256 matches
-
O. (Ștefan Oprea) apărea un necrolog În aceeași notă familială și responsabilă: ,,A adormit de liniște, ca florile din poezia să. Diminețile se gândesc Încă la el, iar el, În genunchi, trage noaptea din luna și se Îmbracă În ea, vestejindu-se că un trandafir albastru de câmp. Avea numai 17 ani! Poezia abia Îl atinsese cu aripa, Înfiorându-l de moarte!” Și reda un buchet din creația celui adormit Intru liniște: ,,Umbrele copacilor strălucesc În stele Diminețile se gandesc la
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
decembrie 1986. A căzut o stea. Steaua lui Malin. A soților Ana și Alexandru Tăcu și a Alinei, sora mai mică a celui cu steaua plecată de pe o bolta care Îi putea fi mereu...luminoasă. S-a frânt, s-a vestejit și s-a stors Într-un nume sau un gând un mugur care putea fi mereu o floare de regenerare a parfumurilor intelectuale. Nu făcuse gazetărie, că era prea crud pentru o asemenea profesie cu mari riscuri, dar o visa
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
să se mai Înșiruie alte lacrimi, publicând necrologul pomenit Într-un capitol anterior. Și urmau versuri, multe versuri. Cu ,,Teiul lui Eminescu”, ,,Primul avion” și... ,,Trandafirul de câmp”. Trandafirul albastru de câmp care, atunci când Îi vine vremea ori inoportun se vestejește că și... Malin. Sandu Malin Tăcu, devenit un gând, o amintire, se odihnește impasibil, Într-o altă lume, tot a prietenilor: la cimitirul PodgoriaCopou, Într-un cadru mirific, așa cum Îi plăcuse să trăiască din primii ani ai copilăriei, verdeața, flori
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
arbori În sus Lumină Își spală ochii În trandafirul albastru de câmp” A adormit de liniște, ca florile din poezia să. Diminețile se gândesc Încă la el, iar el, În genunchi, trage noaptea din luna și se Îmbracă În ea, vestejindu-se că un trandafir albastru de câmp. Avea numai 17 ani! Poezia abia Îl atinsese cu aripa, Înfiorându-l de moarte!” Ștefan Oprea „O mulțime de poeți și-au pierdut mințile sau viața spre ieșirea din tinerețe. Și e vorba
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Și dacă tipii de la Centru ar afla... — Nici eu nu sînt de acord, zise Kay. Știi că nu-mi place. Dar... Se rușină. Ei bine, m-am săturat să mă uit la Helen și s-o văd din ce În ce mai obosită și vestejită. Dacă aș fi bărbatul ei, aș fi undeva În război, luptînd, și n-aș putea face nimic. Dar, de fapt, sînt aici... Binkie ridică o mîna. — Ține chestia asta cu inimile și florile, zise ea, pentru tribunal. Dumnezeu știe, pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mișcare mașinală și răspunse de asemenea ungurește: ― O, domnișoară... nici nu mă așteptam să... Iartă-mă, sunt zăpăcit! Pentru că nu i-a sărutat mâna cum obișnuia și i-a zis "domnișoară", Marta avu o șovăire și chiar surâsul i se vesteji un moment. Dar își reveni repede și, întorcîndu-se spre însoțitorul ei, îi vorbi cu o veselie mai zgomotoasă, ca și cum ar fi vrut să-și risipească umbra de nemulțumire: ― Uite logodnicul meu, pe care îl cunoști din câte ți-am povestit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
retrocedarea către România, la 1856, a celor 3 județe basarabene, a fost o eroare și o nedreptate. Românii aveau atunci o singură mângâiere, aceea că premierul englez se numea Disraeli și că erea evreu. Toate glasurile independente din Europa au vestejit opera acestui congres în care s-a consacrat dogma jafului, nedreptății și a imoralității. Țările mici au fost jertfite fără nici un scrupul, țările mari precum Rusia, Anglia și Austria ieșeau din congres cu prada în gură: Rusia cu Basarabia, Anglia
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
Credinciosul vorba Psalmistului David, Ps. cap I își găsește plăcerea-n Legea Domnului; cugetă la ea ziua și noaptea; este pomul sădit lângă un izvor de apă, ce-și dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se vestejesc; iar ceia ce începe duce la bun sfârșit; pe când cei răi și necredincioși sunt ca pleava pe care o spulberă vântul de pe fața pământului și nu vor putea ține capul sus, în ziua judecății. (Flacăra sacră, III, 3, 1936, p.
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de acord. In verandă buna Lina deveni mai vorbăreață: - Știi! Verișoara Lenora s-a cununat cu Walter și o duc foarte bine. Sunt foarte drăguți! Au venit să vadă pe Rim. Și Lina arătă o glastră cu flori ce se vestejeau: De casă nouă! Walterii țin cu ei pe Goca-Aimee. Parcă de când lumea numai atâta copil a avut Lenora, pe @oca. N-ai văzut-o? . . . E cea mai frumoasă fată din Bucureștii - și Lina aduse un carton imens cu fotografia lui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
asiaticii, astfel Încât ea, fiind mai În vârstă și având o poziție superioară, nu putea să fie una dintre acele persoane cu care el să poarte o discuție fără constrângeri. Nu-i făcea plăcere să fie socotită drept o maică superioară, vestejită și severă. — Asta pot să Înțeleg, i-a răspuns, hotărâtă să lase deoparte acel subiect. Ar fi dorit să-l simtă destins În prezența ei. I-a și trecut prin minte felul În care s-ar desfășura seara dac ar
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nu se auzise nici o mașină. Pe fereastră nu se vedea decât o pisică neagră cu pete albe și cu coada ruptă, care se spăla la umbra plantelor din hârdaie. Curtea era presărată cu frunze moarte și mai toate plantele se vestejiseră. Acasă la ei nu se Întâm plase niciodată așa ceva, una dintre cele mai importante sarcini zilnice ale lui Adam fusese să aibă grijă să fie toate plantele bine stropite. S-a Înapoiat la lista lui. La radio se transmitea acum
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fi doar dorul ei ... Apoi, s-a lăsat ușor pe spate, și a căzut într-un somn adânc, fără vise, un somn cu care avea să se hrănească mult timp. Stanca, femeia asta palidă cu doi nuferi zugraviți pe sub obrajii vesteji... Se întreba uneori, cu lacrimi de cristal în colțul gurii: -Când o să se termine totul? Însă viața trecea peste ea apăsat, tot mai apăsat... Și, adesea, o zgâlțâia tare de umeri, întrebând-o sfidător -Mai trăiești? Trupul mi se îngreunează
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
i-a aranjat în vază cu gândul la soră-sa. Avea grijă să le schimbe apa zilnic și ei s-au păstrat frumoși o vreme ca după aceea, spre părerea de rău a Elenei, să se ofilească și să se vestejească. —Leni, să arunci trandafirii aceia că s-au uscat, i-a spus Silvia. Îi țin fără apă, așa uscați. Îți plac așa? Sunt un fel de ornament. De multe ori, când intra în cameră și-i vedea, Elena cânta cântecul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
vechi de plâns, Brumă, toamnă literară, Pe drum prăfăria se duce fugară. Și-am stat singur supărat În zăvoiul decadent. Și prin crengile-ncîlcite mi-am notat Versuri fără de talent. Ecou de serenadă Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste și dărâmate, - Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
lumină în jurul sufletului doar așa întunericul, ca un lup ispășit, își va toci colții de porțile cimitirelor. Ești om credincios, Petre, roagă-te! Dumnezeu și-a abandonat în fotografie intențiile. Iov a pătimit pe marginea iluziei până când i s-a vestejit speranța, tu nu ai ce pierde. Petre, minunile vin când nu te aștepți. Eram copil, în noaptea de înviere, primul șotron viu l-am văzut pulsând în icoană. Nene Matei, eu sunt o corabie cu venele tăiate, farul de la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rudimentară. Pe ea, o cofă cu apă. Copaci ciudați și tot felul de tufișuri din loc în loc, separate de cărărui ezitante. Spre plan 3, separat de restul decorului, dar vizibil cu destulă claritate un pom bătrân, amărât, cu câteva frunze vestejite și cu 2-3 mere pipernicite și verzi pe o creangă. Împrejurul lui, un gard de sârmă cu ghimpi exagerat de mari. Încolăcit pe trunchi un șarpe lung și slab, cu un cap expresiv-nedumerit, pe care-l clatină, bleg, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
epidemia avea să se extindă. La telegrama lui Rieux s-a răspuns că stocul de securitate era epuizat și că se începuse fabricarea altuia. În acest timp, și din toate cartierele mărginașe, primăvara sosea în piețe. Mii de trandafiri se vestejeau în coșurile vânzătorilor de-a lungul trotuarelor și mirosul lor dulceag plutea în tot orașul. Aparent, nimic nu se schimbase. Tramvaiele erau tot pline la orele de vârf, goale și murdare în timpul zilei. Tarrou îl observa pe bătrânel și bătrânelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
existat, Mihai Codreanu l‐ ar fi invitat ca să se poată exprima. Al.A Philippide „Adevărul literar” , 31 I 1932) CANTILENA MAMEI Iluminând cu raze aurite, A sufletului meu pustietate, Un cântec vechi prin anii mei străbate Ca luna printre ramuri vestejite. E‐ un cântec vechi din vremuri fericite, Din lumi cu visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și‐ ncetișor pe sânu‐i adormite. Îl cântă‐ n vânt un flașnetar pe stradă. Se cern prin toamnă fulgii de zăpadă Ca
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
adâncimile nopții, să nu o lase cumva pe ormocită să scoată tăciunii ascunși cine știe pe unde și să să-i ghindăcească, amuțind și împietrind pe toți care ar privi-o a doua zi, pocind fetele, secând sămânța mădularelor și vestejind podoaba bărbățiilor, să nu cumva ca solomonara, gonitoarea de nori și pârjolitoarea viselor, să aibă vreun cuțit la îndemână cu care să-și pornească amarnicele-i cotături, să nu-i dea bobonitoarei altă apă de băut decât cea din bidonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Dunărea. Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămînem: Marea și cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna și cu soarele, Codrul cu izvoarele. {EminescuOpI 125} FOAIA VEȘTEDĂ (după N. LENAU) Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcând fereasta- Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voiu păstra-o, voiu întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mâna dragei mele. Cum copacu-și uită foaia Ce pe vânt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
morții, Foaia tristă le-am adaos: Moartea vindec-orice rană Dând la patime repaos. {EminescuOpI 127} DESPĂRȚIRE Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar-pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pîrău: La ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
obscene, Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos? Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, Cu monoclu-n ochiu, drept armă bețișor de promenadă, Vestejiți fără de vreme, dar cu creeri de copil, Drept științ-avînd în minte vre un vals de Bal-Mabil, Iar în schimb cu-averea toată vr-un papuc de curtezană... O, te-admir, progenitură de origine romană! Și acum priviți cu spaimă fața noastră
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rîndurele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecînd, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngîn numai cu el! {EminescuOpI 215} LA MIJLOC DE CODRU... La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
candelă de argint, care lumina întreaga peșteră. Mulțumind, în gând, Crăiesei, bătrânul își târâ trupul amorțit de ani și de frigul pătrunzător al grotei, șerpuind pe poteca întortocheată a peșterii. Ajunse la o ușă, o deschise și văzu o bătrână vestejită, flămândă, legată cu lanțuri de mâini și de picioare. Când sufla, Baba Iarna, căci ea era acolo înlănțuită, îngheța de la o distanță de zece metri. Dezleagă-mă, om bun și te voi sluji toată viața ta! se rugă Baba Iarna
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
față. Dețineam un secret și împreună trebuia să-l păzim cu grijă. În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii? îndată ce taina se dă pe față, dragostea vestejește, își pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obișnuit, de toate zilele. Vestea leșinului Mihaelei se răspândi ca fulgerul în toată mansarda, dezlănțuind o avalanșă de ironii: ― Contesa leșinată! tragedie în opt acte, striga patetic Charlot. ― Era bine cu ea în brațe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]