928 matches
-
râurilor, păduri). La rândul său, voievodatul era o instituție direct politică, superioară cnezatului, rezultat al delegării atributelor de comandament militar superior de către cnejii mai multor cnezate, un fel de asociații militare și politice. În secolul al XIII-lea, cnezatul și voievodatul erau instituții statornicite (aflate) ereditar în mâinile unor familii puternice, viitoare dinastii. Sub aspect teritorial, cnezatele și voievodatele au cunoscut o evoluție specifică, extindere sau contracție, în funcție de conjunctură. Țările acestea cneziale sau voievodale erau înzestrate cu instituții proprii, aveau o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comandament militar superior de către cnejii mai multor cnezate, un fel de asociații militare și politice. În secolul al XIII-lea, cnezatul și voievodatul erau instituții statornicite (aflate) ereditar în mâinile unor familii puternice, viitoare dinastii. Sub aspect teritorial, cnezatele și voievodatele au cunoscut o evoluție specifică, extindere sau contracție, în funcție de conjunctură. Țările acestea cneziale sau voievodale erau înzestrate cu instituții proprii, aveau o organizare politică, militară și bisericească. De pildă, un izvor bizantin (Ioan Stavrakios) vorbește despre luptele dintre vlaho-bulgari și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în aria de dominație a regatului ungar, în diversele formațiuni teritorial-politice ale acestora. Expansiunea rapidă a regatului ungar în teritoriile extra-carpatice, ca și noua politică antiortodoxă, urmată după 1204, au pus într-o situație primejdioasă entitățile politice românești, cnezatele și voievodatele, precum și structurile lor bisericești. Astfel dintr-o scrisoare târzie (25 iulie 1377) a papei Grigore XI către arhiepiscopul de Calocea aflăm despre preluarea cu forța a castrului (cetății) și domeniului românesc de la Medieș-Satu Mare, care au fost preluate "din mâinile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Severinului. Dar, pe la 1260, cavalerii Sf. Ioan părăsiseră deja Severinul, după ce au lăsat urme neșterse până azi.30 Din textul Diplomei ioaniților (1247) distingem două mari formațiuni teritorial-politice în spațiul pus sub autoritatea Ordinului: Țara Severinului, până la Olt, alcătuită din voievodat și cnezate, și Cumania, aflată la est de Olt, în Muntenia. La apus de Olt, figurau cnezatele lui Ioan și Farcaș, apoi "țara cnezatului voievodului Litovoi", recunoscută ca aparținând românilor și care includea și Țara Hațegului, aflată dincolo de munți. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să fie fortificată cu "castre" și "întărituri", cu participarea regelui și a cavalerilor cruciați. La răsărit de Olt, excepția o constituia "țara lui Seneslau, voievodul românilor", lăsată acestora așa cum era (de sine-stătătoare), ca și "țara lui Litovoi" de dincolo de Olt. Voievodatul lui Seneslau, entitate politică autonomă, era îndatorat să participe cu forțele sale militare la acțiunile ofensive și defensive ale Ordinului. Aici, într-un teritoriu aflat departe de Ungaria, în noile condiții ale dominației mongole, după 1241, concentrarea puterii formațiunilor românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Țara Severinului până la sfârșitul secolului (1290), în ciuda rezistenței forțelor politice românești. În același timp, regalitatea ungară a urmărit, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, să fragmenteze autonomiile politice românești: ea a rupt Țara Oltului (Făgărașului) de voievodatul lui Seneslau, iar Țara Hațegului de voievodatul lui Litovoi. Această tendință se constată și la sud de Carpați, cele două voievodate autonome ale românilor au fost separate, ca statut, de alte cnezate și voievodate ale acestora, în timp ce episcopiile românilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în ciuda rezistenței forțelor politice românești. În același timp, regalitatea ungară a urmărit, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, să fragmenteze autonomiile politice românești: ea a rupt Țara Oltului (Făgărașului) de voievodatul lui Seneslau, iar Țara Hațegului de voievodatul lui Litovoi. Această tendință se constată și la sud de Carpați, cele două voievodate autonome ale românilor au fost separate, ca statut, de alte cnezate și voievodate ale acestora, în timp ce episcopiile românilor din nou înființata dioceză a cumanilor erau suprimate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
luat prizonier, este repus în drepturile sale de voievod, prin achitarea "tributului" mărit ca vasal. Răscoala antiungară a familiei voievodului Litovoi urmărea înlăturarea dominației arpadiene și luarea în stăpânire a unui teritoriu din părțile Oltului, ceea ce denotă forța militară a voievodatului său aflat în luptă cu oastea regatului. Efortul de recuperare a regilor unguri, desfășurat după 1241, nu s-a limitat la Țara Severinului, ci includea și aria episcopiei cumanilor. Papa Nicolae III, cf. doc. din 7 octombrie 1278, încerca să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rutenii aflându-se în conflict cu românii (blaci)...", referirea este la românii din Maramureș sau la cei din nordul Moldovei, teritorii ce se aflau încă în aria de hegemonie a cnezatului Haliciului. Deducem că ar putea fi vorba de un voievodat românesc în nordul Moldovei, care dispunea de.o forță militară însemnată; românii au acționat în convergență de interese cu regatul ungar și nu este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar forța politică și militară ce avea să oprească, definitiv, expansiunea ungară în regiunea extracarpatică s-a închegat la est de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, București, 1927; Idem, Recherches sur Vicina et Cetatea Albă, București, 1935; N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe, București, 1899. 34. P.P. Panaitescu, op. cit., p. 273-278. CAPITOLUL XII ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI Trecerea de la "țară" (voievodat) la stat Perioada din ajunul întemeierii statelor medievale este caracterizată prin trecerea de la formațiuni politice regionale ("țări", voievodate) la state medievale organizate și stabile. Fondarea statelor medievale, la români, este rezultatul unui proces unic, desfășurat pe parcursul mai multor secole. Întemeierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
asupra Chiliei și Cetății Albe, București, 1899. 34. P.P. Panaitescu, op. cit., p. 273-278. CAPITOLUL XII ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI Trecerea de la "țară" (voievodat) la stat Perioada din ajunul întemeierii statelor medievale este caracterizată prin trecerea de la formațiuni politice regionale ("țări", voievodate) la state medievale organizate și stabile. Fondarea statelor medievale, la români, este rezultatul unui proces unic, desfășurat pe parcursul mai multor secole. Întemeierea statelor presupune o evoluție internă a populației, a regiunilor românești locale, transformarea economică și socială a locuitorilor de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rezultatul unui proces unic, desfășurat pe parcursul mai multor secole. Întemeierea statelor presupune o evoluție internă a populației, a regiunilor românești locale, transformarea economică și socială a locuitorilor de la sud și est de Carpați, care au trecut de la viața de "țară" (voievodat) la cea de stat. Explicarea întemeierii celor două state românești prin desprinderea de regatul Ungariei, de suzeranitatea acesteia (cf. A. D. Xenopol), prin abandonarea statului de vasalitate sau, în cazul Țării Românești, afirmația că aceasta s-a constituit prin despărțirea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care admitea descălecatul, afirma: "Moldova exista ca țară, înainte de a ființa ca stat"! Temelia era veche, organică, chiar dacă vârful ierarhiei politice putea fi slav sau turanic, se putea numi Bogdan sau Negru. Ajunse în punctul maxim al evoluției (maturității) lor, voievodatele s-au întrunit în stat. Constituirea statului medieval românesc a fost precedată de alcătuirea clasei stăpânitoare (suprapuse). În urma diferențierii din obștile libere țărănești, începând cu secoul al X-lea, fruntașii acestora s-au constituit treptat într-o pătură suprapusă privilegiată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cneji, juzi, judeci, prezenți deopotrivă în cele trei țări române, stăpâni ai satelor, alcătuiesc aristocrația prestatală-întemeierea formațiunilor statale medievale este opera cnejilor, fruntași ai pământului. Reunirea satelor cneziale, ca și confederațiile de sate libere stau la baza întemeierii statului medieval. Voievodatele ("țările") se alcătuiesc pe baza unor unități geografice naturale, dar și pe temeiul unor înrudiri de sânge, cf. Panaitescu. Satele constituite prin roire se consideră înrudite, iar ținutul întreg este legat printr-o înrudire de sânge. Aceste organisme social-politice se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea de "țări": "Terra Blachorum" din ținutul Făgărașului e cea mai veche țară atestată documentar (1222), apoi "Silva Blachorum et Bissenorum", "Terra Litua" (voievodatul lui Litovoi), ca și Țara Loviștei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea de "țări": "Terra Blachorum" din ținutul Făgărașului e cea mai veche țară atestată documentar (1222), apoi "Silva Blachorum et Bissenorum", "Terra Litua" (voievodatul lui Litovoi), ca și Țara Loviștei, Țara Hațegului, Țara Maramureșului, Țara Bârsei. Termenul "țară" are sensul medieval de provincie istorică, delimitată geografic, însă acesta s-a perpetuat și după întemeierea statuluide pildă, "Țara Românească", iar domnul (stăpânul) era și voievod
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sibiului și Brașovului cărora li se ceruse să oprească pe solii trimiși de regele Ladislau la tătari, în Muntenia, la Nogai. În ciuda stăpânirii lui Nogai, românii de la sud și est de Carpați aveau o viață politică autonomă în cnezatele și voievodatele lor. Acțiunea lui Litovoi era o tentativă de emancipare din starea de vasalitate față de regatul ungar (cf. DRH D, I, p. 30-34 și 34-35). Fapta sa era un act de revoltă (nesupunere) față de suzeranul său, declanșat în 1272-1273, și care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sa era un act de revoltă (nesupunere) față de suzeranul său, declanșat în 1272-1273, și care a durat până în 1276-1277, când a luat sfârșit prin lupta dintre cele două părți. În plan politic, prin acțiunea sa, el și-a eliberat țara (voievodatul) de vexațiunile impuse, în calitate de vasal, prin stipulațiile Diplomei din 1247. În plus, el a încercat să-și extindă autoritatea asupra unor teritorii supuse coroanei ungare aflate dincoace de Carpați, se pare că, în dreapta Oltului, el a preluat teritoriile aparținând cnezatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un crez politic și un plan de concentrare sub o singură autoritate a unor ținuturi românești libere. Pentru fapta sa, el a plătit cu prețul vieții, pe câmpul de luptă .7 Dar moartea lui Litovoi nu a însemnat și dispariția voievodatului său, care și-a continuat existența plătind tribut suzeranului (regelui), sub conducerea lui Bărbat, fratele său, ceea ce indică o practică succesorală ereditară în aceeași familie (dinastie). O astfel de familie provenea din acei "maiores terrae" (stăpânii pământului), menționați la 1247
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dări), judecarea unor pricini (cauze), organizarea militară, apărarea teritoriului și ordinea lăuntrică. Se închegase un întreg aparat de stat, alcătuit din slujitori nobili, viitori mari dregători feudali, prin existența acestor funcții se prefigura viitorul mecanism statal medieval. În paralel cu voievodatul lui Litovoi din dreapta Oltului (Oltenia), în partea stângă a lui, în Muntenia, în zona Argeșului, se conturase un alt centru de putere, o "curte" voievodală, în jurul unei fortificații (cetăți) de piatră și a unei biserici în stil bizantin, care datau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o parte și de alta a Oltului, și de a deveni leagănul statal al Țării Românești. Astfel, la răsărit de Olt, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în împrejurări obscure, capătă consistență acțiunea de unificare și neatârnare statală, în aria voievodatului lui Seneslau, nucleul statului muntean. Această obscuritate, de fapt, penuria documentelor istorice, a reprezentat temeiul (osatura) tradiției istorice endogene, în principal muntenească, de coloratură câmpulungeană, prin care nașterea Țării Românești era pusă pe seama unui "ctitor" de stat, numit Negru Vodă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unei țări, afirmarea unui "mare voievod", venit de dincolo de munți, așadar din afară, peste toți ceilalți voievozi de la sud de Carpați. P. P. Panaitescu a fost primul istoric care a sugerat că reușita lui Basarab (de fapt, Thocomer) în unirea voievodatelor românești sud-carpatice s-a datorat nu victoriei împotriva tătarilor, ci abilității diplomatice de a se înțelege cu ei! Iar aceasta, subliniază el, nu s-a întâmplat în 1290-1291, ci puțin mai târziu, în 1299, după moartea lui Nogai. Numai Sergiu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Numai Sergiu Iosipescu, în volumul colectiv deja citat, "Constituirea..." (p. 59) scria că "nimic nu îndreptățește negarea posibilității întemeierii, chiar și în condițiile dominației tătare". Concluzia fără echivoc a lui Djuvara este că numai admițând această posibilitate, construirea unui mare voievodat (stat) românesc, între Carpați și Dunăre, în intervalul 1290-1301, nu mai pare atât de enigmatică (neverosimilă), iar Negru Vodă nu se mai înfățișează ca un personaj de legendă.13 Evenimentele care au avut loc în jurul lui 1290, înfățișat de cronicile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
muntene ca an al "descălecatului" din Făgăraș, ne ajută să-l identificăm pe acela care, în mod real, a putut conduce pe românii dintre Carpați și Dunăre: Tihomir, nume slav, sau Thocomer (lat. Thocomerius). El este acela care a condus voievodatul muntean și care acoperă finalul secolului și data "descălecatului". Numele său, Thocomer, este cuman, ca și cel al fiului și urmașului său, Basarabă (a), ceea ce este absolut firesc dacă ne raportăm la faptul că, între 1091-1241, ei au dominat spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]