411 matches
-
unui moment de revelație nu este întotdeauna suficientă. Intuind probabil că o poezie incapabilă să dialogheze cu proza își pierde treptat inventivitatea și vigoarea, el recurge adeseori la instrumente considerate multă vreme apanajul exclusiv al acesteia din urmă (nu disprețuiește verosimilitatea, succesiunea lineară, desfășurările pe orizontală) și reușește astfel - măcar în parte - să depășească impasul orfic al comunicării fondate pe inefabil, pe un moment privilegiat care nu poate fi pe deplin exprimat sau înțeles. În fapt, trăsătura distinctivă a poeziei lui
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o atitudine pasivă față de limbaj și, în cele din urmă, față de realitate. Observăm cum o întreagă estetică a prozei este contestată aici, pe motiv că lipsa de artisticitate ar fi, înainte de orice, consecința acelor strategii realiste menite să creeze iluzia verosimilității. Nu „actul de a aglutina priveliști și a le pune într-o carte”302 ar ține de adevăratul „har”, de vocația creatorului, ci capacitatea de a substitui „vieții materialelor în libertate o viață esențială, concentrată, compatibilă cu constrângerile și disciplina
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
atitudini de acest fel se simte inaderența clară la un anumit tip de poezie (cea modernistă), dorința de reîntoarcere la comunicare, la catifelarea vocii, la anumite procedee care multă vreme au fost considerate apanajul exclusiv al prozei (epicul, mimesisul, dialogismul, verosimilitatea, tranzitivitatea), dar și - în consonanță cu spiritul obsedat de imanență al lumii postmoderne - aspirația (utopică!?) de a impune un nou construct al realității, unul de o uriașă complexitate și eterogenitate. Acest construct ar fi conotat, după cum afirmă Gh. Crăciun, pe lângă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
citească gazeta”. Așadar o ocupație cum nu se poate mai banală a unui individ obișnuit (cu care cititorul - instalat probabil și el, la fel de comod, în vreun fotoliu - tinde să se identifice). Astfel se creează, pe nesimțite, un straniu efect de verosimilitate 359, autorul invitându-ne să intrăm - îndată ce întredeschidem cartea - într-o lume ce nu pare cu totul diferită de a noastră. Frazarea „ca de proză” întărește și ea această impresie, contribuind totodată la frustrarea așteptărilor cititorului inocent, convins de atotputernicia
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aibă comportamentul flexibil al unui bun operator (vezi infra, „Probleme de organizare a cercetării”). Calitativiștii zeloși neagă eficiența conceptului de validitate și, în spiritul mizei absolute pe constructivismul social, pe relaxarea academicului și științificului în lumescul firesc, propun în locul validității verosimilitatea. Neintrând aici din nou în discuții de principiu în legătură cu exagerările constructivist-interpretativiștilor și neangajând contradicțiile și paradoxurile la care se ajunge fără recunoașterea unui referențial ontic, vom spune doar că, pe un anumit palier, verosimilitatea este justificată în anumite discursuri din
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
în lumescul firesc, propun în locul validității verosimilitatea. Neintrând aici din nou în discuții de principiu în legătură cu exagerările constructivist-interpretativiștilor și neangajând contradicțiile și paradoxurile la care se ajunge fără recunoașterea unui referențial ontic, vom spune doar că, pe un anumit palier, verosimilitatea este justificată în anumite discursuri din domeniul socioumanului, dar nu poate înlocui validitatea. Ni se pare însă de reținut că, în grija lor pentru înțelesurile pe care oamenii le acordă celor cercetate, mulți autori calitativiști vorbesc de validitatea respondenților. Aceasta
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
o problemă În sine. Poți omorî din gelozie (pentru că a fost lezat sentimentul onoarei), dar nu poți muri din dragoste. Noțiunea de viață sexuală și, În genere, tot ce atinge lumea instinctelor, nu constituie subiecte de meditație. Nu discutăm aici verosimilitatea acestor ipoteze, le luăm numai ca puncte de referință Într-un studiu ce nu se ocupă propriu-zis de erotism, sexualitate, ci de expresia literară a erosului Într-o epocă În care descoperirea erosului Înseamnă, repet, descoperirea poeziei. Văcăreștii, Conachi, Bolintineanu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca o simplă piatră de hotar, căci autorul fantastic intenționează să nareze o serie de evenimente incredibile, de aceea el se vede obligat să adopte o tactică specială alternând în mod continuu secvențele în care apare miraculosul cu cele de verosimilitate mai mult sau mai puțin confuză. Putem remarca că în studiul Introducere în literatura fantastică, Todorov face o confuzie de termeni, acesta nu consideră miraculosul un simplu element epic al fantasticului, ci un ,,gen’’ propriu, o modalitate a artei. Greșelile
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
satisface pulsiuni perverse, fie ele morale, sexuale sau în contextul toxicomanic. Confabulația este un fenomen compensator al unui deficit mnestic (sindromul Korsakov). Alteori apare sub forma unor povestiri mai mult sau mai puțin stufoase și cu un anumit grad de verosimilitate. Este important de reținut că imaginația este implicată profund și în tulburările de intensitate psihotică, în special în psihozele delirante cronice. La oligofreni și demenți, imaginația este foarte săracă sau chiar lipsește (în formele grave). 4.1.6. Tulburări ale
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
personajelor și cu microuniversul psihic și social cuprins în dramatugia autorului. Dacă izbutim să trecem de stratul cu adevărat stupefiant și năucitor al expresiei lingvistice, vom descoperi o structură literară absolut coerentă, de o logică neîndoielnic carteziană, în care principiile verosimilității, unității psihologice și de caracter, al concordanței tematice și de mentalitate sunt cu multă acuratețe și acribie respectate. Coerența este o operă de o disciplină internă perfectă, nici un personaj nu se dezvoltă de capul lui, ci exact pe schema ecuației
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și de mentalitate sunt cu multă acuratețe și acribie respectate. Coerența este o operă de o disciplină internă perfectă, nici un personaj nu se dezvoltă de capul lui, ci exact pe schema ecuației narative și teatrale prevăzută de autor, mai mult, verosimilitatea caracterologică și de mentalitate ia locul celei a realității materiale, pentru că într-o piesă de teatru totul nu-i decât o punere în scenă. De aceea spațiul narativ al multor piese este chiar o piesă de teatru. Deci o virtualitate
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
convingerilor depinde ea însăși de factori sociali: Singura îndoială a lui Kuhn este dacă progresul în a dezlega enigme, sau mai degrabă în a rezolva probleme, înseamnă "progres spre adevăr" [...] Astfel Kuhn distinge atent succesul empiric al unei teorii de verosimilitatea sau veracitatea ontologiei sale." (Musgrave 1980: 49) În sfîrșit, disputa paradigmelor a folosit conceptul de paradigmă al lui Kuhn nu ca să elucideze natura discuțiilor teoretice din științele sociale, care trebuie să conțină întot-deauna ideea unei translații hermeneutice, ci ca un
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
angelic” și „demonic” conduce demersul doctorandei spre nuanțări teoretice care încorporează atitudinea mentalității medievale, dar o (re)conexează de o perspectivă modernă a integrării în existență; judecarea personajului feminin demonic traversează astfel maleficitatea spre autenticitate și deplin al personalității, iar verosimilitatea și consistența personajului angelic se estompează spre inconsistent, într-o tendință de demitizare, spre care opțiunile interpretării Oanei Simona Zaharia se întorc adesea, reflectând o perspectivă de valorizare de-a dreptul modernistă. Autoarea are o atitudine bine conturată în hotărârea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
umane se vor dovedi complementare, deoarece personajul feminin pozitiv, donna angelicata, nu mai este atât de credibil, nu mai reprezintă decât imaginea abstractă a unei calități sau virtuți, pe care intenționează, didactic, să o reliefeze, devine detașat de mundan, de verosimilitate și, mai mult chiar, perfecțiunea sa fizică și morală este umbrită de unele defecte care îi știrbesc din exemplaritate. Pe de altă parte, personajul feminin negativ, donna demonicata, dobândește valențe noi, pozitive: este adevărat că trișează, poate fi concupiscent, se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a psihicului Fiammettei.”247 Deși o donna demonicata, prin trădarea de care se face vinovată, Fiammetta este mult mai bine conturată ca personaj decât membrele brigatei, devine mai complexă și mai credibilă, mai bogată spiritual și mai umană. În această verosimilitate, în autenticitatea trăirilor și în bogăția ideatică, feministă de cele mai multe ori, stă pozitivarea personajului negativ, perceput din perspectiva unei lecturi actuale ca unul mult mai modern decât ne-am aștepta. „Giovanni Boccaccio, în acest roman modern, coborând de pe piedestalul divinității
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pastoral, dar și spiritual. Donnele angelicate (Biancifiore, Fiammetta), deși excelează printr-un cumul de calități fizice, printr-o morală ireproșabilă, prin erudiție și inteligență, nu reușesc totuși să dobândească complexitate și, poate ceea ce este cel mai important pentru un personaj, verosimilitate. Sunt închise în perfecțiunea lor, menită să ofere modele didactice cititorilor, și nu pot evada într-o trăire directă, plenară, autentică a vieții. Comedia delle ninfe fiorentine (1341-1342, cunoscută în secolul al XV-lea sub denumirea, dată de copiști, Ninfale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
zeiță: Mopsa sau Înțelepciunea este călăuzită de Pallas, Agape sau Caritatea de către Venus. În Comedia delle ninfe fiorentine regăsim o țesătură complicată între influența creștină moralizatoare și bogatele trimiteri la mitologia gracă sau latină. Alegorismul știrbește însă din complexitatea și verosimilitatea personajelor feminine, care nu pot evolua decât în limitele impuse de simbolul pe care îl ilustrează, rămânând previzibile și plate, simple voci în ansamblul narativ al operei. Influența lui Dante se resimte (aceleași terține, cultivarea alegoriilor, titlul), dar opera trimite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lumea, tot astfel procedează Virginius, sacrificându-și copila pentru a-i păstra virtutea.”858 Interpretarea aceasta alegorică, la care se reduce textul în ultimă instanță, devine o dovadă în plus că donna angelicata reprezintă mai mult un simbol, nu o verosimilitate concretă. Am avea aici întruchipat, în imaginea tinerei, sufletul creștin care respinge păcatul (cum de altfel se întâmpla și în cazul altor personaje: Constanța, Grizilda, Prudenția). Virginia rămâne „o imagine reușită a unei victime patetice, o sfântă într-un context
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
alta și uneori chiar în cadrul aceleiași scrieri.988 Părerea noastră este că autorul englez, în ciuda unor aluzii ironice antifeministe, rămâne un mare iubitor al acesteia și tocmai latura critică prin care o percepe dovedește nu o idealizare gratuită, lipsită de verosimilitate, ci un realism obiectiv: Chaucer insistă pe faptul că femeia nu este o creatură eminamente negativă, așa cum o portretizau unele scrieri antice sau medievale, are și calități ce nu pot fi contestate, este o complexitate, de aici derivând, după părerea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
angelic” și „demonic” conduce demersul doctorandei spre nuanțări teoretice care încorporează atitudinea mentalității medievale, dar o (re)conexează de o perspectivă modernă a integrării în existență; judecarea personajului feminin demonic traversează astfel maleficitatea spre autenticitate și deplin al personalității, iar verosimilitatea și consistența personajului angelic se estompează spre inconsistent, într-o tendință de demitizare, spre care opțiunile interpretării Oanei Simona Zaharia se întorc adesea, reflectând o perspectivă de valorizare de-a dreptul modernistă. Autoarea are o atitudine bine conturată în hotărârea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
umane se vor dovedi complementare, deoarece personajul feminin pozitiv, donna angelicata, nu mai este atât de credibil, nu mai reprezintă decât imaginea abstractă a unei calități sau virtuți, pe care intenționează, didactic, să o reliefeze, devine detașat de mundan, de verosimilitate și, mai mult chiar, perfecțiunea sa fizică și morală este umbrită de unele defecte care îi știrbesc din exemplaritate. Pe de altă parte, personajul feminin negativ, donna demonicata, dobândește valențe noi, pozitive: este adevărat că trișează, poate fi concupiscent, se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a psihicului Fiammettei.”247 Deși o donna demonicata, prin trădarea de care se face vinovată, Fiammetta este mult mai bine conturată ca personaj decât membrele brigatei, devine mai complexă și mai credibilă, mai bogată spiritual și mai umană. În această verosimilitate, în autenticitatea trăirilor și în bogăția ideatică, feministă de cele mai multe ori, stă pozitivarea personajului negativ, perceput din perspectiva unei lecturi actuale ca unul mult mai modern decât ne-am aștepta. „Giovanni Boccaccio, în acest roman modern, coborând de pe piedestalul divinității
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
pastoral, dar și spiritual. Donnele angelicate (Biancifiore, Fiammetta), deși excelează printr-un cumul de calități fizice, printr-o morală ireproșabilă, prin erudiție și inteligență, nu reușesc totuși să dobândească complexitate și, poate ceea ce este cel mai important pentru un personaj, verosimilitate. Sunt închise în perfecțiunea lor, menită să ofere modele didactice cititorilor, și nu pot evada într-o trăire directă, plenară, autentică a vieții. Comedia delle ninfe fiorentine (1341-1342, cunoscută în secolul al XV-lea sub denumirea, dată de copiști, Ninfale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
zeiță: Mopsa sau Înțelepciunea este călăuzită de Pallas, Agape sau Caritatea de către Venus. În Comedia delle ninfe fiorentine regăsim o țesătură complicată între influența creștină moralizatoare și bogatele trimiteri la mitologia gracă sau latină. Alegorismul știrbește însă din complexitatea și verosimilitatea personajelor feminine, care nu pot evolua decât în limitele impuse de simbolul pe care îl ilustrează, rămânând previzibile și plate, simple voci în ansamblul narativ al operei. Influența lui Dante se resimte (aceleași terține, cultivarea alegoriilor, titlul), dar opera trimite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
lumea, tot astfel procedează Virginius, sacrificându-și copila pentru a-i păstra virtutea.”858 Interpretarea aceasta alegorică, la care se reduce textul în ultimă instanță, devine o dovadă în plus că donna angelicata reprezintă mai mult un simbol, nu o verosimilitate concretă. Am avea aici întruchipat, în imaginea tinerei, sufletul creștin care respinge păcatul (cum de altfel se întâmpla și în cazul altor personaje: Constanța, Grizilda, Prudenția). Virginia rămâne „o imagine reușită a unei victime patetice, o sfântă într-un context
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]