373 matches
-
seamănă binișor”. Luă o lupă de pe biroul unei secretare și urmări fotografiile, în căutarea altor apariții ale lui Coleman. După trei cadre dădu peste o fotografie de aproape al băiatului, împreună cu un bărbat și o femeie. Apropie lupa și se zgâi cât putu de tare. Nici un fel de arsuri, de nici un fel. Nici o ciupitură, nici o decolorare a pielii, nici o denivelare a pielii, ce ar fi putut sugera o grefă. Două fotografii mai încolo și un rând mai jos. 10 noiembrie 1943
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-i alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaș! Ei, tocmai în zorii unei zile, cînd încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intențiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănați, colorați diferit și îngreunați de zeci de aparate. Într-un cuvînt, dezgustători! Își zgîiau ochii mici, bilobați înspre noi... După un timp, doi dintre și-au făcut curaj și s-au apropiat de mine. Prin semne ne-am asigurat că aparențele sînt dublate de lipsa unor gînduri belicoase. Mai tîrziu, aveam să aflu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
trece fără incidente. Bobby se plictisește să stea la fereastră. Simte nevoia de aer, de spațiu ca să gândească, așa că îmbracă o jachetă subțire, își înnoadă o cravată la gât și iese la plimbare. Imediat ce ajunge afară, simte diferența. Lumea se zgâiește la el și o dată sau chiar de două ori, bărbații încearcă să-i blocheze calea, până când el le vorbește sau altcineva îi oprește să-l mai asalteze, explicându-le cine este. Nu este bine să arăți a englez în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în mine imbolduri de dragoste. Venite la cursuri mai devreme decît băieții, colegele mele ocupau locuri în față. Pe noi graba asta nu ne stingherea căci, urmînd s ascultăm prelegeri monotone, puteam să ne zgîim la ele în voie. Pe pupitre mici „zgraffitti” prezentau inimi străpunse de săgeți. O studentă se așezase chiar în fața mea. Pînă atunci nici măcar nu știusem că există, cînd, în suflul unei clipite, sufletul mi s-a umplut de chipul fetei
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
șapte copii se ridicaseră în picioare: niciunul nu știa să scrie. Dealtfel chiar cea mai bună școlăriță de abia putea silabisi. Ce mă ului cu adevărat însă fu priveliștea celor trîntiți la podea care, în genunchi și-n coate, se zgîiau, răsucindu-și privirile la mine. Am dictat rar cuvintele, pășind printre mîini și picioare pînă la poponetele care. absent, ședea în bancă cu coatele îndoite la spate: n-avea caiet, condei, caiet, nici cărți, nici traistă. Doar puțea, ceea ce nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și câteva globule roșii din venele Întemeietorului s-or fi rătăcit și pe sub pieile unora dintre voi, În ciorba de nații și popoare pe care o pompează inimile voastre. Ia ridică-te În două picioare, Comane, tâmpitule! Când nu te zgâiești pe geam, mâzgălești banca cu creionul, te scobești În urechi și-n nas, după care bagi deștu-n gură și nici măcar nu ai habar, dobitoc din născare ce ești, că numele tău vine de la poporul cumanilor, niște migratori destul de cumsecade, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acolo, domnule, care se holbează toată ora la mine. Nu mai pot să vorbesc, oameni buni, după ce mă Întâlnesc cu privirea ei tâmpită! Trebuie să Închid ochii sau să-i plimb pe fereastră și pereți. Când o Întreb de ce se zgâiește la mine, se ridică din bancă, nu zice absolut nimic, nici când Îi spun că e idioată și cretină, vită-ncălțată și dobitoacă. Mă fixează, numai, fără să clipească, belind Îngrozitor ochii ăia de vacă dusă la montă și care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fericită să-i las lui Luke, pe post de bilețel de adio, un bax întreg de creme, numai să mă teleporteze cineva din camera aia. Străduindu-mă să nu mă mișc, am deschis ochii cu mare băgare de seamă. Mă zgâiam la un zid. După căldura trupului și răsuflarea aceea sacadată, mi-am dat seama că mai era cineva lângă mine în pat. Cineva care se interpunea între mine și salvarea mea. Ca un șoarece în cușcă, mintea îmi alerga în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pene. —Cinste ție, Rachel, mi-a spus Luke zâmbind admirativ. Am simțit că vibrez de plăcere. — Și mă duc la u-ni-ver-si-ta-te, am silabisit pentru un maximum de efect. în octombrie. Chestia asta l-a făcut terci. — Chiar așa? s-a zgâit Luke la mine. Sigur, am rânjit eu. Mă apuc de psihologie. Fute-m-aș! a exclamat el. Amândoi am ignorat posibilitatea unui flirt pe care remarca aceea ne-o pusese la dispoziție. Lucrurile erau diferite față de cum fuseseră în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zăceau mânjiți de salată de morcovi și varză, așa că Wilt dădu câteva clipe în mintea lui Clem. Câinele se întoarce la voma lui, zise inspectorul Flint, citindu-i în mod evident gândurile. Traversară terasa, ajunseră la fereastra salonului și se zgâiră prin ea. Dacă grădina arăta rău, interiorul arăta dezastruos. — Sparge un ochi de la fereastra bucătăriei și deschide-ne să intrăm, îi spuse inspectorul celui mai înalt din cei doi polițiști. O clipă mai târziu fereastra salonului alunecă ușor într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
lui și se Îndepărtează pe stradă. Hai, mergi, mergi... nu te opri... Abia a dat colțul, când mașina argintie a lui Jack apare din celălalt capăt al străzii. — O, Doamne, spune Lissy, cu ochii lipiți de ea. — Nu te mai zgâi atâta ! spun, prăbușindu-mă pe zidul grădinii. Lissy, eu una am clacat. Simt că-mi tremură picioarele. Cred că am neapărată nevoie să beau ceva. Și n-am rimel decât la un ochi, Îmi dau brusc seama. Mașina argintie oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
șiroiesc pe față, una câte una, aterizându-mi În picături mari pe fustă. Lumea se uită la mine, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa ? Am trecut deja prin cea mai penibilă experiență imaginabilă; ce contează că se mai zgâiesc la mine și alte câteva persoane ? Mă simt atât de proastă. Incredibil de proastă. Evident că nu eram suflete pereche. Evident că nu era sincer interesat de persoana mea. Evident că nu m-a iubit niciodată. Mă săgetează un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Nu le vreți ? Curierul mă privește perplex. Nu. Spuneți-i persoanei care mi le-a trimis că-i mulțumesc, dar nu Îmi trebuie. — Ce se Întâmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgâiește la buchet. O, Doamne. Sunt de la Jack ? — Da. Dar nu le vreau, zic. Vă rog luați-le. Stați ! exclamă Lissy, punând mâna pe celofan. Lăsați-mă doar să le miros și eu un pic ! Își Îngroapă fața Între petale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
scrâșnetului scos de dinții lui. Jos, lângă perete, apare un șoarece. Înaintează, traversează precaut încăperea, apoi aleargă cât îl țin picioarele pe lângă piciorul patului și se oprește. După ce-și înălță capul, ochii lui ca două boabe de fasole se zgâiesc la cuplu. Razele soarelui mătură pe jos. Dacă am putut supraviețui Marșului cel Lung, pot să supraviețuiesc dacă pierd orice, murmură el. Ca în orice alt război, vor fi victime. Nu am văzut destul sânge?... Fă cum vrei, dar te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
spate. Doamna Mao Jiang Ching e așezată pe canapea, cu o cană de ceai în mână. Calmul ei îl îngheață pe bărbat. Omul privește în jur. Îl năpădește transpirația. Dintr-un tablou de pe perete, o pasăre cu picioare lungi se zgâiește în jos. Doamna Mao vorbește, apoi râde ascuțit. Am prevăzut de mult timp această zi! Am împrăștiat flori pe tot drumul de la dormitorul meu până la poartă. Omul respiră greu și se silește să-și împingă silabele afară din gură: Jiang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dată. Nici un răspuns. Alison a sunat din nou. Tot nici un răspuns. Femeia a întors capul ca să vadă dacă se uită cineva la ea, s-a asigurat că nu era nimeni prin preajmă și a ridicat capacul cutiei poștale din ușă. Zgâindu-se prin fanta cutiei, Alison a văzut că holul era pustiu. —Sofia, ce sens are să nu răspunzi la ușă, când știu clar că ești în casă? a tunat ea. Nici un răspuns. —OK. Dacă așa vrei, atunci o să stau aici și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
partidă de sex, s-a gândit Julia zâmbind melancolică. În continuare, femeia s-a ridicat și s-a îndreptat, lipăind cu picioarele goale pe podea, către șifonierul vast care acoperea tot peretele opus. A deschis ușa și s-a aplecat zgâindu-se în interior. Ca să ajungă mai bine, a întors puțin capul și-a început să pipăie cu mâna până când a dat peste sacul negru de gunoi pe care-l căuta. Sacul ei cu trucuri. Julia i-a răsturnat conținutul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a ținut întâmplarea secretă față de toată lumea, ci că soția mea a știut de la început numai că nu s-a obosit să-mi spună și mie. Tonul lui David era acuzator. Fiona și-a coborât privirile și-a început să se zgâiască în profunzimile genții. Își dorea să fi putut să sară înăuntru și să dispară de sub ochii lui David. Așa cum ți-am mai spus: am considerat că el este cel care trebuie să-ți spună, nu eu. David s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
salon. Aparatul de deasupra capului femeii a început să producă un sunet sacadat, care-a avut darul s-o alerteze pe asistenta stilistului. Fata s-a repezit să verifice progresul operațiunii. Îndepărtând cu grijă foliile de aluminiu, asistenta s-a zgâit curioasă la pasta rozacee de pe care părul Juliei, după care a declarat că „e gata de spălat“. Julia s-a ridicat în picioare și tocmai voia să se îndrepte spre chiuvete, când a văzut-o pe Jade în zona recepției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fracțiune de secundă, îmi dau seama că de fapt nu Daisy e în cameră, ci Finn. Imediat îmi îndrept spinarea, scot degetul din gură și iau mâna de pe fund, apoi bâlbâi un „Scuze... Am crezut că e Daise...“ Finn se zgâiește la mine. Mă simt complet despuiată. În cele din urmă, îmi vin în fire la gândul că port bikini, nu chiloți. Dar tot mă simt roșind. Dacă mă reped în camera mea, scena va părea și mai penibilă. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și eu sclava, să-i arăt un mascul teroare, râgâie Baronul. Da, mă, e sclavă de sclavă! Hei, blonda, ce buci, ăăă, ce blugi trăsnet ai! Crezi că ne încap pe amândoi? Blonda privește mirată spre gaura din care se zgâiesc la ea hălcile de carne transpirată. Nu se sperie. Vine mai aproape și-l privește pe Baronul între ochi: ce spui tu, păsărel? Auzi, păsărel! chicotește sala. Spun că ai niște bulane cu care n-ar trebui să ieși fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și iepuroiul strălucea ca un vobler sau ca o reclamă Addidas, efectiv părea fosforescent! Să-mi piară vederea, să damblagesc, dacă te mint, na...! Bun! Trece o jumătate de minut, trece un minut întreg, Urechilă nu se clintește, eu mă zgâiesc ca un țicnit, în expectativă, îți închipui, ce bazaconie... Apoi, din josul străzii, apar în șir indian, patru pisici negre. Nu, una, nu, două, nu, trei! Patru pisici, dintr-un foc, Frate! Și pe urmă? Pe urmă, văd cum pisicile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lu bărba-su ? Aici se-nțelesese ei, Tanda cu Manda, e materialistă Ivona, materialistă și cărpănoasă, d-aia mă și pusese să-ntreb. D aia, cum ajungeam lângă fotoliu ei, o-ntrebam : — ...ce, nu mă mai cunoașteți ? Și madam Ioaniu se zgâia la mine cu ochii sticloși. Avusese ochii albaștri-albaștri, da de la o vreme parcă și ochii i se deco lorase. Poate nici să nu mai fi văzut mare lucru cu ei, că-ntr-o vreme se plânsese de albeață, și asta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
covor, sta baba ca țiganu mpărat și cu hârtia prinsă-n piept, s-o știi că cine este... Se făcuse mică-mică, și cu cocoașa-n spate, și cu coada aia albă, subțire, ca de șoarice. Sta madam Ioaniu cu ochii zgâiți la perete și nu scotea niciun cuvințel ; că intra cineva, că ieșea, ea n-avea habar ; putea să vină oricine și să golească casa. De nimic nu mai avea habar baba. D-aia-i și pusese în piept fii-sa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
candela ce mai arde în camera lu madam Ioaniu. Arde candela ca-ntr un cavou, și tot timpu mai troznește ceva, și să stai cu momâia în fotoliu, lângă tine, care nici nu mișcă și nici nu suflă, numa se zgâiește cu ochii ăia albi la perete... Și numa ce-și mai dă drumu pe ea, și atunci pune tu mâna și schimb-o. Și iar mai troznește parchetu, dracu știe ce, Doamne iartă-mă, că parcă tot ai aștepta să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]