237 matches
-
ca de niște remușcări neiertătoare. Grăbit să plece, nu-și găsi casca și mormăi: ― Fă lampa mai mare, că parcă suntem într-o criptă... De lângă lampă, ordonanța ridică o scrisoare și i-o întinse: ― A venit de la amiază, dar cu vălmășagurile astea... Apostol luă scrisoarea, se uită la adresă și rămase câteva clipe cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată, mi-e frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
știu cu toții că izbânda va fi spre folosul neamului și prin urmare fiecare om poate muri cu credința că s-a jertfit pentru binele tuturor. La noi însă niște stăpâni urâți au trimis robii să moară ferecîndu-și lanțurile!... Atunci? în mijlocul vălmășagului de crime, ce mai poate cumpăni o crimă micuță, care-ți strivește ție sufletul? Cui îi mai pasă aici de sufletele noastre? ― Atunci urmează să...? întrebă repede Bologa, care începuse să asculte și n-avea puterea să aștepte. ― Să mergi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deslușit o nemărginită mulțumire, ca și când încetul cu încetul întreaga lui ființă s-ar fi topit într-o imensă revelație. În sfârșit, brusc, fără nici o trecere, apăru iarăși gândul roșu că un noaptea aceasta trebuie să plece, și iarăși zigzăguind în vălmășagul altor mii de crâmpeie nelămurite. Acuma însă toate parcă erau strânse în cleștele fierbinte al unei păreri de rău usturătoare. Simțea că încă n-a adormit. I se părea că vremea s-a oprit în loc ca un ceasornic stricat și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se cutremură. Își zicea: "Trebuie să-i explic", și cerul gurii îi era uscat iască. Simțea că "trebuie", mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un soldat să ia vesela, Apostol ceru hârtie și cerneală. Peste câteva minute hârtia albă râdea pe masă ca o pată de speranță, dar el nu se mai grăbi să scrie. Alerga de ici-colo, cu mâinile la spate, cu gândurile vălmășag... De câte ori zărea hârtia, îi fulgera prin minte cum, totdeauna înaintea luptelor grele, când simțea în suflet frica morții, a scris mamei sale scrisori lungi, luîndu-și rămas bun... Le scria cu teamă și îngrijorare, și totuși printre rândurile întristate, scriind, citea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
face ceva, să-i scape leșul din mâinile lui Hector, și iese în fața taberei, lângă șanț, și scoate trei strigăte cumplite care îi înspăimântă pe troieni și îi pune în derută, astfel că aheii au răgazul să scoată trupul din vălmășag. Ahile îl zărește de departe, străpuns, întins pe o targă și, înainte de vreme, se lasă noaptea. În tabără, Ahile îl plânge pe mort, îl plânge amarnic, pierdut, ținându-și pe pieptul lui mâinile sale ucigașe de războinici, și-și amintește
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
face ceva, să-i scape leșul din mâinile lui Hector, și iese în fața taberei, lângă șanț, și scoate trei strigăte cumplite care îi înspăimântă pe troieni și îi pune în derută, astfel că aheii au răgazul să scoată trupul din vălmășag. Ahile îl zărește de departe, străpuns, întins pe o targă și, înainte de vreme, se lasă noaptea. În tabără, Ahile îl plânge pe mort, îl plânge amarnic, pierdut, ținându-și pe pieptul lui mâinile sale ucigașe de războinici, și-și amintește
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
degradarea biologică și psihologică a personajelor. Mai pregnant în Schițe, cel dintâi aspect, asociabil cu acel tip de nonsens denumit coq-à-l'âne (vorbărie fără șir și sens), ține de brutalizarea limbajului, reflectând tendința de a-l forța să exprime un vălmășag al frânturilor de idei care sfârșesc prin a fi redate amalgamat, puhoiul vorbelor sfărâmând zăgazurile logicii și ale sintaxei: "aia-aia care ști dumneata de câte ori am spus eu, că o să se înfunde odată cu cheltuielile nebunești care pot pentru ca să zic că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sine"", cățelul nu este unul, să zicem drăgălaș sau jucăuș, ci "de usturoi", "popa" nu ține în mână o candelă, ci "o sintaxă" și "20 de bani" nu ca pomană, ci ca "bacșiș" iar "restul", în loc să pună ordine în acest vălmășag de lucruri nesemnificative, "nu prezintă nici o importanță". Simpla alăturare irațională de termeni cu referenți din registre diferite dobândește, așadar, un scop în sine, făcând inutilă depistarea altui sens. Descoperit astfel în chiar primele rânduri ale scrierilor urmuziene, procedeul sfărâmării clișeelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diverse proliferează, nu se mai grupează în propoziții și fraze, ci denotează și conotează imediat, individual și izolat o realitate pestriță, în vacarm continuu. Amestecul de bâlci și carnavalul referențial n-ar putea fi reprezentat mai sugestiv decât prin acest vălmășag haotic al vorbelor. Intenția de inventariere riguroasă a lumii obiectuale și a umanității ce o populează reiese și din manuscrisele conținând fișe de nume reale sau inventate după principiul caracterial, descoperite, ordonate alfabetic și publicate postum de Zarifopol sub titlul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în văzduh. Pădurea era învăluită de un val de ceață, lumina zilei murea înnăbușită în ceață... Nu-ți mai puteai da seama dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... murmură bătrânul Toma. În odaie, focul pâlpâie în soba cu ocniță... Vălmășagul vântoasei de afară răzbea prin hogeag, împingând fumul înapoi în vatră. O pală de vânt lovi crengile gorunului din fața ferestrei și o deschise în lături. - Parcă se sfârșește lumea... nu alta! ...zise mai mult gemut bătrânul. Deodată, prin fereastra deschisă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-i împrăștie vraja. Și chiar și eu, elevul cel mai receptiv al lui Pankok, am rămas pe dinafară nu numai în acele capitole în care profesorul Cozonac pufăia praf de cărbune, ci m-am pierdut de-a binelea în acel vălmășag de cuvinte care, până la urmă, ajustat într-un roman, a ajuns pe piața de carte. O simplă unealtă de scris, asta eram eu, o unealtăcare urma panta acțiunii și care nu avea voie să uite nimic, nici faptele turnate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
al celeilalte -, de întors mă întorceam întotdeauna la Paris, unde înnoptam în locuri diferite, la început în păduchelnița care era hotelul tineretului din apropiere de Porte-de-la-Chapelle, apoi cu vedere spre Saint-Sulpice, la un traducător al lui Kleist pe nume Katz. Vălmășagul de cuvinte din dramele înnecate în sânge îl făcuse să înnebunească, dar într-un mod plăcut, de vreme ce omul invoca întruna din fragmentele sale amazoane ce ucideau bărbați și saluta pe toată lumea cu strigătul „Și moartă, lebăda mea mai cântă: Penthesilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Și în genunchi aș implora, Aș cere să privești spre mine Ți-aș mulțumi, Te-aș adora. Cu inima altar fierbinte Sufletu-mi dornic se-alină Și rugăciunea urcă simplu, Eu sunt doar lut, Tu dă-mi lumină! Acum, în vălmășagul vremii, Te mai aștept pe strada mea, Cu ochii prinși de zarea-ntinsă Zăresc Lumina, dalbă stea Aș vrea să Te-ntâlnesc, Isuse, Pe strada mea să Te oprești, Să ne așezăm pe banca veche Și despre cer să-mi
?nt?lnire by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83337_a_84662]
-
cuvântul abia incolțit, viclean și tainic, născut din firesc, adăpostit printre gânduri stinghere. Îndurerată, cu mâna stângă trimit bezele perforate de lacrimi, undeva anume, căutând cu ardoare printre visuri albe, o nouă dimineață învăluită în senin. Spre zări, departe de vălmășagul nebulos și întortocheat al amintirilor răzlețe, stă Dragostea. Acolo, unde cerul plânge de mila pământului!
Furtuni by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83274_a_84599]
-
două Cadillacuri, un Rolls. Jack se dădu jos din mașină. Nu-l Întîmpină nimeni. Se aplecă și-și notă numerele de Înmatriculare. Cinci mașini: mașini de rasă, fără pungi de la Fleur-de-Lis pe scaunele plușate din față. Casa: ferestre luminate feeric, vălmășag de mătăsuri. Jack se apropie și aruncă o privire. Știu că n-avea să uite niciodată femeile. Una care semăna cu Rita Hayworth à la Gilda. Alta care ai fi zis că-i Ava Gardner, Într-o rochie de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Elenă Marin Alexe Clipe grăbite trec prin mine adăpându-se în nesecate fântâni de dor de prin marginea gândului. Orele mute, bat la porți invocând amintiri scurse-n clepsidre ce ard prezentul. Ani îmbătrâniți în vălmășagul din suflet cad pradă regretelor tardive, purtând lacrimi pe ochii ploilor de toamnă. Biet om, trecător prin timp trădat de propriul orgoliu, neatins cu Iubire, risipind comori, efemer în eternitate. De-aș putea, aș fereca ușa trecutului, si mi-aș
Omul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83308_a_84633]
-
imediat pe podea, trăgînd după sine o șosetă și-o jupă. Bancheta fusese unul dintre lucrurile care le atrăseseră atunci cînd vizionaseră casa. „O să putem sta acolo Împreună În serile lungi de vară“, au spus. Acum Helen se uita la vălmășagul de haine care ascundea bancheta; aruncă apoi o privire spre patul nestrîns, spre ceștile și cănile și vraful de cărți citite și necitite care erau Împrăștiate peste tot... — Camera asta, zise ea, e insuportabilă. Poftim, sîntem două femei mature, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
holurile aveau covoare roșii superbe, acestea erau acoperite cu pînză, aproape distrusă din cauza tocurilor Înalte. Pereții erau vopsiți În nuanțe melancolice de verde, crem și gri, și arătau mai rău ca niciodată În lumina albăstruie slabă. În hol era un vălmășag de paltoane, pălării și umbrele de damă. Pe o masă erau risipite hîrtii și corespondență neridicată. Bineînțeles, oberlichtul fusese acoperit cu scînduri, dar sticla anti-bombă de la ușa care ducea spre subsol strălucea cu pompă. Din spatele lui se auzea vocea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
suprafața apei din piscină; indiscreția era cuvîntul de ordine printre membrii clubului, care se informau reciproc cu Încîntare despre satinatele delicte ale nopții. Am comentat cu voce tare, pentru urechile lui David Hennessy, care se tot foia În spatele meu prin vălmășagul de lucruri ale lui Frank: — Ce femei arătoase... Jeunesse dorée(##notă: „Tineretul sibarit“, bogat și monden (În limba franceză În original).##) de la Clubul Nautico. Ceea ce aici Înseamnă toată lumea sub șaizeci de ani. — Categoric, dragă amice.Hai În Estrella de Mar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
victoriană și privea cele aproximativ douăzeci de specimene pe care acesta le primise din Dorset - toate, pentru un botanist modern, putând fi reduse la trei specii. Însă acest onorabil domn s-a simțit obligat să ofere fiecărui specimen, Într-un vălmășag de cuvinte polisilabice latinești, câte o nouă subdiviziune sau varietate, ca și cum ar fi fost copii necreștinați care, dacă n-ar fi primit nume individuale, ar fi putut arde În flăcările iadului. Ar fi absurd să neg realizările extraordinare ale victorienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
îl trase deoparte pe magnatul de la Sans-Souci, îl strânse în brațe, țocăindu-l răsunător și luându-și paltonul și cușma din blană de iepure dădu să se echipeze de drum: Mulțumesc pentru ospeție, zise el grăbit. Făcând unele plecăciuni către întreg vălmășagul de cheflii, izbuti să redreseze dintr-un incipient plonjon, făcând câțiva pași repezi înainte, adăugând, apoi, cu înverșunare: Plec la București. Se pare că au survenit, acolo, niscaiva urgențe... Sughițând sonor, de mai multe ori, își recuperă maleta-diplomat din camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fâlfâirea pletelor lui cu geometrie variabilă, se afunda tot mai decis printre trunchiuri magnifice de copaci, dispărând sub fremătătoarele zale de clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și de povara ușuraticelor gânduri ale gloatei. Circula, circula, făcea pas după alt pas, fâlfâia din plete, își flutura poalele trenciului, fiind în tot timpul acesta profund absorbit în efortul de a-și aminti culorile unei vesele sărbători din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la adăpost! Marius prinde de mână un sergent de stradă care-l privește cu ochi sticloși, înfricoșați: Unde este adăpostul? Aici, în spate, dom' locotenent! Dar mai repede, mai repede! Vardistul pleacă grăbit, strigând la cei care încă privesc neîncrezători vălmășagul mulțimii crezând că au de a face cu o alarmă de exercițiu, aidoma celei care tocmai se petrecuse puțin mai înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
chiar prin intermediul ei că nimeni nu se poate apăra invocînd necunoașterea legii; și asta e o regulă universală, În timp ce noi Înșine, judecătorii, nu cunoaștem de atîtea ori legea și recurgem la biblioteci - nici nu e posibilă o asemenea cunoaștere În vălmășagul și curgerea continuă a sute și sute de legi. - Ai dreptate, rosti gînditor. Mi-e milă de tine În profesiunea În care te afli. - Dar fără ea societatea n-ar putea viețui, s-ar naște haosul, adică dispariția. Din cauza asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]