. Recunoștea totuși, în zborul nou, voluptatea de altădată, cu care se lăsa dizolvat în sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
văzut sânge pe mână și m-am gândit că era ciudat că Începusem să menstruez chiar atunci. Dar pipi din eprubetă era și el roșu. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că, chiar când au Început să-mi vâjâie urechile, cineva a Început să strige isteric : „Am câștigat ! Fraților, i-am bătut pe engleji cu doi la unu !“. După aceea nu-mi mai amintesc nimic. Tavanul alb. Așternutul alb. Pe peretele din față, o icoană a Fecioarei maria. Deasupra
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
că ești cam enervant? — Ia mai zi odată! — De câte ori poftești. Nu vreau să plec. Nu dau nimănui barca asta. Omul smuci de coada lăncii, chinuindu-se să-l tragă pe Hiyoshi pe mal. Prinzând prilejul, Hiyoshi Îi dădu drumul. Lancea vâjâi prin frunzișul sălciilor, iar soldatul se prăvăli pe spate. Întorcând lancea, o repezi cu vârful spre Hiyoshi. Din barcă săriră care-ncotro scânduri putrede, o găleată de scos apa și rogojina de trestie. — Prostule, prostule! Îl batjocori Hiyoshi. Alți soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Zeii mi-s martori că mă voi ruga pentru izbânda lui. Dacă ne atacă vecinii, sunt gata să-i Înfrunt imediat. Afară se lăsase noaptea. Cerul era negru ca smoala. Vântul sufla În rafale, iar focul din gura marilor cuptoare vâjâia slab, Întețindu-se. Hiyoshi, ghemuit În fața plitelor, simți miros de orez ars. — Hei! Se arde orezul! Lăsați orezul să se ardă! Ia dă-te la o parte, mă! răspunseră servitorii, fără o vorbă de mulțumire. După ce aruncară apă peste flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mai erau Încă patru mii de oameni, printre care două mii sub comanda lui Fujita Dengo. Dengo bătea În toba mare, iar oamenii se desfășurau În formație de luptă. Membrii corpului de arcași din față Își lansau strania ploaie de săgeți vâjâind la unison, iar inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, Înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Fibroasa, / Un Pólip de tandreți duioase far' de Gînd ori Viziune [...]."121 Bowlahoola include de asemenea inima și plămînii, cum pe bună dreptate a observat Damon 122, de vreme ce Blake anunță în Milton că: "În Bowlahoola stau Nicovalele lui Los și vîjîie Cuptoarele-i; Și bat Ciocanele tunînd și Foalele puternic sufla, Vii și mișcîndu-se, jelindu-se, -ntristîndu-se și necurmat vuind. Și Bowlahoola simte prin toate-a' ei portaluri, măcar că temelia stîlpilor Și a porticelor îi e prea trainica spre-a tremura
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pe fiii săi, jelindu-se îndurerat întunecîndu-se Pe vînturi învăluit în nouri, în tunete Vorbind, Si poruncind lucrarea toată cu grijă și putere și asprime. 135 Apoi Leii lui Urizen lucrarea lor o apucară, și-ncinse în cuptor Mormanele strălucitoare vîjîie; răzbubuind lovesc ciocanele, si multe piramide-s Întocmite și-s aruncate jos răzbubuind în afundișurile Neființei. Încinși pînă la roșu ei, șuierînd, isi despicară-n jos cale de multe leghe Pîn' ce oprindu-se, fiecare își găsește centrul [temelia]; acolo
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]