382 matches
-
puține. Cea mai cunoscută dintre aceste localizări este Urâta satului, prelucrată după o dramatizare a romanului La Petite Fadette de George Sand. Transpunerile sale dramatice se conformează modei romantice a vremii (intrigi neverosimile, subiecte contorsionate, motivație psihică precară) și manierei vodevilului și comediei franțuzești de atunci. Efortul de a se apropia de realitatea națională se face simțit în localizările Bucureștenii, Ion cucierul, Cimpoiul dracului, Păcatele vechi, Căpitanul negru, Frații din munte (în colaborare cu C. Dimitriade, după romanul scriitorului francez E.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286087_a_287416]
-
prin Europa. Pasiunea pentru teatru îl determină să se manifeste și ca furnizor de texte pentru scenele bucureștene, de la cele ale unor grădini de vară la cea a Teatrului Național. Localizează o serie de piese din repertoriul francez de divertisment - vodeviluri care vor primi titluri elocvente, precum Vasilache Astronomu, Madame Ordonanță, Mitică Ghinion, Lilica Ponpon, Nunta lui Țopârdea, Divorțul din Puțul cu Plopi, Mache Somnambulul ș.a., jucate în primul deceniu al secolului al XX-lea -, dar și piese ceva mai serioase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286938_a_288267]
-
nuvele istorice, traduceri, dar obține și colaborarea poeților Gh. Tăutu, N. Nicoleanu, N. Roiu, V. Gr. Pop. El reproduce, de asemenea, din versurile lui Dimitrie Petrino, N. Pruncu, fabule de C. Stamati și tipărește scrieri teatrale aparținând lui Teodor Boian (vodevilul Teatrul la țară) și Șt. Mihăileanu (tabloul în versuri Blestemul unui țăran murind, jucat în 1868 la Teatrul Național din București). N. Nicoleanu traduce din Alfred de Musset (poezia Nu mă uita), iar I. V. Adrian din Théophile Gautier (poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289919_a_291248]
-
școala Societății Filarmonice, a fost actor. S-a angajat, la începutul îndelungatei lui activități, în trupa lui Costache Caragiali. A jucat la București și la Craiova, luând parte și la turneele ce se întreprindeau în Moldova și Transilvania. Interpret de vodeviluri, dar și de drame și comedii, M. nu impresiona deloc prin naturalețe, cronicarii vremii reproșându-i „ifosul”. Actorul se confundă cu autorul dramatic, ale cărui compuneri sunt de un retorism strident. Urmărind să redeștepte „amorul de patrie și virtutea”, dramele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
mare măsură decât o fac acum, nu în ceea ce privește modul în care se semnau articolele, ci în ceea ce privește stilul individual de exprimare, varietatea subiectelor și o rigiditate mai mică legată de grila de știri. Interviuri pitorești cu personaje ciudate, cu actrițe de vodevil, cu cei care băteau orașul de sus în jos, fără să se țină seama dacă temele erau "relevante" sau nu - multe imagini despre caracterul și viața orașului - au avut ocazia să apară în ziare" (138). Dar New York-ul nu era
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mare parte datorită moștenirii ruso-ebraice a familiei (și a celei de-a doua soții), poate fi considerat uneori și de influență cehoviană. De exemplu, în The Dagger Venus Hecht relatează povestea "marelui Salvini", un aruncător de cuțite din spectacolele de vodevil. În numerele sale, ținta cuțitelor este chiar conturul soției, Lucia, care stă lângă țintă în timp ce acesta aruncă. Problema lui Salvini este că soția a luat în greutate. Din camera lui de hotel, după cum descrie Hecht, acesta aude sunetele instrucțiunilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o „trupă națională extraordinară”. Reprezentațiile vor dura două luni, bucurându-se de o entuziastă primire din partea publicului. Personaj vanitos, dacă nu grandoman, brăileanul își va face un titlu de onoare din a fi adus aici pe scenă, pentru prima oară, vodevilul național. În 1850 și 1851 face parte din trupa lui Costache Caragiali. La Pitești, în stagiunea 1852-1853, se ocupă de regia unor spectacole. Institutor la Ploiești timp de mai mulți ani, din 1869 dă și aici un impuls teatrului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
spăimântătoare” a sinistrelor convoaie de înmormântare. A mai scris (și sub pseudonimul Contimporanul) cronici dramatice și muzicale. Împreună cu C. A. Rosetti editează mai multe calendare. Înclinația lui era de a face operă de popularizare. Pentru scena românească produce comedii și vodeviluri, în realitate traduceri și prelucrări. Triumfu amorului (1836) e o compunere artificioasă, fără haz, în care premiate sunt, în cele din urmă, dragostea și statornicia. Piesa Actorul fără voie (1836) se aseamănă cu unele comedii ale lui V. Alecsandri. Este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290678_a_292007]
-
său în schimbul câtorva inele” (Parot, p. 439) (metempsihoza este credința că renaștem sub altă formă în alte vieți); dar, conform unui paparazzo al epocii, Richet și prietenul său au cinat cu Phygia și cu mediumul său de câteva ori. Acest „vodevil” va avea un mare răsunet în presa pariziană și europeană, anunțând declinul spiritismului, care, de-acum înainte, va fi separat de psihologia științifică oficială, urmând exemplul astronomiei în raport cu astrologia. Entuziasmul spiritist duce la crearea Institutului Psihic Internațional pentru Studiul Științific
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
August von Kotzebue Mizantropia și pocăința, el își permite unele abateri de la textul original, alteori tălmăcirile sunt mai mult adaptări, localizări. Preferințele lui se îndreaptă, dintre autori, spre Molière (Bădăranul boierit, George Dandin, 1836) și către dramaturgie. Astfel, el tălmăcește vodevilul Mademoazel Aise de Étienne Arago și comedia Două bilete după Florian, jucată în 1845. În „Curiosul” publică o tălmăcire din „Le Temps”, Prorocul Petre. În aceeași foaie, semnând cu inițiale, inserează un scurt comentariu pe marginea unei „imitații” de D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290628_a_291957]
-
duminică în Paris și O plimbare la băile din Pirenei (1855). Interesat de teatru, în special ca traducător, încearcă, într-un articol de oarecare finețe disociativă, Cugetări asupra teatrului, să emită câteva considerații privind genul dramatic. După V., opera și vodevilul ar fi apărut ca urmare a degenerării teatrului antic. De factură eseistică, articolul face o apologie a virtuților tragediei clasice, punând totodată în relief valorile morale și eficiența instructivă proprii acestei arte. Dacă preocupări diverse nu l-ar fi absorbit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290628_a_291957]
-
sătești, folclorizarea ei au dus la simplificarea piesei, păstrându-i-se însă, aproape intactă, structura. Asemenea altor reprezentări dramatice populare, teatrul de haiduci este o formă de artă sincretică, la realizarea căreia contribuie și gesturile, mimica sau costumația. Caracterul de vodevil al piesei este evident. În afara unor cântece populare ca Foaie verde măr domnesc, Eu mă duc, codrul rămâne, Jelui-m-aș și n-am cui, sunt puse în circulație melodii ce amintesc de creația lui Alexandru Flechtenmacher și Eduard Caudella
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Societății Dramatice, figurează între primii societari clasa I (1879). Aflat la început sub înrâurirea lui Matei Millo, L. își conturează treptat un mod propriu de interpretare, un stil burlesc, șarjat, din specia comicului naiv. A jucat în toate comediile și vodevilurile lui V. Alecsandri, fiind, printre altele, creatorul rolurilor Clevetici și Sandu Napoilă. A făcut, fără pic de înzestrare, multe traduceri (între care Avarul de Molière) și prelucrări de farse și vodeviluri din repertoriul francez al vremii - Émile Boyer, Victorien Sardou
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287877_a_289206]
-
specia comicului naiv. A jucat în toate comediile și vodevilurile lui V. Alecsandri, fiind, printre altele, creatorul rolurilor Clevetici și Sandu Napoilă. A făcut, fără pic de înzestrare, multe traduceri (între care Avarul de Molière) și prelucrări de farse și vodeviluri din repertoriul francez al vremii - Émile Boyer, Victorien Sardou, Eugène Labiche, Paul de Kock, Ludovic Halévy, Victor Bernard, Henri Murger și foarte mulți alții. - rămase în manuscris. Repere bibliografice: Massoff, Teatr. rom., I, 459-466, II, 145-151, 285-294, passim; Olga Flegont
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287877_a_289206]
-
fiecare generație joacă din nou sceneta disprețului, care este mai adesea una a nepotrivirii. Sensul avangardei este parti pris-ul perisabilului și al neseriozității. Ca și cum fiecare modernitate care joacă pe ce se pierde cîștigă. Victoria postumă a tragediei asupra misterului, a vodevilului asupra tragediei, a fragmentului asupra discursului, a corespondenței asupra tratatului, a distihului asupra epopeii. Facilul durează mai mult decît stilul grav, în ciuda oricăror așteptări. Benjamin Constant considera micul său Adolphe drept un capriciu și își imagina că va rămîne ca
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
la robinet, trebuie să știi și când să-l Închizi, ceea ce nu e lucru ușor, În special pentru actorii Înclinați spre identificarea sută la sută cu personajul. Actorii americani jonglau cu elemente din stiluri diverse (kabuki, mudras indiene, biomecanică meyerholdiană, vodevil, music-hall, cabaret), contrastând cu firescul pe care-l aduce viața Într-un oraș ca New York-ul, unde se Întretaie atâtea culturi diferite. Interesant e că imaginea finală din spectacolul newyorkez, cu Priscilla Smith prinsă Între bețele de bambus, ca Între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un șoc În teatrul american, dar singurul meu merit e că am respectat indicațiile lui Cehov și am Încercat să le Înțeleg concret. Citind și notele lui Meyerhold, am fost Încurajat să dezvolt cu actorii o atmosferă de circ, de vodevil, o formă de teatru exploziv, total, care povestea nu o dramă psihologică, ci o comedie umană. Pentru mine, amintirile cele mai delicate din spectacolul de la New York sunt legate de detalii care au avut viață În acel context și care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aproape animalică pentru tot ce e material. Imagini destul de deșucheate din film apăreau adaptate și În versiunea mea scenică. Nu țin să le descriu, pentru a nu-i șoca inutil pe iubitorii de operetă, obișnuiți poate, asemenea englezilor, cu tradiția vodevilului ușor, plăcut și vesel, ca și protagonista titlului cu pricina. Atmosfera În spectacolul meu avea o tentă de umor negru, uneori riscând poate să estompeze povestea de dragoste din prim-plan. Dacă Hanna Glavari și Danillo nu se ridicau deasupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
deci, fără nici o pauză! Am adaptat Lysistrata ca un cabaret contemporan, jucat Într-o cantină de pe front pentru a-i amuza și a-i Învigora pe soldați cu „perspectiva păcii“ (război vag plasat În Orientul Mijlociu). Intenția era să facem un vodevil amar despre războiul sexelor și al gloanțelor, un entertainment pentru trupe direct, dur, primitiv, pentru a traduce metafora politico-socială de acum 2000 de ani În termeni moderni. Munca de echipă pentru a găsi imagini contemporane și situații ce corespundeau umorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
încă veche cu căsuțe de lemn, pe care, la anul poate nu le voi mai regăsi. E o insulă a trecutului. Șuvoiul înnoirilor va trece și pe aici. Vineri 4 dechembrie. Am văzut teatrul romilor, unde s-a jucat un vodevil cu danțuri și cântece, foarte vioi și amuzant. Îmbrăcămintea țiganilor din șatră era întocmai ca a țiganilor căldărari nomazi de pe la noi. Vodevilul înfățișa pe bulibașa ca pe un exploatator care trimite pe flăcăii bulucului să fure lucruri din sat. Sâmbătă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
înnoirilor va trece și pe aici. Vineri 4 dechembrie. Am văzut teatrul romilor, unde s-a jucat un vodevil cu danțuri și cântece, foarte vioi și amuzant. Îmbrăcămintea țiganilor din șatră era întocmai ca a țiganilor căldărari nomazi de pe la noi. Vodevilul înfățișa pe bulibașa ca pe un exploatator care trimite pe flăcăii bulucului să fure lucruri din sat. Sâmbătă 5. O piesă de Ostrovschi, Dragoste târzie, în care am văzut un actor jucând pe fratele cel prostănac într-un chip surprinzător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
clasicizarea sa. Teatrul ar realiza atât prin Molière, cât și prin Caragiale mutația fondatoare prin trecerea de la comic la comedie, „de la forma primitivă a comicului la forma majoră a comediei” sau și mai bine precizat, în cazul lui Caragiale, de la vodevil cu recuzita sa de procedee, scheciul, clovneria, qui pro quo-ul, dimen- siunea burlesc-caricaturală a personajelor etc., la comedia modernă. Este drept, niciunde Radu Stanca nu folosește termenul „modern”, însă distincția sa trece prin această separare între o utilizare „gratuită”, pur
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ipoteză este chiar mai revoluționară, investirea cu sens a comicului plasează comedia într-un registru care aparent i se opune : tragicul. Iar contextul de afirmare a tragicului îl constituie o altă categorie, eticul : „Comicul de situație, esențial și gratuit în vodevil, în comedia caragialescă devine un suport pentru un subtil angrenaj etic” . De fapt, tragic și etic merg mână în mână, tragicul fiind domeniul, prin excelență, adecvat judecăților de ordin etic. Chestiunea este de a ști dacă comicul propriu-zis se poate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând scatologicul, iar imprecația este adesea modestă, cumpănită, educată la școala fran- ceză a vodevilului cu „mișelul”, „mizerabilul” etc.. Neaoșele „coate goale”, „mațe fripte” ies mai rar la iveală și sunt expresia prin contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos cu limbajul colorat al imprecației în articolele politice, analizate excelent de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este exorbitat. Detaliul este amplificat până la abnorm pulveri- zând rama ca o proiecție a unei vederi ciclopice căreia îi corespunde stilistic hiperbola. „Nu este vorba neapărat aici de pasiuni primare, de pulsiuni ancestrale, ci de stili- zarea ăprin hiperbolăă a vodevilului celui mai banal. (...) Nu altceva constituie folosirea obsesivă a mise en abîme-urilor : hiperbolă a simulacrului (...)” În opinia lui Alex. Leo Șerban, multiplicarea vertiginoasă a ramelor conduce la dispariția reprezentării, la efectul de hiperrealitate care configurează universul propriu al distopiei. Tratând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]