208 matches
-
barbiliene? Sigur, Patul lui Procust sau Ultima noapte de dragoste... sunt romane ok, nimeni nu ne Împiedcă să le citim. Îmi amintesc Însă că, În liceu, prin Camil Petrescu am ajuns la teoria fluxului conștiinței, la fenomenologia husserliană și la vitalismul bergsonian. Nu era mai normal să fi ajuns aici pe altă filieră, prin Proust? (Unde mai pui că Husserl e una, Bergson, alta, că, dacă tot conectăm literatura la gîndirea epocii, de ce n-am conecta-o la tipuri de discursuri
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este discutată cu specificații de origine, de definiție și de tipologie, de la analogia istorică om-mașină la miturile și ficțiunile contemporaneității și la concretizările contingente ale corporealității. De la ilustrările ficționale la „cyborgii printre noi”, noile paradigme ontologic-imaginale pendulează între mecanicism și vitalism, normalitate și anormalitate sau între monstruozitate și naturalețe. Teoriile inteligenței și vieții artificiale sunt analizate, demontate și privite cu ochi critic, de la testul Turing la virușii electronici. Protezarea ființei umane este unul dintre procesele hipertehnologizării, analizat cu predilecție, ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a relației om-mașină. Astfel, cibernetica, așa cum este aceasta fondată în principal de Norbert Wiener („un umanist imprudent” - veri David, 1965Ă ca știință a informației, continuă analogia om-mașină, în același timp adăugând dimensiuni noi, încercând să pună capăt dualismului mecanicism vs vitalism. Vechea împărțire a lumii în teritoriul inanimatului (al fiziciiă și în cel al viului (al biologieiă este răstălmăcită și contorsionată în imaginea cyborgului, entitate mijlocită grație încorporării umanului de către știința ciberneticii. Abandonarea de către cibernetică deopotrivă a determinismului organic și a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lor este considerată sterilă și mimetică, lipsită de originalitate creatoare, de conștiință de sine, de dorință sau de intenționalitate. Redusă la rangul de obiect și privată de trăsăturile subiectivității, mașina computațională este descrisă în termeni strict operaționali, în ciuda tuturor metaforelor vitalismului și ale cognitivismului. Mai mult chiar, logica mașinilor este programată, astfel încât este, în mare parte, predictabilă și nu poate satisface imaginația umană artistică (vezi excepția programului Aaron cu privire la posibilitatea ca inteligența artificială să poate fi percepută drept creativăă. În fine
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dovadă a implicării noțiunilor de putere (cu corolarele conceptelor de ordine în turbulență ori de ierarhie în rețeaă în disciplinele științei și ale culturii și în domeniile vieții. Acestea nu mai operează o dihotomie ontologică și epistemologică între mecanicism și vitalism, ci dimpotrivă, amestecă perspectivele medicale asupra genelor umane cu interesele controlului asupra societății și pieței, problemele etice cu criteriile estetice. Astfel, declinul conceptelor de mecanism, determinism și reductivism coincide cu revirimentul noțiunilor de organicitate artificială, societate în rețea, democrație digitală
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
existențiale. De asemenea, urmărește o reconciliere a unei viziuni fenomenologice (merleau-pontyeneă care restaurează relația dintre entitatea virtuală și spațiu/lume cu o viziune a producerii mașinice a lumii și a subiectivității (deleuzo-guattarieneă. Din cadrul acestui sistem ființă umană - tehnologie nu lipsește vitalismul, implicit în sensul de viralism, procesualitatea conectării fluxurilor existențiale și materialitatea senzorială asigurând subiectului virtual condiția întrupării. Conștiinței i se recunoaște statutul de existență într-un continuum ontologic-cognitiv cu trupul și cu spațiul/lumea, în cadrul unei încorporări și a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
eul este expresia atitudinii posesive, atitudine ce premerge folosirii anticipației (chiar emoționale) și puterii fizice în scopul muncii. Avem de-a face, în privința înțelegerii eului, cu o concepție activistă, care evită, prin ideea deschiderii "culturale" a acestuia, modelul teoretic al vitalismului. Nu putem susține cu probe irefutabile influența, în privința acestei înțelegeri, a lui Fr. Nietzsche, dar putem afirma existența unui accent nietzschean în felul în care C. Rădulescu-Motru concepe eul ca nucleu de putere și ca atitudine posesivă. Odată acumulate câteva
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Modelul endogen, constă în inversarea modelului precedent în contrariul său. Cauza și natura bolii este, în acest caz, deplasată către individ și considerată ca o entitate proprie, aparținând naturii acestuia („mediul intern” pentru Cl. Bernard, „patrimoniul genetic” pentru G. Mendel, „vitalismul medical”, „endogenul” pentru Moebius etc). 5) Modelul aditiv consideră boala ca pe o „prezență străină” care a penetrat în interiorul persoanei umane. Această prezență este legată de o acțiune agresivă deliberată a unui „adversar” al bolnavului (vrăjitor, deochi, practici magice etc
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aparenței de expresivitate involuntară. Și aici se abordează decomplexat sordidul existenței zilnice, fervoarea erotismului neinhibat, anecdoticul, frustrările și inflamările jubilatorii ale cotidianului, reveria și sentimentalitatea (toate rostite în chip violent), iar în ultimă analiză, deși bine ascunse sub carapacea de vitalism agresiv ori de platitudine căutată, marile chestionări existențiale, „partea poetului”. SCRIERI: Din confesiunile distinsei doamne M., București, 2001; Pagini, Iași, 2002; Fisuri, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Adrian Alui Gheorghe, Poezia din tabără, CL, 2001, 1; Nicoleta Cliveț, Feminitatea în fel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290604_a_291933]
-
Antim la Aiud, București, 1998, passim; Roxana Sorescu, Andrei Voiculescu, V. Voiculescu ludicul, RL, 1999, 16; Daniel Cristea-Enache, V. V.- de două ori semnul victoriei, ALA, 1999, 498; Ștefan Aug. Doinaș, Poeți români, București, 1999, 279-300; Gheorghe Grigurcu, O aventură a vitalismului: V. Voiculescu, VR, 2000, 10-11; Dicț. esențial, 895-897; Ghițulescu, Istoria, 35-39; Delia Pop, De la comunicare la cuminecare. Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu, Baia Mare, 2000; Florentin Popescu, Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, București, 2000; Adrian Poruciuc, Structuri dramatice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
în care Cioran acceptă să-l vadă pe Dumnezeu ca pe ultima limită a singurătății sale și prag al dialogului pustiitor dar necesar cu Celălalt, sete neostoită de Unu, exprimată de paradoxul suprem: "Dumnezeu este, chiar dacă nu este." (NN) Înfrîngerea vitalismului balcanic printr-un laconism elegant l-a smuls din matricea sa ființială, eliberîndu-l de o condiționare trupească. Cioranul român își transpunea viața în cuvinte; Cioranul francez viețuiește în cuvînt, trece de la cuvînt la trăire, ridică expresia la demnitatea de experiență
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
poate fi decriptată ca simptom al despărțirii sale de modernitate, precum și de discursurile, rațiunile și codurile ei dominante. Deleuze și Guattari în L'Anti-Œdipe426 și Lyotard în Economie libidinale au criticat modernitatea, alcătuind o filosofie afirmativă a dorinței (în sensul vitalismului nietzschean și al unei filosofii a vieții care îi celebrează intensitatea și energiile), și își propun, prin intermediul schizoanalizei și al economiei libidinale, să descrie deteritorializările dorinței și să elibereze fluxurile sale, pe care le văd deopotrivă fixate în forme opresive
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scriitorului care s-a și grăbit, de altfel, să-i contrazică pe curioșii vânători de amănunte picante (nu altfel va proceda Lovinescu). Adânc ancorat în viață, În căutarea timpului pierdut nu rămâne, totuși, un roman tributar exclusiv bergsonismului (i.e. antiintelectualismului, vitalismului). Îndatorat în mare măsură și idealismului, și tradiției de tip galic, cartezian, Proust anticipează de fapt și unele postulate ale fenomenologiei, de vreme ce explorează sursele primare ale psihicului fără a renunța la ordine, la sens. De aceea s-a și spus
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
spune împreună cu el că distincția aceasta dintre memoria voluntară și memoria involuntară "nu numai că nu figurează în opera domnului Bergson, ci este chiar contrazisă de ea"26 (suprapunerea dintre "subiectul" și "obiectul" cunoașterii depășește, la Proust, momentul dinamic al vitalismului bergsonian, atingând treapta extatică a transfigurării și a conștiinței de sine). Dar, dincolo de eroarea semnalată, Camil Petrescu interpretează abuziv (tot în cheie "bergsoniană") însăși poetica romanului proustian, roman al cărui mecanism de producere s-ar datora numai "structurii afective" ce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
autorul în capitolul VI). Metoda sa este aceea a triangulației sau, cu termenul lui Ortega, a pluralității perspectivelor ceea ce-i permite să identifice noua ordine care ar putea să triumfe prin experiențele generațiilor postcomuniste și deci un nou tip de vitalism în spațiul românesc. Acesta ar permite revenirea la pragul de mare densitate spirituală pe care societatea românească l-a probat în perioada interbelică. Studiul densităților spirituale are o tradiție ilustră. Weber a identificat ordinea capitalistă modernă și noul vitalism (ascetic
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de vitalism în spațiul românesc. Acesta ar permite revenirea la pragul de mare densitate spirituală pe care societatea românească l-a probat în perioada interbelică. Studiul densităților spirituale are o tradiție ilustră. Weber a identificat ordinea capitalistă modernă și noul vitalism (ascetic) legat de aceasta printr-o astfel de metodă (a pus în corelație inventivitatea tehnologică în spațiul european cu etica protestantă și a descoperit la intersecția acestor două fenomene o nouă ordine și un nou vitalism axiologic, adică o densitate
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
capitalistă modernă și noul vitalism (ascetic) legat de aceasta printr-o astfel de metodă (a pus în corelație inventivitatea tehnologică în spațiul european cu etica protestantă și a descoperit la intersecția acestor două fenomene o nouă ordine și un nou vitalism axiologic, adică o densitate spirituală inconfundabilă). Masurarea influenței valorilor asupra vieții sufletești la scara unei generații este cadrul experiențelor identitare. Acestea se distribuie variabil în spațiu, atestând o regularitate a propagării spațiale pe care Horațiu o cercetează cu o fină
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cheltuire energetică în cuprinderi nemăsurate (Vreau să joc) și interiorizarea pe care i-o provoacă spiritului descoperirea unor relații tainice ale lucrurilor, simbioza rilkeană viață-moarte (Gorunul). Sentimentul confundării cu o forță stihială, impersonală a existenței amintește de Nietzsche și de vitalismul lui dionisiac, recognoscibil în multe din aceste versuri. Cântând lumina, ca Daubler, poetul se mișcă deopotrivă în universul cosmicist al forțelor elementare expresioniste. E și momentul când dă glas avânturilor sale erotice (Lumina), ceea ce nu va mai face decât în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
cu o arhaitate absolută. Poetul își asumă existențial consecințele ipotezei speculative a filosofului. Dacă viața nu poate ieși niciodată din niște „izvoade” inițiale și participă necontenit la un „joc al întoarcerii”, toate zbaterile individuale rămân fără rost. Dezolarea invadează astfel vitalismul oniric, imprimându-i oboseala nesfârșitelor întrupări. Descurajarea și chiar refuzul de a relua revenirile dinainte prevăzute ale ființei nimeni nu le-a cântat mai zguduitor ca B. (Cetire în palmă, Tăgăduiri). „Tristețea metafizică” traversează un stadiu anxios (În marea trecere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
ca scheme sau ca niște structuri normale fenomenelor realității istorice și sociale". Oricum, este neîndoielnic că Höffding a dorit să depășească empirismul psihofizic fechnerian și să țină pasul cu getaltismul, ba poate, în parte, și cu acest nou gen de vitalism german (paralel cu care se afirma, într-alt chip, și teoria bergsoniană a elanului vital) cu toate că și-a exprimat și față de ele unele rezerve. Dincolo de această continuă căuatre a unui echilibru între antiteze, poate fi constatat totuși un mai pronunțat
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
despre Conceptul d etotalitate interesează în mod particular, pentru că ni-l dezvăluie și mai limpede pe acel Höffding care nu poate fi de acor cu asociaționismul, dar nici nu era dispus să subscrie fără rezerve la tezele în vogă ale vitalismului. El insistă asupra totalității ca sinteză: "Într-o asemenea totalitate, se vădește o varietate reunită într-un mod specific și, în felul acesta, descoperim aici, în deplină valabilitate, legea sintezei". Pe de altă parte, însă, remarcă Höffding, există tentația de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cânta construcția socialistă. El face la începutul acestui nou drum o mărturisire a cărei ingeniozitate trebuie prețuită: Noi cei deprinși cu chiu-n căciulă Azi, liberi, ne simțim ca-n haină nouă. Poetul simte a-i lipsi jugul pe grumaz. Vitalismul lui era blestemător la lupta de doborâre, acum misiunea lui e de a cânta construcția pașnică și de a sta de veghe prin cântec împotriva vrăjmașilor ei. Este ceva ce năzuiește M. Beniuc să facă de câtăva vreme, desfășurându-și
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
guvernează orice stare de sănătate, idee pe care își edifică doctrina sa „animistă“ „flogistică“, Stahl limitează puterile chimiei, fizicii, experimentelor, anatomiei, respectiv laturii materiale a organismului, întrucât sufletul, pe care-l identifică cu natura vindecătoare, (Natura medicatrix) este responsabil prin vitalismul său, de sănătatea și bolile oamenilor. Pulsul accelerat, febra, epistaxis-ul etc. sunt semnale de atenționare ale sufletului că ceva strică, amenință echilibrul funcționalității integrale a organismului uman care, trebuie readus la starea anterioară prin autovitalism. Terapeuții secolului XIX vor
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
John Brown (1735 - 1788) susține că excitabilitatea sistemului nervos răspunde la stimulii exteriori și interni care, în funcție de intensitate, pot produce „boli stenice“ și „astenice“, ținând seamă și de sensibilitatea organismului. Concepția lui Brown a avut ecou în Europa, ca și vitalismul lui Stahl. Ecoul avut la Montpellier desprinde „forța vitală“ de suflet și de legile fizico chimice și o distribuie, în concepția lui Theophile de Bordeau (1722 - 1776) pe toate organele, fiecare cu resursele sale vitale concretizate în sensibilitate, iritabilitate, excitabilitate
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
flogistică a lui Stahl, cea a lui Brown, care clasează bolile în stenice și astenice. Pe linia acestor teorii încep să apară noi lucrări. Chiar Bichat susține tonifierea spirituală a pacientului, cerință a eficientizării tratamentului. Opus lui Bichat, dar și vitalismului, animismului și spiritualismului în special este François Magendie (1783 - 1855). Pasionat fiziolog și experimentalist, materialist declarat, medic la Hôtel Dieu, profesor doar la Collège de France, director de laborator, Magendie suspectează de incompletitudine medicina anatomo-clinică. Face experimente pe animale, respinge
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]