549 matches
-
1500 Ștefan cel Mare a dăruit mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos două steaguri, care figurează mai jos. Fundalul primului drapel era de culoare roșie (între timp steagul a fost recondiționat și aplicat pe o stofă de catifea de culoare vișinie), măsurând 1,2 × 0,9 metri. Fața steagului îl prezintă pe Sfântul Gheorghe străpungând balaurul. Icoana Sfântului Gheorghe este artistic brodată pe atlas roșu, cu fire de aur, argint și mătase albă, verde și roșie. Sfântul Gheorghe șade pe tron
Steagul Principatului Moldovei () [Corola-website/Science/315515_a_316844]
-
cum mi-o doream. Mihnea s-a ridicat de pe scaun, cu tot cu motan. L-a depozitat pe dulap, apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe vremuri, pentru plăpumi și așternuturi. A scos de-acolo un tub cartonat, vișiniu, lunguieț; puteai să altoiești câinii cu el. Ni l-a fâlfâit sub nas. „Asta-i drăcia!“ Jubila. „Pot să-ntreb și eu ceva?“, mi-a luat-o Maria înainte, „Cum a ajuns «drăcia» la tine?“ Acum jubilarea devenise triumf. Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ieși măcar o dată pe stradă cu două trompe de-alea oribile și inutile, gata să te ciupească de glezne. Prin mâna ei treceau zeci de perechi, identice, diforme, hidraulice; doar nuanțele se schimbau, ca pielea unui cameleon bătrân: roz, maro, vișiniu, bleu, galben, lila. Nici anul ăsta, creatorii nu făcuseră economie de materiale, așa că se purta aproape orice, în orice combinație; doar muștiucul din vârf rămânea același. Maria jubila, înconjurată de-atâtea culori. Eu tăceam și zâmbeam frumos, aprobator. Mințeam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu-ți puteai imagina lumea fără ele. Până și comuniștii păstraseră obiceiul, le făceau la Braiconf și Tricodava, groase, încăpătoare, să te țină până la pensie. Le găseai pe raft la mercerie, în teancuri de câte douăzeci, pătrățoase, în carourile alea vișinii pe fond verde (la partea estetică, stăteau mai prost). Astăzi, poți să cauți oriunde, de la prăvăliile de pe Calea Moșilor, la magazinul sătesc din Dolhasca; nu mai există. Lumea nici nu își mai amintește de ele, râde de tine, dacă întrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
recunoscut imediat, puteam să-i fac portretul înainte să întoarcă privirea. Rămăsese totul acolo, neschimbat, ca în liceu: mustăcioara, privirea cețoasă (de la statul în exces pe calculator), ceasul cu brățară aurită. Doar ghiozdanul fusese înlocuit de-o geantă din piele vișinie, tip Mission Impossible. S-a ridicat de la masă și ne-a întâmpinat cu un zâmbet elegant: „Bună-seara. Ce mai faceți, dom’ profesor?“ Dom’ profesor eram eu: eram și rămăsesem, ca ultimul naiv. Lumea plecase înainte fără mine, demarase spre capitalism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căscați, poate de interes, poate de-oboseală. Așteptam cu toții „să se sune“. Parcă tot atunci, am reușit să-i conving că, în realitate, Camil Petrescu era o femeie care scria sub pseudonim. Sacoșa avea o formă trapezoidală. Era din piele vișinie, scumpă, capitonată, cum vezi doar în vitrinele hotelurilor. Se închidea cu două clape aurii, sudate de-o margine metalică de-aceeași culoare. Genul de chestie solidă și încăpătoare, pe care ți-o imaginai ticsită cu bancnote sau bijuterii. Lipsea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scară proptită de perete, un cuier cu un palton (probabil al scriitorașului), vreo treizeci de scaune. Jurai că ai nimerit marți seara, la un cenaclu studențesc de pe Schitu Măgureanu. Dincolo de ușă, priveliștea cădea ca la teatru: scena, firul microfonului, cortina vișinie. Lipseau doar fețele congestionate de emoția lecturii. În perioada studenției, în sala umedă și lăbărțată din bulevardul Schitu Măgureanu, se strângeau o dată pe săptămână membrii cenaclurilor literare bucureștene. Mergeam cu Mihnea acolo, uneori și cu Cezar și Gino. La pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum făceam toți rost de ei, cu banii ăștia îți luai unșpe beri și-un „Cico“. Dar nu despre golănie și meciuri pe bani vroiam să vă povestesc. De cum l-am zărit, Antonio mi-a atras atenția. Purta un șort vișiniu, foarte lucios, parcă dăduse cineva trei zile cu limba pe el. Nu culoarea era problema lui, ci mărimea; intenționat sau nu, cel care-l cumpărase (probabil tac-su’), îl luase cu vreo două măsuri mai mic. Cu șortul ăsta parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dovleci și floarea-soarelui; cafeniul zilnic al blocului 66; certurile din bucătărie, plutind în arome de piper și tarhon; ușa capitonată a dormitorului tatălui, prin care nu se-aud țipetele și din care nu rămâne pe retină decât o imensă pată vișinie; mașinile copiilor de politicieni, așteptând-o la colțul străzii; bilele chinezești, argintii, găsite în sertarul unei vile din „Primăverii“; petrecerile din Băneasa, cu muzica bubuind în lumina stinsă și toate paturile ocupate; strânsoarea unui braț păros, care îi apasă venele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
led roșu, arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare, magneți fluorescenți, cerculețe și brățări fosforescente, pixuri-lanternă, farfurii-ceas fără baterii, veioze cu neon, pitici cu afișaj de cristale lichide, arici de plastic cu peri subțiri, electrificați în nuanțe roz, galben, albastru și vișiniu. Aricii pâlpâiau spectaculos, filamentele li se legănau ușor, de la sine, ca bătute de-un vânt boreal. Casa arăta ca un catafalc cu-o instalație disco. După un an și ceva, cu binecuvântarea domnului Dinu și aprobare telefonică din Michigan, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi forțat dulapul din dormitor, mormane de pulovere ar fi sărit direct peste el, acoperindu-l din cap până-n picioare: scurte, trei sferturi, trei sferturi și-un pic sau lungi; roșii, bleu, maro, bej, kaki, negre, fucsia, mov, albe sau vișinii; en cœur, drepte sau col-roulé; cu nasturi, capse, cordon sau barete; diafane sau tricotate gros; dungate sau uní; din lână, polyacril sau mătase; îmbrăcate în parfum sau legături de levănțică. Invadatorii din dulap călătoreau însoțiți de eșarfe asortate, simple sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piramidele de mălai, brățările țigăncilor cu micile casete de tablă din care scoteau banii, să-ți dea restul. Florăresele purtau iegări roz și verde-turcoaz, mulați pe picioare: bareta chilotului ieșea din pantalon, anunțând funduri supreme, îmbrăcate în dantele negre sau vișinii. În rest, Bucureștiul nostru jalnic și-obositor avea grijă să treacă neobservat. Cineva ar fi trebuit să-l dea la schimb. Dar ce-ai fi putut exporta cu adevărat din el? Când venea vremea tranzacțiilor, și Economiștii Minții se întâlneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu vorba bună, era întărit cu sculele-autorității strămoșești. Nimeni nu crâcnea. Străbunicul Ionel bubuia cu pistolul în tavan, dacă se întâmpla să nu îi vină ciorba caldă; bunicu’ Vitalian își strunea familia cu-o cravașă superbă, cu mânerul din lemn vișiniu de cireș; taică-meu mă atingea cu-o nuielușă sau o curea (în funcție de măgăria săvârșită). Așa am ajuns și noi, și Moroienii, un ansamblu prosper, disciplinat. Cum spuneam, însă, de la un anumit moment încolo, lucrurile au început să se schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-n căruțe (unii și-au luat și furcile, alții doar țoiul cu rachiu) și s-au îndreptat spre casa bunicului, pentru-o explicație, un discurs și poate și-un incendiu. Nu l-au mai găsit niciodată. Din după-amiaza aia vișinie de mai, bunicu’ Vitalian n-a mai fost zărit în Moroieni. Sigur, trei sferturi din sat nici n-ar fi avut cum s-o facă, tremurând sub pânzele alcoolului. Oamenii i-au scotocit casa (unii, mai curajoși, s-au oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trandafir de stofă, o broșă, o eșarfă la gât sau o brățară de picior), făcând-o vie și accesibilă. Nici eu nu-i rămâneam dator. Îmi modulam înfățișarea în funcție de public și de locul unde trebuia să ajungem. Nu purtam curea vișinie la pantaloni bleumarin, și nici șosete negre la pantofi maro. Nici măcar nu foloseam cămășile alea bleu-oficial, de birou, peste care funcționarii trânteau cravate galbene sau roz; primisem vreo trei și zăceau toate în dulap. Duminica mă îmbrăcam frumos, de sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de blană. Bătrânii năvăleau senil, cu abonament; studenții mergeau să-l vadă pe X sau pe Y. Nu întâlneai o piesă unde să nu fie sala plină, se intra și-n mijlocul spectacolului. Te topeai de frig și căldură. Scaunele vișinii, desfundate, te strângeau de brâu, ca la cinema. Nu mai fuseseră reparate de pe vremea lui Dej. Majoritatea scrâșneau din nituri sau aveau balans: decolai ca-n rachetă. La sfârșit, lumea aplauda convinsă, fără discernământ; vedeai numai spinări, pentru că se ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
morsecaseră pe Ludovic al XIV-lea și îi întinseseră gropi și creneluri pe-obraji marchizei de Pompadour. Lărgeau porii deschiși, săpau printre riduri și puncte de grăsime, mutau alunițe din loc, dezlipeau fondul de ten, înfloreau pete albinoase sub rujul vișiniu al buzelor. Arsura lor desfigura chipurile cele mai curate, intrând prin piele și colorând obrajii în pasteluri bolnăvicioase, gri, albe, roz prăfuit. Nici un fard nu părea suficient de gros, nici o pudră n-avea atâta consistență cât să le ascundă urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu epoleți și nasturi metalici, de cazarmă; fireturile atârnau pe stofa lucioasă de velur sau catifea, croită în unghiuri drepte, cu revere largi de mareșal. Culorile tari reveniseră, textura preferată părea una densă și mată, jucând în falduri adânci: mov, vișiniu închis, bleumarin; te simțeai ca în Muzeul Draperiilor. Prin despicătura tunicii, între tricoul prea scurt și pantalon, sclipeau pietrele prețioase sau lucea sfera unei bile nichelate, înșurubate calm în buric. Puștoaicele circulau în grupuri de câte două, nesimțite, cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
purpuriu cu blană de zibelină albă și nasturi mari, aurii, pantaloni albi de lâniță, strânși pe picior, și cizme ușoare din piele de căprioară. În spatele lui intrară marele spătar Albu și armașul Udrea, cu buzduganul domnesc pe perna de catifea vișinie. Armășelul bătu de două ori cu halebarda În podele, anunțând intrarea domnului. În larga Încăpere se făcu liniște. - Așadar, Începu voievodul fără să mai continue protocolul salutului, v-a cam necăjit Oană, căpitanul, cu neobrăzarea lui... - Întocmai! aprobă vornicul Isaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
contesă, care ridică din umeri. Alexandru plecă și el, Întrebându-l pe scări: - Unde mergi? Ce s-a Întâmplat? Oană nu spuse nimic. Intră În camera hărților și privi În jur, Încercând să-și amintească. Un flacon mic, de culoare vișinie. Da, În spatele hărții frumos Înrămate a Asiei Centrale. Iată-l. Coborî Înapoi scările, alergând pe coridor. - Signor dottore, contessa... spuse, revenind lângă patul rănitului, vă rog să-mi acordați Încrederea. Aceasta nu e o simplă rană de sabie. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
epocii lor drama transcendentă bizantină, coborând în mediul moldovenesc și, astfel, “temele religioase devin subiecte de artă.” Extraordinara bogăție a materialelor din care sunt confecționate broderiile le dau o frumusețe aparte: la epitafe se folosește ca fond catifea albastră sau vișinie, pe care sunt cusute cu fir de aur, de argint și de mătase personajele, conturul acestora fiind marcat de șiraguri de perle, așa cum este lucrată o nebederniță, reprezentând Adormirea Maicii Domnului. Remarcabile sunt compozițiile de pe dvera din 1484, care reprezintă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ușa secretarului cu propaganda. Mi-a deschis secretara din anticameră. Mi-a zâmbit ușor și m-a poftit în încăperea din dreapta, însoțindu-mă cu o tavă cu trei cafele. Am intrat într-o încăpere largă, spațioasă, elegantă, cu o mochetă vișinie. La biroul din mijlocul încăperii ședea Panaiotache, "omul negru", îmbrăcat într-un costum de tergal, de culoarea vișinei putrede, cu o cămașă albă ca spuma laptelui și o cravată cu nodul mic, cu niște dungulițe subțiri, aurii, pe un fond
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ce-au fost odinioară Din Hotel Astor, de la etajul II, unde mă aflu singur, se zărește la vreun sfert de milă, Marea Baltică. Am fost găzduit pentru o noapte, într-o cameră elegantă, foarte curată, cu aer condiționat, cu o canapea vișinie, dublă, în mijloc; spre geamul din dreapta e o măsuță cu două fotolii; pe măsuță se află o tablă argintie, metalică și două pahare acoperite cu o batistă albă din bumbac. În holișorul dintre cameră și baie e un șifonier pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
glob. Fain, l-a întors pe toate părțile. Ai fost acolo? Nu, a fost un prieten de-al tatii și ni l-a adus. Da' uite la ăsta! a spus Radu, înșfăcînd de pe alt raft un pumnal într-o teacă vișinie cu un model dintr-un metal aurit. A scos lama strălucitoare din teacă și l-a înțepat în fund pe Alin. Alin a țipat, frecîndu-și partea vătămată. Radu n-a fost mulțumit. Nu-i adevărat. I-o imitație. Dar tot
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Bart), deși nu avea nici frac și nici pantofi eleganți. Totul strălucea de lux. E sărbătoarea primirii în Academie a Birgittei (Trotzig) și toți prietenii sunt de față în haine cumpărate cu această ocazie. Birgitta apare prima îmbrăcată în catifea vișinie, cu granate vechi, superbe, pe piept. A ținut discursul despre scriitorul al cărui loc îl va ocupa (Sundman), un scriitor care a avut multe aventuri, riscându-și de multe ori viața. La balconul special străluceau regele și regina, ca niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]