217 matches
-
existat o masă de evrei neguțători, poate arendași, care n-au avut ocazia să scrie, n-au lăsat multe urme documentare. Cred că hasidismul a putut să apară numai într-un loc unde era o altă limbă comună (nu cea vernaculară a evreilor, idiș), acolo unde puteai să vorbești cu oamenii în altă limbă, nici în idiș, nici în ebraică, fiindcă ebraică nu înțelegeau. S.A.: Astfel încât iudaismul a trebuit să redevină un fel de religie cosmică, un iudaism cosmic. Ceea ce, pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
atât rațiunea, cât și iubirea; că o cultură - evreiască, grecească, latină, arabă, persană - le-a fost până acum tăinuită cu grijă. Mulți vor să citească aceste texte și altfel decât într-o latină pe care nu o mai utilizează; limbile vernaculare, specifice unor popoare diferite, detronează acum limba Bisericii, care în curând nu va mai rămâne decât limba oficială a câtorva cancelarii. Pe scurt, în câteva decenii, tiparul compromite definitiv visul Vaticanului și al Imperiului Roman de Națiune Germană de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
banc ondulat de nisip, acoperit de pini, în Prefectura Kyoto, și, ați ghicit, Matsushima, adăpostind zeci de insule încărcate de omniprezenții pini, nu departe de Sendai. În ziua festivalului (Toro Nagashi Hanabi Taikai, cum sună formula sa oficială în limba vernaculară), orășelul colcăie de trupuri aflate în căutarea disperată a unui spațiu liber, de unde să se poată vedea mai lesne atât lansarea propriu-zisă a miilor de lanterne aprinse în amurg, cât și fantasticele jerbe de artificii colorate, programate să brăzdeze cerul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
al IX-lea de către un călugăr irlandez, trăitor însă în Lotharingia. Poemul relatează peripețiile faimosului călugăr din secolul al VI-lea pe mările Nordului în căutarea paradisului terestru. Până în secolul al XIII-lea s-au realizat numeroase traduceri în limbi vernaculare, dintre care cea mai cunoscută e în dialectul anglo-normand (autorul ei este tot un călugăr, Benedeit). Brendan parcurge un itinerariu deopotrivă fascinant și înfricoșător, acostând pe insule ciudate, pline de păsări, vizitând castele de un lux divin, celebrând o slujbă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că s-au lepădat și de limba greacă, ca vehicul cultural și spiritual. Nu. Trebuie să încercăm să ne punem o clipă în atmosfera secolului I sau al II-lea după Cristos, în Palestina, Siria, Antiohia sau Egipt. Deși limbile vernaculare continuau să fie vorbite, totuși, pentru a „face carieră”, pentru a intra în circuitul cultural sau spiritual, greaca era absolut obligatorie; chiar și după cucerirea romană. Nu intru în amănunte. Vreau doar să spun că evreii nu se puteau dispensa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
i-a întârziat ciclul două zile, și vestea i s-a părut ceva nemaiauzit și absolut incredibil, un al doilea fiat lux într-o epocă în care latina a încetat să mai fie folosită și practicată, un surge et ambula vernacular care n-are idee încotro se îndreaptă și tocmai de aceea sperie. Marçal Gacho, care, doar cu o oră înainte, sau mai puțin, cu un mișcător abandon, rar întâlnit la sexul masculin, se mărturisise copil, este, până la urmă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
liturghiei (predica) se desfășurau în română. Ca și în alte limbi neoromanice apusene, la începutul secolului al IX-lea, conținutul predicilor, omiliilor, nu mai era înțeles în latină, iar autoritățile bisericești și seculare (statale) îndemnau la transmiterea credinței în limba vernaculară (populară), la fel s-a întâmplat și în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avea fără Îndoială efectul de boom editorial, În primul rînd În limba ei, a globalizării, engleza, dar și În alte mari limbi ale culturii occidentale - franceza, italiana, germana, spaniola - sau orientale: araba, apoi japoneza, chineza. Se scrie deja În limbile vernaculare din Africa neagră, dar fără Îndoială că, destulă vreme de acum Încolo, cele mai traduse titluri din lume vor rămîne „Treziți-vă!” și „Turnul de veghe” - merită să le răsfoiți numai pentru a lua cunoștință de multitudinea limbilor vorbite și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unde aceleași bănci au filiale și aceleași filme rulează la cinematograf. Tanguy Viel este unul dintre locuitării lumii globalizate În textul căruia nu se mai exprimă nimic, dar absolut nimic regional, fie istoria locală oricât de veche, fie tradiția literară vernaculară oricât de diferită de alta (am spus alta, dar diferențele Între forme părăsite de conținut specific devin simple limite cartografice trasate formal, cu rol orienativ, bunăoară rolul hărții restaurantelor Mac Donald’s din statele europene). Ficțiune și manual de literatură
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
deși scepticismul poate fi considerat mereu drept o atitudine realistă, cred că literatura, inclusiv cea franceză, se Întoarce la condiția de divertisment - una pe care o părăsise În parte În ultimii 200 de ani - adaugîndu-și-o pe cea etnologică; avîntul literaturilor vernaculare o atestă pe ultima. Literatura și-a Încheiat cariera strict europeană de vreo 50 de ani, chiar dacă Europa reprezintă În continuare, proababil, Împreună cu America de Nord, centrul pieței de desfacere În domeniu. Altfel spus, literatura și-a Încheiat demult vîrsta națională pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ele, dar nu total străine de principiul unei normativități universalizabile. Se reclamă insistent, în special de către lumea academică americană „politic corectă”, singura care se mai crede îndreptățită moral să facă judecăți de valoare, dreptul inalienabil la ceea ce aș numi emotivitate vernaculară, parte a dreptului mai vast la tot ceea ce sintagma „stil de viață”, mereu mai cuprinzătoare, desemnează astăzi, de la gimnastică și dietă la Weltanschauung. Totuși, ideea că aproapele tău e diferit nu a fost complet absorbită nici de societatea americană, în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Association of Advertising Agencies, Jerry Gibbons, o spune perfect (traduc de pe situl NCM): „(Sondajul) demonstrează că mediile etnice și reclamele comerciale pe care le conțin operează o legătură emoțională cu consumatorii etnici”. Nimic mai profitabil decât cunoașterea și exploatarea emotivității vernaculare! Oricât de emancipator a fost considerat de propunătorii săi, dreptul la diferență este recuperat de capitalismul postmodern... Nici măcar „coca-colonialismul” nu mai este ce era: din megamașină care de-culturează lumile tradiționale și instituie interminabila reproducere a identicului postistoric, a devenit, grație
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
plăcea să văd cândva o analiză amănunțită a lumii noastre cultural-academice, în care unii dintre participanții cei mai interesanți intervin din cele mai diferite colțuri ale lumii. Distanța nu ajută întotdeauna, fiindcă multe dispute culturale au o dimensiune informală și vernaculară greu de urmărit de pe alt continent; dar „exercițiul distanței”, distanțarea empatică, favorizează, pe de altă parte, judecata critică. Poate că dreapta cumpănă și luciditatea aduse de cartea lui Mark Lilla în interpretarea câtorva episoade celebre de „tiranofilie”, despre care au
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
români fusese destul de dificil de surmontat și în vechiul regat în anii de început ai neoromânescului. Cum să faci primării, eforii ale spitalelor, palate de justiție și trezorerii când tot ce ai la dispoziție este o arhitectură "românească" domestică arhaizantă, vernaculară, din materiale perisabile, sau una de mănăstire sau urbană mai apropiată ca scară, dar ridicată de meșteri străini pentru o "pătură superpusă" (Eminescu) alogenă? Nu este de mirare că efortul arhitecților neoromânescului de primă generație a fost unul comparativ mult
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
nici astăzi, după șaizeci de ani de la redactarea lui): modernizarea materialelor și, cu ele, a vocabularului formal aferent și/sau re-bizantinizarea - o întoarcere la origini atât de îndepărtate, încât pot fi considerate un (nou) început, în felul în care arhitectura vernaculară în genere și cea mediteraneană în special au fost reconsiderate ca sursă pentru (o parte din) arhitectura modernistă. Acestei dimensiuni religioase a neo-românescului - ignorată aproape integral de istoriile arhitecturii din România de până la 1989 - i se adaugă în epoca studiată
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
Bucureștilor (arh. Horia Creangă). O fac, poate, cel mult din perspectiva arcaturii romane periptere din, bunăoară, piața civică de la Brescia, iar nu dinspre Mănăstirea Hurezu (care, în fond, ea însăși aclimatizează teme ale renașterii italiene). Legătura acestei arhitecturi eroic-marmoreene cu vernacularul local este minimă, în vreme ce racordarea ei la arhitectura oficială a epocii este maximă. Fiind "originară", ea este contemporană, întrucât mai toate variantele ei europene (și mai cu seamă cele germană și italiană) glăsuiesc despre originile sugerate de propaganda statului totalitar
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
Octav Doicescu (Yacht-Club Herăstrău, restaurant la Grădina Botanică), a mai putut fi revizitată - la o scară mult mai amplă și după intermezzo-ul stalinist - abia în anii șaizeci 20. Din nefericire, lucrările postbelice ale Henriettei Delavrancea-Gibory reprezintă un "regres" către vernacular și folcloric; arhitecta pare să fi abandonat căutările de interfață între tradiție și modernitate. Există, altfel, multe edificii înalte și mai degrabă moderne în orașele României interbelice, care valorifică (adaptând, esențializând sau doar schițând) figuri ale arhitecturii rurale sau târgovețe
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
urma curând una daco-tracică, încă mai lugubră, dar, din fericire, lipsită de consecințe arhitectural-urbanistice echivalente. 19 Publicată integral în volumul Biserici nouă (1942) și, fragmentar, în revista Arhitectura 3-4/1942, pp.9-15. 20 Atunci, pentru o clipă, a părut că vernacularul, spiritul bizantin și modernitatea pot găsi cumva o cale simbiotică, exprimată de edificiile Politehnicii București (șef proiect arh. Octav Doicescu). Curând însă, acest modernism autohtonizant (numit când funcționalism liric, când arhitectură cu specific național) a ajuns la rețete monumentale rudimentare
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
o "estimare conservatoare și probabil mult sub cifrele reale" (p. 262). Într-adevăr, consecințe incalculabile au decurs din această masificare a producției de carte și a cuvântului tipărit. Apariția limbilor naționale oficiale ca urmare a dezvoltării literaturilor naționale scrise în vernaculară a fost un astfel de efect al tehnologiei tiparului. "Capitalismul de tipar" s-a aflat în miezul procesului de naționalizare. După ce piața elitistă a cititorilor de latină a atins punctul de saturație, producătorii de cărți, urmându-și interesele comerciale, s-
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Capitalismul de tipar" s-a aflat în miezul procesului de naționalizare. După ce piața elitistă a cititorilor de latină a atins punctul de saturație, producătorii de cărți, urmându-și interesele comerciale, s-au reorientat înspre masa alcătuită din publicul cititor în vernaculară, alfabetizat în prealabil sub auspiciile literalizante ale Reformei protestante. Au existat, așadar, puternice forțe de piață care au împins către naționalizarea cărții tipărite. Destrămarea, mai întâi lingvistică, apoi confesională, a unității latine a civilizației apusene s-a soldat cu apariția
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cititor monoglot pentru fiecare limbă" (ibidem, p. 46). Astfel au apărut ceea ce pot fi numite, apropriind creativ noțiunea lansată de B. Stock (1983), "comunitățile textuale ale națiunii", organizate în jurul citirii în comun a unei colecții de texte tipărite în limba vernaculară. Literaturile naționale s-au dezvoltat din limbile populare, care datorită eterogenității și variațiilor lor regionale erau în mare nevoie de standardizare. Ca urmare, limbile naționale au fost supuse unui intens program de uniformizare. Ortografia a fost fixată, gramatica a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
supuse unui intens program de uniformizare. Ortografia a fost fixată, gramatica a fost standardizată și vocabularele au fost definitivate. Mijloacele textuale ale acestei vaste operațiuni de formalizare și uniformizare lingvistică au fost dicționarele și tratatele de gramatică. Odată cu elevarea limbilor vernaculare la statutul superior de limbi naționale oficiale, scrierile istorice și, ipso facto, conștiința istorică, au fost turnate în jgheaburi naționale. Pe durata secolelor XVIII-XIX, pe măsură de procesul de naționalizare a prins elan în cadrul statelor occidentale centralizate, cartea tipărită a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de promisiunile democratice, nutresc sentimente nostalgice. Folosind o distincție terminologică introdusă de J. Bodnar (1992), comunismul a pierdut lupta cu memoria oficială sponsorizată statal și hegemonică în spațiul public (inclusiv în școli și literatura didactică), continuând să reziste în memoria vernaculară (i.e., reprezentările sociale ale trecutului vehiculate în spațiul non-public al familiei și în contextul vieții cotidiene a indivizilor). Rezistența nostalgică, chiar dacă pasivă, a populației României față de îmbrățișarea narativei oficiale a comunismului ca traumă societală și regim criminal evidențiază disensiunea atitudinală
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
numeroaselor experiențe, a fost educată în primul rând la școala 288 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 278. 289 S. H. Rigby, op. cit., p. 127. (trad. n.) 290 Susan Signe Morrison, Don’t Ask, Don’t Tell: The Wife of Bath and Vernacular Translations, în „Exemplaria”, University of Florida, nr. 1, 1996, p. 97. (trad. n.) 291 S. H. Rigby, op. cit., p. 140. 292 Ibidem. 98 trăirilor autentice, pentru ca apoi să dobândească și unele cunoștințe livrești. Libertatea de a-și alege soțul sau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Not a love story: sexual aggression, law and order in Decameron X 4, în „The Romanic Review”, Nov 1995, vol. 86, nr. 4, pp. 623639. 81. Morrison, Susan Signe, Don't Ask, Don't Tell: The Wife of Bath and Vernacular Translations, în „Exemplaria”, University of Florida, vol. 8, nr. 1, spring 1996, pp. 97-123. 82. Mosher, Harold F., Jr., Greimas, Bremond, and the Miller's Tale, în „Style”, fall 1997, vol. 31, nr. 3, pp. 480-500. 83. Nelson, Marie, "Biheste
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]