186 matches
-
al febrei foarte mari; mă simțeam fericit, așteptam moartea, ca să văd cum este să mori, și mă uitam la sora mea cu mare compătimire; ea nu avea să se bucure de acest joc, de aceea nici nu Înțelegeam de ce se văieta atâta mama; chiar atunci a intrat doctorul (era ziua de Crăciun, tatăl meu tocmise o trăsură să-l aducă până la noi), care s-a uitat la mine cu blândețe și mi-a spus să stau cuminte, că el o să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
întunecare. Căzu grămadă ca un sac, cu mâna întinsă spre a deschide, izbindu-se cu capul de stâlpul porții... Mulțimea împuținată continua goana pe uliță, acuma însă tăcută, ca și când le-ar fi fost frică să mai strige și să se vaiete ca nu cumva prin glasurile lor să atragă asupră-le gloanțele din urmă. Numai glasul lui Petre, tot mai răgușit, nu înceta deloc: ― Nu fugiți!... Unde fugiți?... Nu fugiți! Totuși fugea și el, cu toate că nu-l mai împingeau alții din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răbufni o detunătură din fundul grădinii, scurtă, înăbușită, fără ecou. ― Ceilalți! strigă maiorul îndată, destrămând pânza tăcerii pe care detunătura o clătinase puțin. Voi cum ați îndrăznit să ridicați labele asupra jandarmilor?... Țăranii porniră să se jure și să se vaiete că ei nu sunt vinovați, că nici n-au fost acolo când s-a întîmplat fapta aceea... Maiorul Tănăsescu gâfâia. Începuse să se îngrașe în vremea din urmă, avea puțină burtă, iar un doctor îi spusese de curând că are
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
putea oare vreodată să-ți înapoiez marele devotament dublat de afecțiune? Fără de tine n-aș fi fost decât un câine hoinar. Te rugasem să te odihnești, să întrerupi truda măcar câteva ore pe zi; mi s-a spus că te vaieți în somn. Ai nevoie cumva de un spițer? E vorba de sciatica mea, de-aia mă vaiet, iar încheieturile nu prea sunt în regulă și nu mă mai ascultă. Ar trebui să mă mișc oleacă, să-mi dezmorțesc oasele, dar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
decât un câine hoinar. Te rugasem să te odihnești, să întrerupi truda măcar câteva ore pe zi; mi s-a spus că te vaieți în somn. Ai nevoie cumva de un spițer? E vorba de sciatica mea, de-aia mă vaiet, iar încheieturile nu prea sunt în regulă și nu mă mai ascultă. Ar trebui să mă mișc oleacă, să-mi dezmorțesc oasele, dar n-o să fac asta înainte de a duce la bun sfârșit proiectele cele mai urgente: la mânăstire nu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lirică. Din acest tratament rezulta „atmosfera”, aerul comun al celor opt, douăsprezece sau mai multe versuri. Paragraful din care am citat mai avea două fraze: „Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și cîteodată vaiete. Nu sunt decît pentru mine”. Declarația poetului e contrazisă de bibliografie, întrucît Bacovia publicase Plumb, în două ediții, Scîntei galbene și Bucăți de noapte. Dar și mai surprinzător e aci clișeul, întîlnit mai ales la autorii de versuri. Sînt înclinat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Jeluindu-mă / Și văietându-mă. Nime nu m-o auzit, / Nime nu m-o văzut, / Numai Maica Domnului / Sus în poarta cerului/ (...)/ Maica Domnului i-a răspuns / Și din gură-așa i-a zis: / -Taci N. nu te cânta, / Nu te văieta, / Că eu cu mine te-oi lua, / În apa lui Iordan te-oi spăla, / Cu cămeșă de dragoste/ Te-oi îmbrăca, / Cu brâu de dragoste / Te-oi încinge, / Coroană de aur în cap ți-oi pune, / Mândru mi te voi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care a fost "bătută" de razele soarelui, descântecul fiind rostit de fetele care vor să fie "căutate, iubite" și "jucate de feciori": "Maica Domnului i-a răspuns / Și din gur-așa i-a zis: / Taci N. , nu te cânta, / Nu te văieta, / Că eu cu mine te-oi lua, / În apa lui Iordan te-oi spăla, / Cu cămeșă de dragoste / Te-oi îmbrăca / Cu brâu de dragoste te-oi încinge, / Coroană de aur în cap ți-oi pune, / Mândru mi te voi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Într-acel chip încît gândeai că zboară Pleznind din aripi cu aur suflate. Muzică făceau cu drâmboaie, Zdrîngănind clopoței de cioae... Marșul suna în cornuri mugătoare, Toți lolăindu-se în gura mare. Țiganii blestemă, se milogesc, se jură, se îndeamnă, se vaietă, chiuie, se sfădesc, și astfel plictisitoarele discursuri din epopeea clasică iau forme firești de comedie. Mergerea lui Parpangel la iad și la rai e o îmbinare de vămi ale văzduhului cu priveliști de paese di Cuccagna, povestite țigănește, însă în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin sînt semne ale aceleiași suferințe. Semne și trepte. N-am putea spune care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întunecat Este noaptea privegherii pentr-un suflet Întristat. Toate rălele trecute să Întorc și vin la loc, Sporesc cele viitoare, arz și mă frig ca pe foc. Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]