206 matches
-
sînt pe masa oricărui om de teatru. Pe scenă însă, spiritul lor nu pătrunde”. În nr. 75, un text anonim - „Cronica circului“ - lansează un pamflet mascat contra teatrului canonic. Interactiv și contagios, „clownul, demonul circului” demască - printr-o răsturnare comică - vacuitatea speciilor tradiționale „grave”, „înalte”: „Știe pe Victor Hugo pe dinafară. Îl interpretează în comedie și îl găsește genial. Susține că a fost un humorist. - Am fost și la Teatru. La Roma, la Paris, la București. Da, da, e amuzant. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
le voi prezenta în continuare insistă asupra caracterului spiritual-religios al operei, fiind mai aproape de sensibilitatea „tinerei generații” a anilor ’30 decît de avangarda propriu-zisă: „Ca valoare explicativă, este în apropierea enigmaticelor Saisons en Enfer (sic!), Igitur sau Coup de des.”; „Vacuitatea de gîndire: primul lucru care te izbește. Fervoarea aderenților va descifra totuși în curînd simboluri”; „Opera lui Urmuz este semnificativă pentru că însăși lipsa de speculație teoretică este o atitudine cugetată. Dar opera urmuziană, superbă teratologie a intelectului, trimisă spre edificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în fața unuia dintre mecanismele secrete prin care se constituie și se impun unele autorități”, opinînd că fervoarea avangardei românești a fost una „ideologică și politică”. Deținător doar al unui „absurd logico-formal”, „Urmuz rămîne (și aici e «valoarea» lui) tocmai prin vacuitate un excelent semn convențional căruia avangarda îi substituie propriile ei avataruri și incertitudini”. Exemplele pot continua. Într-un text apărut în numărul 3/1975 al revistei Manuscriptum („Per aspera ad astra”), George Muntean dă o replică avenită „opiniei curente” conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să fie avocații greșelii, nu ai prostiei. Niciodată prostia nu a putut fi cuplată cu tăcerea. Pentru proști, modestia este un baraj incomod și inutil. Niciodată nu vor reuși oamenii să-și flateze îndeajuns ignoranța. Se resping vanitățile, se atrag vacuitățile. O zi în care nu bați un prost e o zi pierdută. Când tace, prostul e încruntat. Când vorbește, e ridicol. În disputa cu prostia, omenirea nu se poate mândri, deocamdată, cu un Waterloo. Unii nu sunt săraci decât cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
atenții, dovezi ale unei fidelități reciproce. Hotărât lucru, vara trecea, strategiile comerciale anunțau toamna; cerul rămânea totuși superb, În fond era abia Începutul lui iulie. Tânăr fiind, Michel citise romane ce gravitau În jurul temei absurdului, a disperării existențiale, a imobilei vacuități a zilelor; această literatură extremistă nu-l convinsese decât În parte. Pe vremea aceea, se Întâlnea des cu Bruno. Bruno visa să devină scriitor; Înnegrea sute de pagini și se masturba În draci; datorită lui, Michel Îl descoperise pe Beckett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
tânără, căsătoria reprezintă o răscruce majoră. Aceasta îi deschide poarta educației sentimentale, a experienței erotice împlinite. Ea abia acum începe să descopere viața: împreunările carnale, relația de cuplu, maternitatea. Femeia nu se mai găsește în acea stare de latență, de vacuitate care caracterizează existența unei fete tinere. Ea accede la un nou statut, cel de stăpână a casei, de soție și mamă. În ciuda tuturor acestor aspecte, situația persoanelor căsătorite, bărbați sau femei, se apropie uneori în mod straniu de cea a
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
imaginii este reluată de eurile postmoderne care sînt, se spune, lipsite de energiile expresive și de individualitățile caracteristice modernismului și eului modern. Atît eul, cît și textul postmodern sînt plate și lipsite de profunzime, superficiale și pierdute în intensitățile și vacuitățile momentului, lipsite de substanță și semnificație, ca și de legături cu trecutul. Asemenea texte și existențe postmoderne unidimensionale pun în discuție relevanța modelelor hermeneutice de profunzime, precum modelul marxist al aparenței și esenței, al conștiinței false și adevărate, al ideologiei
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
postmodern" îl înțeleg în mod eronat sau pierd din vedere elemente cheie ale fenomenului. Preluînd ideea de "atenuare a afectului" propusă de Jameson, Gitlin (1987), de exemplu, consideră că Miami Vice reprezintă punctul final în materie de sentiment al vidului, vacuitate, dezgust postmodern. Se poate argumenta totuși împotriva unei asemenea interpretări că în serial se simte pulsul unor emoții intense, al unui conflict între valori, al unor mesaje și poziții politice foarte specifice (vezi Best și Kellner, 1987 și analiza ce
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
baza unui principiu estetic, desemnat ca normă unică a valorii. Într-o astfel de configurație, "istoria literară a deceniilor al cincilea și al șaselea, mai precis intervalul 1948-1955 apare ca un vid istoric, implicând, în mod direct,și ideea unei vacuități la nivelul creației"39. Este de înțeles, astfel, de ce, spre deosebire de criteriul social-ideologic, care deconstruiește, criteriul estetic reconstruiește, ceea ce fusese deconstruit, sau construiește. 1.1.2.3. Canonul textual-lingvistic Un al treilea tip de canon este cel textual lingvistic, (sau estetic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale să se stingă. E, într-adevăr, un fel de moarte... O alunecare lentă în nonsens, în vacuitate, într-un vid absorbant unde, cu eul împuținat, nu mai știi și nici nu prea mai are importanță cine ești și cum te cheamă. Nu degeaba pidosnicului Popescu îi vine ideea să-și construiască un cavou. Nevroza lui, provocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ca și la Cezar Paul Bădescu, de pildă, avem de-a face cu exuvii, cu bildung. Nici Radu Cosașu nu scrie autoficțiune, pentru că nici literatura lui nu respectă explicit nici criteriul fenomenologic, nici criteriul pragmatic. Eul cosașian are ceva din vacuitatea eului autoficțional, dar și din aceea a eului-În-formare. Expresivitatea eului, deși intensă, este mereu mediată, temporizată cu un cert beneficiu terapeutic pentru subiect, desigur, dar asta-i o altă problemă. Radu Cosașu, căruia probabil că practica autoficțiunii În literatura feminină
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care și le impune pentru a evita bascularea În non-sens sau În vid. [...] Am fost frapat Întotdeauna de caracterul poetic al lucrurilor obișnuite, derizorii. Ele sunt cele care cheamă la ordine”, declară creatorul unui nou Mersault a cărei propensiune spre vacuitate este echilibrată de psihologia vetustă dar sănătoasă a eroului de roman polițist. Un Mersault pe care-l salvează lucrurile, ocazional femeile, niciodată definitiv ci pe perioade scurte, pe momente: prezența unui obiect, o călătorie cu avionul sau o femeie frumoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
discursul cultural francez din ultimii zece ani: poate pentru că, spre deosebire de literatură, arta contemporană nu respinge teoria, manifestul, paratextul, experimentul; și pentru că, vorba lui William Marx, lumea a spus adio literaturii. Dacă mulți romancieri francezi de astăzi sînt de acord cu privire la vacuitatea practicilor de consacrare artistică În absența oricăror criterii estetice stabile, ceea ce-i diferențiază sînt concluziile sugerate : dezumanizarea artei, la Houellebecq, transformarea instituției artistice Într-una comercială, la Echenoz. Pentru Martin Page, cel din Libelula, există o artiști funciari, al căror
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
răspunderea autonomiei personale. Imaginile prenatale, recuzate sau contestate, sînt astfel, în mod firesc, "înlocuite de ierarhia imaginilor conducătorului, imagini care populează ierarhia imaginilor disponibile". Refuzul disciplinei tradiționale conduce la căutarea febrilă a unei noi forme tic adeziune. În condițiile unei vacuități afective și morale care, de fapt, însoțește orice criză de legitimitate politică, chemarea Salvatorului pare a ține cu adevărat de un același mecanism psihic, acela prin care incertitudinile și contestația adolescentină recurg la chemarea "patetică" a unui nou stăpîn, a
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
alătură direct fenomenelor de criză, cum sînt accelerarea bruscă a procesului evolutiv al istoriei, rupturile brutale din mediul cultural sau social, dezagregarea mecanismelor de solidaritate și de complementaritate ce ordonează viața colectivă. Toate aceste sisteme se referă la situații de vacuitate, de neliniște, la spaime sau la contestații. În mod constant, analiza tinde să ne aducă din nou la ceea ce Durkheim numea dezorganizare, sau mai insistent, poate, la vechea distincție agreată de școala sociologică franceză din secolul al XlX-lea, aceea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Dincolo de ceea ce explică, nu trebuie să uităm că mitul are și o capacitate mobilizatoare. Funcției de restructurare mentală a imaginarului politic îi corespunde deci funcția de restructurare socială. Născîndu-se în condițiile unei realități istorice fracturate, dezvoltîndu-se într-un climat de vacuitate socială, mitul politic recucerește o identitate compromisă. Dar el apare și ca element constitutiv al realității sociale. Chemarea lansată de milenarismele revoluționare nu duce doar la protejarea totală a valorilor unui anumit grup, aflat în contradicție cu ordinea ce domină
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
expresie a principalelor, a numeroaselor constante psihologice specifice individului 92. Visul Vîrstei de aur, am văzut, e inseparabil de nostalgie, adică de fixația în valorile copilăriei, de persistența lor în vîrsta adultă. Chemarea Salvatorului e replica la o situație de vacuitate, e vorba de căutarea unui tată absent sau de substituirea unei imago părintești idealizate, celei a unei paternități refuzate. Speranța în revoluția mesianică este expresia pulsiunilor unei voințe megalomane care modelează lumea după propriile sale modele. Imaginea contradictorie a Orașului
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
sunt de fapt reportaje tip Caracudi: un fel de variațiuni pe temă dată aduse tehnic la zi, adică în era reportofonului și a camerei de luat vederi. Cartea trădează o înverșunare emfatică împotriva clișeului, a ticurilor de limbaj care camuflează vacuitatea sensului, în sfârșit, împotriva așa-zisului simț comun. Strict tematic vorbind, textele se situează pe firul principal al curentului optzecist-desantist: abandonul marilor probleme în favoarea banalului, denunțarea mediocrității sufletești și a uzurii morale în zone periferice, deși veleitare, ale socioculturalului. Audiția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
superficial), pentru a fi mai apt pentru gândire, într-o "încercare, mereu reluată, de a [se] ridică la modul intelectual al Lirei"74. Poetul este un Narcis, în fapt, mișcarea gândirii uimită de propria ei substanță, care se caută în vacuitatea chipului pierdut; poezia - înălțare "la mirarea și incandescenta modului interior"75. În cuvintele autorului român: Versul căruia ne închinam se dovedește a fi o dificilă libertate: lumea purificata până a nu mai oglindi decât figură spiritului nostru. Act clar de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cunoaștere adevărată, pentru că principiile teoretice, care o modelează, sunt insuficiente. Ele indică doar o direcție și o cale posibilă spre adevărată cunoaștere. Poemul, crede Barbu, se naște din emoția descoperii unui Adevăr mai înalt, prin reflecția conștientă a poetului asupra "vacuității" din centrul ființei ale, reflecție lipsită însă de orice tentă teleologica (aici Barbu se separă de Poe). Să ne amintim: în "Filozofia compoziției", poetul american pretinde că "opera s-a dezvoltat, pas cu pas, până la finalizare ei, cu precizia și
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
dispoziții jubilante. Inapți de devenire sufletească, eroii lui comici par să fi încremenit într-o mărginire definitivă. Modul lor de a fi, în afara agitației exterioare, se refugiază în limbaj, un limbaj deformat, stropșit, înțepenit în ticuri absurde care le divulgă vacuitatea interioară. Limba personajelor caragialiene este prin ea însăși un spectacol, montura perfectă a replicilor în care sunt încrustate nemuritoarele formule având o armonie aproape muzicală. Iar numele, sugerând fie „naturelul”, fie ocupația, condiția materială, socială, proveniența regională, sunt ele însele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
închiriat). Cam zevzeci, ei nu sunt lipsiți de șiretenie și, cu o exuberanță aiurită, pun la cale farse, păcăleli (C.F.R., 1 aprilie), care provoacă situații de un comic inept sau de-a dreptul lugubru. Dacă zeflemeaua e un agrement în vacuitatea existenței lor amorale, iar calomnia, o descărcare a umorilor rele, obiceiul de a trimite scrisori anonime e încă un gest prostesc, ce denotă o funciară neseriozitate. În acest univers marcat de ușurătate, dar care poate lua contururi halucinante (Grand Hôtel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
păcate, generalizata furie resentimentară a nou-veniților oferă un spectacol strident, nici o zonă a globului neputîndu-se sustrage epidemiei. E o rețea fumegoasă de indivizi lipsiți de talent nu și proști care manipulează, cu o perspicacitate prompt mercantilă, proiecte panstatale, de o vacuitate evidentă, mergînd de la găselnița ultimei bienale venețiene, cu unul din saloanele ei naționale realmente gol, pînă la fojgăieli locale vrute, în ochii acelorași globtrotteri de proiecte, să racodeze, vezi doamne, insuportabila desuetudine periferică la alămurile globale ale nimicului. E o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale să se stingă. E, într-adevăr, un fel de moarte... O alunecare lentă în nonsens, în vacuitate, într-un vid absorbant unde, cu eul împuținat, nu mai știi și nici nu prea mai are importanță cine ești și cum te cheamă. Nu degeaba pidosnicului Popescu îi vine ideea să-și construiască un cavou. Nevroza lui, provocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
se scoale, a văzut un saigak care se cățăra încet pe o dună de nisip. Charlotte l-a urmat, fără să se gândească, instinctiv - animalul era unica baliză în mijlocul unduirii nesfârșite a nisipurilor. Ca într-un vis (aerul liliachiu avea vacuitatea înșelătoare a viselor), a reușit să se apropie de animal. Saigak-ul nu a fugit. Charlotte, în lumina vagă a amurgului, a văzut pete negre pe nisip - sânge. Animalul s-a prăbușit, apoi, mișcând violent din cap, s-a smuls de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]