291 matches
-
acea pânză; apoi intrară amândoi într-un cabinet. Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. {EminescuOpVII 124} Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate veștezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. "Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nebună... credea că nu poate fi nimic adevărat în această fericire ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acest vis. El aruncă mantia sa neagră pe umerii ei frumoși... și astfel trecură, unul de gâtul altuia, în întunericul vioriu al dumbravei... "Tu ești... chiar tu? "... întrebă ea cu glasul înecat și amar *... căci toată cugetarea ei se-mprospătase amar *... toate visele ei revenise splendide și doritoare de viață... și numai atâta ținea minte că el n-o voise, că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în cazul de față. Pictorul ieși. Ea rămase-n confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura în ea. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie, întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
are să- ocupe chipul său pe acea pânză; apoi intrară amândoi alături... Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. Francesco reveni, își căută paleta, lăsă peste fereastă o perdea de mătasă încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mână și cu alta ochii. Rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ca se lasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de amor ca copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită. Când ajunse în dumbravă, umbra arborilor arunca un reflect albastru asupra ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie, întunecată nu mai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pânză; apoi intrară amândoi într-un cabinet [alături]. Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. {EminescuOpVII 171} Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de "un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță [mînă ] și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate vestezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumina viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuță de om, c-o cârjă în mână, bătrân și pleșuv, dormind cu picioarele-n soare și cu capul în umbra tinzii unei biserici... în apa roză văzu parcă un peștișor vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru și rece, cu fața de bronz... - Peste cinci mii de ani, șopti el surâzând... O, Rodope, Rodope! Deschise o ușă mare și intră într-o sală a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
muscuță de om, c-o cârjă în mână, bătrân și pleșuv, dormind cu picioarele-n soare și cu capul în umbra tinzii unei biserici... în apa roză văzu parcă un peștișor vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru și rece, cu fața de bronz... - Peste cinci mii de ani, șopti el surâzând... O, Rodope, Rodope! Deschise o ușă mare și intră într-o sală a cărei podea era o unică oglindă de aur... sală
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit... deschise [O] ladă seculară și mohorâtă... scoase din ea haine frumoase de catifea și se schimbă în ele... Scoase o oglindă din ladă și se admiră în ea... găsi un șip vioriu plin de mireasmă și-și stropi hainele cu ea... și când ieși din turnul vechi, cu pălăria lui cu șnur de aur... cu bumbii lui de pietre scumpe, cu inele de diamant pe degete, părea un gentilom bătrân și bogat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vițe negre și strălucite deasupra {EminescuOpVII 263} umerilor, cu pantaloni strâmți asemenea ciorapilor de matasă neagră... în genere toate hainele îi erau strâmt lipite de corp, erau îmbrăcate cu acest tricot de matasă. Pe cap avea o pălărie de catifea viorie c-o pană roșie. Mînele lui de zăpadă purtau o varga... - Ce vrei, Angelo? întrebă el cu glasul trist și dulce. - Cere ce vrei! zise doctorul. - Voi ca această peșteră urâtă să se transforme-ntr-un salon... Deodată murii se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a supt pin toți porii ei sângele din carne, sucul din {EminescuOpVII 268} nervi, puterea din mușchi... E teribilă femeia aceasta sau, [mai] bine, demonul acesta... " Astfel, obosit de orgia sufletului său, se-mbrăcă, se uită în oglindă... [O] umbră viorie îi colora fața... era vânăt de palid ce era... Dar astfel era și mai frumos de cum fusese vodată... "Sărutarea ta * de dimineață, sărmanul meu Angelo, zise el zâmbind cu tristeță... să sărutăm această gură care nu mai este vergină... " El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el îi dete brațul și se urcă cu ea pe scări în sus; prințul îi văzu și nu rămase deloc scandalizat, ba ea îl ținu de mână pe bietul băiat și-l trase după sine în budoarul ei, îmbrăcat în vioriu și alb. Fără nici o jenă ea-ncepu să se dezbrace și, când el îi încunjura grumazul gol și alb cu brațele, ea zâmbea și se uita în ochii lui atât de adânc și cu atâta nespusă fericire și dragoste ca și când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung și visător la dânsul, ca și când ar fi fixat un punct în părete, și-i zise: - Haide vino, vino de dormi lângă mine! O candelă cu lumină trandafirie răspândea raze slabe pe vioriul părete ornat cu flori de argint, pe cerul violet al patului garnit cu broderii albe și fine; frumoasa statuă vie se urcă în patul ei ca Susana în baie și bietul băiat se așeză lângă ea sorbind-o cu ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câteva fire de iarbă uscată de pe obraz și-i scutură părul de țărână. Coltuc zâmbi, pierdut și rușinat, în neputința lui. Privirile lui o cuprinseră, adăugându-se părului blond ca o a doua aură și împletindu-se cu privirile ei viorii. Se simți atât de fericit, încât ochii i se umplură de lacrimi. — Te doare, măi, puțulică ? auzi un glas dogit, care nu mișcă buzele chipului pe care-l privea, de parcă cineva ar fi vorbit din spatele unei măști. — Auzi, ciovico, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întretăiau cu liniile pământului și ale cerului. Intră în sufletul pietrelor, al cristalelor sclipitoare. Totul era bun și folositor, chiar și moartea, învăluită într-o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac. Moartea avea păr auriu și ochi viorii și răspândea un parfum atât de pătrunzător, încât în ungherele întunecate acesta de-a dreptul sclipea. Pe drum treceau alaiuri de oameni care priveau, dar nu mai erau oameni-animale, oameni- păsări sau oameni-flori, nu mai aveau chip, deși, într-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mod propriul vis al unei nopți de vară într o plastică mișcare ce aparține feeriei, și nu fantasticului spaimei: Îi zbura pe deasupra capului lui Prichindel părul ei despletit; iar în lumina lunii, fâlfâia în fel de fel de ape zăbravnicul vioriu țesut și-n fire de argint, cu care era învăluită’’. Cu toate acestea blestemul nu se curmă însă: plimbarea pe care o face Prichindel în cârca babei, până când apar zorile, o transformă numai momentan într-o zână fermecătoare. Prichindel a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
rama unui tablou al lui Palma Vecchio. Asupra acestui "tablou", pe care și Eminescu îl admira, i se opriseră și ei ochii, deoarece se vedea în el "ca într-o oglindă": "peste albeața chihlimbarie a feței se așează o umbră viorie; se distinge rețeaua fină a vinișoarelor de pe gât și spate; fruntea boltită și mai ales ochii de un albastru întunecat clipesc în umbra genelor lungi". După cum remarcăm, artistul izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
20 ianuarie 1864, deci într-un peisaj de iarnă, cu ninsoare și promoroacă. În prima versiune a poeziei, cu titlul inițial Tristeță, iar mai tîrziu Melancolie, tînărul poet scria îndurerat despre ea: "Cu multele-i icoane stă lumea risipită Ninsoarea viorie acopere-amorțită Întinsele ei plaiuri... și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine, pe cîmpul solitar. Și țintirimul doarme și crucile stau strîmbe O cucuvaie sură sună-n streine limbe .................................................................... Clopotnița plesnește, în stîlpi izbește toaca, Aripa unui demon sfîșie promoroaca
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
realist; realitate; rece; care respiră; sensibil; sentimental; senzație; sete; simți; simțire; stare; în stare; cu suflet; sunet; supraviețuire; supraviețuitor; șarpe; tată; teafăr; tenace; timp; tot timpul; tot; totul; trăiești; trăit; transparent; treaz-viu; trup; veșmînt; veșnic; cu viață; vierme; vietate; vigil; vioriu; visător; viuț; voinic; voios; vorbește; zbucium; a zîmbi; zvelt (1); 804/219/79/140/1 vînt: frig (130); puternic (68); rece (63); adiere (58); aer (40); furtună (35); ploaie (25); curent (14); bate (13); răcoare (13); suflă (10); toamnă (10
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]