1,130 matches
-
Dumnezeu răsplătește mila și dărnicia omului și aici pe pământ, și sus la cer. Zgârcenia, însă, este pedepsită la fel de Dumnezeu. Celui ce dă i se va da, iar celui ce nu dă i se va lua și ceea ce mai are.” „Vânzătoarea” - se revine la o temă constantă: viața de familie, care este binecuvântată prin nașterea de prunci. Povestirea aceasta pare diferită de celelalte prin nota de miraculos înfățișată („Doamna necunoscută”, devine personaj fantastic), și, desigur, are la bază, cuvântul evanghelic, de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Dumnezeu răsplătește mila și dărnicia omului și aici pe pământ, și sus la cer. Zgârcenia, însă, este pedepsită la fel de Dumnezeu. Celui ce dă, i se va da, iar celui ce nu dă, i se va lua și ceea ce mai are. Vânzătoarea Tatiana îndrăgise profesia de vânzătoare încă de când era mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
omului și aici pe pământ, și sus la cer. Zgârcenia, însă, este pedepsită la fel de Dumnezeu. Celui ce dă, i se va da, iar celui ce nu dă, i se va lua și ceea ce mai are. Vânzătoarea Tatiana îndrăgise profesia de vânzătoare încă de când era mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și foarte simpatică, venită din satul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se va lua și ceea ce mai are. Vânzătoarea Tatiana îndrăgise profesia de vânzătoare încă de când era mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și foarte simpatică, venită din satul vecin. Camionul cu pâine sosea o dată pe zi, cam la aceeași oră. Se mai întâmpla, însă, ca el să întârzie și, atunci, trebuia să aștepte, cu alți copii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
zână. Tot satul o îndrăgise și oamenii i se adresau, la rândul lor, cu respect și cu drag: - Lizuță, ai zahăr? - Lizuță, dă-mi, te rog... - Lizuță, cât costă? Tatiana hotărâse definitiv că, atunci când va crește mare, se va face vânzătoare ca și Lizuța. Timpul trecuse repede și Tatiana se făcuse mare. Nu-și schimbase părerea despre viitoarea ei profesie, rămase fidelă hotărârii luate încă din copilărie. După absolvirea școlii, făcu cursuri de un an în acest domeniu și susținu cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
hotărârii luate încă din copilărie. După absolvirea școlii, făcu cursuri de un an în acest domeniu și susținu cu succes examenele. I se propuse de muncă într-un sat necunoscut, din raionul vecin. Ajunsă acolo, Tatiana își aminti de Liza, vânzătoarea din satul lor, pe care totdeauna o considerase fericită și căreia dorise atât de mult să-i semene. Dorința aceasta o mai simțea și acum și i se oferea și posibilitatea de a o realiza. Primise tot sub răspunderea ei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ceea ce era de fapt, însă așa era scutit de întrebări stânjenitoare sau comentarii ironice, și toată lumea va fi mulțumită că viața lui decurge conform programului. Parcă ar fi folosit unul din citatele prețioase culese de prin romanele siropoase citite de vânzătoarele și coafezele care vor să treacă drept intelectuale și citesc ca să-și omoare timpul. Deschise ușa și o închise la loc, nu era pregătit să dea ochii cu nimeni. Fruntea sa sprijinea ușa, iar mâna îi rămase pe clanță, așteptând
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
amar al ratării și al ...anonimizării de esență. Dar Dumnezeu i-a ferit de chinul autoestimării ; În mintea lor , să zicem, Nicoleta Luciu Îi e superioară Luciei Sturdza Bulandra, deoarece ultima nu apare la tv și prin reviste. SÎc! Văd vînzătoare de la alimentară mergînd la chioșcul de ziare și Împrumutînd gazete ; mă enervează la culme! Într-o zi, mă voi duce și eu să-mprumut un ...parizer, să văd, vor fi de acord? Vine instalatorul, Îmi schimbă neonul, Îmi pune o
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
de atunci, aș zice acuma că merită să zăbovesc asupra acestui subiect. În acea curte, oricât de singur credeai că ești, trebuia din start, să te aștepți ca portița să se descuie și să intre în curte, tot felul de vânzătoare de pe la magazine, ca să aducă, după epuizarea atât a cozilor, cât și a alimentelor, de toate: pâine, lapte, carne, salam, costiță, ouă, etc. Cel puțin cât cărasem zeci de găleți cu apă la rigola de lângă poartă, adică pe parcursul acelor ore, că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ambii angajați În marina comercială, și se gîndea ca, după lăsarea la vatră, să le urmeze exemplul. Probabil că magazinul avea să rămînă surorii sale Jessica, acum În vîrstă de abia șaptesprezece ani, dar care lucra deja la magazin ca vînzătoare. — Băiete, Îl rugă Vic pe un ton cît se poate de calm și Înțelegător, vorbește-mi de presimțirea aceea. Ce anume a presimțit? — A presimțit că-i umbla cineva prin buzunare, răspunse Iuffo. — Cum a presimțit asta? se miră Vic
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de haine, aproape fără să le privească. În cele din urmă găsi ce căuta, o fustă scurtă și strîmtă. — Băiete, vreau să probez fusta asta, poți să mă ajuți un pic? Întrebarea era precisă, eficientă, părea spontană și excludea inițiativa vînzătoarei cu care el stătea de vorbă, sau a oricărei alte vînzătoare. De prisos să mai adăugăm că Naggie o pregătise de acasă. Marlon se Întoarse către interlocutoarea sa de pînă atunci, surîzÎnd cam Încurcat. Cel puțin așa văzu Naggie, care
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
găsi ce căuta, o fustă scurtă și strîmtă. — Băiete, vreau să probez fusta asta, poți să mă ajuți un pic? Întrebarea era precisă, eficientă, părea spontană și excludea inițiativa vînzătoarei cu care el stătea de vorbă, sau a oricărei alte vînzătoare. De prisos să mai adăugăm că Naggie o pregătise de acasă. Marlon se Întoarse către interlocutoarea sa de pînă atunci, surîzÎnd cam Încurcat. Cel puțin așa văzu Naggie, care porni spre cabina de probă, fără să mai privească În urmă
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Eu sînt perfect de acord, se aude tot vocea lui Tîrnăcop după un moment de liniște, de ce ați rămas cu toții așa cu gura căscată? Localul era pustiu. Nu se auzea decît zgomotul făcut de dozatoarele de suc și mașinile frigorifice. Vînzătoarea zăcea pe un scaun în dosul tejghelei dezlegînd pe genunchi o integramă Maxim și observă cu întîrziere că are clienți. Tușica se apropie prima de vitrina ticsită cu tot felul de sortimente de patiserie, prăjituri și înghețate. Angelina își scoase
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cu ramă albă de lemn, de la capătul holului, prin care a privit deseori stelele, cerșea, fusese la câteva concerte de rock, În aer liber, unde era cât pe-aci să fie strivită de mulțimea În delir, avea o singură prietenă, vânzătoare de legume În Piața Râmnicu-Sărat, unde Întoarce tramvaiul 19, cu care vorbea ore În șir, avea un zâmbet misterios și o privire curată, Îi plăceau și acum pisicile, și umbla fleandura, mai ales când era timp frumos, dintr-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sute de ori pe zi, Îmi place să stau de vorbă cu oamenii, Îmi place să mă Îmbrac În albastru și În portocaliu, uite, și acum am pe mine o bluziță albastră, mi-a dăruit-o prietena mea din Obor, vânzătoarea de ziare. Îmi plac tare mult bomboanele de ciocolată, Îmi place să dorm sub cerul liber, Îmi place tot ce văd și mă bucur de tot ce Întâlnesc. E drept, m-a costat lucrul ăsta, mi s-au Întâmplat multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Mașinile claxonează incontinuu din cauza ambuteiajelor și oamenii sunt nervoși și preocupați să iasă cât mai repede din vacarmul ăsta infernal. Antoniu se apropie de chioșc și, de data asta nu mai Împrumută ziarul, ci Îl cumpără numărând bănuț cu bănuț. Vânzătoarea Îi dă și un supliment gratuit: o revistă literară de mărimea unui caiet, În care sunt publicate proze, articole critice, poezii. Antoniu se arată Încântat de acest neașteptat cadou și-i mulțumește cu glasul tremurând de emoție. O bucurie surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și erai obsedat de ele. Antoniu, chiar nu Îți este dor de cărți și de misterioasele lor capcane? Vocea nu mai Întreabă. Antoniu Își pipăie buzunarul de la haină În care a strecurat banii, decis să-și Încheie ziua de cerșit. Vânzătoarea de ziare Îl strigă, vrea probabil să-i dea gratis vreun cotidian rămas nevândut. Nu Întoarce capul, se preface că n-o aude. La gura metroului Înserarea aduce un ultim asalt de slujbași care și-au Încheiat lucrul. Un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
căreia ies cuvinte numai cuvinte spurcate, amestecate cu sughițuri bețiv. Pe Antoniu nu-l neliniștește uzurpatoarea, și se retrage la câțiva metri de gura metroului, foarte aproape de chioșcul de ziare. -Ce mai faci Antoniu? Nu mai citești ziarele? Îl Întreabă vânzătoarea. Ce curat ești astăzi! Nu cumva a dat norocul peste tine și te-ai Însurat? -Nu râde, mărită prințesă a cotidianelor, nu râde de un bătrân jalnic și ipocrit care-și suportă cu demnitate condiția de cloșard numai ca să profite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de atâția ani de când Îi aud zumzăind și făcând gălăgie foarte aproape de mine, am Început să-i cunosc Antoniu nu-i mai răspunde. Un avion zboară sus de tot, lăsând pe cerul senin o dâră albă , ca o panglică nesfârșită. Vânzătoarea a aranjat revistele după tematici și mărimi, și intră În chioșc, În universul ei claustrant și umil. Scoate capul prin mica fereastră și-l Întreabă: -Chiar nu vrei să afli ce mai face Uniunea Europeană? -Uniunea Europeană e o amăgire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și, are câteva tentative de a se pierde prin mulțime, dar gorila vigilentă după ce-i aplică doi pumni În spinare, Îi aplică o lovitură decisivă de boxeur, În dreptul ficatului, și biata femeie se chircește de durere prăbușindu-se pe trotuar. Vânzătoarea de ziare scoate un țipăt scurt, și iese În fugă din chioșc, se apropie de femeie și Încearcă să o ridice. O șuviță de sânge se prelinge pe trotuar, din gura femeii. Vânzătoarea de ziare cere ajutorul trecătorilor, dar nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
chircește de durere prăbușindu-se pe trotuar. Vânzătoarea de ziare scoate un țipăt scurt, și iese În fugă din chioșc, se apropie de femeie și Încearcă să o ridice. O șuviță de sânge se prelinge pe trotuar, din gura femeii. Vânzătoarea de ziare cere ajutorul trecătorilor, dar nimeni nu reacționează. De altfel, se pare că este prea târziu. Oamenii au Început să facă cerc În jurul victimei, și Antoniu nu mai vede din trupul Întins pe trotuar, decât unul din adidașii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
râdă, un râs pe care i-l trimite lui Kawabata, ca pe un mesaj al prieteniei, mai bine zis un hohot de râs uriaș, apocaliptic, de care cimitirul răsună, ca ca de un strigăt izbăvitor, de eliberare a durerii. Douăzeci și cinci Vânzătoarea de ziare a scos capul pe micul hublou al chioșcului și Îl cercetează pe Antoniu, cu vădită curiozitate. ,,Ce ți s-a Întâmplat? Nu te-am prea văzut În ultimul timp. Ai renunțat și la ziare.. Nu te mai interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
schimbau locul de muncă În mod regulat, căutând noi provocări și vrând să scape de un trecut care nu mai dispărea. Uneori nici măcar nu locuiau În oraș, veneau doar În vizită o dată pe lună și stăteau o săptămână. — Ca niște vânzătoare ambulante Îndrăgostite? Chelnerul sosi; chelnerul plecă. Amestecând zahărul din cafea, Anton Îmi ignoră Întrebarea. Totuși, când a menționat Hotelul Kreuzer, câteva femei păreau Încurcate. Locul le era cunoscut clienților regulați și devenea din ce În ce mai popular. Mult timp a fost folosit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
visă. Culoarul deveni lunga și dreapta Spaniards Road, deschisă la fiecare capăt. Era În Bentley-ul lui Isaacs, care conducea Încet, și se uitau amândoi la fețele fetelor care se plimba câte două de-a lungul trotuarului estic, luminat de felinare, vânzătoare ce se ofereau riscant pentru un pahar la han, o plimbare cu mașina În viteză și pentru simpla distracție. Pe cealaltă parte a bulevardului, În Întuneric, pe cele câteva bănci, ședeau prostituatele, șleampete și bătrâne, cu spatele spre pantele nisipii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lipite pe geamantane. Odinioară ar fi fost ea Însăși impresionată, dar Învățase să ia lucrurile mai ușor, să nu-și recunoască niciodată ignoranța, să știe despre ce-i vorba. — Cu cine crezi că stai de vorbă? Nu sunt una din vânzătoarele dumitale! Nu c-ai avea vreuna În dugheana dumitale dosnică. — Ei, ei! spuse domnul Peters, atins În sensibilitatea lui de faptul că-i ghicise. Nu este cazul să ne enervăm. Oh, sigur că nu-i! Ai auzit cu, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]