1,491 matches
-
se mai domolesc scandările artificiale, salută poporul. Scorpia lîngă el, cocul în vîrful tărtăcuței, mi se pare că tot ce se petrece vine de pe o bandă de magnetofon prin intermediul unor stații de amplificare, mă învîrt de ici-colo cînd aud un vuiet al mulțimii, asta este, dirijorul rămîne cu mîinile în aer căutînd să sprijine cerul care stă să cadă, termină cu metaforele, îl întrerupe Roja cu blîndețe simțindu-l emoționat, ce-a fost asta? a dat unul cu ceva, tovarăși, așezati-vă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Bărbații care fac dragoste cu Azaria cad în extaz și îi înalță imnuri de slavă: „— Doamne, cum ai îngăduit acestei femei să existe! Sânii ei de miere, trupul învățând să audă cămașa amurgului, furtuna ascunselor înfiorări. Visele ei împinse de vuietul mării, departe înspre cel mai frumos gând, oferind spre dimineață noi bucurii.“ În aceeași lumină trandafirie sunt scăldate sălile în care au loc concertele, restaurantele, străzile. La un moment dat România însăși apare ca o țară paradiziacă, privilegiată de Dumnezeu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cu un aer absent și-mi plăcea să deslușesc un zgomot surd, venit parcă din măruntaiele pămîntului, sau chiar din negura vremurile de mult apuse. Orașul trăia într-un fel care dădea iluzia unei vieți de secole. Din Tătărași descopăr vuietele hoardelor tătărăști, din Țuțora aud concertul de muzică cultă, susținut de orchestra adusă de țarul Petru cel Mare, venit în Moldova lui Cantemir. Seara se lasă o pîclă albicioasă, ca un văl care ascunde taine, peste șesul comun al Bahluiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
beci. Scara scîrțîia mai pu ter nic, de fapt mai mult plîngea, și credeam că plînge Întunericul dinăuntru asupra lui. O dată mi-au scăpat și cîteva suspine. Acum Însă, ședea pe scaun și-l obligase pe Zoli să asculte același vuiet din cosmos la Kossuth Rádió Budapest, care e cu o oră În urmă față de noi și unde și cosmosul ajunsese pesemne mai tîrziu. Weisz bácsi era tare bucuros, dar pe ungurește: — Vedeți că n-au fost nemții primii, vedeți? ... Apoi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pelerini În „satul cu Minunea“. Ar fi făcut și trenurile același lucru, dacă n-ar fi fost trase pe linie moartă În gările de șină largă și În gările decovilelor. Lumea Începuse să sosească de pe la alte margini ale țării, iar vuietul creștea... Se vorbea cum că-n anul acela moartea lui Stalin fusese un semn mare, că, la cinci ani de la desființarea Bisericii Unite cu Roma și mai cu seamă după moartea Bolșevicului, Sfîntul Părinte Papa o va repune În drepturi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena de ceață de la intrarea în port. În rest, liniște. Casa era departe de port. Poate de asta întârzia. Promisese că vine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ușa cu fereală. Cu cealaltă mână apucă bărdița, să-i fie aproape. În prag, un bătrân. Încă în putere, cu barba castanie înspicată, cu pletele deja albe, se sprijinea într-o cârjă mai înaltă decât el. Glasul se amesteca în vuietul furtunii și răbufnirea de vânt îl făcu să se clatine. Femeia îi făcu loc să intre. El rămase în prag și ridică ochii spre ea. Erau căprui, blânzi, adânci și calzi plini de bucurie și pace își spuse femeia. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cer, pe ape, pe pământ, în pietre... Și, mai ales, în inimă. Fiindcă numele lui e Iubire. Iar Iubirea cuprinde și iartă tot, fiindcă înțelege tot și mai ales pe oameni, așa cum au fost ei. Trandafirul Deșertului Se lăsase seara. Vuietul străzii se domolise încet-încet, apoi se stinsese cu totul. Se stinseseră și luminile. Doar susurul apei pe pietrele multicolore când vesel, când suav, când plin de bucurie ca un clopoțel de vacanță dăinuia în liniștea încăperii. Și chiar așa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ta cum ajungi la destinație). Cum deja căzuse noaptea, am urcat în trăsură, și ea tot strălucitoare, făcută parcă special pentru turiștii nostalgici mi-am spus. De fapt, noaptea chiar "căzuse", așa, deodată, ca o cortină, odată cu ploaia, umbrele și vuietul râului de munte pe care parcă nu-l auzisem până acum. Iar se face economie la curentul electric ! mă gândeam în timp ce calul urca pe drumul pieptiș. Casa și drumul până la ușă îl știam, nu-mi trebuia lumină. Iar n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
toată mulțimea aceea, până nu i-am mai văzut. Am stat o vreme acolo, așteptându-L. Probabil că o să aibă nevoie de mine, când se întoarce. Și am tot stat... dar nu mai venea. O dată am crezut chiar că aud vuietul mulțimii dar nu puteau să fie aceiași oameni care-l aduseseră pe rege în oraș : erau strigăte rele, vuiau de ură. Nu, nu puteau fi tot ei. Ba chiar, când au trecut pe lângă mine, unii au aruncat cu pietre, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
târziu, a venit o scrisoare. Fusese trimisă de fratele meu, cu câteva zile înainte de a fi omorât. Nu avea decât câteva cuvinte : "Adevăr, adevăr îți spun: trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea și tu îi auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh". Le auzisem de atâtea ori spuse de bunicul meu, spuse de fratele meu... Cine știe, poate de asta în familia noastră întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și întortocheată și mi-o puse la ureche: Ia ascultă tu aici ! Am ferit capul. Nu mă interesa. Orice copil știa asta : pui scoica la ureche și auzi marea. Mare scofală ! Da, auzi marea ! Într-o scoică mică încape tot vuietul mării. Tot așa, în inima ta, încape atâta iubire cât să acoperi tot pământul și tot cerul cu ea. Aurul care-i trebuie Tatălui din cer e iubirea din inima ta. Fă-o să crească! Și Fratele nostru a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un aer preocupat, m-a Întrebat: „Va rezista sergentul până la destinație? Tare aș vrea să trăiască!”... Începuse să ningă din nou. Ne-am retras În dormitorul nostru, ca să ne odihnim. Nu cred că au trecut douăzeci de minute și un vuiet de motoare grele se apropia cu repeziciune. Profesorul s a dus În camera unde ațipise colonelul, care odată cu aducerea răniților venise cu ordinul de a evacua spitalul nostru. Am ieșit afară cu toții. Urletul motoarelor se apropia ca o vijelie apocaliptică
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
stai liniștit acasă și nu te grăbi la drum lung și primejdios!.. Că priceperea la îmblânzirea Balaurului Moșul a lăsat-o moștenire lui Băbălean de la Bobeica pe care-l înștiințez eu cu buciumul cel nou. De peste munți se auzea un vuiet înspăimântător. Orătăniile, animalele de casă și jivinele se agitau ca niciodată și căutau cotloane, locuri ferite, adăposturi și gaură de șarpe în așteptarea monstrului aducător de moarte. Oamenii își făceau semnul crucii și îngenuncheau în fața icoanelor din casa cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ruga să ne împuterniciți pentru a ne adresa înaltelor foruri conducătoare cu propunerea de a i se acorda tovarășului Curdoba Silviu înaltul Titlu de Erou al Muncii Socialiste și Medalia de Aur Secera și Ciocanul. Sala fu cuprinsă de un vuiet de împotrivire și rumoare. Dragi tovarăși! Eu i-am informat pe tovarășii de la Direcție că tăurașii mei refuză furajele pe bază de cetină de brad. Și tovarășii mi-au spus că nu-s destul de flămânzi. Dar și după o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Mona, cu doi de n, nu puteam uita asta, deși nu înțelegeam: "Fii pe fază, pentru că altfel vei fi păcălită, înșelată. Un pic de viclenie feminină nu strică aici, pentru că, știut este, cui pe cui se scoate... Un fel de vuiet discret, abia șoptit: "Uuuuuuuuuu!"... "Cartea nr. XIII: Moartea!" Doamnă în negru, mască albă de speriat și vitejii, coasă de coasă, trandafir alb rătăcit în decor și ceva care aduce a iad... Sec: "Transformare, schimbare, sfârșituri..." Oftat discret, ușoară tuse teatrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a vieții, colorată altfel, dar pe care erau înscrise toate celelalte în aceeași ordine. Obosit de durere și de zile, de nostalgie și trecut, de oboseală. În centru, se întâlni cu niște prieteni. Salutul lor sună lung în strada goală. Vuiet de mașini și de "plăcerile nopții. Glasuri nocturne. În fața blocului său, o clădire impresionantă, îngrijită și modernă, în care locuiau numai oameni avuți, se întâlni cu o fată. Tânără părea, dar cine știe cum era sau cum se simțea. Mergând automat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mirare pentru nimeni, căci, în ființa sinucigașilor, întotdeauna se învârt gânduri și sentimente dintre cele mai tari și mai neobișnuite unei inimi ușoare. Continuu, și tot mai haotic, în Adriana erau arderi și purificări clocotitoare, ce lucrau în ea cu vuietul turbat și imposibil de potolit al unei bătălii pe viață și pe moarte dintre ceea ce simțea că trebuie să facă ea - să moară și s-o sfârșească definitv cu sursa tuturor nemulțumirilor și a chinurilor sale - și ezitarea ce glăsuiește
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și murind în chiar această clipă nu îi mai punea nimeni la socoteală. Uitând de sine, Ama-no-Uzume își descoperi, în dansul nebun, coapsele. Sub arborele Sakaki, de care se legănau în vânt, atârnând, oglinda și giuvaerul, coapsele ei se răsuciră. Vuietul zeilor pătrunse până la cea ademenită. De ce hohoteau nemuritorii? De ce străpungea țipătul cocoșilor pereții subțiri ai împărăției sale? De ce scrijelise fratele său, pe șaua calului mort, nu întotdeauna sunt lucrurile atât de negre și de albe precum par? Șoldurile dansatoarei fluturau
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
deslușit, parcă, un urlet, mai multe; alte împușcături le-au acoperit. Era vântul, vâjâia în acele pinilor. Tot vântul fusese, poate, și altădată; doar sminteala unora luase șuierul drept altceva. Donna Iulia și-a dus mâna pâlnie la ureche. Doar vuietul. A stat un timp așa. ...Vânătorul de lupi albi a fost găsit în primăvară; oasele. Târgoveții au recunoscut sacul albastru, zdrențuit, și căciula; armele, atinse acum de rugină. Tigva se înverzise ușor într-o parte. Un strat fin de mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cu brînză și altele cu măsline. Mai trăsese și vin în zece damigene mari și i le-a prezentat pe toate lui Scipion, salutînd militărește. Maiorul le-a repartizat pe vagoane, apoi i-a trecut comanda colonelului. Se aude un vuiet în trupă. Scipione îl acoperă: "Regiment, drepți!" apoi strigă îndrăcit, ca la instrucție: "Vin și eu cu voi, cu aprobarea dlui colonel!" De fapt, cum s-a aflat după aceea, Scipion s-a urcat în tren de capul lui. A
„La război, copii!“ by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7465_a_8790]
-
începînd cu răutăciosul Heliade și continuînd cu binevoitorul Bolintineanu, observaseră acest lucru). Dar impresia poetică globală rămîne covîrșitoare. Explicația acestei situații neobișnuite rezidă în resortul infinit mai adînc decît prozodia în care plasează Alexandrescu propria sa armonie poetică; la el, vuietul tenebros și lent al versului aproape că își detașează melodia de sens: Dar a nopței neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veșmînt; Peste unde și-n tărie întunerecul domnește : Tot e
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
să aibă aceleași drepturi ca heterosexualii și astfel asupra lor să coboare sfânta taină a cununiei."), Papa se vede nevoit să facă tot mai multe concesii. Pentru că, spune autorul, "Benedict al XVI-lea era o făptură lucidă și echilibrată, dar vuietul lumii contemporane izbea năprasnic în membrana gingașă a timpanelor sale". Cum ne aflăm într-o ficțiune, loc în care sunt permise multe, autorul își imaginează moartea Papei Benedict al XVI-lea. Aceasta nu poate fi decât opusul sfârșitului clar, fastuos
Fețele profane ale sacrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7955_a_9280]
-
le-a acoperit pe toate celelalte: "Îi omoooaară pe toooți! Îi duuuuc să-i omoare!!" Era nevasta lui Stelian, care ajunsese cu întîrziere la gară, îmbrăcată cu o haina de blană peste cămașa de noapte. }ipetele ei au stîrnit un vuiet printre cei de pe peron care s-a potolit numai cînd Stelian a ridicat mîna, de pe scara vagonului: "Nu vă lăsați!..." Șuieratul nesfîrșit al unei locomotive i-a acoperit glasul, apoi au început și sirenele locomotivelor din triaj, iar după ele
Trenul special by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7817_a_9142]
-
din familie: vărul meu, ploieștean, ieșind pe treptele casei, în ziua faimosului bombardament, când două bombe i-au căzut pe locuință, îmi relata cum, în puzderia de praf a molozului de pretutindeni, pe când ferestre și uși săreau cât colo, cu vuiet și limbi de flăcări, intrase la bănuială. Asemeni lui, luând cunoștință cum se prăbușește admirabila noastră creștere economică, cum se frânge spectaculosul salt al PIB-ului național, cum își trage sufletul mai întâi la jumătate din ce-a fost, apoi
În așteptarea creșterilor negative by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7587_a_8912]