16,454 matches
-
de precizie și echilibru, care și-a făcut din fidelitatea lecturii principala carte de vizită) nu mai sunt multe de spus după o carieră întinsă pe o perioadă de jumătate de secol, aceste evocări ale vechii lumi literare, făcute cu zîmbetul melancolic al aducerii aminte, au fost în măsură să aducă marea revelație. Pentru că, grație lor, lumea literară românească a făcut cunoștință cu un alt Dimisianu: criticul obiectiv, obișnuit să analizeze cu lupa și să spună lucrurilor pe nume (chiar dacă, uneori
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
Se afla la câțiva pași de masa noastră, cu un trabuc între buze, cu pălăria de panama împinsă spre ceafă și cu un baston agățat de umăr. Nu-l mai văzusem niciodată cu baston. Arăta îmbătrânit și schimbat. Avea același zâmbet delicat, dar obrajii îi erau supți, de parcă ar fi rămas fără dinți. Se îndrepta spre masa noastră cu pași mici. - Așa stau deci lucrurile? făcu el cu o voce înăbușită și-și scoase trabucul din gură. Zău, Țuțik, încep să
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
piele de ghete și înfundate în niște orbite pungite, unde ar fi trebuit să se găsească pupilele. Fără să rostească măcar un cuvînt de salut, Inman l-a întrebat: - Cine ți-a scos ochii? Orbul i-a răspuns cu un zîmbet prietenos: - Nimeni. N-am avut niciodată ochi. Inman a rămas descumpănit, pentru că imaginația lui făurise povestea unui conflict disperat, sîngeros, o încleștare brutală în care omului i se smulseseră ochii. Toate violențele și păcătoșeniile la care fusese martor în ultima
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
putere decât... Acum, la emisiunea „Nașul” a lui Radu Moraru, se vedea clar că Domnul Emil nu mai avea pe față grimasa scârbei de politică, de români și de România, ci părea luminată de o forță Divină; dar inimitabilul său zâmbet, și inconfundabila-i voce, ușor, dar teatral-tremurată, dădeau înfățișării sale întruchiparea mântuirii neamului, fapt care l-a umplut pe Haralampy de extaz făcându-l să exclame: - Ni-l-ai, mă! Vezi-l? Extraordinar! Parcă-i Gânditorul de la Hamangia cu țăcălia
A doua venire a domnului Emil Constantinescu by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13313_a_14638]
-
care e blestemata moștenire a dictatorului. Din păcate respirăm încă o atmosferă insalubră, restauraționistă: „De atîta vreme deasupra orașului nostru/ plutește o duhoare pestilențială// greu se descompune duhul tiranului!” (Banală). Așadar „desuetudinea”, „demodarea”, „perimarea” pe care le cultivă cu un zîmbet subțire nu-l împiedică pe Petre Stoica a ținti cu mînă fermă și ochiul ager centrul corupției în curs, „multilateral dezvoltate”, centru pe care cu toții îl vedem, dar pe care surprinzător de mulți dintre noi afectează a nu-l vedea
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
discursuri politice și eventual „se dau” focuri de artificii. În rest, nimic special. O solemnitate de mucava prezidează această zi care în loc să fie prilej de sărbătoare populară a devenit, pe an ce a trecut, una de coterie politică și de zîmbete mînzești pentru uzul televiziunilor. Un fel de „Hai s-o facem și pe-asta!” animă autoritățile, în vreme ce omul de rînd pare să aibă tot mai puțină legătură cu ceea ce se întîmplă. Nu există un tipic, ci în fiecare an se
Ziua Națională by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13354_a_14679]
-
ani de călărire a românilor de către strigoii comunismului? Există blesteme de care nu poți scăpa, oricât ustorori ai pune la canatul ușilor, și oricâte slujbe de salvare a sufletului ar ține Teoctist. Faptul că Iliescu a continuat să-și exhibe zâmbetul chiar după ce americanii i-au plantat sub nas steagul Rusiei e răzbunarea ironică a unui destin tembel. Adică tot o poveste cu „andrisantul necunoscut”. Oricât de pro-american aș fi (și sunt), n-aș fi ezitat să le arăt băieților de la
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
trebuie încercată și varianta "prin sine însuși - uneori dă rezultate; fiindcă ar fi eronat să se creadă, ca în cazul unora despre PSD, că acesta ar fi un partid de îngeri - cum bine a declarat vitejește domnul Victor Ponta în fața zâmbetului lui Ion Iliescu la o întrunire TSD și a camerelor de filmat. Ultima oară, pardon!, ultima oră. Televiziunile anunță că, din aprilie, se vor scumpi gazele (cu 20%), energia termică cu 10-15%, energia electrică cu 5%, creșteri cedate de guvern
... alte Sporturi televizate by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12036_a_13361]
-
unor studenți puși pe glume, Liviu Tudose se hotărăște să dezlege ițele "afacerii". În loc de o domnișoară, îl descoperă pe Edi, căruia îi ține un discurs cam ex cathedra despre familie, responsabilitate ș.a.m.d. Nu putem ghici, dincolo de relatarea faptelor, zîmbetul ascuns și crud al vreunui moralist. E o lume pe care prozatorul o acceptă, cu destulă îngăduință, fiindcă e schimbătoare și vie. Narațiunea mizează pe vervă, pe umorul de situație, chiar pe o lectură de identificare. Sînt, pentru noi, nume
Pudriera bătrînei doamne by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12028_a_13353]
-
râsul permanent-molipsitor al Andreei Marin și "vremea" lui Andrei Gheorghe; fără decolteurile Andreei Raicu și perspectiva de umor a lui Florin Călinescu; fără austeritatea vestimentară a Andreei Bănică și veselia lu' Văru'Săndel; fără știrile mitraliate de Andreea Esca și zâmbetele complice dintre Mihai Constantin și Dana Războiu la gafe sau bâlbe; fără Andreea soțului ei Zaharescu; fără vocea scăldată în sentimentalism a Valentinei Fătu și mărinimia lui Silviu Brucan de a ne mai acroda o jumătate de secol pentru a
Amintire de la Crăciun by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12079_a_13404]
-
fără prea multă convingere... Apoi, deodată, "din vag cum era, Zürichul a încetat să mai fie. Cumpăr un Tournier, Le roi des aulnes, ca să am ce citi pe drum." Préparatifs de depart...Peste despărțire plutește același, cunoscut de-acum, echivoc: "zîmbete incerte, aceleași: între haz de necaz și don't give up" ș...ț Amintiri vagi, dar bine ritmate, ale unor versuri de pustiu, ceva Appolinaire (??? nu verific, Salomon?), din faza aproape Aragon, în memoria mea virusată: "notre coeur, crapuleuse démence
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
nu ne pierde detașarea, ironia, autoironia și... chiar umorul... S.G.: Și totuși! Considerați că v-ați ratat viața? B.N.: Vreau să cred că nu l-am dezamăgit pe Dumnezeu... S.G.: De ce credeți asta? B.N.: Cu trecerea timpului, am dobîndit un zîmbet și o seninătate interioară: detașare, luciditate, ieșirea din contradicție și dualitate. Sînt fericit că am trăit așa cum am trăit. Am scris, deci... am trăit. Sigur, am regrete, mustrări profunde de conștiință, păcate, am comis o serie de erori... nu am
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
scriitor? Și cu o singură condiție: să rămîn scriitor la Paris, dacă nu, să mă întorc acasă... S.G.: Totuși... Nu cumva este o percepție subiectivă și exagerată? B.N.: Am probe! Am martori! Spun toate acestea cu autoironie și cu un zîmbet amuzat... chiar foarte amuzat. în primele luni, cînd am sosit la Paris, am lucrat ca portar de noapte la un mare imobil din Avenue Montaigne. Acolo am continuat să scriu romanul început în România: Dimineața unui miracol. într-o noapte
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
doar când mai scapă și el din laț... Dar ne distrăm tare fain, râdem, glumim, mâncăm, bem. Sunt foarte fericită cu el!" "De ce nu încercați să locuiți împreună, dacă vă înțelegeți atât de bine?" Fără să-i piară o secundă zâmbetul de pe buze, mi-a replicat: "Dar cum să se mute cu mine, când e însurat?! Nu se poate așa ceva!" Ei bine, tovarășa mea de confesiuni nocturne e unul din românii care-l consideră pe Băsescu "nereprezentativ"! Discuția a avut loc
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
senzualității, dar îi va opri relatările în pragul sexualității, atât din pudoare, cât și pentru a păstra misterul dragostei fulgerătoare. Ascultătorul se va interesa zadarnic de urmarea poveștii: " - Ei, cucoane Dumitrașcu? pe urmă? - Cum, pe urmă? zise boierul cu un zâmbet blajin; numaidecât să-ți spun ce-a fost pe urmă? Mai bine hai să bem și paharul acesta și pe cai, că întârziem!" (p. 34). Suspansul nu e probabil pe placul tinerilor de azi, fie cititori, fie scriitori. Claudia Golea
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
liniștea văzduhului. Cum să te gîndești la fuga din țară sau să-ți imaginezi metodele de reeducare de la Pitești sau Sighet cîtă vreme - o spune Gabriel Dimisianu pe urmele lui Dinu Pillat - pe Calea Victoriei lumea ieșea la plimbare purtînd "cocarda zîmbetului pe buze". În studiile sale de critică literară propriu-zisă, Gabriel Dimisianu este ceea ce s-ar putea numi un justițiar în sotto voce. El corectează în permanență, fără resentimente, cu seninătate și umor, detalii referitoare la operele sau biografiile unor scriitori
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
de angoase, frici și metafizici, de tăceri și de moarte. Cristian Popescu s-a născut pe 1 iunie 1959 și a murit pe 21 februarie 1995. Am petrecut, la intervale neregulate de timp, ore și ore împreună. Avea, mereu, un zîmbet timid, feciorelnic, afișat pe față, ca un scut de apărare împotriva loviturilor lumii. În tot ce făcea avea forță, enormă, și fragilitate, enormă. Îi povesteam despre bunicile mele, despre copilăria mea disputată între misterul bunicii materne și al orașului Turnu-Severin
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
ne duce ca vîntul și ca gîndul. Mi-a fost rușine să continuu cu frica, cu primul zbor. Mi-am luat inima în dinți și...de atunci, zbor mereu, amintindu-mi de fiecare dată seara primei decolări, de la Cluj. Și zîmbetul feciorelnic și șugubăț al poetului Cristian Popescu. Stau și citesc, din nou, pînă la capăt - a cîta oară? - Arta Popescu, poem scris între 1987 și 1993 de Cristian Popescu. Am senzația stranie că pot recupera ceva din timpul nostru, din
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
Da, asta e, excelent!". - Un fel de înger? - Da, poate un înger. Am norocul de a avea o prietenă care citește absolut tot ce scriu, e exact cititorul în care poți avea încredere totală. Să vă dau un exemplu: scriam "Zîmbete în Washington Square", un roman de dragoste destul de popular printre altele și pentru că a cîștigat un premiu literar în America, scrisesem o parte din el și i-am trimis cîteva pagini. Iar ea mi-a spus: "E un roman bun
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
Apoi, pe la 32 de ani, m-am căsătorit, am divorțat, m-am recăsătorit la 40 de ani... Într-o zi m-am uitat în oglindă și mi-am zis: " Nu sînt tocmai Iulius Cesar!" și-atunci mi-a apărut primul zîmbet. Tot atunci m-am apucat de scris. A trebuit să învăț să rîd și să scriu. Altfel m-aș fi sinucis ca Primo Levi, ca Paul Celan și ca atîția alții. - Credeți în dragostea la prima vedere? - E posibil. De
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
o fată slabă și bolnăvicioasă, cu o Jessie hrănită cu cîte o parte luată din porția lui și a lui Joseph. Abia dacă luă seama la cei doi polițiști pe care îi recunoscu pe cheiul de îmbarcare. Le adresă un zîmbet vag. Evident, locotenentul Lewis îi trimisese acolo, pentru orice eventualitate, iar Lewis își făcea meseria în mod corect, nu te puteai supăra pe el. Cu doar un sfert de oră înainte de plecarea navei, o limuzină lungă opri în fața clădirii vămii
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
o individualizează un anumit exotism al apariției nemijlocite și insolitul definiției somatice. Suplă ca o atletă în plin exercițiu competițional, cu tenul măsliniu și cu ochii mari, umbriți de un păr întunecat și compact ca un coif, afișînd mereu același zîmbet ambiguu în care scepticismul și ironia se amestecă în proporții greu de aproximat, ea pare mai degrabă un transplant meridional decît un produs tipic al climei temperat-continentale. Insă dincolo de această pregnanță somatică și de evidenta armonie a construcției sale exterioare
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
țărm pe altul, din moarte în viață, din mansarda la Miami Beach păreau spuse dintr-una, pe nerăsuflate. Și cu o bizară detașare. Toate lucrurile teribile, toata nefericirea. Uneori, cu licăriri în ochi, alteori cu plînsul neauzit sau cu un zîmbet, salvator, discret, în colțul gurii. Preț de cîteva minute mi-am amintit cum își povestea Ioana Berindei, Hudița de față, anii de pușcărie, copilul născut și crescut acolo, copilul lăsat afară... Aceeași răscolitoare simplitate, același tip de asumare, acelasi zîmbet
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
zîmbet, salvator, discret, în colțul gurii. Preț de cîteva minute mi-am amintit cum își povestea Ioana Berindei, Hudița de față, anii de pușcărie, copilul născut și crescut acolo, copilul lăsat afară... Aceeași răscolitoare simplitate, același tip de asumare, acelasi zîmbet dulce-amar pe buze, tot timpul poveștii. Rodica Negrea sarea prin timpuri, prin vîrste, era bătrînă sau copilita, era femeia topită după bărbatul fără păr pe piept, era soția care nu-și iubește soțul, era iarăși tînără și iarăși bătrînă, și
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
m-am întrebat de ce numai eu îl vizitez, a doua zi a venit la mine. Era îmbrăcat în haine de sărbătoare. Am râs în chip de salut. El a adus hrană. Locul era prea îngust ca să ne putem îmbrățișa. Dar zâmbetul ne ținea aproape. Și am urcat." Versurile, ca niște versete mustind de înțeles, desprinse din existența mereu la îndemână, sunt o căutare smerită a profunzimilor și a misterelor dragostei, a magnetismului ei curativ. Așteptată, gândită, dorită și, în fiecare vorbă
Jurnal de viață și dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12639_a_13964]