335 matches
-
departe de câmpul de luptă, pe înălțimile Bisamberg pentru a acoperi ruta de retragere spre Boemia și Moravia. Spre deosebire de adversarul său, Napoleon avea la dispoziție și armata din Italia, adusă prin manevre excelente de către fiul său vitreg, Eugène de Beauharnais, vicerege al Italiei. Cu toate acestea, ultimele întăriri franceze au sosit după prima zi de lupte, spre sfârșitul dimineții zilei de 6 iulie. În aceste momente, trupele franceze și aliate totalizau aproximativ 166 000 de oameni, cu 433 de piese de
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
și diviziile de cuirasieri ale lui Saint-Sulpice și Arrighi (aceasta din urmă a fost detașată în dimineața zilei de 6 și pusă sub ordinele lui Davout). Acestora li se adăugau două armate de mici dimensiuni: „Armata din Italia”, comandată de viceregele Eugène — cuprinzând Corpul al V-lea al generalului MacDonald, Corpul al VI-lea al generalului Grenier și Garda Regală Italiană a generalului Fontanelli — și, în fine, veteranii „Armatei Dalmației”, de fapt un singur Corp de armată (al XI-lea) comandat
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
și medievale - ale "common law" sunt încă în vigoare și servesc unor înalți funcționari ai statului în încercarea lor de a se eschiva de responsabilitatea în fața justiției când e vorba despre faptele lor abuzive și ilegale: în februarie 2013, fostul vicerege (guvernator) al provinciei canadiene Québec, doamna Lise Thibault, folosește "common law", mai precis principiul specific dreptului britanic și încă în vigoare în legislația canadiană numit "Queen can do no wrong" ("Regina nu poate face nici un rău") pentru a încerca să
Drept jurisprudențial (comun) () [Corola-website/Science/312506_a_313835]
-
Ricimer nu și-a putut asuma tronul imperial, ci ca "militum magister" a câștigat influență asupra popoarelor germanice ocupând Galia, Hispania și Africa de Nord. A fost plecat cu opțiunile de dizolvarea a Imperiului de Apus și de a guverna ca un vicerege oficial al lui Leon de la Constantinopol sau de a exercita puterea asupra Occidentului printr-un împărat marionetă. Deși, a sperat să aleagă prima opțiun, aristocrația romană a refuzat să consimtă la acest pas și Ricimer a fost nevoit să o
Ricimer () [Corola-website/Science/312101_a_313430]
-
DAI) numele acestui trib în varianta "Tarianos". Termenul este confundabil, întrucât în aceeași lume a hanatelor popoarelor migratoare cuvântul "tarkan" în turca veche sau "tarhan" (grafiat în engleză "tarkhan") era un rang de comandant militar, subordonat hanului sau "yabğu"-ului (viceregelui). Termenul de "tarcan" are, pe lângă semnificația sa strictă de "rang socio-poltic" și un înțeles "etnic" care se aplica unor seminții turcice medievale care au rămas la stadiul de configurație tribală, fără a mai deveni popoare sau națiuni propriu-zise, și s-
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
religiilor și arheologiei din subcontinentul indian. Gustave Le Bon parcurge toată India, întocmind un inventar detaliat al monumentelor arheologice, căutând să reconstituie istoria diferitor populații ale subcontinentului și încercând să găsească explicația dispariției budismului din India. În continuare, cu sprijinul viceregelui Indiei, el reușește să obțină autorizația de a vizita Nepalul, care la acea vreme era una din țările cele mai greu accesibile de pe glob. Înarmat cu un aparat de fotografiat și un teodolit, Le Bon a efectuat relevee foarte detaliate
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
se opunea schimbării de regim și astfel cade în dizgrație. Între 1807 și 1809 este în serviciul Neapolelui, dar revine în armata franceză în 1809, la declanșarea Războiului celei de-a Cincea Coaliții, servind în „Armata din Italia”, sub comanda viceregelui Italiei, prințul Eugène. Este rănit la Piave și apoi cucerește Laibach și Graz. Rolul său în cadrul bătăliei de la Wagram este foarte important, MacDonald conducând atacul final, care a fixat centrul austriac. Pentru conduita sa în timpul campaniei din 1809, generalul primește
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
Prin exercitarea farmecul său personal, William a asistat la repararea relațiilor anglo-americane, care au fost atât de profund deteriorate în timpul domniei tatălui său. William nu a vizitat niciodată Hanovra ca rege. Fratele său, Prințul Adolphus, Duce de Cambridge, a fost vicerege acolo de-a lungul domniei lui William, așa cum făcuse și în timpul domniei regelui George al IV-lea. Percepția publică în Germania a fost că Marea Britanie a dictat politica hanoveriană. Dar lucrurile n-au stat așa. În 1832, Metternich a introdus
William al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312922_a_314251]
-
intervină. Conflictul dintre William și Palmerston asupra Hanovrei a fost reînnoit în anul următor când Metternich a stabilit o conferință a statelor germane care va avea loc la Viena, iar Palmerston a vrut ca Hanovra să refuze invitația. În schimb, viceregele a acceptat, susținut pe deplin de William. În 1833, William a semnat o nouă constituție pentru Hanovra, care a împuternicit clasa de mijloc, a dat puteri limitate clasei de jos, și a extins rolul Parlamentului din Hanovra. Constituția a fost
William al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312922_a_314251]
-
au fost: Numeroase politici economice și de taxare au rămas practic neschimbate în perioada de după revolta din 1857, dar au fost introduse mai multe modificări administrative, printre care crearea postului guvernamental de Secretar de Stat pentru India. Guvernatorul General, numit „vicerege” când acționa ca locțiitor al pricipilor locali, își avea cartierul general în Calcutta. El conducea practic India, fiind ajutat de consilii legislativ și executiv. Pe următoarea treaptă a administrației se aflau guvernatorii provinciilor indiene, care aveau în subordine oficiali de
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
Calcutta. El conducea practic India, fiind ajutat de consilii legislativ și executiv. Pe următoarea treaptă a administrației se aflau guvernatorii provinciilor indiene, care aveau în subordine oficiali de nivel districtual și departamental, care formau pătura inferioară a funcționarilor publici indieni. Viceregele Indiei a anunțat în 1858 că guvernul central va respecta tratatele vechi cu principatele indiene și că va renunța la „doctrina lipsei” a Companiei Indiei Răsăritene Britanice. Aproximativ 40% din teritoriul Indiei și cam 20 - 25% din populație au rămas
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
între Regatul Unit și India, un mare număr de indieni au reușit să emigreze în mod legal în Anglia. Primii pași spre autoguvernare au fost făcuți în India Britanică la sfârșitul secolului al XIX-lea odată cu numirea consilierilor indieni ai viceregelui britanic și cu înființarea prin legea din 1892 a consiliilor provinciale formate din nativi indieni. Pentru administrația locală au fost create adunări orășenști și districtuale, în care activau indieni aleși prin vot. Legea guvernării Indiei din 1909, cunoscută și ca
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
locală au fost create adunări orășenști și districtuale, în care activau indieni aleși prin vot. Legea guvernării Indiei din 1909, cunoscută și ca "reformele Morley-Minto" (John Morley a fost secretar de stat pentru India, iar Gilbert John Elliot-Murray-Kynynmound a fost viceregele Indiei), a oferit indienilor acces limitat în legislativele locale și provinciale. Și până atunci indienii aveau acces în consiliile legislative, dar numai ca membri numiți. După reforme, ei au fost aleși în aceste adunări legislative. La centru s-a păstrat
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
legislativele locale și provinciale. Și până atunci indienii aveau acces în consiliile legislative, dar numai ca membri numiți. După reforme, ei au fost aleși în aceste adunări legislative. La centru s-a păstrat obiceiul numirii celor mai mulți oficiali de către guvern, iar viceregele nu era responsabil în fața legislativului. La nivel provincial, membrii aleși împreună cu numiții neoficial erau mai mulți decât cei numiți pe cale oficială, dar răspunderea guvernatorului în fața legislativului era aproape inexistentă. Morley a declarat în mod clar în Parlamentul Britanic că autoguvernarea
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
autoguvernare. În 1916, în condițiile întăririi partidelor naționaliste indiene, care semanaseră un pact de cooperare și înființaseră ligi pentru autoguvernare, și a recunoașterii de către liderii britanici, (după dezastru campaniei din Mesopotamia), a faptului că războiul era unul de durată, noul vicerege, Frederic Thesiger, a avertizat asupra faptului că guvernul indian va trebui să fie mult mai atent la opinia indienilor. Spre sfârșitul anului 1916, după unele discuții cu guvernul de la Londra, viceregele a sugerat ca liderii din metroplă să-și demonstreze
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
a faptului că războiul era unul de durată, noul vicerege, Frederic Thesiger, a avertizat asupra faptului că guvernul indian va trebui să fie mult mai atent la opinia indienilor. Spre sfârșitul anului 1916, după unele discuții cu guvernul de la Londra, viceregele a sugerat ca liderii din metroplă să-și demonstreze buna-credință, dat fiind rolul important jucat de militarii indieni, printr-o serie de acțiuni publice, inclusiv prin acordarea de titluri și medalii soldaților indieni, eliminarea accizelor pentru bumbac și, mai important
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
pentru formarea unui guvern reprezentativ dintr-o coloniei fără populație majoritară albă. La începutul primului război mondial, rechemarea în Anglia a numeroase cadre militare și soldați din Armata Indiană, ca și dezastrul militar din camapania din Mesopotamia, au făcut ca viceregele din acel moment, Charles Hardinge, să-și exprime în mod public îngrijorarea cu privire la „riscurile implicate de lipsirea Indiei de trupe”. Violențele revoluționare erau deja o preocupare de primă importanță pentru guvernarea britanică din India. Ca urmare, încă din 1915, Guvernul
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
și pe cel imperial și interzicea guvernului indian să apeleze la artificii legale pentru a depăși votul nefavorabil din legislativ. Deși anumite ministere și departamente, precum apărarea, afacerile externe, justiția criminală, comunicațiile și impozitele, erau păstrate sub controlul direct al viceregelui și al guvernului central de la New Delhi, alte ministere și departamente precum sănătatea, învățământul public, cadastrul și autoguvernarea locală erau transferate în jurisdicția provinciilor. Provinciile urmaru să fie administrate sub sistemul nou al „dublei subordonări”, în cadrul căreia unele activități precum
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
în aceste provincii au fost formate guverne ale Congresului, care s-au bucurat de puteri largi. În Regatul Unit, aceste victorii au pus pe tapet problema independenței Indiei. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939, Victor Hope, viceregele Indiei, a declarat război Germaniei în numele Indiei fără consultarea liderilor locali, ceea ce a dus la demisia în masă a miniștrilor Congresului de la nivel provincial. Spre deosebire de Congres, Liga Musulmană a sprijinit Anglia în efortul de război. Guvernul britanic a încercat să
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
Indiei unite. Ceva mai târziu, guvernul laburist britanic a decis să accepte transferul de putere către indieni până cel târziu în iunie 1948. Odată cu apropierea datei proclamării independenței, violențele dintre hinduși și musulmani în Punjab și Bengal au continuat. Noul vicerege, Louis Mountbatten, care nu se putea baza pe o armată care să poată face față valului de violențe, a cerut ca în mai puțin de șase luni să se ajungă la un plan acceptat de toate părțile pentru acordarea independenței
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
1947, a fost proclamat noul Dominion al Pakistanului, cu Muhammad Ali Jinnah primul Guvernator General cu sediul în Karachi. A doua zi, India redusă teritorial - „Uniunea Indiei” - a devenit un stat independent. Jawaharlal Nehru a devenit noul premier indian, iar viceregele Louis Mountbatten, Guvernator General cu sediul în New Delhi. În momentul proclamării independenței, India Britanică era compusă din următoarele provincii: Unsprezece provincii - Assam, Bengal, Bihar, Bombay, Provinciile centrale, Madras, Provincia frontierei de nord-vest, Orissa, Punjab și Sindh - erau conduse de
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
Albania"”, era un mare centru comercial, meșteșugăresc, administrativ și cultural, cu o circulație dezvoltată a banilor, un nivel social-economic ridicat si viață culturală dezvoltată. În sec. I-IV Kabala era reședința regilor albani, iar mai apoi locul de ședere al viceregilor sasanizi. Și numai în sec VI, ca urmare a intensificării în mod substanțial a incursiunilor triburilor din nord, acesta și-a pierdut rolul de capitală, rămânând în același timp centrul religios al Albaniei și locul unde venea permanent episcopul alban
Kabalaka () [Corola-website/Science/309266_a_310595]
-
Denia - viitorul Duce de Lerma - pe atunci un curtean adolescent al regelui. Lerma și Filip au devenit prieteni apropiați însă Lerma a fost considerat de rege și tutorii lui Filip nepotrivit pentru Prinț. Lerma a fost trimis la Valencia ca vicerege în 1595 cu scopul de a-l scoate pe Filip de sub influența acestuia, însă după ce Lerma s-a plâns de o sănătate precară i s-a permis să se întoarcă după doi ani. Regele Filip al II-lea, bolnav, a
Filip al III-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310722_a_312051]
-
rege Theodoric, cei doi conducători au elaborat un aranjament benefic pentru ambele părți. Ostrogoții aveau nevoie de un loc de a trăi, și Zenon avea probleme grave cu Odoacru, regele Italiei, care a venit la putere în 476. Aparent un vicerege pentru Zenon, Odoacru a fost amenințător pentru teritoriul bizantin și care nu respectă drepturile cetățenilor romani din Italia. La încurajarea lui Zenon, Theodoric a invadat regatul lui Odoacru. Theodoric a venit cu armata sa în Italia în 488, unde a
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]
-
ambelor părți dreptul de a stăpâni peste Italia. Un banchet a fost organizat cu scopul de a sărbători acest tratat. În acest banchet care Theodoric îl ucide pe Odoacru cu propriile mâini. Ca Odoacru, Theodoric a fost aparent doar un vicerege pentru împărat la Constantinopol. În realitate, el a fost capabil să evite supravegherea imperială, precum și relațiile dintre împărat și Theodoric fiind egale. Spre deosebire de Odoacru, cu toate acestea, Theodoric a respectat acordul făcut cu el și a permis cetățenilor romani din
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]