207 matches
-
cunoscută nici lui Nae și nici autorului, în schimb, aproximarea unui autoritarism emblematic se putea regăsi în formula rusească a țarismului, o formă degradată, metisată, orientală a cezarismului. Fraza nu este produsul unei reflecții personale, ci cel al vehiculării unei vulgate, emisă de o „străină gură”, cu termenii lui Mihai Eminescu, o bouche d’ombre, în termenii întrebuin- țați de Victor Hugo. În contrast cu ușurătatea kunderiană a personajului, fraza este grea de semnificație și neliniș- titoare. Chiar dacă Nae nu are proprietatea termenilor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fantasma colectivă, proiectată inițial de Efimița : „Bătălie la poartă, soro : pis- toale, puști, tunuri, Leonido, țipete, chiote, lucru mare, de am sărit din somn !”. Există o încercare a unei primitive analize psihologice la Leonida care se află în posesia unei vulgate științifice, vehiculate cine știe la a câta mână și cât de distorsionat în ziarele pe care le citește. Acest psihologism de uz domestic pune în discuție deformarea percepțiilor în cazurile maladiilor nervoase, neurastenia fiind invocată în termeni eufemizanți. Procesul unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de care Caragiale nu este străin și pe care a mai citat-o. Este vorba de sublimul kantian, iar citarea comentată ironic o regăsim în O făclie de Paște. Nicio îndoială că Lefter nu se află nici măcar în posesia unei vulgate kantiene, dar el descoperă o formă de sublimare estetică privind grandoarea umbrelor pe care le aruncă noul secol. Ecuația morală urmează scurtei iluminări care conferă un profil statuar, contem- plativ micului funcționar care realizează deodată tabloul vast al timpului său
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
având ca expresie utopia, nebunul prin excesul de adevăr. Toate aceste ipostaze ale nemăsurii au ca loc al enunțului contextul lui „simț enorm și văz monstruos” pentru că în această figură proteică a „mic-burghezului”, pentru a folosi o sintagmă consacrată de vulgata marxistă, coexistă toate aceste tensiuni, toate aceste posibilități, iar exacerbarea lor nu este decât o chestiune de timp și de situație, nu una de predicție. Oamenii și lucrurile În centrul piesei principale a lui Caragiale, probabil cea mai jucată piesă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
loc. Ce ne comunică aceste două personaje unul extrem de guraliv și ofensiv, Lache, celălalt prevenitor și defensiv, Mache ? Ce are de spus Lache ? Răspunsul e relativ simplu : nimic. Personajele lui Caragiale nu intră niciodată în jocul ideilor, cel mult vehiculează vulgate, și ne referim acum la cele care revendică zone specifice de competență. Aceste personaje fără conținut sunt însă eficienți dispensatori discursivi, animați de o stare de neliniște. Intervențiile belicoase ale lui Lache nu aduc niciun supliment de com- prehensiune temei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
noastră ca o fatalitate, ca o insomnie. Orice pățim, orice spunem, orice gândim în spațiul politic și social al României de azi se regăsește gata pățit, gata spus, gata gândit în textele magistrului” Printr-un decupaj recognoscibil la nivelul unei vulgate avem în dotare un bagaj de efecte și replici caragialești utilizate asemeni unor chei de lectură pentru diferite situații comice sau exasperant absurde. O parte din opera scriitorului, o serie de clișee, funcționează ca interpretant într-un spectru contextual larg
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
arareori convergente. Într-o parte, nu se vorbea decît de Lyotard, pornind de la Descartes, de unde am realizat, Încet, că a vorbi despre postmodernitate Înseamnă a vorbi despre modernitate. În cealaltă parte, postmodernismul (se spunea mai puțin postmodernitate) era deja o vulgată literară, pentru unii, un avatar al limbajului prețios, pentru alții, iar numele postmodernilor străluceau ca la cinema. Asta pentru că fiecare, anglofilul, respectiv francofilul, era mult mai puțin nominalist decît se pretindea. Fiecare credea că, În vreme ce deconstruiește adevărul, Îl afirmă. PÎnă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
studiul tehnic a literaturii, subîntins de o idee a literaturii ca producție - știm astăzi - relevă de o abordare marxistă, mai subtilă Într-o primă fază decît ceea ce preluase realismul socialist impus și practicat În țările Blocului comunist. Nu trebuie confundat vulgata marxistă din comunismul triumfător al Estului cu marxismele care puteau fi gîndite Într-o țară liberă ca Franța. Faptul are importanța lui: Todorov pleacă din Bulgaria În Europa, cum mărturisește el că numea țările europene libere de comunism, pentru a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
calificate ca „subculturale”; citează ca pe o aberație o mai veche afirmație a lui Mihai Novicov despre excelența cărții Mitrea Cocor în cadrul operei sadoveniene; ridiculizează pur și simplu o „broșură” a lui Ion Vitner, care fusese cândva unul dintre textele „vulgatei” politicii oficiale în materie de cultură („Răsfoim azi o broșură cum este Critica criticii de Ion Vitner, apărută în 1950, și... ne amuzăm!”). În Ipostaze (1970), C. a adunat tot texte de critică a criticii. Un volum de versuri, Celălalt
CESEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
variantă a conservatorismului, junimismul este relegat în zona purgatoriului intelectual. Evocarea sa este, invariabil, una în cadrul căreia nuanțele și delimitările ocupă un loc special. Ostilitatea împotriva „progresului“ este un detaliu care nu poate fi ignorat de o exegeză care amendează vulgata partinică.<footnote id=”1”Textul lui Z. Ornea, Junimea și Junimismul, publicat a doua oară în 1975 la Editura Eminescu, rămâne un reper central în economia receptării postbelice a fenomenului junimist.</footnote> În definitiv, în această formă radicalizată ideologic și
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
junimistă nu poate face excepție, este suspectă intelectual și asociabilă celor mai întunecate excese sociale. Conser vatorii sunt „bestia neagră“ pe care această lectură o distribuie în postura de personaj negativ prin excelență. Și totuși, acest tablou mendeleevian dominant în vulgata modernă poate fi amendat, în măsura în care o arheologie conceptuală nuanțată excavează un sol intelectual infinit mai complex decât aparențele ar putea indica. Odată cu această ieșire din paradigma antinomiilor tradiționale, liberalismul românesc încetează să mai pară un bloc unitar, iar relația dintre
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
fizionomia lui N. Moraru are atributele tipicității, de la cariera de ilegalist până la fanatismul inchizitorial care elimină orice tentație a nuanțării. Intervențiile sale au o tăietură partinică și unghiul de abordare al domeniului estetic este unul care se revendică, întotdeauna, de la vulgata leninist-stalinistă, prezența citatelor rituale fiind reflexul unei mentalități teologice seculare.3 O dată cu extincția vechii ordini, iluzia neutralității burgheze este abandonată și misiunea criticului ideolog este de a-și ghida cititorii, în labirintul iluziilor, către ieșire, grație busolei partinice. Fidelitatea față de
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
cu ostentație, funcții de represiune ideologică, în aceeași măsură în care Direcția Securității Poporului preia dimensiunea de apărare a cucerilor democratice. Căci, o dată cu impunerea "realismului socialist", orice iluzie de supraviețuire a alterității este anulată. Ortodoxia estetică stalinistă este incorporată în vulgata P.M.R și denunțarea inamicului devine parte din mecamismul cotidianului. Extrem de direct în pedagogia sa, N. Moraru, ca și alți "critici angajați", este interesat, în primul rând, de această înlăturare a ambiguității, prin precizarea, lipsită de echivoc, a termenilor definind
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
în laborator, în atelierul unui centru de mașini sau în pântecele încins al uzinei", diferența ține doar de instrument, iar nu de vocație sau responsabilitate. Pe acest fundal al "angajării’, delimitarea "adversarului" de exponenții spiritului partinic se operează previzibil și vulgata partinică releagă în infern pe esteticienii "idealiști", adepți ai "artei pentru artă". "Tendința" artei, capacitatea ei de a incorpora și ilustra credibil mesajul partinic, și aici conformitatea cu preceptele leniniste de la 1905 este vizibilă, separă creația dedicată "poporului" de domeniul
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
șterg de praf și să le contemplu ore în șir. Cunosc pe dinafară ce se află sub oricare din legăturile acestea... Iată, de pildă, aici: De revolutionis celestium, Nicolaus Copernic. Ediția a doua, Basilea, 1566. O bagatelă, nu?... Ca și Vulgata Clementina din dreapta ei, printre cele șase volume ale Bibliei Poliglote a compatriotului dumneavoastră Cisneros, și acel Cronicarum din Nüremberg. În partea astălaltă, observați acel ciudat in-folio: Praxis criminis persequendi de Simon de Colines, 1541. Sau legătura aceasta mânăstirească cu patru
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
traduse direct sau indirect): Această versiune a rugăciunii apare ocazional în unele imnuri. Altă variantă folosește "supersubstantialem" (tradus în limba română prin "spre ființă") în locul "quotidianum" (tradus în limba română prin "de toate zilele"); "quotidianum" este scris câteodată "quotidianum". În Vulgata lui Ieronim apare: Datorită faptului că în latină ordinea cuvintelor este relativ liberă, înțelesul este în final același. Există însă și alte variante care cuprind modificări de genul: Doxologia finală nu apare în toate manuscrisele, dar este folosită în toate
Tatăl nostru () [Corola-website/Science/299894_a_301223]
-
cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol. Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele "Mushaf 'Uthmăn" "Vulgata lui Osman") organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului și cele mai scurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat să așeze capitolele în
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
opiniei majoritare) știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament. Manuscrisul Codex Montfortianus numit de ErasmusCodex Britannicus este primul manuscris grec care conținea Comma sub forma unei note de subsol și însuși Erasmus îl suspecta de a fi latinizat conform Vulgatei. De Jonge se abate de la opinia majoritară afirmând că Erasmus s-a temut într-adevăr de a fi acuzat de erezie și avea o teorie că manuscrisele grecești au fost modificate conform Vulgatei, însă nu există niciun indiciu că Erasmus
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
îl suspecta de a fi latinizat conform Vulgatei. De Jonge se abate de la opinia majoritară afirmând că Erasmus s-a temut într-adevăr de a fi acuzat de erezie și avea o teorie că manuscrisele grecești au fost modificate conform Vulgatei, însă nu există niciun indiciu că Erasmus și-ar fi dat seama că acest Codex Britannicus a fost scris special pentru a-l face să includă Comma în ediția grecească a Noului Testament. De Jonge afirmă că ideea că Erasmus
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
Hexapla" lui Origene punea alături șase versiuni ale Vechiului Testament, inclusiv traducerile în greacă din secolul al II-lea ale lui Aquilas din Sinope și Symmachus Evionitul. Biblia creștină a fost compilată în AD 325 la Conciliul de la Niceea, iar Vulgata lui Ieronim, traducere în latină datează din perioada AD 382 - 420. Traducerile latine care au precedat pe cea a lui Ieronim sunt cunoscute sub numele colectiv de "Vetus Latina".<br> Sfântul Ieronim a început prin a revizui traducerile latine timpurii
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
1688, apare "Biblia de la București", atribuită fraților Radu și Șerban Greceanu, care fructifică însă traducerea lui Milescu, fiind prima publicare integrală în limba română a Sfintei Scripturi. În 1760-1761, Petru Pavel Aron, împreună cu colaboratorii săi blăjeni, realizează prima traducere a Vulgatei în limba română, rămasă în manuscris până în zilele noastre. O a doua traducere este tipărită în 1795, la Blaj, și aparține lui Samuil Micu, care apelează, parțial, la textul ediției din 1688, realizând totodată o nouă traducere după "Septuaginta". "Biblia
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
secuiești). Soluția propusă este publicată în format electronic la rohoncbyoancea.blogspot.com.br Viorica Enăchiuc interpretează codicele ca pe o cronică a blakilor (vlahilor), datată în secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hârtia e datată în secolul XVI), scrisă în latină „danubiană” "vulgata" cu un „alfabet dac”. În traducerea pe care o propune autoarea este descrisă o țară condusă de un domn pe nume Vlad care poartă războaie împotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau goților. Apar toponime și hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
supralapsariană. Acestea le-a adăugat instructivului său tratat "Summa totius Christianismi". Nu de mai mică importanță sunt contribuțiile lui Beza la studiile biblice. În 1565, a elaborat o ediție a Noului Testament în greacă, însoțită în coloane paralele de textul Vulgatei și de o traducere proprie (publicată deja în 1556). Acestora li se adăugau adnotări, de asemenea publicate anterior, însă de această dată mult îmbogățite și mărite. În pregătirea acestei ediții a textului grecesc, dar mai mult în pregătirea celei de-
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
ul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată, ca în acreditarea vulgatei, cu simplă revendicare a unor drepturi. Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de
Feminism () [Corola-website/Science/311008_a_312337]
-
calvine. Filologii Iosif Popovici, în 1911, și Mario Roques, în 1913, au demonstrat că traducerea bănățeană-hunedoreană a "Vechiului Testament" are la bază "Pentateucul" tipărit de Gáspár Heltai la Cluj în 1551, la care se adaugă, probabil, și o ediție a "Vulgatei". Problema surselor a fost de asemenea discutată și argumentată de Alexandru Gafton, în studiul " ca traducere", publicat în "Palia de la Orăștie (1582)", vol. II, 2007. Elementele regionale care apar numai în lexicul "Paliei" individualizează varianta literară bănățean-hunedoreană: "adăvăsi" „a risipi
Palia de la Orăștie () [Corola-website/Science/309272_a_310601]