332 matches
-
i-am dat niciodată ordinul de a ucide. Atunci când a venit la Istanbul ca să-mi Înfățișeze cum fusese torturat de fiul șahului și de acoliții acestuia, Îi curgeau lacrimile. Vrând să-l Îmbărbătez, i-am spus: „Încetează, dar, să te văicărești! S-ar spune că tot ce dorești e să fii jelit! Ai fi gata chiar să te schilodești ca să fii sigur că vei fi jelit!” I-am povestit o veche legendă: când armatele lui Darius le-au Înfruntat pe acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
enigmatic din sprâncene. Faptul cel mai ieșit din comun este că Howard e Îmbrăcat după moda americană, arborează chiar un joben care, În ciuda tragediei care se desfășoară pe scenă, e de un comic irezistibil. Cu toate acestea, mulțimea urlă, se văicărește și, pe cât Îmi dau seama, nu există nici cea mai mică urmă de amuzament pe nici un chip. În afară de acela al pastorului, care catadicsește, În sfârșit, să mă lămurească: — Există Întotdeauna, la aceste ceremonii funebre, un personaj european, și, lucru curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în care nu lucram, stăteam la mine în cameră, beam whisky si citeam. Cavaleristul nu se atingea de băuturi alcoolice și nici măcar nu suporta mirosul. De câte ori mă vedea trântit pe pat cu sticla în mână, strâmba din nas și se văicărea că nu poate învăța. Mă trimitea întotdeauna să beau afară. Ieși tu! țipam eu. Dar, știi că re-reg-regulamentul nu-ți permite să b-b-bei în cămin, nu? îmi spunea. — Ieși tu! repetam eu. Când mă vedea nervos, nu mai zicea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu mai știau cum să ascundă cătușele și să iasă mai repede pe ușă, târând-o și pe doamna Jim, care plângea. Nervii ei s-au făcut țăndări după ce i-a turnat Charlotte apă în cap; după aceea, se tot văicărea s-o ierte Jim. A trebuit să-l forțăm toți să depună plângere și să nu se ducă la poliție cu ea. Le umplu ochi? întreabă Daisy, dar nu așteaptă nici un răspuns. Ne mai toarnă niște whisky ieftin în căni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la orice! E de rău! Lăsă-l pe el, tată! insistă Avocatul. Fă bine și ascultă-mă! N-am cum să mă-nșel! Și iată de ce! Ții minte ce-a zis Horus, papagalul, până s-o mierlească? Păi, parcă se văicărea. Nu? Se aolea. Făcea încet, au, au... Ba a spus aum, l-am auzit chiar eu, când l-am culcat lângă Nae! intervine Vierme, care trăgea profesionist cu timpanul. Băi, Boss, vrei să te pumnăcesc? Tu nu știi ce se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
grecul, însă, nu l-a zărit nimeni, pentru că a sosit pe întuneric, când numai în cârciumă mai erau câțiva întîrziați. Miron Iuga îi adunase pe toți, chiar și pe Platamonu, ca să se documenteze. Cel mai speriat era colonelul pensionar. Se văicărea ca o babă că-și pierde acuma tot rodul unei vieți de trudă. Grija cea mare o avea, însă, din pricina celor trei fete pe care le-ar fi trimis undeva, să nu le pângărească cumva bestiile astea turbate. Luat mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bucureștiul golit, având ca singură distracție să-l aud pe Ștefan cum proorocește războiul, numai că în fiecare zi într-un alt mod : azi face proiectul cum să-l convingă pe doctor să-i dea aprobare de înrolare, mâine se văicărește de măcelul și nenorocirea ce vor fi, poimâine demonstrează că se simte atât de rău încât, cu război sau fără, el tot nu va mai apuca vara cealaltă, răspoimâine se întreabă ce vor spune ceilalți despre el, când sunt atâția
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sans mot dire, numai eu știam ce știam ; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului ! îndoia piciorul, mi-l proptea de șale și împingea, și trăgea, și împingea, și trăgea... — îmi încarci sufletul cu păcate, coniță Sofica ! se văicărea. Se văicărea, cum au ele obiceiul : li se pare că dacă te vaiți arăți mai distinsă. Este drept că și doctorul Rădulescu, atunci când m-a găsit trăgând de hățuri și răcnind, a spus : Ce-a fost cu corsetul de care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dire, numai eu știam ce știam ; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului ! îndoia piciorul, mi-l proptea de șale și împingea, și trăgea, și împingea, și trăgea... — îmi încarci sufletul cu păcate, coniță Sofica ! se văicărea. Se văicărea, cum au ele obiceiul : li se pare că dacă te vaiți arăți mai distinsă. Este drept că și doctorul Rădulescu, atunci când m-a găsit trăgând de hățuri și răcnind, a spus : Ce-a fost cu corsetul de care am auzit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în condiții convenabile, în plus existând riscul să rămâi despărțit pe vecie de cel care pleacă ! Insistențele ei îmi apărură ca un șantaj stupid și de prost-gust. Pe un ton de falsă veselie, însă, ea tot continua, madam Ana bineînțeles văicărindu-se, și din toate înțelegându-se că eu sunt călăul nebun. Enervat de neadevărul situației, m-am retras repede, cu pretextul că ea trebuie să se odihnească. Două ore însă m-am tot plimbat prin cabinet, fără să pot lucra
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
I-l tot dădeam de exemplu lui Puiu, și cu asta nu cred că am făcut bine. Vezi, îi spuneam, și el a fost închis ca tine, și e și cu douăzeci de ani mai bătrân, și nu se mai văicărește atât ! Poate de-asta Puiu să nu audă de el ! Ca să-l evite, era în stare să născocească tot felul de istorii pe seama bietului Titi ! A fost Puiu toată viața de-o gelozie... într-o vreme cășunase pe domnul Ialomițeanu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu merită să vorbești. E ca și cum ai avea într-o ureche un cercel de aur și în cealaltă unul de tinichea. Puteam uita și asta îmi era de ajuns. Nici când am fost bolnavă nu mi-a plăcut să mă văicăresc ori să-mi dau importanță. Nu sânt dintre cei care, dacă au o boală, trebuie s-o cunoască toată lumea. Eu m-am închis în mine, cu boala mea, ca să n-o impun nimănui. Nu vroiam nici dădăceală, nici alintări. Vroiam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că n-are de lucru acum. De altfel, din câte îmi dau seama, n-o duce strălucit. Totuși, nu se plânge. Ceea ce, la drept vorbind, mă miră. Nu e în "stilul" nostru, ca să zic așa. "Stilul" nostru e să ne văicărim ori să ne lăudăm. Pe calea de mijloc, nu e deloc îmbulzeală. Nici în alte privințe, Dan nu e un român "tipic". Are o detașare pe care n-am mai întîlnit-o la alți exilați. Românii pe care i-am cunoscut
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
furiile dezlănțuite bântuiau casa Rim. Baba, care nu murise subt spaima blestemului căzut acolo, spusese Linei ceea ce știa și așa cum știa ea să spună. întîia grijă a Linei fusese: ce-o să zică Lică, ce-; încredințase fata? Abia pe urmă se văicărise asupra faptei: cum dusese păcatul pe Rim? ^ Indignarea nu-și făcea loc decât anevoie, din lipsa de gelozie și dragoste, din firea ei pasivă și din acea vină a ei inițială, păcatul de tinerețe, de care se împiedicase toată viața
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mă făceau fericit. Lipsa de sociabilitate nu m-a împiedicat să iubesc viața atât de mult încît nu-i pot înțelege pe cei care zic că nu le pasă de moarte. La mama am respectat capacitatea de a nu se văicări ― pe care eu n-o am ― și credința profundă că tot ce i se întîmpla intra în ordinea divină. Ce altceva reprezenta, oare, pentru greci convingerea că Nemesis ținea, în univers, balanța dintre bine și rău? Dacă aș reuși și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
zece ani. De parcă Mark n-ar fi stat ca un robot pe un scaun de spital. Capul lui Mark zvâcni înapoi. Se cocoță pe scaun, mișcându-se atât de repede cum nu se mai mișcase de la accident încoace, gesticulând și văicărindu-se: —Doamne, o, Doamne! Ajută-mă. Vezi vezi vezi? Daniel se apropie să-l calmeze pe Mark. Mark se cocoță pe spătarul scaunului, urlând: —A ratat, a ratat. Karin îl scoase pe Daniel din cameră, în timp ce o asistentă de la etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Păpușica Barbie! Unde-ai fost? Începusem să mă panichez din cauza ta. —Domnule Schluter! Am trecut pe-aici acum doar patru zile. —O, mda, așa o fi. Dar asta înseamnă mult timp. Și a fost o vizită scurtă. Nu te mai văicări. Și dacă m-aș muta aici, tot te-ai plânge că nu-s niciodată lângă tine. Mark îi aruncă o privire lui Daniel, care se ștergea la gură de urmele de bere. Păi, am putea să-ncercăm. În scop pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
n-ai nimic, iar eu n-am de gînd să-ți mai rabd mult mofturile.“ „Vai de mine, am să mor de rușine!“ - zice fata - „n-am să mai pot scoate capul În lume!“ - și tot plîngea și se tot văicărea. „Da’ ce-ai pățit?“ - zice Amanda - „ce-ai făcut de spui asta?“ „Vai, n-am făcut nimic“ - zice fata - „dar copilul s-a născut Înainte de soroc!“ „Doamne, Maica Domnului!“ - zice bătrîna... și-odată-i răspunde așa, pe șleau, Înțelegi... „Numai din atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care te-ai înscris, anonim și nebăgat în seamă, în chiar clipa aceea în care ai încălțat mocasinii generației beat și ți-ai făcut ferfeniță manșeta blugilor ca să te arăți în oraș spre nemulțumirea (de dreapta) a părinților care se văicăreau degeaba că ți-ai crestat nădragii ăia sub formă de șalopetă pe care ai dat atîția bani dintr-un fel de dorință încăpățînată al cărei sens rațional le scăpa lor, tot așa cum îți scapă gestul cuiva care-și dă foc
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
trase nu se zărește vreun crîmpei ilegal de lumină. Străzile întunecate și aidoma păreau că trec una într-alta la nesfîrșit, pînă cînd îl apucă disperarea și se așeză pe bordură cu fața îngropată în mîini și începu să se văicărească în gura mare. Căzu într-o asemenea letargie, că simțea doar bordura tare de sub fund și se trezi brusc cînd auzi un sunet alintător la urechi. O clipă i se păru că-i vocea mamei care-i cîntă, apoi recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
două ori la masă, gata restaurantul s-a închis, și tu, Daniel, ce te zgâiești la mine? poate vrei să-ți ard una... Conflictul meu cu tata s-a extins, cuprinzînd-o și pe Luchi, ceea ce a spart buba. Tata se văicărea acum din ce în ce mai des că nu știa cum să procedeze cu mine și într-o dimineață m-a vârât la școala de corecție după ce mi-a explicat că asta era spre binele meu. Probabil, Luchi apăsase cu toată greutatea ei ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. ― Sânt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinîndu-se. În schimb, Leon a fost încîntat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. ― Domnule sculptor, îmi zise ea acru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. ― Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. ― Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime. ― Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub impresia șocului. În loc s-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
învăț eu minte... mânca-o-ar lupu’ de haram s-o mănânce! - Ce s-o mai mănânce lupul, că lupul nu mănâncă mortăciuni și eu m-am gândit ca măcar de pielea ei să te folosești. Cât s a mai văicărit cel în cauză pentru că i-a omorât vita prețioasă... Tata l-a adus acasă la el să ia pielea vacii. Nu mică i-a fost mirarea lui Gritas când, în loc să-și vadă vaca moartă, aceasta era bine-mersi și mânca liniștită
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
statul Israel era neîndreptățit. Iată-i, se gândea Guttman, adunați în stradă, gata să-și salveze națiunea de la resemnarea și conciliatorismul urzite chiar de premierul lor. Acei contemporani ai săi care se plângeau permanent de copiii din ziua de azi, văicărindu-se că nu vor avea îndrăzneala să lupte așa cum făcuse generația lor în ’67, ar fi trebuit să se afle acolo acum. Ar fi închis imediat gura. Pentru că ce se întâmpla acolo lua forma unei lupte în toată regula. Față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]