251 matches
-
Prin copaci frunzele foșneau, realizând un fond sonor, ca o melodie de bază pe care apărea ciripitul și trilurile diferitelor soiuri de păsărele, mai ales dimineața. Vara era atât de plăcut și reconfortant pentru că nu simțeai arșița soarelui dogoritor și zăpușeala de la oraș în betoane și asfalt. Astfel, locul acela părea că totul era o armonie creată de Dumnezeu până la sentimentul unei melodii a naturii, dăruită de El oamenilor. Cu toate astea, totuși, din spatele casei veneau niște șoricei de la vecini care
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
în foița subțire... și‟i întinse punga, din piele de oaie, cu tabac lui tătâne-su, bătrânul Toma. Asta însemna că povestirea avea să dureze... ...Cum spuneam... de-o săptmană înduram, numa‟ colb și soare.. Nici măcar o adiere de vânt... Zăpușeală mare, mare zăpușeală, fără o fărâmă de nour... Cerul, parcă blestemat, rămânea tot gol și uscat... Era luni... Așa începu pădurarul povestirea cu un oftat adânc. Era‟n ajun de Sânt Ilie, după a 6-a duminică, de după Rusalii, preciză
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și‟i întinse punga, din piele de oaie, cu tabac lui tătâne-su, bătrânul Toma. Asta însemna că povestirea avea să dureze... ...Cum spuneam... de-o săptmană înduram, numa‟ colb și soare.. Nici măcar o adiere de vânt... Zăpușeală mare, mare zăpușeală, fără o fărâmă de nour... Cerul, parcă blestemat, rămânea tot gol și uscat... Era luni... Așa începu pădurarul povestirea cu un oftat adânc. Era‟n ajun de Sânt Ilie, după a 6-a duminică, de după Rusalii, preciză el. - Hm?!.. Ce
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
era o fortăreață pe partea dreaptă a Plevnei, cea mai întărită. Stăteam, cât era zâulica de mare, cu ochii sus la parapet, unde se ițeau fesurile și turbanele turcești, și așteptam semnalul de atac... semnal care nu mai venea; iar zăpușeala ne dădea gata. Trecuse demult de amiază, soarele cobora spre asfințit. Pe la toacă, de undeva dintr-un sat din apropiere, veni un dangăt de clopot... Era clopot de vecernie, a doua zi era Sânt Ilie. Clopotul bătea rar, cu sunet
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o plimbare scurtă prin oraș, apoi făcu niște cumpărături prin magazinele în vogă și oftă invidioasă observând cât de arătoși și de stilați erau atât bărbații, cât și femeile de prin partea locului; și asta în ciuda faptului că era o zăpușeală de crăpau și pietrele și că soarele bătea atât de tare încât n-ar fi trebuit să găsești țipenie de om pe străzi. După ce luă prânzul se gândi dacă să-l sune pe Rocco și să-l invite în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
toate astea. Trecătorii sunt rari. Și e ceva excesiv în aer. O febră neobișnuită. Pașii sună arid pe piatra aleilor din parcul ce se cheamă, firește, ca în toate orașele mexicane, Alameda. În mijloc, un bazin cu apă clocită de zăpușeală. Ies din nou în stradă și, din fericire, îmi apare în drum o librărie. În hotel, la capetele culoarelor sunt puse recipiente cu apă fiartă pentru cei care nu cer apă minerală să se spele pe dinți. Am început să
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
turiști nici la Teotihuacan, nici la Palenque. Iar la Uxmal nu era aproape nimeni în afară de noi. starea de mit Oboseala sau soarele sunt, poate, de vină. Sau poate sudul. Sau toate la un loc. Armele sudului sunt ploile, ruinele și zăpușeala. Ne hărțuiesc începînd de la Veracruz. Nepregătit să mă opun acestor arme, sunt din ce în ce mai aproape de o stare de insolație interioară lipsită de orice logică. Nimic, aici, nu e de natură să exalte un instinct vital. Totul pare uscat și căznit. O
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
vopsele! exclamă el pentru sine și se frământă în patul larg, Du-te acum, Daniel! vreau să rămân dingur! Nu m-a mai pus să-i citesc în seara asta, IV La amiază s-au lăsat iarăși căldurile, e mare zăpușeală, au spus aseară la televizor că va ploua, ne-a asigurat de bună dimineață tata, Theo e trist, m-a rugat să-i pregătesc pânza că va picta, abia dacă mi-a adresat cuvântul astăzi și mama se teme că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că în cel puțin două ore voi putea respira aerul copilăriei mele că voi regăsi odaia în care am crescut, că mi se va părea că trece cu pasul egal prin curtea mănăstirii părintele Ioan, că, numai așa rezist bărbătește zăpușelii din autobus, geamurile sunt toate închise din cauza prafului ce se ridică pe drumul uscat, stau aproape într-un picior ținându-mă cu mâna de bara de sus, din fericire o măicuță bătrână m-a despovărat de rucsacul din spate, Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ce se ridică pe drumul uscat, stau aproape într-un picior ținându-mă cu mâna de bara de sus, din fericire o măicuță bătrână m-a despovărat de rucsacul din spate, Dă să ți-l țin eu, maică! Mirosul de zăpușeală ce se ridică în valuri succesive la orice hurducătură a autobusului, praful insinuat prin subsiorile aproape dezgolite ale roților fac aerul irespirabil, nu mă mir că fetei cu fața albă ca varul i-a fost rău, stă acum lângă șofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
într-o poveste. Așa, fără vorbe prea multe, unul după altul, cu mine în frunte. Luați-o pe poarta pe care scrie „A fost odată ca niciodată...” care ne așteaptă desferecată. Si, uite-așa, mergi și mergi, zi de vara, zăpușeala. Nici tu troleibuze, care aluneca pe ațe, nici tu bunici, să te ia în brațe. Până când... Ce sclipește acolo, în depărtare? Un palat la care nu te poți uita decât cu ochelari de soare.” Strălucirea palatului îl orbea pe un
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
uită. „Ană, dragă, am văzut un copârșău” și plânge Onica. „Tu, n-am să-l mai văd niciodată!” și nu-l mai vede Onica pentru că ea moare Într-o vară, puțin după Sfântu Ilie, când ploi reci vin să stingă zăpușeala zilei, sunt coapte merele mălăiețe, bradul din coceniște crește până la cer și rămâne Bitancu singur pe lume. Din ciobul de oglindă, Îl privește un chip străin lui, un bărbat cu capul mare acoperit cu păr blond, săgetându-l cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
M-am gândit la mama ta, trebuia s-o anunț că voi întârzia. Transpirația îmi curgea de pe tâmple pe după urechi, pe gât. Ne-am oprit în mijlocul străzii. Își întorsese doar capul și mă privea cu ochii pe jumătate închiși din cauza zăpușelii și a luminii. Aveți o hârtiuță pe frunte. Am căutat sub transpirație bucățica de șervețel de la bar. — Există pe undeva o cabină telefonică? — Trebuie să vă întoarceți înapoi, nu știu însă dacă funcționează, aici se strică totul. Mai avea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o aveam cu mine, am găsit-o, călduță în sticla ei de plastic. Mi-am clătit gura, am scos capul pe fereastră și am golit pe mine ceea ce mai rămăsese din sticlă. Asfaltul fugea și în același timp fugea mirosul zăpușelii și al mării care era deja aproape. Am lăsat volanul și mi-am apropiat mâinile de față ca să le miros. Căutam o urmă a cruzimii mele, Angela. Am găsit doar un miros de rugină, poate cel al scării. Am scuipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dezolat și mă îngropa. M-am urcat în mașină, am vârât cheia în contact, dar n-am învârtit-o. Am răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit capul pe spătarul scaunului. Stăteam la umbră, afară zăpușeala continua să bâzâie în același pustiu. Din când în când câte un țipăt izolat se rostogolea jos din cine știe ce gaură. Am stins radioul. Mi-am întins picioarele dincolo de pedale, am închis ochii pe jumătate și am văzut-o. Printre gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de paie, mama. Figuranți de ghips scoși afară o dată pe an, pentru suflete călduțe și mincinoase ca al meu. Priveam dezamăgit ieslea, ca unul din turiștii în pantaloni scurți și sandale care intră într-o biserică să se adăpostească de zăpușeală și trag cu ochiul, plini de curiozitate, la locul acela de tămâie și rugăciuni, sub privirea mâhnită a unei bătrâne bigote cu trupul aplecat pe prima bancă, cea mai aproape de altar. Și chiar există o femeie îngenuncheată, ascunsă în spatele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Dar la sfârșit eram din nou optimist, plin de încredere. Tremuram, eram transpirat și puțeam. Ziua intrase pe fereastră, mă învăluia o altă lumină, o lumină plină. Asistenta transpira din cauza oboselii și a căldurii. Pentru că, doar acum îmi dădeam seama, zăpușeala luase în stăpânire încăperea. Suturam și căldura mi se lipea de păr, de vârful degetelor. Diagrama bătăilor cardiace era normală. Vâram acul în carne ca un croitor grijuliu care face ultimele retușuri la o rochie de mireasă. Noaptea trecuse. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
răsărit din cap un balon, ca În caricaturi: „Ed Exley e ciripitorul“. Degetul mijlociu În semn de salut n-a fost decît cireașa de pe tort. Ed bătu cu degetul În microfon, făcînd să se audă paraziți electrostatici. În Încăpere era zăpușeală, dar În nici un caz ca În magazia de la arestul central. Se gîndi la cele Întîmplate În ultimele două săptămîni. Jucase tare cu Parker, prezentîndu-i toate cele trei versiuni și acceptînd să depună mărturie În calitate de martor cheie al departamentului. Parker considerase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
al ceasurilor și ornicelor răsuna ca lovituri de ciocan în tăcerea încăperilor cu mobile vechi pe care se așternea praful. Primul lucru pe care Andrei Vlădescu îl făcea când se întorcea acasă era să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă, acceptând zăpușeala ce pătrundea odată cu respirația precipitată și plină de viață a orașului. În aerul fierbinte sclipeau fire de praf, funigei și puf de flori și de arbori. Sprijinit de marginea de fier a balconului, urmărea de sus șirul precipitat al automobilelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de paginile tipărite mărunt. Abandonează. Își face o cafea în care pune cuburi de gheață s-o răcească, o soarbe cu înghițituri mici. Ecoul străzii plutește neîntrerupt împrejur. Se așază pe patul îngust din cămăruța lui îngustă, aproape gol în zăpușeala care dă năvală prin fereastra larg deschisă. Nici o adiere nu flutură perdeaua și draperia subțire înflorată. Dar liniște încă nu e. Peretele de cărți nu-i spune nimic, gândul i-e neclar. Se ridică și trece alături, în încăperea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mari și ușă dând spre parcul din spate, cu un pat lat în mijloc din care, mai mult culcată decât sprijinită în șezut, îl privește bătrâna doamnă Marga Pop. Încăperea mirosea a medicamente, a cearceafuri jilave, transpirație și urină. O zăpușeală ca o pală de foc l-a izbit în față. A deschis ușa către balconul ce înainta spre parc și adierea de afară a început să fluture perdeaua. Într-o glastră monstruoasă din sticlă, pe care a umplut-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a aparaturii stereo ieșea prin ferestrele deschise. Era o seară de august înăbușitoare, absolut tipică pentru o vară care părea să aibă plăcerea cinică de a duce londonezii până la limita răbdării, scăldându-i zi și noapte în nădușeala provocată de zăpușeala lipicioasă a orașului. Privind în jos, am observat o umbră mișcându-se în grădină. Două umbre, una foarte mică. O bătrână care-și plimba cățelul, luptându-se probabil să țină pasul cu el în timp ce mergea în zig-zag de la un tufiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre! Ce-ți mai face vaca? Mult mai bine. Să o vezi acum! Ți-e mai mare dragul! Mănâncă și parcă s-o mai împlinit. Da' numai eu știu câte nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de la ea, mult mai târziu... Erau cam de aceeași vârstă. Petea mai mare cu un an... În adolescență, cândva, într-o noapte, fata își trezise speriată părinții și le șușotise: "Petea mă așteaptă în grădină". Era în vacanța mare, era zăpușeală... S-au dus în grădină, l-au găsit acolo pitit printre pomi și la întrebarea ce făcea el acolo singur la miez de noapte, pe cine aștepta, a răspuns "pe nimeni" cu atâta groază, încît l-au luat la bătaie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să intre în vorbă cu un băiețel care venea din direcția opusă. Poate că starea epileptică i se amplifica din ce în ce mai mult. Furtuna părea într-adevăr că se apropie, dar încet. Începeau de-acum să se audă tunete îndepărtate. Se făcea zăpușeală... Cine știe de ce, așa cum îți revine uneori în memorie un motiv muzical agasant, prostesc, de care te-ai săturat până peste cap, și-l amintea acum întruna pe nepotul lui Lebedev, pe care îl văzuse mai înainte. Ciudat era că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]