373 matches
-
La fel și Egawa Shōko. Fiecare primea ceea ce merita.» Dacă în februarie 1995, aș fi strigat în gura mare: «Aum sunt periculoși cu sarinul lor!», ar fi fost «aranjate» mai multe persoane. Cu toate astea, Poliția nu ne proteja. Deși vociferam și le spuneam că aveam nevoie de protecție, nu ne luau în seamă. Ceva de genul: «Ce? Să te omoare pe tine?» Nu prezentam încredere pentru ei. Domișoara Egawa locuia în Knanagawa și casa dumneaei era păzită 24 de ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ochii, cu privirea pătrunzătoare, accentuată de albastrul foarte deschis, în nuanța cerului. Avea nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet. Tovarășii lui Balamber îl ajunseră, vociferând, în pragul ușii, nerăbdători să se adăpostească de ploaia ce asalta vuind frunzișul răvășit al copacilor și acoperișul de ardezie. Balamber, până în acel moment incapabil să se miște, se trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la care vați adresat nu v-au dat un răspuns la Înălțimea pretențiilor, anexăm alăturat un bilet de internare - Tony Pavone făcu o pauză vrând din nou să se convingă de autenticitatea documentului - la Spitalul de neuropsihiatrie...!!” Muncitorii protestară, comentând, vociferând. Tony Pavone le făcu semn să fie liniște. Preciză. „Atunci când omul mai are zile de trăit, trăiește...!! Nando interveni. „Prieteni, doresc să nu fiu un profet mincinos insă, intuiția mea Îmi șoptește ceva incredibil. Prietenul nostru, bunul nostru șef, inginerul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
doua zi te aflai deja cu sapa În mână la munca câmpului! Fără a realiza pericolul, din curiozitate, Atena mai parcurse câțiva metri În pași de promenadă, iar la un moment dat se Îndreptâ către o Îngrămădire de oameni ce vociferau, suficient de curioasă. Observă „Duba” miliției, mai văzu două fete tinere ce erau Îmbrâncite, forțate să intre În interiorul mașinei cu o așa violență ce o puse pe gânduri și speriată, făcu cale Întoarsă. Prea târziu. Unul din milițieni Îi tăie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Vi-l prezint pe inginerul Tony Pavone...” Necunoscutul Îl cercetă profesional câteva secunde, apoi făcând o rapidă investigație a celor prezenți, ordonă Șefului de Șantier. „Oprește plata, salariilor. Toată lumea să părăsească Încăperea În afară de acest individ, repede, sunt extrem de grăbit...!!” Muncitorii vociferară, Însă În cele din urmă biroul rămase gol. Necunoscutul, fără alte formalități, se proțăpi În fața lui Tony Pavone,exclamând. „Deci, tu ești magnificul...! Mi te Închipuiam altfel...Dar, ce importanță mai are...?? Oricum, deschide sertarele biroului și scoate tot ce
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de prietenie cu China...!! Comandantul le mai adusese la cunoștiință actele de sabotaj industrial de la rafinăria de petrol Pitești În care pagubele erau inestimabile În timp ce sute de lucrători muriseră În chinuri, arzând de vii...!! În afara acestor sabotaje, Întreaga Clasă Muncitoare vocifera, urzind accțiuni majore ce punea În pericol Însuși puterea Dictatorului Suprem...! Cineva de la serviciul producției aduse dosarul solicitat, iar Lct.Col. Tudose Ion Îl desfăcu larg pe biroul Șefului de Șantier. Îl studie pe Tony Pavone câteva secunde, privindu-l
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone se Întunecă la față, directorul adăugă!„Dacă ai necazuri, roagă-l să-mi de-a un telefon...!” Cum serviciul contabil se afla În partea opusă clădirii principale, Tony Pavone fu nevoit să facă o mică escală la șoferii ce vociferau agitându-se... Sub nici o formă dacă se Întârzie prea mult, dumnealor nu mai pornesc la drum noaptea, riscând accidente. Promițând o masă copioasă iar la depozitarea cartonului la locul de producție, ceva bani de buzunar, reuși să calmeze spiritele. Alergă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Înainte Însă de-a vă tunde părțile păroase. Uite, aveți câteva foarfeci...! Să lucrați repede, În caz contrr, vă snopesc În bătaie jagardele dracului...!” Pentru ca, bătaia de joc să fie extinsă Într-o așa manieră Încât să-i determine să vocifereze, oferind motiv fiarelor de Liberi să ciomăgească, foarfecele prezentate fiind folosite probabil la zecile de mii arestați ce se perindau permanent prin această Închisoare, nu mai puteau fi Întrebuințate...! În această stupidă ipostază, părul era mai mult rupt și uneori
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
către tribunal. Legați În cătușe doi câte doi,iar când se aflau la câțiva pași de intrarea În duba miliției ce-i transporta la tribunal, se produse Îmbulzeală. Unii deținuți mai din urma convoiului, s-au repezit la intrarea dubei, vociferând, Îmbrâncind, lovind cu coatele pentru intra primii...! Această busculadă, le oferi milițienilor motiv de a se repezi asupra tuturor lovind cu bastoanele de cauciuc, la nimereală, Înjurând și lovind fără osteneală. Tony Pavone fu și el gratificat cu unele lovituri
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Nimeni nu avea voie să Întoarcă capul către audiența din sala de judecată, să adreseze cuvinte rudelor ori cunoscuților dacă eventual sunt acolo, să stea În poziție de drepți răspunzând la Întrebările judecătorului numai dacă va fi Întrebat, să nu vocifereze când procurorul solicită instanței de recurs mărirea pedepsei, să dovedească instanței de recurs, regretarea faptele imputate...! Mare atenție Însă. „ Am fost bine Înțeles...?!” se stropși gardianul la Întreaga coloană. „Promit: va fi vai și amar de pielea celor ce nesocotesc
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
făcu seară și ne-am lăsat cuprinși de somn, nu înainte de a fi mâncat niște perișoare din carne pe care ni le trimisese gazda noastră. Încă din zori am fost treziți de țipete și de înghesuială. Zeci de oameni care vociferau, femei înfășurate în văluri albe sau negre, copii scâncind sau năuciți luau cu toții cu asalt tartana noastră. A trebuit să ne ținem încleștați de bagaje ca să nu fim dați la o parte. Sau chiar azvârliți peste bord. Când vasul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă, din lemn, cu o latură ocupată în întregime de rufele puse la uscat -, câteva femei blonde, robuste îl înconjurară râzând pe Valerius când acesta intră într-o cadă și-i turnară apă caldă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în care era înfipt un picior de pui. Maestrul tău te-a învățat să fii milos? — Nu se vorbește despre Proculus, protestară mai multe glasuri. — Marele maestru veghează asupra noastră. — Nici un cuvânt despre maestru! Alți gladiatori, printre care și Flamma, vociferară indignați la auzul cuvintelor tracului. Acesta privi în jur neliniștit. — Dar nu voiam să-l vorbesc de rău pe maestru... Ca voi toți, am o profundă devoțiune pentru el, zise, lăsând cuțitul să cadă. Sper ca mâine să mă apere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în capul cuiva. Crezi că i-ar plăcea asta? Dacă nu ești sigur, putem merge împreună să-l întrebăm. Acum. Fața lui David Stronge căpătase o nuanță de mov. Nu se potrivea cu cravata. —Ah, nu va fi nevoie, a vociferat, sonorul vocii crescându-i considerabil din pricina nervozității. Să știi că nu va fi, cât timp eu îmi primesc cecul în următoarele zece minute. I-am zâmbit dezagreabil. — Sper că asta nu te deranjează, nu? Nu, deloc. Trebuie doar să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
În mînă. Fără să-și abată privirea de la mine, Fumero lovi cu dosul pistolului vaza cu flori ofilite de pe masă. Vaza se făcu țăndări, revărsînd apa și tulpinile veștede pe fața de masă. Fără să vreau, m-am Înfiorat. Tata vocifera În vestibul sub strînsoarea celor doi agenți. Abia Îi puteam descifra vorbele. Tot ce eram În stare să percep era apăsarea Înghețată a țevii revolverului adîncit În obraz și mirosul de praf de pușcă. — Pe mine să nu mă fuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asta se întâmpla în vara lui ’43, la ora la care Comitetul de Apărare din Sleepy Lagoon funcționa la turație maximă? — Da. Da, așa cred. Dudley spuse: — Gândește, tovarășe! Minear era partenerul de pat al lui Loftis. Era acolo și vocifera? Mal ținu ritmul cu transcrierea, prescurtând stilul pompos al lui Dudley în întrebări simple. Rolff puse capăt un pauze lungi. Ce îmi amintesc de la petrecerea aceea e că a constituit ultimul meu contact social cu cei pe care i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
au găsit l-au identificat după carnetul de conducere. Cei de la LAPD l-au găsit țeapăn azi-noapte, la 12.30. Echipajul care l-a descoperit nu știa de trupa noastră. Breuning a fost și el aici și tocmai a plecat. Vocifera și susținea că Duarte a fugit noaptea trecută de sub supravegherea lui. Danny, știu că astea-s numai vrăjeli. Te-am căutat azi-noapte ca să-ți spun că investigațiile noastre pe direcția hoțului de mașini și a bețelor zoot nu dau nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
între 9 și 17 octombrie 2006. — Când să vin? am bâiguit. — Mâine! a răspuns ea cu nerăbdare. — Ți-e chiar atât de rău? m-am speriat, uitând pro tocolul. — Te caut de trei ani. Nu crezi c-am așteptat destul? vociferă Ioana râzând. Nu mi-ai răspuns la nici o scrisoare. Mi-am zis că am o nepoată nesimțită. — Poate că ai avut o adresă greșită, m-am bâlbâit. Nici nu știi ce-ar fi însemnat pentru mine să am o scrisoare
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ai mei numai tu mi-ai rămas pe lume, așa că grăbește-te! — Mâine! a răspuns ea cu nerăbdare. — Ți-e chiar atât de rău? m-am speriat, uitând protocolul. — Te caut de trei ani. Nu crezi c-am așteptat destul? vociferă Ioana râzând. Nu mi-ai răspuns la nici o scrisoare. Mi-am zis că am o nepoată nesimțită. — Poate că ai avut o adresă greșită, m-am bâlbâit. Nici nu știi ce-ar fi însemnat pentru mine să am o scrisoare
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
-o. Trebuia să vorbesc cu cineva. Din fericire, Chaquie era mult prea amețită ca să mai lase să iasă la lumină recent descoperitele ei gesturi arțăgoase. în timp ce Chaquie stătea pe pat, clipind ca un iepure orbit de lumină, am început să vociferez spunându-i cât de umilită fusesem. I-am promis c-o să mă răzbun pe Luke și pe Brigit, indiferent cât îmi va lua. — Când Dermot a venit pe post de CPI, tu cum ai făcut față momentului? am întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
simt chiar bine. Asta până când mi-am amintit că cearta cu mama nu era singura povară care-mi apăsa conștiința. Sunt o ratată, le-am adus aminte lui Helen și Annei. Am luat droguri. —Și ce-i cu asta? au vociferat ele. Și ce-i cu asta? m-am gândit eu dezgustată. Era limpede că surorile mele nu aveau nici cea mai vagă idee despre gravitatea situației. Să nu mai iei, m-a îndemnat Helen ridicând din umeri. E ca atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a consimțit mama, fără prea multă tragere de inimă. Dar dacă ești prea ocupată, nu trebuie decât să mă anunți. Să nu te obosești prea tare. — S-a făcut, am fost eu de acord, frecându-mi stomacul, care începuse să vocifereze. Un nou e-mail mi-a apărut în Outlook. Mi-am dat seama, dintr-o singură privire, că era de la Vivian: era scris în fontul ei caracteristic, de 16, ceea ce făcea ca fiecare e-mail al ei să pară un urlet. — Mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Ca prin ceață, le-am lăsat pe mama și pe Bea să mă ajute să cobor din mașină și să parcurg aleea scurtă, de pietriș. Am realizat vag că și cel de-al doilea Bentley parcase, iar Lucille și Mandy vociferau în spatele nostru. Toate patru am intrat în biserică, pe intrarea secundară. Mama m-a strâns de mână. și-apoi... Un urlet asurzitor a străbătut aerul. Lucille. La zece pași în fața mea, așezat pe un scăunel, în vestibulul din spatele bisericii, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de acolo o vânzătoare, ia și asta o sacoșă, tocmai când un client cerea să i se cântărească 15 kilograme. Auziți, 15 kilograme! Asta a declanșat explozia. A venit șefa magazinului, o harababură, ce mai. Deci, se reia avansarea. Poporul vociferează, nu mai dați decât 2 kilograme, atât, să ajungă pentru toată lumea. Vânzătoarele, foarte nostime și serviabile, își vedeau liniștite de treabă. Fiecăruia cât cerea, dar până la 6 kilograme, așa hotărâse șefa. Era și un bețiv... Bine că e cald, mormăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu piatră albastră despre care am aflat că nu-i era nevastă, spune că altceva l-a căpiat, băutura pe care-o bagă în el. Eu nu știu cum nu-i crapă ficații, probabil nu-i crapă că nu-i mai are, vociferează cu glas scăzut, la distanță cuviincioasă de masa lui. Dacă nu-i mai am, însemnă că tu mi i-ai mâncat! Adevărul e că Tanger nu mai bea de-acum chiar toate porcăriile pe care pusese gura în tinerețea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]