293 matches
-
care o lăsau acum să-i conducă. Cele două echipaje roșii abia dacă mai erau în competiție și pierdeau teren, cu fiecare bătaie. Probabil se certau deja între ei, dacă nu în cuvinte, atunci prin mișcările lor stîngace cu care vîslașii lucrează unul împotriva celuilalt. Încă o sută de metri și probabil vor pierde contactul cu plutonul rămas în competiție, se vor vedea doar unii pe alții, vor auzi sunetul celorlalte bărci pierzîndu-se din ce în cemai mult în spatele lor și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și brațele zvîcneau cu ultimele resurse de energie, iar spatele meu părea făcut din elastic întins pînă în punctul de rupere. Dar în vreme ce fiecare dintre noi gemea, împreună eram fantastici. Barca zbura înainte, fiecare vîslă părea trasă de un singur vîslaș posedat. Reușiserăm. N-am fi putut vîsli mai bine împreună. O amintire, mai mult o simțire, m-a străfulgerat și m-a dus înapoi, în acea după-amiază în care am vîslit în ploaie. Nu era la fel de lipsit de efort, acum
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
hărnicie deosebită a scris și a scos de la tipar încă zece volume de proză, versuri și aforisme, cu titluri cât mai sugestive, precum: „Flori târzii”, „Parfum de spini”, „Educator adevărat”, „Toamnă la Copou”, „Lumina educației”, două volume (2005 și 2007), „Vâslaș în luntrea vieții”, „Stropi de înțelepciune”, „Acorduri pe strune de suflet” și „Trompeta cu surdină”, care sper să nu fie și ultimul volum. Autorul a avut bunăvoința de a-mi trimite cinci dintre ultimele titluri din care am prezentat în
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
o carte care, prin tematica și modul ei de expresie, cât și prin experiența ce-i stă în spate, valorează mult mai mult decât un tratat de pedagogie. În 2006, vede lumina tiparului o frumoasă carte de memorialistică, intitulată sugestiv Vâslaș în luntrea vieții, în care Vasile Fetescu transformă propria viața în model social, fără pretenții, încercând doar să arate generațiilor actuale o cale a maturității profesionale, umane și sociale. După acest moment, scrisul profesorului cunoaște o orientare mai pronunțată către
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
a lăsat pe-o mînă-ntinsă care cere... Orașul gol... Cetate depărtată ; Frunzișul smuls... De firele electrice, paralizată, Ca un simbol, O pasăre cade-n oraș, ca o tristețe mai mult Se înserează... și e tăcere... Și gândul s-afundă, pierdut vâslaș, Pe-al vremurilor mers - Și jalea de-a nu mai putea face un vers... Sunt cel mai trist din acest oraș. Monosilab de toamnă Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
mă invită să iau loc În barcă și o ajută pe Șirin să pășească peste bord. Acolo se găseau vreo treizeci de persoane, și tot atâtea locuri Încă goale, dar ordinele erau să nu se Îmbarce decât femeile. Și câțiva vâslași experimentați. Am fost coborâți până la nivelul oceanului, Într-un mod cam brusc pentru gustul meu, dar am reușit să stabilizez ambarcațiunea și am Început să vâslesc. Ca să mergem unde, spre ce punct din acea neagră imensitate? N-aveam nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
diferite edituri cărțile: „Preocupări pedagogice” (1982 și 1995), „Flori târzii” - proză, versuri și aforisme (2002), „Parfum de spini”, cu aceeași tematică, (2003), „Educator adevărat” - proză scurtă (2004), „Toamna la Copou” - proză (2005), „Lumina educației” - micro‐antologie de texte psihopedagogice (2005), „Vâslaș în luntrea vieții” (2006),„Acorduri pe strune de vioară” (2007), proză ”Stropi de înțelepciune” - aforisme (2006), „Trompeta cu surdină” - poeme în proză” (2008),” Cântecul lebedei”‐ poeme, Editura Cronica, Iași, 2009. 165 MAMA Aveau o casă plină de copii frumoși, sănătoși
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu cât unica formă de expiere a smintelii cosmice, poezia, l-a părăsit: "Și gândul se-afundă, pierdut vâslaș...Și jalea de-a nu mai putea face un vers.../ Sunt cel mai trist din acest oraș". Octavian Goga evocă în poezia Noi neliniștita așteptare a îndreptării unei grave erori a istoriei: La noi sunt codri verzi de brad Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-un dans bine învățat, treceau rând pe rând la locurile lor. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fața, lăsând doar ochii să sclipească neobișnuit de reci. Încolonați, toți trei se apropiară de barcă, traseră de capătul dinspre cel cu ghionderul și o mai lungiră de câteva palme. Se cățărară, găsindu-și fiecare câte un loc lângă un vâslaș. Polileu arăta cu arcușul spre capătul rămas liber al barcazului. Apăru un fel de baldachin, susținut pe patru stâlpișori sculptați cu șerpișori. Încolăciți, șerpuleții, se tot răsuceau în jurul coloanelor acelea, opintindu-se să atingă măciuliile aurii din vârfurile lor. Ajunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sau își ștergeau ochii de lacrimi. Barca luneca pașnic pe suprafața lacului. Când întoarse capul, Gessho văzu Castelul Takamatsu rămas la bună distanță în urmă, barca ajungând la jumătatea distanței dintre castel și Nasul Broaștei. — Ajunge, îl instrui Muneharu pe vâslaș. Omul ridică vâsla, fără o vorbă. Nu aveau mult de așteptat. Când barca pornise de la castel, o altă barcă plecase de la Nasul Broaștei. Aceasta îl aducea pe martorul lui Hideyoshi, Horio Mosuke. La proră, fusese fixat un mic fanion roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jumătatea drumului. Acolo începe regatul acelor Meroe, suveranii negri, iar fluviul îl străbate în întregime. Și despre ceea ce este mai încolo, până la munții Lunii, nimeni nu știe nimic. — Vreau o corabie mică, acoperită, construită aici și potrivită pentru fluviu, cu vâslași buni și cu pânze, zise hotărât Germanicus, nerăbdător. Se abținu să-l întrebe ce se alesese de grandioasa thalamegos, acea navis cubiculata cu pânze aurite și vâslași nubieni cu care, alături de tânăra Cleopatra, Julius Caesar mersese în lungul fluviului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimic. — Vreau o corabie mică, acoperită, construită aici și potrivită pentru fluviu, cu vâslași buni și cu pânze, zise hotărât Germanicus, nerăbdător. Se abținu să-l întrebe ce se alesese de grandioasa thalamegos, acea navis cubiculata cu pânze aurite și vâslași nubieni cu care, alături de tânăra Cleopatra, Julius Caesar mersese în lungul fluviului și cu care, după mulți ani, alături de Cleopatra, care avea treiezci și nouă de ani, se îmbarcase, în locul celui dintâi, Marcus Antonius, pentru glorioasele și disperatele banchete din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dintâi dinastii, marele Aha, cel care a trecut dincolo de porțile Magiei. În jurul lui sunt îngropate paisprezece bărci sacre, lungi de mai bine de treizeci de picioare, din scânduri de cedru bine îmbinate, legate cu frânghii, cu furcheți pentru treizeci de vâslași. — Le-ai văzut? întrebă Gajus. — Nu le-a văzut nimeni, niciodată. Preotul zâmbi; nici măcar el nu-și închipuia cât de mult avea să influențeze viitorul răspunsul lui. — Sunt îngropate sub un munte de nisip. Am citit inscripțiile. Corăbiile acelea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca și tine și îți semăna puțin, cu toate că tu spui că ești grec. Dar era mai în vârstă când l-am văzut eu și nu era răbdător, ca tine. Eu am avut privilegiul să urc pe corabia adepților, Me-se-ket, eram vâslaș și mă aflam foarte aproape de el când a luat cârma corăbiei sacre, Ma-ne-djet, pe care noi o împingeam. I-am văzut mâna, o mână foarte puternică, ce strângea cârma și frumoasa mână a reginei, cu degete subțiri. Îmi amintesc de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dese - un chip masculin, puternic. Germanicus murmură: — Pare să fie el. Putea spune asta, fiindcă singurul portret păstrat în taină la Roma se afla în domus-ul mamei sale, Antonia, fiica romană a marelui rebel. Gajus se aplecă deasupra apei, iar vâslașii împinseră vâslele în sens opus, ca să oprească în acel loc. Acesta fusese așadar conducătorul iubit de oamenii săi pentru că glumea, se lăuda, benchetuia și bea mult împreună cu ei, mereu ocupat cu femeile, darnic, curajos până la inconștiență? Putea fi cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe o stelă de piatră sunt incizate legile ritului, pentru ca amintirea lui să nu se piardă: phar-haoui se urcă pe Ma-ne-djet, rotește marea timonă și îndreaptă corabia spre lumină. Dar ea nu are vâsle și nici vele. Cei șaizeci de vâslași de pe Me-se-ket o împing: ei sunt voința omului aflat în căutarea Absolutului. — Eu cred că va trebui să fie o structură puternică, interveni Euthymius. Bârne groase, care se deplasează în față la oscilații. Privește - spuse, continuând să deseneze -, pe laturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cred că va trebui să fie o structură puternică, interveni Euthymius. Bârne groase, care se deplasează în față la oscilații. Privește - spuse, continuând să deseneze -, pe laturi vom face un portic și o balustradă frumoasă. Iar aici, jos, vor sta vâslașii. Și când corăbiile unite se vor mișca, împinse sau trase, vor părea un edificiu imens, de peste o sută nouăzeci de picioare, plutind pe lac. Fiindcă și pe a doua corabie vor fi coloane de piatră și de lemn, coloane corintice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
piatră și de lemn, coloane corintice și răsucite; și plăci de teracotă, protejate de altele, din aramă aurită. Și un balcon, și o elegantă balustradă de bronz; și bârne gigantice care ies pe laturi la fiecare mișcare, și furcheți pentru vâslașii cei mulți. — Pentru a acompania ritul, anunță Claudius, poetul inițiat în ezoterismul egiptean, vor veni din Aegyptus instrumente muzicale care aici nu au fost auzite vreodată: harpele în formă de lună, te-bu-ni, lăuta, na-bla, flautul drept, simplu și dublu, me-me
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de acele construcții misterioase și evoluate. S-a observat că prima corabie avea două timone enorme, dar nu și vâsle sau vele. Cea de-a doua, în schimb, deși se afla pe lacul acela mic, avea furcheți pentru șaizeci de vâslași. Ce însemna asta? Și cine construise corăbiile acolo? Cine le scufundase? O enigmă arheologică și o totală, nedreaptă tăcere a istoricilor. Într-o zi însă, de pe epave s-au recuperat câteva bucăți de plumb. După îndepărtarea mâlului, pe metalul moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
corăbii cu coca din lemn, care au pe punte construcții din marmură și plutesc, ușoare. Privește! Cu un deget mișcă marea timonă aflată la pupa corăbiei fără vâsle și fără vele; prora se întoarse încet spre Împărat. Euthymius râse. — Lipsesc vâslașii; o să fac eu treaba lor. Împinse cu palma cea de-a doua corabie, până când prova ei se lipi de pupa celei dintâi. Dintr-o singură mișcare, cele două corăbii deveniră un singur edificiu plutitor, al cărui aur strălucea. — Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făcută în cuptorul meu, ca să-mi fie întoarcerea grabnică. Era deja întuneric când am ajuns la fluviu, dar nu era nevoie să așteptăm cursa de dimineață. Vasul regelui, luminat cu o mie de lămpi, ne aștepta. Erau o mulțime de vâslași care trăgeau și nici nu știu când deja alergam pe străzile adormite ale orașului și în palatul imens, unde Re-mose m-a lăsat la ușa apartamentelor femeilor. Am fost dusă într-o cameră unde o femeie tânără și palidă zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din spate, însă prea slab, și corăbiile erau împinse și de vâsle. Cei doi prieteni se apropiară de marginea punții, ca să poată sta de vorbă netulburați. Lângă ei nu era nimeni, decât mai jos de punte, în locașul vâslei, un vâslaș. Legat cu o frânghie de mijloc, robul vâslea din greu. Era dintre robii rome, luați din câmpiile de jos ale țării Ta Kemet. Părea să fie țăran, muncitor de pământ, așa îl arătau mâinile lui înnegrite și brăzdate de crăpături
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spinarea lui încovoiată, și ochii lui triști deasupra feței uscate și supte, ca și întreg trupul lui slab, înalt și osos. - Ți-e dor de ai tăi, Iahuben, așa e? îi spuse Auta, după ce se mai uită câteva clipe la vâslaș. Niciodată nu te-am întrebat câți copii ai... - Patru! răspunse Iahuben cu mândrie. Bine că s-a încheiat cu deșertul acela blestemat și cu cârciumile din Behdet și cu tot! Mai bine-i acasă! Acum ne întoarcem în țara fericită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
copii ai... - Patru! răspunse Iahuben cu mândrie. Bine că s-a încheiat cu deșertul acela blestemat și cu cârciumile din Behdet și cu tot! Mai bine-i acasă! Acum ne întoarcem în țara fericită Ta Nuter cum ai spus tu! Vâslașul până atunci nu păruse să asculte ce vorbesc ei. Dar când auzi din gura soldatului străin cuvintele Ta Nuter, numele țării nevăzute despre care se alcătuiau în Ta Kemet cântece și se istoriseau povești, și pe care nu se gândise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]