453 matches
-
mama sa. Începe să frecventeze Academia liberă de muzică și artă dramatică a poetului Th. M. Stoenescu. În 1900, publică în „Revista literară” (debutul, sub pseudonimul N.B. Rădășeanu, este o traducere din É. Zola). Colaborează la „Revista modernă”, „Pagini alese”, „Zeflemeaua”. În „Sămănătorul”, proza și versurile sale sunt susținute de încurajarea generoasă a criticii lui N. Iorga. B. își câștigă viața ca funcționar. Era căsătorit cu Victoria, fiica lui Ioan Nădejde și a Sofiei Nădejde. În 1905, îi apăruse volumul de
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
manualul și în profesorul meu. Dar ziua aceea îndepărtată, vântul acela, văzduhul acela însorit? Mă încurcam în reflecții fără șir - pe jumătate gânduri, pe jumătate imagini. Tot împingându-i pe colegii mei care râdeau, mă înhățau și mă asurzeau cu zeflemelele lor, am simțit deodată o invidie grozavă față de ei: „Ce bine e să nu porți în tine ziua aceea cu vânt puternic, trecutul acela atât de dens și aparent atât de inutil. Da, să privești viața într-un singur fel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de care Kasser se convinsese de-a lungul timpului. ― Călugării augustinieni venerează cercul. Întregul... ― Trebuie să recunosc că aici îi înțeleg. Cercul e frumos, minunat de simplu... Am auzit de fii care își definesc tații ca fiind cercuri. Kasser ignoră zeflemeaua. ― Da, fiule, dar în viață nu toate lucrurile sunt simple. Așa cum în geometrie există forme care nu pot fi cuprinse nicicum într-un cerc, la fel, ghidîndu-te după teologia augustiniană, nu vei putea înțelege niciodată absolut totul. Și asta cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
să mă înclin în fața destinului exemplar al dinastiei Boszt, alcătuită din oameni care se feresc cu maximă înțelepciune să-și atingă limitele." Kasser nu era sigur ce dorise să spună Abatele, dar simțise că vorbele lui erau un fel de zeflemea. Înțelesul obscur al acelor fraze îl urmărise ani buni după aceea, rănindu-l poate chiar mai mult decât conștiința faptului că, din cauza fricii cu care privise întîlnirea cu el, Abatele căpătase un ascendent imens asupra lui. Prin hublou se vedea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
din toate nenorocirile care i se întîmplaseră începînd cu ziua aceea în care Rim fusese ucis. - Am decis... - Știu ce vreți să-mi spuneți. - Să te fi blagoslovit Dumnezeu acum și cu darul clarviziunii? reveni Airam pentru o clipă la zeflemeaua cu care obișnuise să îl trateze pe Abate cu mulți ani în urmă. - Nu. Dar există un singur motiv pentru care ați fi putut veni împreună la mine. - Așa e, încuviință și Maria. Am decis să punem capăt încercărilor noastre
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
brusc, Abatele începu să vorbească repede: - Știu, mi-ai mai spus asta. Dar uite, zilele trecute mi-am adus aminte despre o pildă care ar trebui să te lămurească și pe tine. - Abia aștept, zise Kasser pe un ton aproape de zeflemea, pe care însă Abatele nu-l luă în seamă. - E vorba despre timp. Sfântul Augustin din Hippona credea că Dumnezeu măsoară și stăpânește timpul. - Păi ce e așa un secret? Toți creștinii credeau că Dumnezeul lor stăpânește totul. Iar timpul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
disimulării. Eirōneia însemna în epoca socratică două lucruri, termenul avea două sensuri: - reprezentare intenționat mistificată, de unde și conotațiile lui negative; iar sensul acesta predomina; cine era numit eirōn nu era lăudat, ci insultat; - pur și simplu eirōneia avea înțelesul de „zeflemea”. La Platon sensurile sunt utilizate în mod alternativ cel mai adesea, și cu Socrate începe un proces care va dura încă vreo trei secole: eirōneia își pierde conotațiile neplăcute, sensul secundar devine sens prim, încât eirōneia se transformă în „ironie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
trei secole: eirōneia își pierde conotațiile neplăcute, sensul secundar devine sens prim, încât eirōneia se transformă în „ironie” (în sensul lui Quintilian). Socrate nu teoretizează asupra ironiei; el instituie ironiei un nou sens, este serios când glumește și grav în zeflemeaua sa, e „un tip de personalitate necunoscut, neînchipuit până atunci, atât de frapant pentru contemporanii săi și atât de memorabil pentru posteritate, încât avea să vină o vreme, la secole după moartea sa, când oamenii educați nu se vor mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
virulenți în raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe poziții minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe teme propuse de ei, pot degenera fie în zeflemea funcțională (bătaia de joc, de dragul acțiunii în sine), fie în cea anti-persoană sau grup. Pentru a evita astfel de situații se pot face dezbateri pe baza opiniei lor exprimată în scris și cu caracter anonim. Prioritatea intervenției profesorului în acest
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
rostite asemenea vorbe - la ce poate servi un filosof care și-a petrecut toată viața în această activitate fără să fi deranjat niciodată pe nimeni... Protagoniștii triunghiului subversiv împărtășesc așadar un antiplatonism deconstruit printr-o gestă care cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii verbale bazate pe omofonii. Antistene, cel dintâi, părintele fondator al școlii cinice - zis „Adevăratul Câine” -, afirma ca un nominalist sadea că vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de cal
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prindă pe puternicul lor rival Samson, l-a ademenit pe acesta și l-a fermecat cu nurii ei, iar apoi i-a tăiat părul, În care-i stătea toată puterea.) Spirit, glumă, ironie - cinism, sarcasmtc " Spirit, glumă, ironie - cinism, sarcasm" Zeflemeaua ca lâna: dac-o torci prea mult, se rupe. Într-adevăr, este greu de ținut cumpăna Între o glumă nevinovată, menită a crea doar bună dispoziție, și o ironie acidă, făcută cu intenția vădită de a denigra pe cineva. De
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
artificii tipografice de inspirație avangardistă. Cultivă versul alb, imaginea frapantă, uneori arborescentă și contrariant bizară, un anumit pitoresc sau „exotism” al juxtapunerilor neașteptate. Asemănarea cu avangarda rezidă mai ales într-o relativă truculență caleidoscopică, în ebuliția imaginației, în culoare, în zeflemeaua cumpătată, blândă, de fapt în recursul la bizarerii, la alăturări ciudate. Cu trecerea anilor poetul își mai temperează întrucâtva avangardismul, abandonează îndrăznelile prea căutate, adoptând treptat o perspectivă melancolică, cu toate că dă expresie în continuare exasperării existențiale și nu renunță la
MAIORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
specifice epocii. O mențiune specială merită Ucigașul și floarea (1970), un „antiroman aleatoriu și polițist în urmărirea ideii”, un fel de parabolă ambiguă, cu instrumentar radical modernist. E o narațiune de aparență absurdă, urmuziană, etalând, după cum semnala Mircea Iorgulescu, „o zeflemea sarcastică în marginea unor lucruri foarte grave: războiul, umilirea individului, tehnocrația și esența umană” ca expresie a „unei exasperări existențiale, transpuse cu mijloacele grotescului și ale absurdului”. Eseistica lui M., cultivată cu precădere în ultimul deceniu, nu e propriu-zis literatură
MAIORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
-Q. în „Lumea nouă literară și științifică” (1895), cumulează în expresie ascuțimea unui spirit pornit împotriva metehnelor omenești. Mai colaborează cu epigrame, versuri și schițe umoristice, cu diverse însemnări, la „Lumea veche”, „Adevărul ilustrat”, „Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Viața” „Zeflemeaua”, „Belgia Orientului”, „Lumina” (din Ploiești, în al cărei comitet de redacție este membru), „Universul”, „Viitorul” ș.a. În 1899-1900 a scos săptămânalul „Stindardul” (Ploiești), iar în 1908-1909, împreună cu D. Karnabatt, revista „Opinii”. Debutează editorial în 1896, cu volumul Epigrame, aici semnând
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
cu volumul Versuri, apărut în 1906. S-a aflat printre cei care în 1922 au întemeiat, la Craiova, revista „Năzuința”. Colaborează cu versuri și proză la „Adevărul”, „Epoca”, „Ramuri”, „Almanahul Societății Scriitorilor Români”, „Dimineața copiilor”, „Sămănătorul”, „Floarea darurilor”, „Viața românească”, „Zeflemeaua”, „Luceafărul” ș.a. A semnat și Ellen, Fatma, Elena Fotino, Ileana, Ileana-Fatma, Andaluza. A fost distinsă cu Premiul Academiei Române (1908, 1920), Premiul „Femina” (1925), Premiul Național pentru Poezie (1937). Colaboratoare, după debutul în presa socialistă, la mai toate publicațiile sămănătoriste, F.
FARAGO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286956_a_288285]
-
prin varietatea și calitatea textelor, G., probabil cea mai valoroasă publicație umoristică a anilor ’40, reușește să confirme o definiție dată de Al. O. Teodoreanu umorului. Într-un Cuvânt înainte acesta scrie: „Și, la urma urmei, ce e gluma și zeflemeaua și ironia, cu toate ale lor, ce sunt? Nimic alt, iubiților, decât limbajul cifrat cu care cei isteți se înțeleg între ei sub nasul proștilor.” Revista a adunat în jurul ei o seamă de „specialiști” ai genului, care au colaborat permanent
GLUMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287301_a_288630]
-
el însuși; în 1945 este primit în Societatea Scriitorilor Români, iar în 1948 devine membru al Academiei Republicii Populare Române, membru în prezidiul acesteia și director general al Bibliotecii Academiei (până în 1957). Primele versuri, pe care L. le publică în „Zeflemeaua” din 1901, sunt încercări în manieră umoristică, însă cu timpul lirica sa capătă accente sociale tot mai pronunțate. În 1902 redactează și publică la Botoșani revista „Victor Hugo” (număr unic, scos la o sută de ani de la nașterea scriitorului francez
LAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287758_a_289087]
-
care îl preocupă pe publicist se regăsesc în revistele lui teatrale, „politice și umoristice”. Discursurile patriotarde din Cameră, farsa alegerilor, dezbaterile sterile ale Academiei, situații ilare din presă, administrație, învățământ sunt persiflate în Vicleimul (1881), Nazat! (1886), compusă, ca și Zeflemele („Convorbiri literare”, 1889), în asociere cu Iacob Negruzzi, Scump... dar face! (1902). E aici un amalgam năstrușnic, în care se învălmășesc neurastenia cu telegraful fără fir, țiganul și arendașul, proprietarul și meseriașul sărăcit, personaje-personificări ca, de pildă, Criza, Naftalina și
ROSETTI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289375_a_290704]
-
a unor institute de învățământ. Întrunirile aveau drept scop să creeze, pe baza unor principii comune, o modalitate sistematică de discutare a problemelor legate de cultură. Era refuzată orice imixtiune a chestiunilor cotidiene (politice ori mondene), cultivându-se în schimb „zeflemeaua” - persiflarea exceselor de orice natură și a ridicolului argumentării. Începute în 1864, „prelecțiunile populare” au continuat aproape douăzeci de ani, reprezentând una dintre principalele forme prin care junimiștii își răspândeau ideologia. Dorind să contribuie la progresul culturii române, ei au
JUNIMEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287687_a_289016]
-
cercuri ale istoriei, să surprind sunetul ei intim în raport cu circumstanțele. Sunetul își poate regăsi, dacă are în el forța necesară, natura adevărată, inconfundabilă. Criticul trebuie să aibă răbdare și să înțeleagă, acolo unde e cazul, drama talentului copleșit de vremi. Zeflemeaua nu lămurește nimic, pamfletul atacă doar suprafețele. Gravitatea unui fenomen impune un stil al meditației (recepției) și o gravitate a tonului. Nu cred nici în ruptul capului că ne despărțim de o epocă dramatică râzând și, în genere, că râsul
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
Stoika, George I. Stratulat, C. R. Ghiulea și Ch. Poldy (Leopold Chefa). Selecția de proză e la fel de coerentă programatic. Un adevărat indicator de direcție - fragmentarism, frazare discontinuă, torpilarea tuturor clișeelor sentimentale și literare prin acumulări în exces, alternate cu adnotări în zeflemea - sunt textele lui Adrian Maniu Cântec pentru când e întuneric (inclus și în Figurile de ceară), Noapte de mai, Mirelà, Minciuni trăite, pe cât de rafinat poematice, pe atât de radical demistifiante și sfidătoare pentru „moralitatea scandalizată”. Cel dintâi, o lamentare
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
pentru a-i dezinforma și a-i îndrepta spre o decizie rapidă și incorectă. Copiii care folosesc minciuna agresivă, sunt invidioși pe rezultatele obținute de colegii lor la activitățile școlare și extrașcolare, combinând o astfel de minciună cu ironia și zeflemeaua la adresa colegilor performanți. În ceea ce privește minciuna de apărare, putem spune că ea are uneori o nuanță nevinovată, alteori o tentă ceva mai conștientă. Iată,de exemplu, elevii procedează foarte bine folosind „minciuna nevinovată”în relația cu un necunoscut care este foarte
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL GHID EDUCATIONAL. In: CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL:GHID EDUCATIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Science/480_a_848]
-
a propriei gratuități - și un cititor luminat, cu un gust diavolesc pentru tot ce este subtilitate a expresiei și luciditate a minții. L-am putea denumi un voltairian, în sensul larg al cuvântului, adică o totalitate de vioiciune, nuanță și zeflemea intelectualizată. POMPILIU CONSTANTINESCU Se lămurise, și lămurirea aceasta se făcuse contra modei, într-un admirabil comerț cu clasicii, cu filologia, cu tehnica controversei. Paul Zarifopol, fără nici o exagerare, ajunsese un om perfect. Poate singurul cap perfect al generației sale. Gust
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
și al lui Mathei Vasile Ranete, avocat. Urmează școala primară la Mizil și Liceul „Sf. Petru și Pavel” la Ploiești. Frecventează o vreme cursurile Facultății de Drept din București. Funcționar la poștă (1896-1897), conduce apoi publicațiile „Moș Teacă” (1899-1901) și „Zeflemeaua” (1901-1904) și face gazetărie la „Moftul român”, revista lui I. L. Caragiale. Împreună cu N. D. Țăranu editează revista satirică „Furnica” (1904-1916, 1918-1930), pe care o va scrie mulți ani aproape în întregime, cu un remarcabil succes de public. A colaborat și
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
un sentiment nocturn, n-aveam să reușesc să fac ironii, nici pe seama cochiliei (care avea să fie găsită a doua zi sub dărâmăturile spitalului bombardat), nici a vorbelor de rămas-bun din fața autocarului. Iar când, în sfârșit, eram gata să ațâț zeflemeaua aceea fără urmă de veselie, aveam să văd că nu mai rămânea nimic altceva în viața mea, decât ironia asta uzată și scama unor amintiri inutile. Dimineață, orașul ardea, iar înaintarea focului părea că-i împinge pe ultimii străini către
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]