23,608 matches
-
blugilor privind drept în ochii lui Maimuțu, cu ochii lui rugători, care parcă sunt ochii lui Al Pacino. în lumina soarelui strălucește nu atât pielea solzoasă și aurie, cât buza umedă, ca o lamă de brici. E un șarpe care zâmbește, iar gura lui netezită parcă sub jetul robinetului, îi înmoaie voința. Maimuțu se uită în ochii fetei, pe care o cheamă Pitica, și imediat spre capul de mătase care iese de sub betelia pantalonilor. Ce e fă ăsta? o întreabă cu
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
inimă. înseamnă că puțin din cer se va muta în inima lui. va merge mai greu, spune doctorul, va respira mai greu, noi îl ținem până scoatem sarea din el, îl ținem la nevoie până la ultima respirație și kirilă îi zâmbește doctorului, îl ia în brațe, doctorul îl împinge, dar kirilă îl ține strâns de tot în brațe, crede că atunci când îi va da drumul din strânsoare viața va ieși din bunicu sau bunicu o să se facă iar cardiac și bunicu
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
și kirilă: nu, bunicule, nu acolo, ci exact în partea cealaltă. apoi tatăl kirilă a obosit și a zis că pleacă. te las singur, kirilă. e bunicul tău. starea s-a stabilizat. și pleacă pur și simplu. bunicu începe să zâmbească. kirilă așteaptă din clipă în clipă ca bunicul să nu mai poată respira. e mereu pregătit să urle veniți repede, e nevoie de ajutor, însă bunicu spune că poate respira, începe o ploaie mare de tot, el întreabă: plouă? și
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
vorbind astfel simte o liniște cum urcă în el. apoi kirilă l-a cunoscut, atunci, pe 23, într-o cameră împuțită din spitalul ilfov, prima dată pe bunicul lui, i-a vorbit 5 ore, i-a cântat și i-a zâmbit. kirilă știa că bunicul nu vorbește aproape niciodată și că nu știe să zâmbească. dar în ziua aia, bunicu vorbea neîncetat despre cum e să-ți bage un rus baioneta în burtă, despre cum e să prinzi o bombă care
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
atunci, pe 23, într-o cameră împuțită din spitalul ilfov, prima dată pe bunicul lui, i-a vorbit 5 ore, i-a cântat și i-a zâmbit. kirilă știa că bunicul nu vorbește aproape niciodată și că nu știe să zâmbească. dar în ziua aia, bunicu vorbea neîncetat despre cum e să-ți bage un rus baioneta în burtă, despre cum e să prinzi o bombă care încă nu a explodat și să o arunci din tranșee, despre cum e să
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
fi simțit imediat contaminat de dorința lui vanilată. Aștepta rezemat de trunchiul copacului, ținându-și un picior ridicat, încât părea că abia își sărutase genunchiul. Ea s-a aplecat, dând la o parte crengile curgătoare, și-a privit o clipă, zâmbind, cum zâmbea ea fără să-și miște buzele, înclinându-și doar capul, în timp ce șuvițele alunecau exact ca niște șerpișori de nisip. El s-a ridicat, părând că doar întinde mâna, ea s-a strecurat în brațele lui. În sfârșit a
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
imediat contaminat de dorința lui vanilată. Aștepta rezemat de trunchiul copacului, ținându-și un picior ridicat, încât părea că abia își sărutase genunchiul. Ea s-a aplecat, dând la o parte crengile curgătoare, și-a privit o clipă, zâmbind, cum zâmbea ea fără să-și miște buzele, înclinându-și doar capul, în timp ce șuvițele alunecau exact ca niște șerpișori de nisip. El s-a ridicat, părând că doar întinde mâna, ea s-a strecurat în brațele lui. În sfârșit a fost o
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
înaltă a esenței sale. Putem privi în multe feluri acest sistem de reprezentări și de reacții al strămoșului nostru imemorial. Sîntem cuceriți de marea lui artă și sensibilitate, așa cum au fost ele conservate în cîteva peșteri europene și africane, putem zîmbi cu oarecare condescendență sau ne putem cutremura în fața măreției acestui mesaj spiritual. Însă nici prin gînd nu ne trece că acest comportament al umanității din zorii existenței sale nu numai că nu a dispărut, dar el chiar a sporit, diversificîndu-și
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
stea de vorbă cu el. Păi, cum așa, se putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era o experiență ciudată. Deodată și-a amintit de găini: - Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot lăsa găinile. - Imposibil să ne întoarcem, a spus unul dintre îngeri
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
ajunge. Zidul de piatră pesemne că s-a risipit și el, casa din care făcea parte zidul s-a năruit, ba chiar și strada a dispărut. Dar fetița rămâne blondă, cu ochii umezi și rochița albă. Nici unul dintre ei nu zâmbește, nu se aud bile de biliard la catul de sus, nu mai sunt cadeți sub fereastră, nici tacul nu mai dă perdeaua la o parte. Îmi vine greu să mi-l închipui pe bunicul spunându-i vorbe dulci, lăsând deoparte
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
simt și acum aroma lăsată de bucățile mari de mere roșii, frumoase - oameni pe treptele librăriei, în fața ei. Mă blochez puțin și începe să-mi devină limpede faptul că înaintarea îmi va fi grea. Recunosc chipuri, ne salutăm, ne îmbrățișăm, zîmbim - lucru mare - mă strecor încet printre enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă și calmă. M-am gîndit că
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
de o zi al unui ziar, probabil absolut toate povestirile își păstrează savoarea intactă. Semnificațiile rămân la suprafața textului și nimic mai mult. Un kitsch cu morgă suficient sieși. De aici și expresia absurd de consum. Cititorii mai pretențioși vor zâmbi însă, forțat, ca la un banc infantil spus fără intonație. Diferențele de calitate dintre proze se văd imediat. De pildă, luând exemple din volumul Noapte bună, tâmpitule!, una e să asculți confesiunile de un haz nebun, cu pretenții de filozofie
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
ieși!! Ea mă crede cinic și începe să lucreze la idealismul meu de scriitor. Arta dezinteresată, autonomia esteticului etc. De fapt, domnișoara cred că încerca să mă convingă să nu care cumva să cîștig marele premiu, de au început să zîmbească larg de tot cei care o auzeau. Un scriitor care cîștigă două milioane de dolari la loto își pierde credibilitatea, zice - afundîndu-mă ridicol în istoria cu rromul care făcuse rost de o ulcică cu lapte. Scriitorul e un ales, nu-și
Ceaușescu și premiul cel mare la Loto by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13251_a_14576]
-
cu tine? Ești bolnav? - E perfect sănătos și nebun de-a binelea, spuse Betty. Un trăsnit de măna-ntâi. Feitelzohn ne-a asigurat că a luat micul dejun, dar, când Betty a comandat pentru el chifle, omletă și cafea, el zâmbi și spuse: - Cel care trăiește câțiva ani în America devine american. Ce-ar face lumea fără America? Cât am trăit acolo, mă arătam întruna nemulțumit de unchiul Sam, vorbeam numai despre cusururile lui. Acum, însă, când sunt aici, America îmi
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
României în epoca iraționalului. Din păcare, mijloacele de combatere a nebuniei P.S.D. nu sunt, până în clipa de față, adecvate. La Timișoara a avut loc un marș al ziariștilor — impresionant, e drept —, dar care i-a făcut, probabil, pe pesedei să zâmbească mânzește: „I-auzi, noi nici nu i-am scărmănat ca lumea, că s-au și prezentat să-și depună pixurile! Adică să se declare învinși!” În această lume pervertită, orice simbol poate fi repede convertit în contrariul său. Ca dovadă
Gulerele roșii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13293_a_14618]
-
împrejurare a vieții - idee scumpă unor intelectuali români - o socotesc o pură automistificare sau cecitate. Cum să privesc ultimii 55 de ani ai istoriei României cu umor? Ar fi imoral pentru mine și fatal pentru viitorul țării. Cine rîde sau zîmbește tot timpul și la orice nu poate fi decît un imbecil, sau un iresponsabil”. Există și puncte în care nu ne-am putea asocia observațiilor caustice ale lui Gelu Ionescu ori pe care, cel puțin, le-am dori nuanțate. Despre
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
singur, valoarea reflexivă. Nevoia de întărire confirmă și în acest caz tendința spre redundanță și insistență ilustrată de multe forme și structuri gramaticalizate în română. Sieși apare mult mai des în texte, dublînd, cu rol emfatic, un reflexiv neaccentuat - „Își zâmbi sieși, apoi se puse pe plâns cu fața în pernă” (adevarul.kappa.ro); „este unul dintre aceia care își arată sieși cu degetul pista pe care o s-o urmeze” (ib.). În plus, ca și acuzativul sine, pronumele sieși apare chiar
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
să nu-i vadă/ moartea ascunsă în ochii vecinului!)/ și fotograful i-a așezat după un fel consacrat/ (bunicul, de-abia sosit din America/ desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Și-apoi/ fotograful a bătut din palme iar ei au zîmbit,/ aparatul Agfa a țăcănit discret/ și cu toții au răsuflat ușurați/ și au spus:/ «O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe»/ și au rîs și-au cîntat/ (Îți mai aduci aminte doamnă și În fînul de curînd cosit
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
fete dulcici” (EZ 14.12.1999). Adjectivul apare și substantivizat - „o pupă pe mami tot timpul și e un dulcic scump” (mami.ro/forum) - și chiar ca adverb: „V-am pupat dulcic pe toți” (umblarici.refresh.ro); „Asistenta dulcică îmi zîmbea dulcic” (cloudsmagazine.com). Forma scumpic apare în contexte asemănătoare: „Poza 3 drăguț, scumpic, nu?”; „Un fluturaș scumpic!” (clopotel.ro); „Tu ești un scumpic, îmi ești tare drag, ascult cu multă plăcere muzica ta...” (guestbook.dr.myx), fiind concurată de cea
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
Rusiei e răzbunarea ironică a unui destin tembel. Adică tot o poveste cu „andrisantul necunoscut”. Oricât de pro-american aș fi (și sunt), n-aș fi ezitat să le arăt băieților de la Casa Albă obrazul. Dar nu, președintele a continut să zâmbească. Acest mărunt incident diplomatic ar fi trebuit să-l pună pe Iliescu pe gânduri. Am intrat în cărțile americane pentru că reprezentăm un pion pe masa lor de șah, și nu pentru valoarea noastră intrinsecă. Istoria ar fi trebuit să-l
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
rându-mi, daruri O candela, și-o cetina de mir Căci rău le-am fost, si dânșii mi-au fost maluri Ei, Moșii mei Craciuni, din cimitir Cât nu mi-au dat, purtând poveri de hamuri Cum au mai tras zâmbindu-mi, ca nadir E timpul meu să le Întorc din daruri La Moșii mei Craciuni, din cimitir Cum au mai socotit, legând batiste Cu banii, cele daruri de Ajun E rândul meu, acestor ametiste, Doi pasi să le aduc, de
Poezii. In: Editura Destine Literare by Grigore Vieru () [Corola-journal/Journalistic/75_a_292]
-
bașkanii de la Galatasaray purtându-se cu un rege român (Hagi) de parcă ar fi un fanariot... Pardon? A, da: e cam neclară imaginea... -Aha, se trezește și prietenul dintr-o amorțeală bahică, acum pricep eu de ce în celălalt reportaj constănțean profesorul zâmbea angelic în timp ce elevii își modificau notele în catalog - știa, sărmanul dascăl, ce karatiști crește la sânu-i școala din urbea lui Ovidiu! Da' și ce băieți precoci avem, domnule! N-ai văzut gesturile obscene pe care le făcea un elev din
... alte Sporturi televizate by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12036_a_13361]
-
să spun asta. Prima i-a spus celeilalte: Ce?! Și s-au evaporat repede. După vizită mi-a venit cheful să fluier un cîntec. Dar cu buzele mele nu mai reușesc. Aș vrea să știu cum arată gura mea cînd zîmbesc. Zîmbesc mereu cînd nu e nimeni în cameră să-mi poată ține o oglindă în fața ochilor. Noaptea am vrut din nou să ascult muzică. Musca dormea cine știe pe unde. Nu-mi făceam iluzii că ar putea să-mi zboare
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
spun asta. Prima i-a spus celeilalte: Ce?! Și s-au evaporat repede. După vizită mi-a venit cheful să fluier un cîntec. Dar cu buzele mele nu mai reușesc. Aș vrea să știu cum arată gura mea cînd zîmbesc. Zîmbesc mereu cînd nu e nimeni în cameră să-mi poată ține o oglindă în fața ochilor. Noaptea am vrut din nou să ascult muzică. Musca dormea cine știe pe unde. Nu-mi făceam iluzii că ar putea să-mi zboare pe
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]