331 matches
-
de cum am intrat. Ca de fiecare dată când se afla în compania compatrioților, accentul lui era pronunțat Oirish. Nici n-ai fi zis că a plecat când avea șapte ani și nu s-a mai întors niciodată acolo. Un tip zăpăcit mi-a înmânat o halbă de Guinness și m-am pus pe treabă înainte să-și dea seama că a greșit persoana. Nu-mi place să refuz cadourile. Un grup de lângă mine a început să cânte ceva despre Galway Bay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vizitezi, Claire era destul de obosită și când e așa o ia gura pe dinainte. Mă uitam la el fix. — Te referi la ce a spus despre Lee? l-am întrebat. —Exact. —Dar Ajay mi-a explicat deja. —Ajay!? Părea extrem de zăpăcit. —Mi-a spus că el și Vicky au îndopat-o pe Claire cu Valium până a adormit și că, după ce au reușit să o așeze în pat, el însuși a coborât la parter și a vorbit cu Lee. Așa că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
felul ei. — Halal intelectual! zbiară ea. Halal persoană școlită, spirituală! Meschinule, pulărău mizerabil ce ești, îți pasă mai mult de cioroii din Harlem, pe care nici nu-i cunoști, decât de mine, care ți-o sug de un an încheiat! Zăpăcită, îndurerată și sărită de pe fix. Căci cu aceste vorbe mă împroașcă din balconul camerei noastre de la un hotel din Atena, în timp ce eu stau în ușă, cu valiza în mână, implorând-o să fie atât de bună și să intre în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Era laminat, avea fotografia unei femei blonde și mi-am dat seama după aspect că nu e un buletin românesc. Am citit unele nume precum Minogue, Melbourne, Victoria și Australia. L-am băgat în buzunar. Era fără îndoială o turistă zăpăcită plecată în turul Europei, care acum se îmbăta în București și mâine vizita biserici în Viena. Într-un fel, m-am bucurat că-și pierduse buletinul. Însemna că va trebui să urmăresc rubrica Pierderi din ziare și să mă aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu scop cultural, să reprezinte, de exemplu, simbolic, zeița vânătoarei la romani, o Diană sublimă, care trebuie să trezească instincte potențiale la bărbați și de invidie și revoltă femeilor. Un sculptor, dacă ar vedea-o o dată, ar venera-o și, zăpăcit și buimac, și-ar reveni, ar alege cea mai faină marmură sau piatră dură, să sape la ea douăzeci de ani, treizeci de ani, să moară, să-i urmeze altul sau alții, precum eminescologii. Unui muzician respectabil i-ar fi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de lumină. Ar fi vrut să alerge după ea, să-i sărute mâna, dar picioarele ca de plumb, îl țintuiau locului. Alteori, o vedea alergând pe străzi oprindu-se la o vitrină, intrând într-un magazin... uitând de ce a intrat... zăpăcită, entuziastă, obosită, plină de neliniști, de curiozitate, de așteptare de dorinți... Era înaltă, cu tenul alb și ochii negri, pătrunzători, cu buzele trandafirii și dinții ca smalțul. Mândria, neliniștea și tristețea se vădeau laolaltă pe fața ei. Greu îți puteai
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
În fața ei rămâneai cel puțin o clipă intimidat. Unde era, acum, acea Vasilică, din primele timpuri ale iubiii lor?!... se întrebă bătrânul octogenar. Încerca, acum, când iubirea lui devenise o așa ascuțită suferință, să regăsească în amintire silueta de fată zăpăcită, cu pletele fluturând în vând... Să fixeze în detalii, din primele amănunte apariția acelei tinere, pe care, el abia acum o cunoștea cu adevărat. Pe pat, cu ochii închiși, bătrânul Iorgu simți în ureche răsuflarea ei, ca un răsuflet al
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
omenește posibil acolo. Și, în tot acest timp, gândurile îi deveneau tot mai dezordonate și mai murdare, așa că atunci când termină treaba, cu fiecare obiect vizibil așezat la locul lui și cu întreaga cabină aranjată așa cum se cuvine, era deja complet zăpăcită și nu mai știa ce să creadă despre mai toate câte erau pe lume. Soții Pringsheim erau incredibil de rafinați și de bogați și de intelectuali și spuneau lucruri deștepte, numai că se certau tot timpul și se luau unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ea agresată Se uită la mine cu multă atenție distributivă un june hip-hop și-mi spune mai multe vorbe clare pe când își mângîie absent cercelul din urechea dreaptă. Zice așa: "ascultă, tataie, poetul național al românilor este Bacovia". Îl privesc zăpăcit, mărturisesc sincer că nu mă așteptam la asemenea provocare, așa că bâigui intimidat: "june de cartier, pe ce te bazezi?" Nici nu isprăvesc eu bine să-mi duc până la capăt întrebarea că preopinentul meu scotocește prin buzunările largi ale nădragilor, din
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
în lipsa mea! Felix se opri lingă ușă, încurcat. - Intră înăuntru, vino aci lângă mine. Și Otilia își strânse puțin picioarele subțiri, ca și când Felix ar fi trebuit să se așeze alături în aceeași poziție. - Desigur că ți-a spus că sunt zăpăcită! - Mai rău! mărturisi Felix.Otilia ridică ochii puțin cam palidă și puse o mână pe brațul tânărului. - Și tu, Felix, crezi? - Nu! răspunse acesta după un scurt examen de conștiință. - Dar ce ți-a spus? Desigur, prostii despre Pascalopol! Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dau seama ce pot aștepta și ce nu de la papa. Tu ești încă sub tutelă și n-ai pe nimeni mai de aproape încă vreun an. Papa poate să fie înșelat, să-ți încurce treburile, a început să fie cam zăpăcit. Nu te mira când îți spun că Pascalopol, asa, fără să te cunoască (spunea numai că ți-a cunoscut părinții), s-a interesat de tine, l-a ținut din scurt pe papa, care are o stimă grozavă pentru el. De
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din acest cartier. Făcu cu gândul mișcarea de a se deplasa din strada Antim în strada Știrbeyvodă, însă, ca o pisică, Aglae îl pironea și-l paraliza. Nu putea să se mute, fiindcă n-avea cum să explice Aglaei plecarea. Zăpăcit, moș Costache apelă mintal la Pascalopol. Pe el avea G. Călinescu să-l implore să-l scape din încurcătură, fiindcă totul, de altfel, îi venea pe cap din pricina lui, fiindcă el îl îndemnase să facă adopțiunea. Insă ar fi trebuit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe pământ și foarte aproape de orizontala terenului. Și, brusc, mă găsesc la un moment dat pe stadion, la alte proporții. Șocul propriu-zis l-am avut când, pentru prima oară, văd venind mingea de sus și de departe. Am fost complet zăpăcit, ca și cum aș fi aterizat pe altă planetă. Blocajul acesta a fost definitiv; am simțit clar că nu sunt bun pentru fotbal. Îmi amintesc încă de șocul acestei împrejurări, care poate părea derizorie. Dar faptul că o evoc și că am
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
catolică, ci evanghelistă. Și apoi Începu să-i explice ce Înseamnă să fii evanghelist și că existau mai multe religii și că religia catolică nu era neapărat cea adevărată. Bietul Julius n-a Înțeles mare lucru și a rămas complet zăpăcit, cu ochii deschiși larg și cu mîinile lipite de corp, nemișcat și parcă așteptînd să i se mai spună ceva. Chiar În clipa aceea copilul Nildei se porni să plîngă și ea Îl apucă Într-o mînă cum ai apuca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl primeau ca pe fiul risipitor, iar el nu izbutea să Înțeleagă ce naiba se Întîmplase În lipsa lui. Femeile nu-l lăsau să reflecteze, Îl sărutau tot timpul Întrebîndu-l unde fusese, de ce plecase, de ce nu le spusese nimic. Julius le privea zăpăcit și parcă așteptînd o explicație: oare cine le bătuse? Un scaun care se rostogolise pe scară În timpul Încăierării zăcea acolo, acuzîndu-le. Vilma nu mai putu suporta tensiunea și izbucni iar În plînsete și țipete. Îi ruga s-o ierte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
proprietarii lor. N-au bani să cumpere altele noi. — Și omul ăsta cum Își cîștigă traiul? Muncește mult și cîștigă puțin. Și dumneata, domnule? — Cu filatelia. Julius se gîndi că Philadelphia e În Statele Unite și se uită la el complet zăpăcit. — Eu colecționez timbre. Asta Înseamnă filatelie. Eu sînt filatelist. Uite albumele pe masă. — Și femeia de la fereastra de jos? Oare ce era rău În ce spusese, pentru ca bătrînelul să Înceapă să facă semn cu mîna că nu merită să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
noapte bietul copil, sărmanul de el, nu știa să spună ce-l doare, mai mult ca sigur că-l omorîse doctorul dîndu-i să bea niște siropuri amare. Din nou o podidi plînsul pe Nilda și ceilalți stăteau În jurul ei complet zăpăciți. Așa i-a găsit Țanțoșa, cînd și-a făcut apariția Întrebînd dacă s-a Întors Julius. A fost de ajuns ca Nilda să audă numele lui Julius pentru ca, dintr-odată, plînsul să i se prefacă Într-un zîmbet de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
oare că Dan nu e iubirea vieții mele? Ar trebui să simt că plecarea lui ar fi sfîrșitul lumii? Am mai avut astfel de sentimente față de bărbați, dar nu bărbați cu care aveam relații sănătoase. Am simțit astfel cînd eram zăpăcită și Înnebunită de dorință, cînd Întreaga relație Îmi dădea senzația că sînt agățată de marginea unei prăpăstii. Dar nu-mi dorisem niciodată așa ceva Într-o căsnicie, asemenea suișuri și coborîșuri sau lipsă de control și Încredere totală În celălalt. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
De stâlpii sălii enorme fuseseră agățate un fel de tende înzorzonate. Un vânt ușor răcorește podeaua de marmoră și obrajii aprinși de căldură ai englezilor, aducând zâmbete pe chipurile asudate. În timp ce își ocupă locurile, fragmente de conversație ajung la urechile zăpăcite ale lui sir Wyndham. — Vă voi recomanda croitorului meu de la Londra, îi spune prințul Firoz lui Vesey. — Era la Borders, zice Minty către doamna Privett-Clampe. Sau la partida de tenis de la Retreat? — Nababul a început multe programe de reformă, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
jur. - Vrei o lecție? Băiatul încuviință extaziat din cap. - Dă-mi mie monedele. Își deschise palma pentru a-i înmâna monedele. Iluzionistul privi mâna băiatului, încruntându-se. - Unde sunt? Palma era goală. Iluzionistul, care acum râdea cu răutate de expresia zăpăcită a băiatului, deja le înhățase. Băiatul era uluit; nu simțise absolut nimic. - Acum o s-o arunc pe asta în sus... Băiatul privi spre tavan, dar subit avu un instinct care îi șoptea: „Închide palma! Va încerca să îți pună monedele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
am hotărât să facem bob și să conducem pe rând. Iată că acum e rândul lui Nică să conducă. Pornește el binișor, dar când pe aproape de casa popii Oșlobanu, nu știu cum se face că intrăm chiar în gardul popii. Toți eram zăpăciți și până să ne dumirim ce s-a întâmplat ne trezim cu popa lângă noi. Pe mine și pe Nică ne-a apucat de gulerul paltonului și ne-a dus direct la mama acasă. Ce bucurie îi făcuse bietei mame
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
la Curtea Marțială care a judecat pe Svoboda... Pe urmă au venit spânzurătoarea și ochii condamnatului... și doina ordonanței, sub fereastră, care nu mai încetează deloc, ca o mustrare... 3 ― Don' locotenent, e târziu, vremea cinei... Apostol Bologa deschise ochii, zăpăcit. Lângă pat, ordonanța mormăia blând aceleași cuvinte, ca o babă cu farmece. ― Ce-i, Petre? Am dormit? întrebă locotenentul, sărind în picioare și uitîndu-se repede la ceasul-brățară. Ei, poftim! Am întîrziat de la masă... Și numai tu ești de vină, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un muc de lumânare. ― Na-m avut noroc, domnule căpitan, zise Apostol cu o ușoară ezitare. Dacă n-a vrut să vie... ― Cine? întrebă Klapka. A, da... Ia mai dă-i dracului de reflector, Bologa! adăugă apoi nepăsător. Locotenentul tăcu zăpăcit, uitîndu-se în ochii căpitanului, în care acuma câteva zile îl îngrozise pădurea spânzuraților. Klapka însă urmă netulburat: ― Omul cu buba se sperie de toate umbrele. Așa și eu cu colonelul nostru! Că-i mâncător de oameni, călău... Când colo, e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri în fața lui, cu obrajii albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i evite întrebările plictisitoare și să aibă un pretext de a merge la postul de observație. Un atac însă i-ar răsturna toate planurile... ― Nu se poate... N-avem nici o informație, bolborosi dânsul zăpăcit. De ce să ne atace tocmai azi? ― Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]