386 matches
-
informă și diformă, ca și scorpia de Olimpia, cu sânii blegi și căzuți, cu burta revărsată, cu părul rar și cu vene verzi, proeminente, vizibile pe picioare ca niște viermi, cu vezica slăbită, cu pungi sub ochi și cu pielea zbârcită ca un măr vechi. Dar, la urma urmelor, acesta nu era un gând care să-l consoleze, căci, la vremea aceea, și el avea să fie o relicvă flască și tăbăcită - și era bine că vremea aceea era Încă departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mânere de inox șlefuit ce nu părea să fi fost atinse vreodată. Maja deschise glasvandul ce dădea spre grădină. Alte tufișuri de trandafiri ascundeau strada. Dar dincolo de zid se zăreau vârfurile chiparoșilor Villei Înclinați În vânt. Mandarinul - plin de fructe zbârcite care păreau globuri de crăciun - mângâia cu ramurile geamurile ferestrei. Buricul Romei. Centrul vieții mele. După cum vedeți - profită agentul imobiliar -, poziția este excepțională. Proprietarii tocmai au restaurat, dar sunt nevoiți să se mute cu locul de muncă. Se grăbesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i dea să mănânce, să-l ducă la școală. Toată viața ei îi apărea făcută zob. Greșise, se învinovățea, dar greșise la 16 ani și credea că mai are dreptul la încă o șansă. Își aruncase ochii mari spre femeia zbârcită și îi spusese cu siguranță, pe tonul ei cel mai liniștit: - Cum vrei. Dar să știi că e copilul lui Greață și el a comandat avortul. - Păi, nu mi-a spus așa. Coana mare a spus că ești o vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era un nou început. Trecut-au anii... S-au scuturat la geam albe petale. S-au depănat în timp multe-amintiri. Trecuți sunt anii prin a vieții vale, Dar tu-ai rămas cu dragostea-n priviri. Chiar dacă fruntea-ți este azi zbârcită, Iar anii mulți și grei te-au istovit, Chiar dacă te-ai albit, scumpă bunică, Iubirea din priviri nu ți-a pierit. Chiar dacă-n valea vieții de suspine, Trecut-ai fost prin multe vijelii Tu ți-ai păstrat mereu nădejdea vie
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
suspinat atunci. Apoi gata. Corpul Rahelei s-a eliberat din ghearele morții, capul copilului a apărut, iar Rahela și-a adunat ultimele puteri și a împins. Era mic și cu un smoc mare de păr. Un copil ca toți copiii, zbârcit, obișnuit, perfect. Dar era, în sfârșit, al Rahelei. Cortul a devenit deodată tăcut, pentru că toate femeile plângeau în tăcere. Fără să scoată o vorbă, Inna a tăiat cordonul, iar Bilha a adunat placenta. Lea a splălat-o pe Rahela, iar Zilpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
e un copil, a zis Meryt. Vino, Den-ne, a zis ea. Prinde geamănul. Cu o singură împingere, Hatnuf a mai născut un copil, foarte diferit de fratele lui. În timp ce primul fusese gras și perfect, dar mort, acesta era plăpând, zbârcit, dar dotat cu niște plămâini de taur. Meryt a râs la auzul acestui sunet, iar camera a izbucnit în chicote, hohote și râsete de ușurare și de bucurie. Copilul nespălat, plin de sânge, respingător, era trecut din mână în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui Dumnezeu s-o absolve de păcate. - Am făcut ce credeam că e drept, așa cum am făcut odinioară, doar ca s-o ocrotesc. Fie ca Loïc să mă ierte... Glasul i se frînse.Lacrimile se prelinseră În tăcere pe obrajii zbîrciți, fără ca ea să dea semne că vrea să le șteargă. Mult mai tîrziu, Întinse mîna spre geantă și scoase un plic din hîrtie groasă, cu marginile sfîșiate. Pe un colț al plicului, În stînga, figura antetul spitalului din Brest. Scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
după-amiază asemănătoare, Încercase În două rânduri să se masturbeze, cu ochiul lipit de lunetă, fixând cu perseverență un adolescent ce-și lăsase jos slipul și al cărui sex Începea o palpitantă ascensiune În aer. Propriul său sex căzuse, flasc și zbârcit, uscat; nu insistase. Djerzinski sosi la ora șaisprezece fix. Desplechin voia să-l vadă, Îl intriga cazul lui. Sigur, se Întâmpla adesea ca un cercetător să-și ia un an sabatic pentru a merge să lucreze cu alte echipe În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu păru s-o audă. Va trăi tot ce trebuia să trăiască. În salonul de reanimare, bunica era singură. Cearșaful, de un alb extrem, Îi lăsa descoperite brațele și umerii; Michel Își desprinse cu greu privirea de la carnea aceea dezgolită, zbârcită, albicioasă, cumplit de Îmbătrânită. Brațele străpunse de perfuzii erau legate cu niște curele de marginea patului. Un tub Îi pătrundea În gât. Alte fire intrau sub cearșaf, legate de aparate de Înregistrare. Îi scoseseră cămașa de noapte; nu o lăsaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
desigur la campingul de alături. Își parcă mașina și se Îndreptă spre o mică gheretă din lemn deasupra căreia, pe un panou, scria „BINE AȚI VENIT”. Înăuntru, o femeie de vreo șaizeci de ani era așezată turcește. Sânii slabi și zbârciți Îi ieșeau puțin din tunica de bumbac; lui Bruno Îi era milă de ea. Femeia surâse cu o bunăvoință cam crispată. — Bun venit la Loc, zise ea În cele din urmă. Apoi, din nou, surâse larg; era cumva idioată? — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pentru a sta mai confortabil și Îi mângâie clitorisul cu degetul arătător. Buzele mici Începeau să i se umfle. Copleșit de fericire, i le linse cu lăcomie. Christiane scoase un geamăt. Preț de o clipă, Bruno revăzu vulva slabă și zbârcită a mamei lui; apoi amintirea se șterse, continuă să-i maseze clitorisul din ce În ce mai repede, lingându-i buzele cu limbi afectuoase. Christiane gâfâia tot mai tare, pântecul i se acoperea cu pete roșii. Vulva era umedă și sărată, cu un gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mă simțeam deja mort. Victor s-a născut În decembrie; Îmi amintesc botezul lui la biserica Saint-Michel, era tulburător. „Cei botezați devin cărămizi vii pentru Înălțarea unui edificiu spiritual, pentru un sfânt sacerdoțiu”, a spus preotul. Victor era roșu și zbârcit În scutecele de dantelă albă. Era un botez colectiv, ca În Biserica primitivă, erau vreo zece familii. „Botezul ne face parte a Bisericii, spuse preotul, ne face mădulare ale trupului lui Cristos.” Anne ținea În brațe copilul, care avea vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
unei familii ai cărei membri au cu toții tricouri cu grădina zoologică din Londra. Îmi zâmbesc cu toții - și, cumva, reușesc să le întorc și eu zâmbetul. Mă simt ca într-o realitate perfect paralelă. — Doriți ceva ? În vagon apare un tip zbârcit tot care împinge un cărucior și îmi zâmbește. Sandvișuri reci sau calde, ceai sau cafea, băuturi răcoritoare sau alcoolice ? — Ultima, vă rog. Încerc să nu par prea disperată. Două, vă rog. Din... ce aveți. Nu vine nimeni să-mi ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Tuni nu-mi mai dăduse să sug la colțul ăla de piele decât de două ori și setea mă istovise de tot. De cum am coborât pe mal, am dat să văd de micuțul Unu, dar o femeie bătrână, slabă și zbârcită, mă izbi cu un băț peste picioare. - Te-am văzut Încă de când ai luat-o spre vedenia apei, prostule! De-atunci am văzut că duci copil cu tine. Prost! Se apropie de mine și-mi săltă bărbia În sus, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la vedere, În lumina asfințitului, roșul originar al cărămizilor. Rareori trecea câte un automobil În zilele acelea. Ce vedeai erau trăsuri, camioane cu gheață, camioane cu bere și cai uriași care le trăgeau. Deosebeam oamenii după fețele lor roșii, albe, zbârcite, pătate sau netede; zâmbărețe sau violente, ori mânioase, ochii lor, gurile, nasurile, vocile, picioarele și gesturile. Cum se mai aplecau ca să facă haz sau să iscodească sau să sâcâie sau să tortureze În glumă un băiețaș. Dumnezeu mi‑a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
va conduce acum Garda de Fier? se tângui Jones. Cine va ieși din rând să ridice torța căzută? La ușă se auzi un ciocănit puternic, strident. Am deschis ușa și în prag stătea șoferul lui Jones, un negru bătrân și zbârcit, cu ochi gălbui, răuvoitori. Purta o uniformă neagră cu tighele albe, o centură tip Sam Browne, un fluier nichelat, un chipiu Luftwaffe fără însemne și moletiere din piele neagră. Nu era nici urmă de Unchiul Tom în acest negru bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dus-o tot într-o beție din 1941 până în 1948? Cine altul ar putea interpreta un spion rus care și-a făcut o rețea compusă aproape în întregime din agenți americani? Urbanitatea lui Kraft a dispărut, dezvăluind un bătrân palid, zbârcit. — Nu este adevărat! a spus el. — Întreabă-ți superiorii dacă nu mă crezi, a spus agentul F.B.I. — Ei știu? întrebă Kraft. — Până la urmă au descoperit, a spus agentul F.B.I. Erai în drum spre casă unde te aștepta un glonț în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
infinitate de enorme boabe de fasole, grase cât degetul mare, albe ca țâțele de suedeză, moi ca pâinea franțuzească. Își arse limba, gâtul, mațele, până și dinții, și preoții râseră de lăcomia lui, iar părintele Ascanio, bucătarul-șef - mărunt și zbârcit - se umfla în pene la laudele pe care nu mai prididea să le aducă fasolei lui. — Divine! Divine, scuzați-mi expresia... Sunt lucruri cărora le duci dorul, acolo, înăuntru... amănuntele... bruma aceea de șofran... foile de dafin... iar cârnații, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
gândindu-se la faza lunii. Fusese nouă acum două nopți: mareele nu putuseră fi atât de puternice Încât să poarte cadavrul foarte departe. Va trebui să-l Întrebe pe Bonsuan despre refluxul din noaptea trecută. Mâinile decedatului erau ciudat de zbârcite și albe, semn sigur că stătuse În apă vreme Îndelungată. Odată ce avea să știe de cât timp era mort tânărul, urma să lase În seama lui Bonsuan calculul distanței parcurse de cadavru plutind. Și de unde. Între timp, trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vin..!”, zise el plângând. Iorgu vru să intre în clasă, s-o vadă, să-i vorbească, dar, n-avea voie. Totuși reuși să se uite pe o fereastră. In clasa goală și întunecată, zări o femeie mititică, cu fața slabă, zbârcită și negricioasă, care stătea cu mâinile în poale și se uita în pământ. ”-Dar, asta nu-i Vasilica... nu-i ea!” murmură el, pomenindu-se strigând... ” Vasilica... Vasilica! ”. Și, se trezi murmurând... Vasilica!.. Vasilica!.. Ceasul arăta orele cinci și jumătate
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
poveste tristă... un apus de viață... Și, Emil copil de nici cincisprezece ani, rememoră Iorgu, a observat și a trăit destinul frunzei... așezându-l pe hârtie. ”Stătea nemișcată, zburlită, pe ram înfricoșată de tot și de toate. Stătea solitară și zbârcită Dar nu cădea. O păsărică pierdută și ea Scutură creanga încet Dar frunza tot nu cădea Rămânea acolo la locul ei. Vântul începu încet să șuiere Mișcând frunza încolo și-ncoace Dar ea tot nu cădea. Până la urmă, încet, ca
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
zmeu de hârtie colorată purtat sus în cer de vântul prielnic al iubirii. Adesea mergeam ținându-ne de mână pe străduțe înguste, întortocheate, numai de Ștefan știute, fumând, fără să vorbim între noi. Orașul îmi dezvelea acum un alt obraz, zbârcit, misterios, plin de farmecul discret al mahalalelor. Îmi plăcea mirosul de vechi și de mucegai care venea din curțile boltite și dărăpănate, unde dintre rufele albe întinse la uscat se ivea mogâldeața palidă a vreunui bătrânel așezat pe un taburet
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nu cumva, Într-un exces de sinceritate, să spună cine știe ce. Dacă ar fi dezvăluit adevărul lui, precum Marika pe al ei, fața lumii nu s-ar fi schimbat, cel mult s-ar mai fi ales c-un rid. Oricum, era zbîrcită toată. Un interviu real, dacă Thomas chiar ar fi fost ziarist, nu le-ar fi redat celor doi fiul; Thomas nici nu știa cum să Îl numească, mai fiu era pentru Marika, se hrănise din sîngele ei, din vlaga ei
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de ce [să] plângă clopotul? 2257 De-ai fi compusă numai din dame - tinere și frumoase, notabene - chiar fără să vrei aș fi bucuros să-ți sărut mâna de-o mie de ori, de zece mii de ori, dar așa, bătrână și zbârcită cum ești pentru mine, doamna mea, așa îți mulțumesc pentru grația ce ai fi în stare să[-mi] faci. Așa nu-mi vine decât să strig: Lume, lume! poveste 2290 îmi veni ideea tandră de a-i săruta șorțul. 2257
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Pentru Pann toate obiectele sînt la fel. Numai virtutea sau viciul (prin omologare cu natură umană) le-ar putea diferenția. Unde reușește el este În portretul moral. Iată pe acela al femeii senile și rele: „O văduvă-n vîrstă, bătrînă, zbîrcită, Cu doi dinți În gură, barba ascuțită, Nas cît pătlăgeaua, la vorbă-nțepată, Cu ochii ceacîră, gura lăbărțată, Fruntea-i cucuiată, fața mohorîtă, Peste tot negoasă și posomorită, Umbla-ntunecată și tot Înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată, N-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]