304 matches
-
furia devenirii este vitalizantă. Cine se abandonează ei cu pasiune, până la prostie sau până la isterie, este imposibil să fie înghițit de timp. Căci o ardoare exasperată în devenire te scoate - prin forța patimii - în afară de timp. Aș vrea ca România să zbârnâie de freamăt și din inimă să-și facă un cuptor. Nu există altă scăpare de subistorie, adică de timpul nostru pierdut. Resemnarea noastră de veacuri ne-a făcut înțelepți. Dacă individual înțelepciunea poate atinge culmi, ea este inerție ca fenomen
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care Începeam s-o găsesc imundă, de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o sticlă cu apă fierbinte, și un gin cu două aspirine. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, și eu am nevoie de așa ceva. O porniră, mai Încet de data asta. Lui Viv i se părea că toate membrele Îi zbîrnîie, Îi bîzÎie, aproape, de oboseală. GÎndul de a se Întoarce la John Allen House În momentul ăsta al serii, cînd localul era cufundat În haos, cu scaune trase prin sala de mese, cu luminile strălucind și radiourile bubuind de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
poate că nu-i va spune nimic, totuși n-ar strica să-l descoase puțin, să facă lumină, orice s-ar întîmpla pe urmă. Drumul drept e totdeauna cel mai bun. ― Ordinul excelenței... personal al excelenței... Eu nu cunosc motivul, zbârnâi aghiotantul generalului Karg în telefon. ― Atunci să mă prezint excelenței? întrebă Apostol. ― De ce? Tu vezi de serviciu și taci mulcom! Dacă va fi nevoie, te vom chema, n-ai grijă... Acuma sunt în perspectivă evenimente mari, foarte!... Toată lumea trebuie să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
greu. Când dădu iar în șosea, auzi ropotele râului, aproape, ca niște șoapte stranii... Înainte de a intra în Lunca, la gura drumului spre front, se opri brusc, parcă I-ar fi izbit un pumn în piept. Și în creieri îi zbârnâi întrebarea: " Adică unde mă duc?... Unde?" Dar în aceeași clipă simți o strângere de inimă și murmură chinuit: ― Am uitat acasă... Doamne, ce-am uitat acasă?... Și, drept răspuns, porni mai departe, spre Lunca. Casa groparului de-abia se deslușea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se învîrteau ca două sulițe în inima lui Apostol care, nemaiputîndu-le răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
felicitat-o: „Bravo, domnișoară, ai înțeles!“. Nu am atâta talent de scriitor să vă pot descrie reacția sinceră pe care camerele TV au surprins-o pe fața acelei moderatoare de la Sport.ro. Ce fericire intensă, ce licăr în ochi, ce zbârnâit de cârlionți, ce zâmbet de copil care a luat un 10 la școală s-au simțit, în momentul acela de maxim dramatism, din partea domnișoarei respective! Recunosc că nu am mai văzut asemenea satisfacție pe fața unui om de la primul miliardar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
pare că aici sunt grozave, seceta produce o sete necunoscută, cumpăna fântânii se apleacă supusă, căldările se întorceau pline dar apa nu stingea setea, setea de capăt. Nici vinul. Vinul întărea dorința de iarnă, de alb, de odihnă. Acordeonul țiganului zbârnâie până târziu. Fetele jucau fie cu băieții de la fermă, fie două câte două, în jur via foșnea nemulțumită. Ele adormeau gândindu-se la cine știe cine. Una cunoștea dorința celeilalte, se știau toate între ele și echilibrul părea de nezdruncinat. Șoaptele pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ațipise, poate, spera ea, cu timpul va reuși să capete acea simplitate a muntencelor. Atâta doar că în mintea ei totul se petrecea ca în ceață, o noapte fără nici un sfârșit, cu gesturi greoaie, molatice, cu neputință. Doar ceasul când zbârnâie pe noptieră anunță că începe o nouă zi. Nu te mai duce, îi spuse hotărât mama într-o dimineață la micul dejun. Așezat la locul lui în celălalt capăt al mesei tatăl mesteca zahărul în cana cu ceai. Privea atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Rosario. Halterofilu pufos, chiar fătat În nușce republică tropicală, i-o burtă fulger ș-a vrut să mă cadorisească la spirit buchisindu-mi sminteli ififlii dân carnețelele lui; În primele trei fârtaie dă ceas, mandezu mă făceam mic, da-mi zbârnâiam mintea la Întreaga viteză, că io credeam că toți Ábalo și Abarrategui și Anatimarco și Abbatantuono iera semnături pă raza mea dă acțiune, da Sampaio a luat-o razna pă repede nainte și cu indiscreție, care ei iera crescători dân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pînă nu verifica singur, cu ochii și chiar cu pielea sa nu-și putea permite că-i laie ori bălaie. Sigur că le-a scăpat. Păi nu vezi, dom'le, că nu doar Dimineața scrie despre Cocoș? Toată lumea, toate foile, zbîrnîie reporterii ca bondarii în jurul lui Cocoș și toate gazetele sînt pline ochi. Cumnatul lui Cocoș; O femeie de lume îndrăgostită de Cocoș; Trei morți după întîlnirea cu Cocoș. Un interviu cu Cocoș. Cocoș e bolnav, dar nu-i pasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zi și noapte, a clipit cu prefăcută uimire, "încotro, șefule? Voiam să te scot la un schwartz!" S-a prefăcut nemulțumit. ,,Ei, fir-ar să fie, iar mă cheamă Mihail, cine știe ce-o fi visat astă-noapte și acum îi zbîrnîie creierașul, treci Bîlbîie de-l mulțumește." Și a trecut pe lîngă el fără să mai fie curios de-a vedea cum se transformă mirarea prefăcută într-una adevărată. Să fii chemat de Mihail însemna un eveniment care de obicei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot felul de fleacuri, amintindu-și, îndeosebi amintindu-și, despre vremea cînd se petrecea de minune la Hariton, despre plimbările cu trăsura ori despre posibilitățile de a reînvia comerțul de băcănie în așezare, a pălăvrăgit de fapt, în vreme ce mintea îi zbîrnîia analizînd toate posibilitățile de a pleca pe furiș din Vladia. Ajunsese rău de tot adjutantul Popianu, dar se străduia măcar să iasă la liman. Și chiar în acea noapte a plecat de-a dreptul prin vii, cățărîndu-se pe buza rîpei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acum o lună, cot la cot cu Daniel Vighi, că da, vrem să-i lansăm pe Komartin și Manasia la Cărturești. Dar pe măsură ce se apropia ziua cu pricina, pe măsură ce auzeam că atelierele de poemațioane, maratoanele de lectură, dezbaterile junilor poeți zbârnâie, mi se chircea inima: ce-o să fac? Le-am citit volumele și mi-au plăcut. Am conspectat ce-au scris criticii meseriași despre ei și mi-a plăcut. Am bifat cum douămiiștii sar la jugulara nouăzeciștilor și cum aceștia dau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spinării bogate, printre care răzbăteau câțiva pruni pitici, strâmbi, răsuciți ca-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a mai adăugat ceva, altul a mai întărit ceva, până ce biata atenționare inițială a ajuns din țânțar armăsar. Numai că exagerarea, conștientă sau nu, a produs o învălmășeală de nedescris în tot și la toate. Mai întâi, au prins a zbârnâi telefoanele, fixe și mobile. - Alo, vecină, ai auzit? - Da, vecină, am auzit și sunt foarte speriată. Nepotul meu e la școală și tare mi-e frică să nu i se întâmple ceva mititelului. - O, și eu sunt extrem de speriată. Și
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
fără frecvență la Liceul Teoretic Roman Vodă din Roman și apoi Facultatea de Istorie din București. Armata am făcut-o la Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană din Roman , unde îmi amintesc că am făcut trei luni de zile instrucție desculț de zbârnâiau pietrele când băteam pasul de dșefilare. Ce se întâmplase, fiind contingentul 1946, primul contingent după cel de-al război mondial, am fost încălțați cu niște bocanci rșeformă care nu m-au ținut decât două săptămâni, dar instrucția trebuia făcută. Mai
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
colorate, sclipind, strălucind, vibrând, vuind, ca un curent electric, aproape ca niște ființe sau oricum ceva ce va fi avut viață pentru că elipsa, spirala, cercul, linia nu erau decât învârtejirea nemaipomenit de rapidă a unui punct luminos, viu, care palpita, zbârnâia când pe o traietorie, când pe alta, însă știind de fiecare dată ce face și încotro se îndreaptă, lăsând în urmă o dâră luminoasă diferit colorată ce nici nu apuca să se stingă înainte ca punctul viu și palpitând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
al trupului soldatului Kimura, care umplea coiful și apărătorile de umeri. Își aminti izbucnirea de violență, cînd soldatul Kimura l-a atacat cu sabia cu două mînere, vîrtejul de lovituri care Îi izbise coiful Înainte să poată răspunde. Capul Îi zbîrnîise zile Întregi. DÎndu-i ordine, Basie fusese nevoit să strige pînă Îi trezise pe bărbații din dormitorul Blocului E, iar doctorul Ransome Îl chemase la spitalul lagărului și Îi examinase urechile. Amintindu-și de acele arme puternice și de iuțeala ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prezenți, Regele Soare își făcu apariția, strălucind aproape regal alături de irezistibila, insolita Napoleoană Marioritza. Așa începu fantasmagoria. Lumânarea fu stinsă și, de undeva, din spate, prin fanta unei draperii negre, năvăli doar un singur fascicul de lumină fosforescentă. Șovăia, zbura, zbârnâia ciudat peste capetele spectatorilor și, dintr-odată, întunericul începu să curgă în fața lor ca o perdea de fum. Apoi, ușor, ușor, se ridică un balon imens, ducând cu el spre ceruri pe cel mai zâmbăreț dintre frații Montgolfier, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o bărbie scurtă și deviată. Dar ceea ce era cu adevărat remarcabil în slăbănoaga înfățișare a individului tragic și ridicol, am observat-o cu o clipă mai târziu, când o pietricică țâșnită ca din praștie de sub cauciucul unui automobil, îl pocni, zbârnâind, în partea stângă a capului. Îmi dădui seama de accident, abia după ce-i zbură cilindrul, descoperindu-i o frunte frumoasă și foarte înaltă. Părul castaniu pornit din cărare îi acoperea un început de pleșuvie, iar pleoapele, închise de-odată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că gardianul mă crede vânător de muște. Mi-a plăcut, de când mă știu, să prind muștele. Le desprind doar gămălia neagră a capului și după ce le smulg aripile, le fac scăpate. Prin acest procedeu simplu, le constrâng să nu mai zbârnâie. Gloria zbârnâie din aripile ei de libelulă, din prima zi a traiului nostru comun, de când neamurile ei cu limbile încărcate de ultima glumă trivială, ne-au lăsat, o noapte întreagă singuri”. Cartea despre carne „Trebuie să povestesc cu de-amănuntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mă crede vânător de muște. Mi-a plăcut, de când mă știu, să prind muștele. Le desprind doar gămălia neagră a capului și după ce le smulg aripile, le fac scăpate. Prin acest procedeu simplu, le constrâng să nu mai zbârnâie. Gloria zbârnâie din aripile ei de libelulă, din prima zi a traiului nostru comun, de când neamurile ei cu limbile încărcate de ultima glumă trivială, ne-au lăsat, o noapte întreagă singuri”. Cartea despre carne „Trebuie să povestesc cu de-amănuntul întâmplarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe piept. Rânjetul meu permanent va deruta un imbecil în haine negre, care va bâlbâi confuz, câte ceva despre meritele literare ale prietenului meu dispărut, fără să vorbească nimic despre amfora trupului său vătămat de sânge rău, de clapa care îi zbârnâie în creier muzica frazelor scrise cu sânge, și mai cu seamă despre balamucul din sufletul său, în care voi trânti ușile prin întuneric, înjurând birjărește, ca la mine acasă, în zilele când voi avea chef de „hâc” și de „scârț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]