246 matches
-
cînd îl vede pe Mihai privind-o surprins. E bine că duminică l-ai auzit și tu pe George vorbind... ca de obicei! După o pauză lungă, în clipa cînd întîlnește privirea lui Mihai, Tamara izbucnește într-un rîs domol, voalat de nuanța vădit ironică: N-aș vrea să cred că, peste ani, voi fi trecută la capitolul personajelor feminine care nu mai pot de bine. Imediat se întristează, plecîndu-și privirea spre mîinile care, nervoase, se frîng reciproc. Iar dacă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
desigur!" îmi ziceam. Fără mine, tu ai fi ajuns tot Mihai Vlădeanu. Fără atitudinea ta, de-atunci, eu aș fi fost acum o Violetă oarecare, pierdută în vreun cartier al Bucureștiului... Cu greu, Mihai îndrăznește să ridice privirea. Ochii femeii, voalați de zîmbet, stau asupra lui ca un lan verde. Mulțumesc! lovește Violeta paharul de-al lui Mihai și gustă. Pentru asta te-am căutat. Evident, continuă ea discuția pe un ton ușor ironic, mi-am pus întrebarea: ce s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
-n fiecare din noi dorești s-o vezi pe Teona, sau măcar una asemeni ei?! răspunde tînăra femeie, înfruntîndu-i privirea. Între cei doi se lasă o tăcere grea, încărcată de vorbe nerostite. Primul care o sparge este Mihai. Șoapta lui, voalată de durere, se aude ca un suspin. Te înșeli... Teona nu-i numai atît... Ce vrei să faci?! tresare Doris, văzîndu-l că se ridică din fotoliu. Plec. Nu se poate! Nu te las!! țipă femeia înspăimîntată, în timp ce sare și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de nimica; Burleigh cel rece, care reprezintă interesele statului, cere un tempo fundamental mai încet decât Mortimer cel pasionabil și fanatizat. Antiteze mai puțin contrarii cer nuanțe mai fine. Astfel în Tasso princesa ce trăiește mai mult înăuntrul ei, suferindă, voalată de melancolie va trebuie să ia un tempo fundamental mai încet decât Leonora Sanvitale cea lumească și plină de viață. În Don Carlos, pe de-o parte Philipp, Alba și Domingo, pe de alta Don Carlos și Posa trebuie să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
povestește cum l-a ajutat pe tatăl lui să cucerească Gabii, el se arată încântat de această farsă : a fost o distracție nemaipomenită și, unde mai pui, ușoară, un simplu joc (II, p. 45). Expunerea antrenantă este presărată cu amenințări voalate la adresa lui Collatinus pe care îl pune în gardă că l-a cruțat intenționat cu ocazia înfruntării dintre romani și soldații din Gabii : eu nu-mi greșesc ținta (II, p. 44). Relatarea stârnește admirația lui Aquileus (mă întreb care din voi
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de pe atunci. Ce mai, pe total, arătăm că un preot În miniatură de care părinții, dar mai ales eu, eram tare mândri. Mai ales că În vacanțe, la strana, În biserică, de cântat cântam nu cântam, că mereu mi se voala vocea de emoție, dar Crezul și Tatăl nostru ieșeau de minune. Toată moșnegăria și babele satului se minunau de căte texte știa pe de rost Nica a lui Neculai și Catinca Oprea. Serbările școlare, care nu erau deloc puține, erau și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
avea cum, scrâșnește Rufus din dinți. — Nu ne putem sprijini nici măcar în lance, se jeluie în con tinuare veteranul, căci pe cei ce se reazămă îi ia de obicei somnul și - dacă te prinde - tortura te mănâncă. Glasul i se voalează: — Atunci chiar că ți se pare moartea un vis frumos. — N-are de ce să ne fie frică de moarte, rostește pe neaștep tate Pusio. Tot ce, în aparență, piere se transformă de fapt. — Ce-ai zis? se tulbură Rufus. — Moartea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mâinile pline de șerpi arătai precum Meduza. — Asta cine e, vreo vedetă de rock? — Nu, e un personaj mitologic. Cea care și-a omorât copiii? Întrebă ea, cu o uitătură suspicioasă. Beth, mereu pregătită să riposteze unui afront, oricât de voalat. — Nu, aceea a fost Medeea. Meduza a fost o femeie din mitologia greacă și care, având șerpi În loc de păr, Îi prefăcea În stană de piatră pe toți cei care se uitau la ea. Perseu a omorât-o, făcând-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
m-a amețit. Atunci am pornit pe coridor, ținînd-o de mână, deși nu era nevoie; îi trecuse supărarea și mergea alături de mine. Numai după ce și-a dat seama că trecusem de ușa camerei mele m-a întrebat cu o voce voalată de emoție: "Unde mergem?" I-am spus doar atît: "Vei vedea". Francisc era ca de obicei la post. Stătea cu brațele încrucișate. Când am ajuns în dreptul lui, s-a dat la o parte și ne-a urmat. Am dus-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pistol Webley lipit de coapsă. Printre cămășile din dulapul tatălui său, Jim găsise un pistol automat Browning, un obiect ca o bijuterie, asemănător cu interiorul aparatului de filmat al părinților săi, pe care Îl deschisese Într-o zi din greșeală, voalînd zeci de metri de film. Era greu să-ți imaginezi că acele mici gloanțe ar putea omorî pe cineva, mai ales pe durii organizatori ai sindicatelor comuniste. În contrast, pistoalele Mauser, purtate de ofițerii superiori japonezi erau mult mai impresionante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
nou prin lunetă. Discul porni iar peste întinsul câmpiei. Reveni. În sfârșit, se opri. Mai bine zis, încremeni. Descoperise omul. Dar și femeia. Fire moi de ninsoare țeseau în jurul perechii o complicitate silențioasă. Fulgii cădeau întruna, mereu înlocuiți de alții, voalând, în acest fel, gesturile, mângâierile, încordările, răsucirile, dibuirile pasionate ale mâinilor, ale umerilor, ale buzelor. Pelerinele alunecaseră deja. Călărețul le descoperi la picioarele lor. Două pete de culoare, neagră și purpurie. Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și-a făcut un pas înapoi. Singurul care n-o să te dezamăgească e Allah, i-a spus taică-su și așa a și fost. După asta, Ahmad s-a căptușit cu dureri de cap. Vocea a început să i se voaleze, iar muzica îi răsuna în urechi chiar și atunci când nimeni nu cânta. Oamenii îl priveau ca și cum n-ar fi fost în toate mințile. Când s-a înzdrăvenit destul ca să iasă din camera lui, Ahmad a dat foc unui morman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mai întâlnit niciodată. Totuși, deoarece editura mea își are sediul și tipografia în Göttingen, pe Düstere Straße, am de fiecare dată cel puțin un motiv să fac o călătorie acolo. Chiar dacă toate acțiunile secundare ale episodului schițat mai înainte sunt voalate, o întâlnire de un fel aparte este luminată în toate detaliile ei: imediat după ce am părăsit definitiv școala, mă găsesc în sala de așteptare a gării. Unde voiam să plec? Oare aveam planuri de călătorie? Eram oare atras spontan spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
el ― că n-ai uitat de existența detectorului de minciuni. Gosseyn îl privi fix ca o pasăre fascinată de un șarpe. Domnea tăcerea, dar în capul lui Gosseyn răsuna un ciudat duduit de tobă. Simți că amețește. Privirea i se voală. Dar el continuă să rămână așezat cu un aer impasibil. ― Ar fi interesant ― continuă inexorabil Prescott ― să vedem dacă a existat cu adevărat și un alt corp. ― Da ― zise Gosseyn, cu voce obosită ― Da ar fi interesant. Acum, că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
din spate tună ca un muget vocea lui Thorson: ― Ieși afară din firidă! Ce naiba încerci să faci?!... Anulează vibratorul". Se strădui s-o facă. Trupul său pulsa de energie silențioasă în timp ce se sincroniza cu vibratorul. O clipă vederea i se voală, apoi deveni din nou clară în timp ce scânteia incandescentă a unui fulger artificial săgeta sfârâind în direcția lui Thorson. Uriașul se prăbuși cu capul aproape în întregime carbonizat și vâlvătaia de flăcări explodă în spatele lui în lungul coridorului. De peste tot răsunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
el, în localitățile apropiate, interzicând restului familiei să facă această deplasare. 19. Pe atunci, cu puțin înainte de plecarea mea în mlaștini, am început să presimt existența Zenobiei (n-o cunoșteam încă, nu știam nici măcar cum se va numi), ea venea voalată printre ceilalți vizitatori care îmi populau odaia de pe coridor, nu scotea o vorbă, ceilalți se retrăgeau, nu-i vedeam fața, nu-i distingeam trăsăturile, mă învăluia în căldura ei, îi spuneam Isis sau altfel, nici nu contează. Când începeam s-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zăvorul? Fiecare trecere ascundea atâta cât să scormone o cârtiță. În spălător, cristale reci ciupeau memoria precum un stol de grauri din cireșii cimitirului. Trecea dincolo. Din subconștient, visul se topește instantaneu, deschizi ochii, privești fereastra și visul s-a voalat. Te ridici, faci câțiva pași ca o continuare a reveriei, te lovești de forme, te suprapui peste decor, te confunzi cu el. Faci câțiva pași, însă nu-ți amintești cum își urzea păianjenul firul. Ai vrea să adormi încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
doar să-ți deschid ochii, să privești dincolo de sticlă. Tu nu ești ca ei. Uite-i, sunt goi, inconștientul clipocește ca un opaiț în capetele lor seci. Dumnezeu, sau dracu știe cine, a apăsat butonul și memoria li s-a voalat ca o fotografie necoaptă. Au câteva căcaturi în sertărașe și le repetă de când am venit rezident. Vezi acela, este profesor de istorie, a predat la universitate, are un doctorat în războaiele napoleoniene, de 16 ani își plânge soldații pierduți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Incertitudinea dă din coate să prindă loc la fereastră. Incertitudinea călătorește fără bilet la vagonul de clasă. Incertitudinea pare a avea 100 de umeri, mută cimitirele din calea lui Dumnezeu; decorul îi amintește despre o promisiune amânată, bătrânul evită imaginile voalate sub cruci. Nu există un maxim al suferinței; spui "ajunge", când în fotografia bunicului, un ins sever, cu mustață, construiește un lagăr; atunci îți dai seama că ai greșit, că sensibilitatea ta claustrofobă abia încape într-un un buzunar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sau a ta). Ei o cunosc de când era fată tânără, îi cunosc viața și minunile, unii poate au avut cândva o aventură cu ea, demult uitată; în fine, un val de alte imagini se depune asupra imaginii ei și o voalează, un bagaj de amintiri, care mă împiedică s-o văd ca pe o persoană întâlnită pentru prima dată, amintirile altora ce rămân suspendate, ca fumul sub lampă. Marea distracție a acestor clienți ai barului par să fie pariurile: pariuri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
urma urmei, să fi și visat, de ce nu... E concesiv, ca să Închidă mai repede subiectul. Ce a putut Christa să-l audă spunând? Încă mai bâjbâie după vis, dar a deschis prea repede ochii În lumină și filmul s-a voalat. Hârtii Înegrite, care se sparg cu un foșnet sec atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc centura În care a adormit, ca un cal În ham. Zdrențe incomprehensibile din vis Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sunt stabile la lumină și formează imaginea latentă amplificată, și resturile de halogenuri de argint rămase neexpuse. Acestea sunt sensibile la lumină și, dacă am scoate filmul la lumină după revelare, acesta s-ar expune în totalitate, adică s-ar voala (toate halogenurile de argint din emulsie s-ar transforma în argint metalic, având ca rezultat o imagine neagră). Pentru eliminarea cristalelor de halogenură de argint care nu au fost revelate, pelicula fotografică trebuie să fie introdusă într-o altă soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
marii noastre singurătăți. Într-o zi, am întâlnit-o pe stradă. Nu ne mai văzuserăm de multă vreme. Ne-am îmbrățișat copilărește. Escapada sexuală s-a șters complet din mințile noastre, mai exact nu s-a șters, dar s-a voalat, ca o peliculă veche de film la care nu mai privește nimeni. M-a invitat la o cafea. A început în stilul ei direct și ușor afectat. Din câteva cuvinte, mi-am făcut o idee: era vorba de înființarea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
capătul patului și-n oglindă vedea trandafirul cel roșu cum se reflectă din vaza de pe credență. Și ea se uită intens în oglindă la vaza de flori, ca și cum și-ar developa în grabă visul în memorie, pentru a nu se voala. Acum, deja, nu mai simte nicio durere, prin urmare renunță să mai ia vreun medicament, stinge lumina, închide ochii, trandafirul încă persistă pe retina ei. Oare va mai izbuti să adoarmă? Mâine îl va suna în mod cert pe Damiel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a amețit. Atunci am pornit pe coridor, ținând-o de mână, deși nu era nevoie; îi trecuse supărarea și mergea alături de mine. Numai după ce și-a dat seama că trecusem de ușa camerei mele m-a întrebat cu o voce voalată de emoție: „Unde mergem?” I-am spus doar atât: „Vei vedea”. Francisc era ca de obicei la post. Stătea cu brațele încrucișate. Când am ajuns în dreptul lui, s-a dat la o parte și ne-a urmat. Am dus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]