298 matches
-
și nu după regulile artei, a dispus prin falsitate crucificarea în plin teatru a marelui nostru Mântuitor 4". Prin această serie de analize asupra efectelor tragediei, asupra caracteristicilor eroului tragic, asupra unităților de timp și de loc, asupra necesității respectării verosimilului în teatru, Jean de la Taille apare ca precursorul teoreticienilor clasicismului. 1.2. Teoreticienii clasicismului Regulile clasice sunt concepute din 1630 și până în 1660 aproximativ, datorită gândirii docților și celei a lui Corneille, adesea în conflict cu ei. Ele sunt produsul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 1682 -, ca și Examenele cu care precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează că nu se conformează regulilor, el vorbește aici despre toate regulile scenei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o permitea, multiple acțiuni secundare, teatrul clasic nu s-ar putea acomoda cu ele. Scena clasică, ordonată de perspectivă, impune o imagine unică. Elementele acțiunii, ca și diferitele părți ale decorului, trebuie să conveargă spre un punct focal unic. 4. Verosimilul intern Respectul pentru verosimil, cum subliniază Corneille în Discursul despre tragedie, reprezintă una din dificultățile majore pentru autorul dramatic, confruntat în mod constant cu constrângerile scenei. Comparând condițiile în care scrie romancierul și cele de care se lovește autorul dramatic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sentimente unul după altul. De aceea nu are niciodată libertatea de a se îndepărta de verosimil, pentru că nu are niciun motiv și nicio scuză legitimă pentru a se îndepărta." Grija aceasta pentru verosimil are în vedere atât întrega acțiune (sau verosimilul intern), cât și condițiile reprezentării (sau verosimilul extern). Deși aceste două aspecte ale verosimilului nu sunt situate pe același plan, Chapelain, care le desemnează cu același termen, nu le distinge. Nu este nimic uimitor în apariția acestei confuzii sub pana
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
are niciodată libertatea de a se îndepărta de verosimil, pentru că nu are niciun motiv și nicio scuză legitimă pentru a se îndepărta." Grija aceasta pentru verosimil are în vedere atât întrega acțiune (sau verosimilul intern), cât și condițiile reprezentării (sau verosimilul extern). Deși aceste două aspecte ale verosimilului nu sunt situate pe același plan, Chapelain, care le desemnează cu același termen, nu le distinge. Nu este nimic uimitor în apariția acestei confuzii sub pana unui om care ar vrea ca reprezentația
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de verosimil, pentru că nu are niciun motiv și nicio scuză legitimă pentru a se îndepărta." Grija aceasta pentru verosimil are în vedere atât întrega acțiune (sau verosimilul intern), cât și condițiile reprezentării (sau verosimilul extern). Deși aceste două aspecte ale verosimilului nu sunt situate pe același plan, Chapelain, care le desemnează cu același termen, nu le distinge. Nu este nimic uimitor în apariția acestei confuzii sub pana unui om care ar vrea ca reprezentația să reflecte realul astfel încât acest lucru să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în apariția acestei confuzii sub pana unui om care ar vrea ca reprezentația să reflecte realul astfel încât acest lucru să ne facă să uităm ficțiunea. Este totuși cazul să nu le amestecăm și să le studiem pe rând. 4.1. Verosimilul acțiunii Adeziunea publicului, în epoca clasică, se bazează pe verosimilul acțiunii care o implică pe aceea a "moravurilor" personajelor și vorbirii lor. 4.1.1. Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează să mediteze asupra condițiilor de credibilitate a acțiunii dramatice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vrea ca reprezentația să reflecte realul astfel încât acest lucru să ne facă să uităm ficțiunea. Este totuși cazul să nu le amestecăm și să le studiem pe rând. 4.1. Verosimilul acțiunii Adeziunea publicului, în epoca clasică, se bazează pe verosimilul acțiunii care o implică pe aceea a "moravurilor" personajelor și vorbirii lor. 4.1.1. Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează să mediteze asupra condițiilor de credibilitate a acțiunii dramatice. Cu toții înțeleg să blameze miraculosul care nu este compatibil cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunii care o implică pe aceea a "moravurilor" personajelor și vorbirii lor. 4.1.1. Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează să mediteze asupra condițiilor de credibilitate a acțiunii dramatice. Cu toții înțeleg să blameze miraculosul care nu este compatibil cu verosimilul. Deznodământul nu trebuie să rezulte dintr-o intervenție divină, altfel nu ar suscita decât "dezgustul" spectatorului, după cuvintele lui Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu verosimilul. Deznodământul nu trebuie să rezulte dintr-o intervenție divină, altfel nu ar suscita decât "dezgustul" spectatorului, după cuvintele lui Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-a îndepărtat de Euripide în concepția sa asupra deznodământului. În Ifigenia la Aulis, ca mai târziu în Metamorfozele lui Ovidiu, Diana, cuprinsă de milă, o răpește pe Ifigenia pentru a o sustrage sacrificiului și determină omorârea în locul său a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin forța raționamentului, sau inima prin delicatețea pasiunilor." 4.1.2. Adevărat sau verosimil Dacă sunt cu toții unanimi în condamnarea miraculosului, divergențele apar între Corneille și docți începând cu momentul în care este vorba să se înțeleagă asupra noțiunii de verosimil. Clasicii disting, ca și Aristotel, două tipuri de verosimil, verosimilul "ordinar", numit și "comun", și verosimilul "extraordinar". Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, le definește astfel: "Din ceea ce putem noi judeca în privința sentimentelor lui Aristotel asupra verosimilului, el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2. Adevărat sau verosimil Dacă sunt cu toții unanimi în condamnarea miraculosului, divergențele apar între Corneille și docți începând cu momentul în care este vorba să se înțeleagă asupra noțiunii de verosimil. Clasicii disting, ca și Aristotel, două tipuri de verosimil, verosimilul "ordinar", numit și "comun", și verosimilul "extraordinar". Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, le definește astfel: "Din ceea ce putem noi judeca în privința sentimentelor lui Aristotel asupra verosimilului, el nu-i recunoaște decât două genuri, primul, cel comun 18
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu toții unanimi în condamnarea miraculosului, divergențele apar între Corneille și docți începând cu momentul în care este vorba să se înțeleagă asupra noțiunii de verosimil. Clasicii disting, ca și Aristotel, două tipuri de verosimil, verosimilul "ordinar", numit și "comun", și verosimilul "extraordinar". Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, le definește astfel: "Din ceea ce putem noi judeca în privința sentimentelor lui Aristotel asupra verosimilului, el nu-i recunoaște decât două genuri, primul, cel comun 18, ce cuprinde lucruri care li se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de verosimil. Clasicii disting, ca și Aristotel, două tipuri de verosimil, verosimilul "ordinar", numit și "comun", și verosimilul "extraordinar". Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, le definește astfel: "Din ceea ce putem noi judeca în privința sentimentelor lui Aristotel asupra verosimilului, el nu-i recunoaște decât două genuri, primul, cel comun 18, ce cuprinde lucruri care li se întâmplă de obicei oamenilor în funcție de condiții, de vârste, de moravuri și de pasiuni, așa cum este verosimil ca un negustor să caute să câștige
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să facă imprudențe, ca un cheltuitor să ajungă în mizerie, ca un laș să fugă de pericol, și ceea ce decurge în mod obișnuit de aici; al doilea, cel extraordinar, care se preocupă de lucrurile ce se întâmplă rar și în afara verosimilului obișnuit, ca un om șiret și un răutăcios să fie înșelat, ca un Tiran puternic să fie învins; extraordinar în care intră toate accidentele care surprind și care poartă numele de Soartă, numai să fie produse de o înlănțuire de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucruri ce se întâmplă de obicei. În afara acestor două genuri nu se face nimic care să poată fi categorisit ca fiind verosimil." În timp ce primii comentatori ai lui Aristotel, Castelvetro în special 19, considerau că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
obicei. În afara acestor două genuri nu se face nimic care să poată fi categorisit ca fiind verosimil." În timp ce primii comentatori ai lui Aristotel, Castelvetro în special 19, considerau că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și contrar aparențelor", trebuie înlăturat din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să poată fi categorisit ca fiind verosimil." În timp ce primii comentatori ai lui Aristotel, Castelvetro în special 19, considerau că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și contrar aparențelor", trebuie înlăturat din scenă. Autorul dramatic trebuie să îndepărteze "posibilul", dacă este puțin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În timp ce primii comentatori ai lui Aristotel, Castelvetro în special 19, considerau că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și contrar aparențelor", trebuie înlăturat din scenă. Autorul dramatic trebuie să îndepărteze "posibilul", dacă este puțin credibil, căci atunci când probabilitatea unei acțiuni se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și contrar aparențelor", trebuie înlăturat din scenă. Autorul dramatic trebuie să îndepărteze "posibilul", dacă este puțin credibil, căci atunci când probabilitatea unei acțiuni se învecinează cu zero, ea nu va putea atrage adeziunea spectatorului. Chapelain
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adevărat" nu ar trebui adus pe o scenă de teatru dacă nu este dotat cu verosimilitate. Acesta este și punctul de vedere al lui La Mesnardière în Poetica, din 1639, în capitolul V: "Chiar dacă adevărul este demn de iubit pretutindeni, verosimilul este totuși mai important decât el; iar lucrul fals care este verosimil trebuie să fie mai prețuit decât adevărul straniu, miraculos și de necrezut. " Acesta va fi și cel al lui Boileau din 1674 în a sa Artă poetică: " Jamais
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Artă poetică: " Jamais au spectateur n'offrez rien d'incroyable Le vrai peut quelquefois n'être pas vraisemblable. Une merveille absurde est pour moi sans appâts: L'esprit n'est point ému de ce qu'il ne croit pas. "20 Numai verosimilul obișnuit, oricât de fals ar putea fi, este credibil pentru teoreticienii clasicismului, contrar a ceea ce este adevărat și posibil, afirmă d'Aubignac, în Practica teatrului. "Iată fundamentul caracterului tuturor pieselor de teatru; fiecare vorbește despre asta și puțini oameni se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și posibil, afirmă d'Aubignac, în Practica teatrului. "Iată fundamentul caracterului tuturor pieselor de teatru; fiecare vorbește despre asta și puțini oameni se pricep. Iată caracterul general căruia trebuie să-i recunoaștem tot ceea ce se petrece acolo. Într-un cuvânt, verosimilul este, dacă trebuie să o spunem astfel, esența poemului dramatic, fără de care nu se poate face și spune nimic rezonabil pe scenă". Constituie o maximă generală faptul că ceea ce este adevărat nu este subiectul teatrului, pentru că există multe lucruri adevărate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-ar cuveni să facem multe pregătiri ingenioase. Este posibil ca un om să moară trăsnit, dar ar fi o idee proastă a poetului să scape așa de un amant pe care l-ar folosi pentru intriga unei comedii. Numai Verosimilul poate deci construi, susține și termina în mod rațional un poem dramatic." (Cartea II, cap. 2) Pentru Corneille, în schimb, dacă acțiunea este veridică, nu este cazul să ne facem griji pentru verosimilul ei. Acest mare cititor al lui Plutarh
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar folosi pentru intriga unei comedii. Numai Verosimilul poate deci construi, susține și termina în mod rațional un poem dramatic." (Cartea II, cap. 2) Pentru Corneille, în schimb, dacă acțiunea este veridică, nu este cazul să ne facem griji pentru verosimilul ei. Acest mare cititor al lui Plutarh împrumută majoritatea subiectelor sale din istoria romană care îi oferă un rezervor inepuizabil de evenimente eroice autentice. Numai când acțiunea este rodul invenției autorului fie că acesta falsifică istoria sau fabrică complet o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]