455 matches
-
este epiderma. Meditați asupra acestui gând și veți vedea cât de mult adevăr exprimă. Epiderma reprezintă miracolul nașterii, apoi tinerețea, frumusețea, dragostea, după cum tot epiderma vădește inserția timpului și a morții în ființa noastră. Geniul comic nu se reduce la zeflemea, dar o implică, după cum implică și cele mai facile resorturi declanșatoare de râs. Una din cele mai insipide preferințe ale pedanților și „delicaților” este așa-numita comedie nobilă, sau serioasă, la care nu se râde, ci doar se zâmbește. Marele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
așa, nimeni nu ar fi mai infatuat și mai ridicul decât cel ce râde. De fapt, râdem virtualmente de noi înșine. Cine nu e apt de a se lua în râs pe sine însuși va fi totdeauna oripilat și de zeflemea, și de marele comic. Dar inteligența începe cu autoironia. Bachelard spune că, fără puterea de a se lua în râs pe sine însuși, nimeni nu poate înainta pe calea cunoașterii obiective. Există o ierarhizare didactică, pe care o învățam pe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de la natură care îl oprește să aibă relații cu femeile: totuși nu consideră că e mai presus de el să glumească cu ele, și atunci ajunge să aibă chiar un fel de grație; poate surâde, este în stare de o zeflemea răutăcioasă, măsurată și destul de picantă, dar nu va comite niciodată excesul de a fi cu adevărat amabil. Orgolios și lipsit de curaj, este în chip necesar invidios și bănuitor; prin urmare, nu are prieteni, dar este înconjurat de oameni supuși
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
fac parte cei care încearcă să-l vindece pe Caragiale de el însuși, adică de caragialism înțeles ca minorat deopotrivă ontologic și estetic sub specia provincia- lismului, al bufoneriei și al farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi. În sensul cel mai nobil, Radu Stanca și Ion Negoițescu încearcă reabilitarea dramaturgului căutând în substanța comicului din piesele sale măreția tragicului, dar și categoriile universale care să-l transforme într-un Molière românesc. Indicele
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale, sensibilitatea tânărului Doinaș are de trecut niște hopuri cuantificate ca reflexe mentalitare. Ethosul ardelenesc se confruntă cu amoralismul munte- nesc desfășurat pe o arie largă, decelabil în acțiunile per- sonajelor caragialești : cinism, superficialitate, tendință odioasă spre moft și zeflemea, „un împrumut caracteriologic adus din Levant”, adică din Balcania în contradicție cu seriozitatea aproape victoriană a ardelenilor, cu purita- nismul lor inervat patriotic. „Primele lecturi din opera lui Caragiale murdăreau imaginea ideală pe care mi-o forma- sem asupra poporului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dă operei lui Caragiale se constituie într-o antimetafizică fondată pe un principiu de exorbitare și deriziune. Fragmentul de mai sus relevă însă sensul unui complex identitar prin care unei întrebări grave, cu sens metafizic, existențial i se răspunde prin zeflemea. Contextul redactării acestui text este unul grav, cel al Revoluției din 1989 cu victimele ei. În acest context care reclamă sobrietatea, seriozitatea, reflecția îndurerată, răspunsul la tragedie este reflexul deriziv. Bășcălia repre- zintă pentru Pintilie o Soteriologie „de-a-ndoaselea”, mântui- rea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Caragiale, „cu tot ce este reprezentativ în el pentru spiritul românesc, trebuie invocat” . Reflexul acatholiei asupra persoanei empirice Caragiale constă într-o aparență a lipsei de sfințenie, bineînțeles nu în sens teologic. De la Caragiale, Noica deduce un fapt identitar fundamental, zeflemeaua, în măsură să-i caracterizeze pe toți românii, ca „exercițiul suveran al deșteptăciunii”. „S-au zeflemisit în trecut prea multe lucruri, stări și destine, în viața noastră publică, dacă n-ar fi fost decât Revoluția de la „pasiopt”. (...) așa cum pe plan
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
moral ne-a lipsit în trecut prea mult, câteodată, self-respectul, sentimentul răspun- derii imediate - chiar dacă l-am avut pe cel al răspunderii ultime -, simțul exactității în comportare, al acurateții în ceea ce producem și facem.” Filozoful român configurează un context al zeflemelei proiectând în trecut - prezentul nu mai permite astfel de identificări - ceea ce ține de reflexele mentalitare care descriu „partea blestemată” a acatholiei, culoarea ei locală. Există și o pedagogie subia- centă, o amendă pe care Noica o face acestei forme de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
identitar al comicu- lui pe care filozoful îl disociază de ridicol și de absurdul contemporan ca forme cu o mai mare detentă spirituală. Dacă trebuie să găsim genul proxim al bășcăliei, atunci acesta este flecăreala, limbuția, vorbăria. Cu termenul de „zeflemea”, ea devine un fapt identitar înregistrat ca atare în chiar momentul respingerii identificării așa cum observă și Alexandru Dragomir : „De Caragiale obișnuim să ne scuturăm în două feluri. Spunem : Caragiale este un zefle- mist. Și Caragiale nu mă privește pe mine
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și Alexandru Dragomir : „De Caragiale obișnuim să ne scuturăm în două feluri. Spunem : Caragiale este un zefle- mist. Și Caragiale nu mă privește pe mine, ci pe alții ; râzând de alții, Caragiale este ce qui arrive à l’autre.” Aici zeflemeaua reprezintă un mod particular de a râde, derâde- rea, deriziunea și implicit derizoriul acestui râs care coboară totul în derizoriu. Ne aflăm departe de râsul umoristului, deriziunea se află la confiniile cu strategiile de consacrare și legitimare ale identității naționale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Primei mele profesoare de limba rusă, dnei. CLAUDIA IVANOV, cu adâncă recunoștință. Nicoleta-Ginevra Baciu ÎN LOC DE PREFAȚĂ O LUME FĂRĂ DE MODELE Ca atâtea alte lucruri de valoare, cuvântul „model” și-a pierdut cu totul în zilele noastre conotațiile înălțătoare. Epoca de zeflemea și dispreț „suveran” pe care o trăim, mai tolerează încă, fără grimase, modelele de automobile la modă, ultimele și cele mai performante modele de telefoane mobile și iPod-uri, dar nu mai poate găsi nicăieri, în viața unui tânăr și
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
întrebarea: când a fost fondată această faimoasă societate literară? Pentru a putea străbate labirintul argumentelor pro și contra,trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să-i luăm pe junimiști așa cum au fost, pentru că, din același spirit de glumă și zeflemea, nu s-a insistat niciodată pentru stabilirea datei fondării acestei societăți. Să încercăm, totuși, să urmărim șirul faptelor...Întâi să pornim de la acele prelecțiuni populare inaugurate de Titu Maiorescu la 10 februarie 1863 în salonul Băncii Moldovei din Iași, cu
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
în genere, pe privilegiații sorții, el se dedă, odată cu venirea comuniștilor la putere, unei publicistici devotate (până la mistificare) noului regim. Moare în urma unei crize cardiace. După debutul din „Foaia populară” (1899), B. publică texte umoristice, în proză și versuri, la „Zeflemeaua”, „Belgia Orientului”, „Furnica”, unde a fost și redactor, „Țivil-Cazon”, „Sămănătorul”, „Falanga literară și artistică”. Mai ales în acești primi ani iscălește și altfel decât cu numele său: J. B., Bz, J. Bz., Vic, Victor, I. B. Victor, I. Botez-Victor, J.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
și un pui de zgârie brânză ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: a tunat și i-au adunat. Comicul e dat de plăcerea de a spune, de jovialitate și umor, de exprimarea mucalită. Pentru a stârni râsul, autorul folosește ironia, zeflemeaua, scene comice, citate, expresii, vorbe de duh, tratarea comică a unor situații dramatice. Sursele umorului sunt susținute și prin zicători rostite în versuri: ―La plăcinte Înainte, La război Înapoi.― Voinic tânăr, cal bătrân Greu se-ngăduie la drum.― Poftim punga
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
lămurind totodată discuțiile pe seama "anecdotismului" neaoș coroziv al preotului răspopit. Tinctura malițioasă va fi menținută și în Istoria literaturii românești contemporane, 1934, sinteză de referință în care fiul de țăran plecat din munții Neamțului e numit în două rânduri povestaș, zeflemea neglijabilă dacă ținem seama de perspectiva echilibrată, favorabilă asigurată scriitorului în fișa ce-i este consacrată. Creangă e văzut aici ca o "fire independentă", îndepărtat din lumea clerului pentru aplecările spre "pușcă și teatru", iar în povești se remarcă prin
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
care îl preocupă pe publicist se regăsesc în revistele lui teatrale, „politice și umoristice”. Discursurile patriotarde din Cameră, farsa alegerilor, dezbaterile sterile ale Academiei, situații ilare din presă, administrație, învățământ sunt persiflate în Vicleimul (1881), Nazat! (1886), compusă, ca și Zeflemele („Convorbiri literare”, 1889), în asociere cu Iacob Negruzzi, Scump... dar face! (1902). E aici un amalgam năstrușnic, în care se învălmășesc neurastenia cu telegraful fără fir, țiganul și arendașul, proprietarul și meseriașul sărăcit, personaje-personificări ca, de pildă, Criza, Naftalina și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289375_a_290704]
-
mare fotbalist este acela care lovește mingea cu ambele picioare, cu aceeași dexteritate. Alex. Leo Șerban : Nu mă pricep la fotbal, dar ți-aș semnala un fapt : Din motive pe care le pot intui, e mai cool să iei în zeflemea orice film care face apel la reflecție... Altminteri după cum știi , în materie de drame și comedii, sunt ecumenic ! Apropo, ai prezentat publicului filmul prietenului tău Nae Caranfil, Restul e tăcere. în ce mă privește, după cum știi, am avut rezerve față de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ambiție”, mai dificilă cu mult - deși nici „prima nu fusese deloc ușoară!” -, mai puțin spectaculoasă, mai puțin „zgomotoasă”, creîndu-și tunelele ei ascunse și îndărătnice care trebuiau, după ani lungi și după ce va fi „înghițit” tone de „argilă socială” - sărăcie, singurătate, zeflemele, atacuri, ridicolul -, cârtiță harnică și inflexibilă, să o scoată la un „alt țărm”. Nu, nu la cel visat în tinerețe, ce fusese, de fapt, „primul” - adică arta de a stăpâni tehnica complexă a unui „roman de idei” și aplauzele publicului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a afirmat că „nu se mai poate scrie roman după acesta!”, a pornit, în Occident mai ales, un val de scepticism și de „aer de înmormântare” a acestui gen pe care însă se sprijină întregul edificiu al literaturii. „Aer” și zeflemele ajutate și de „victoriile” suprarealismului, care, din „copilul teribil și ironizat” la începutul secolului XX, a devenit tot mai mult „noul tiran al literelor”, nesuportând în afara sa și a artei sale nici un alt tip, nici o altă modaliate de creație în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
efecte grotești de operetă, ca și mișcări mari de mase destabilizate ca la rândul lor, dislocau întreg echilibrul nu numai între sat și oraș, dar și pe cel din interiorul orașelor mari și medii. Toate acestea, îmbinate cu atacuri și zeflemele la adresa „intelectualilor”, se așezau binișor pe o veche psihologie fatalistă tipic românească (mai ales în sudul țării, sechelă a eternității turco-greco-rusești!Ă, ca și pe „indiferența” țărilor occidentale, care păreau a ne fi „uitat”!... Și, oricât ar părea unora de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sunt mult mai înclinați să se implice în tachinări batjocoritoare, la început unul împotriva altuia, iar apoi împotriva femeilor nou acceptate ca parte a grupului. De exemplu, să luăm un grup de bărbați care stau pe un culoar la birou. Zeflemeaua lor se concentrează asupra defectelor fiecăruia, cu scopul de a face glume și a se înțepa. Unul îl întreabă pe altul: „Încă te mai suportă la cursurile de golf?”, la care celălalt răspunde: „Au aflat că am jucat o partidă
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
Văd că astăzi porți pantofi cu tocuri TGMO”. Când e întrebat ce înseamnă „tocuri TGMO”, el va spune în gura mare „Tocuri Tra-Ge-Mi-O!” și va începe să râdă. Femeia poate râde pe moment, dar realizează că s-a deschis portița zeflemelei sexuale explicite - cel puțin din partea acestui bărbat - de fiecare dată când va veni cu tocuri mai înalte la serviciu. De fapt, nu prea știe cum să reacționeze la această glumă nesărată. Pe de o parte, se simte măgulită că a
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
prin varietatea și calitatea textelor, G., probabil cea mai valoroasă publicație umoristică a anilor ’40, reușește să confirme o definiție dată de Al. O. Teodoreanu umorului. Într-un Cuvânt înainte acesta scrie: „Și, la urma urmei, ce e gluma și zeflemeaua și ironia, cu toate ale lor, ce sunt? Nimic alt, iubiților, decât limbajul cifrat cu care cei isteți se înțeleg între ei sub nasul proștilor.” Revista a adunat în jurul ei o seamă de „specialiști” ai genului, care au colaborat permanent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287301_a_288630]
-
să țină departe pe Petre Carp de cealaltă opoziție și să-l puie în neînțelegere chiar cu propriul său partid. La teatrul Dacia se reprezintă o revistă politică scrisă de doi cumnați: Jack Negruți și D.R. Rosetti (Max), revistă intitulată Zeflemelele. De la Cer cuvântul și Ai cuvântul, aceasta era întâia revistă ce se juca în București. Violențele din presă trec acum în Parlament. Nicolae Fleva este eroul opoziției la Cameră, toate interpelările și cuvântările lui provoacă furtuni spăimântătoare. Liberalii sunt furioși
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
o scrisoare prin care cere guvernului să prezinte un proiect de lege prin care să impuie ziarului Lupta să fie vândut cu o 1/2 centimă și să conțină atâta materie, și calitativ și cantitativ, cât ziarul englez Times. Această zeflemea era motivată de faptul că Gheorghe Panu, față de răscoa lele țărănești, ceruse un număr de reforme agrare favorabile țăranilor. Reacționarii ieșeau acum îndrăzneți de pretutindeni. Consiliul de Război din Craiova, unde a fost din nou trimis procesul colonelului Maican, îl
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]