767 matches
-
O moarte care se Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare, arogantă, ostilă. Dar deodată vocile Încep să arunce umbre dezordonate, confuze, pe vagonetele ce se ciocnesc Între ele ca un șirag de vertebre zgîlțîite de un vînt uscat, fierbinte. „Împinge, bă, Împinge-ți zic, crucea mă-tii de cioroi...“ „...și avea niște țîțe ca niște clopote, cînd i-o trăgeam parcă regulam o biserică“ „CÎt ai ceasu, cucoană?“ „Iote-l și p-ăla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu șapte - i-am spus casieriței și, după câteva minute, deja dormeam în trenul gol, care se îndrepta către munți. — Scoală-te, copile! N-auzi?! Scoală-te odată! Scoală-te, pentru numele lui Dumnezeu! Încărunțești visând! striga conductorul și mă zgâlțâia și mă pălmuia și avea ochii plini de lacrimi. Nu era decât o șuviță aici, în dreapta. Un amănunt mărunt, firav, de atunci, de parcă acolo ar fi fost un ochi de mare, care apoi a încetat să mai existe și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
un ucigaș acum, gelozia îi desfigurase aura amoroasă. - Vino și bea cu noi, a spus el tiranic. - Vreau să dorm, am răspuns închizând ușa de la camera mea. Nunu a intrat după mine, m-a prins de umeri și m-a zgâlțâit. Ochii i s-au întunecat, a privit în adâncul meu. - Văd lucruri îngrozitoare! Admiratorii cu care băuse pe terasă au năvălit în cameră strigând: - Avem în fața noastră casa de nebuni a artelor plastice! I-am împins pe toți afară. - Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că reușise să-l readucă în simțiri, inspectorul se opri și așteptă câteva clipe. Văzând că acesta nu face nici o mișcare, își băgă brațul sub ceafa bătrânului, ridicându-i capul și lovindu-l ușor peste obraji. Calistrat! îl strigă Toma, zgâlțâindu-l ușor. Ei, Moș Calistrat, s-a terminat, bestia a plecat, revino-ți! No, nu-i nevoie să strigi, șopti bătrânul, nu sunt surd, Cristi. Surprins, inspectorul era cât pe ce să-i scape capul de pe brațe. Ochii moșului erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu auzea ce spun, dar din gesturile pe care le făceau, conversația părea destul de agitată. Bărbatul de lângă camion explica ceva, dând din mâini și arătând spre pădurea din spatele său. Celălalt clătina aprobator din cap, după care îl apucă de umeri zgâlțâindu-l ușor. După un timp, porniră împreună spre clădiri, continuând să gesticuleze. Imediat ce dăduse cu ochii de tabără, Cristian Toma intrase în pădure și căutase un loc de unde să poată observa nestingherit împrejurimile. Se ascunsese în spatele trunchiului unui gorun bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încep să-i scape de sub control, Godunov se proțăpi în fața omului, împiedecându-l să mai înainteze. Moșul, continua însă să îl ignore, văzându-și mai departe de treaba lui. Exasperat, Boris îl apucă piept, încercând să-l facă să tacă. Îl zgâlțâi cu putere în timp ce zbiera la el să înceteze. Căuta să-l facă să priceapă că se află pe o proprietate privată și trebuie să plece de acolo. Boris Godunov era un bărbat puternic, care știa să se bată. Nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se află. Nemaiputându-se stăpâni, Simion Pop sări de pe scaun și îl apucă de reverele hainei. Cât era de mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea lui Pop, vă rog... potoliți-vă! N-ai de gând să răspunzi odată? Ai grijă că răbdarea mea are și ea o margine! Cât crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scîrțîia și se zgîlțîia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-ți în fire, omule! i-am zis. Ce naiba tot spui? Făcea gesturi disperate cu mâinile, dar tot nu putea să rostească o vorbă. Parcă-l lovise muțenia. Nu știu ce m-a apucat, că l-am luat de umeri și l-am zgâlțâit. Privind în urmă, mă condamn pentru că m-am făcut astfel de râs. Presupun că ultimele nopți de nesomn îmi zdruncinaseră nervii mai mult decât îmi dădusem seama. — Dă-mi voie să mă așez, gâfâi el într-un târziu. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun împotriva unui adversar invizibil, pleca iarăși sărind și murmurând „Tâgâdâm, Tâgâdâm, Pam, Pam“. O luă razna într-o zi de bombardamente crâncene. Geamurile se zgâlțâiau la fiecare cinci secunde precum suprafața apei la un viscol puternic. Aerul era plin de mirosul de praf de pușcă și de stârvuri. Puțea până și în case. Astupam crăpăturile ferestrelor cu cârpe umede. Puștii povesteau mai târziu că Împotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
rom, Pernod sau vermut. Către amiază, sfârșea rezemat de peretele toaletei, ținând discursuri politice, apoi adormea sforăind, cu geanta lângă el. Iar Castelul era cam la sfârșitul drumului său, când mergea deja de parcă ar fi pășit pe puntea unui vas zgâlțâit de furtună. — Scrisori, bineînțeles că erau scrisori pentru Castel, eu mă uitam la adresă, nu la nume, când scria că-i pentru Castel, le duceam la Castel, simplu! Că erau pentru procuror sau pentru tânăra domniță, nu mai știu. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-ntorci des? — Trec pe aici, nu e același lucru. Nu am remușcări. Am făcut ce trebuia făcut. Mi-am îndeplinit rolul și tu știi asta. — Dar eu te-am crezut! — Ai fost singurul... Josăphine mi-a frecat umerii. M-a zgâlțâit și durerea sângelui întorcându-mi-se în vene a fost ca o lovitură de bici. Apoi m-a luat de braț și am plecat, un cuplu bizar, prin zăpadă, în dimineața de iarnă. Am mers fără să ne spunem nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Am plecat fugind. Replicile curgeau ca la teatru, după câte spune primarul. Muncitorul stă drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și îi curg mucii, își zgâlțâie umerii întorcând capul în toate părțile, fără încetare. Matziev se înfășoară în fumul trabucului său. Judecătorul îi spune primarului: — Sunteți martor la mărturisire. Primarul nu e martor, e uluit de ce se întâmplă. Își dă seama că muncitorului nu-i pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă legat de copac, și îl zgâlțâi. Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
e frică. Picioarele... ceva nu era În regulă cu ele... o nepotriveală pe care o simțea, nu o Înțelegea... Ca o sfârșeală la o femeie zdravănă sau ca petele de sânge de pe satin... una dintre neconcordanțele acelea teribile care-ți zgâlțâie gândurile cuibărite În colțișoarele minții. Bărbatul nu purta pantofi, ci un fel de mocasini, dar cu bombeuri ascuțite, ca niște Încălțări din secolul al paisprezecelea, cu vârfurile curbate În sus. Culoarea mocasinilor era maron, Întunecat și aveai impresia că picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
acum era prea târziu. O acuzase pe Maică de ispită și uite cine-l ispitise, tocmai Mișu, din cauza căruia se afla în pușcărie! Sorinel luase pentru a doua oară, de data asta post mortem, calea Americii: portretul lui Zelea se zgâlțâia neliniștit la două ore de zbor de New York. Cu sufletul golit, nea Ovidiu sărută mâna aspră și cam păroasă a Maicii, îl pupă pe frunte printre gratii pe Horațiu și plecă împleticindu-se, sub efectul ultimei minuni de doi litri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
zguduit de tunete, era brăzdat de fulgerele argintii ale furtunii. Poate că erau pentru Kindermann. După câteva minute, m-am aplecat înăuntru peste scaunul din față și mi-am luat arma. Apoi am deschis portiera din spate și l-am zgâlțâit pe Kindermann de umăr. — Haide, i-am zis, dându-i cheia de la cătușe. Mergem din nou să ne dezmorțim picioarele. Am arătat spre cărarea care se întindea în fața noastră, luminată de farurile mari ale Mercedesului. Ne-am deplasat până acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
căsătorie câțiva bărbați care erau văduvi, aveau copii de crescut, dar mi-am jurat că trebuie să-ți păstrez numele, să nu ți-l terfelesc, să fiu cinstită. Înțelegi?A simțit cum mâna Lenei îl apucase de umăr și-l zgâlțâia, un obicei al ei pe care-l avea atunci când voia să te convingă că cele ce-ți spune ea sunt lucruri adevărate. Andrei s-a retras și a-ncercat să-i îndepărteze mâna. - Asta numești tu cinste? Eu veneam să
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
decât vie ajunse lângă căruciorul din care nu se auzea nimic. Nici vorbă de plânsul lui Nuțule. Cu mâini tremurânde ridică căruciorul, trase plăpiumioara și ...... nimic. Căruciorul era gol. Panica o înghiți pe de-a-ntregul. Începu să plângă și să zgâlțâie căruciorul. -Unde-i copilul? Unde-i copilul? Fetița începu și ea să plângă spunând printre suspine: -Io nu, io nu, io nu!!!! De-abia atunci mama gândi că fata-i prea mică pentru a putea lua copilul în brațe. Băiatul nu
FÂNTÂNA de MONICA BOKOR în ediţia nr. 1374 din 05 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362778_a_364107]
-
propriul său rug, doborât de fierăstrăul nemilos, cu coroana-i stufoasă ghilotinată, sau ciumpăvit cu securea de război. Uruitul amenințător al tractorului reîncepu mai abitir. Simțeam cum mi se scurtează și mie zilele odată cu cele ale pinului centenar. L-au zgâlțâit, l-au împins în toate direcțiile, dar el primea loviturile cu un soi de resemnare mândră, parcă-și accepta sfârșitul pe care îl dorea în picioare. Când cerul s-a îndoliat, în prag de seară, cu un șuierat zeflemitor, cu
COPACUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1080 din 15 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363484_a_364813]
-
duioase.Încet,încet,sforăiturile s-au amplificat cu zgomote tremurătoare,determinându-l pe Gigi să mărească și el semnalul sonor al televizoruluiDin țevile de calorifer au început să se scurgă ciocănituri nervoase.Nu se mai înțelegea nimic.Nervos,Gigi a zgâlțâit-o zdravăn pe Silvica Sforăielile încetară,dar fericirea lui Gigi nu dură mult,pentru că prinseră din nou amplitudine.Silvia a început să plângă,să geamă și să țipe în somn: -Nuuu!nu,nu! Gigi se sperie,dădu televizorul încet și
FRAGMENT 3 DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362388_a_363717]
-
și principele Valdescu făcură cale întoarsă. La coborâre era mai dificil, dar cu chiu, cu vai, ajunseră la cascadă. Sub torentul de apă Mihai se opri din nou câteva clipe. Ca din pământ se porni un huruit și muntele se zgâlțâi. Mihai încremeni. Preda îl prinde de braț și-l smucește de sub cascadă. Se declanșă o avalanșă de pietre chiar prin fața lor. Deodată aud o huruitură asurzitoare și o stâncă imensă se prăbușește în cascadă. Valea vuiește în ecouri, brazii par
III. PRINCIPELE MOŞTENITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362392_a_363721]
-
2011 Toate Articolele Autorului Eu cred că m-am scrântit la cap Sau poate doar la un picior; Oi fi având vreun handicap?... Prea des visez un cărucior! Lumea e atât de largă, Iar eu atât de greu încap! Mă zgâlțâie în draci pe targă, Doi haidamaci, nu cred că scap. Aleargă-n jurul meu nebuni, Inima din piept să-mi tragă; Dansează parcă pe cărbuni, Vrând să-mi ia locul pe targă. Un doctor chipeș, dar frivol, Mă confundă c-
EU CRED CĂ M-AM SCRÂNTIT LA CAP de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361101_a_362430]
-
și cenușii ale cetății și văzând puzderia de corturi strălucitoare ale păgânilor întinse pe câmpia din fața cetății, inima i se făcu cât un purice. Fu apucat de un tremur cumplit al picioarelor, iar pielea de pe spinare începu să i se zgâlțâie de frica pe care o simțea că pătrunde în el. S-a aruncat numaidecât la pământ, privind cu teamă în jur și târându-se până în vecinătatea unei tufe de măceș din apropiere. Simți însă că-l sfâșie foamea, iar ca
PARTEA I-A de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364098_a_365427]
-
și era rece ca gheața. Ar fi vrut să încerce să se strecoare pe lângă mort, dar nu avea loc. - He, hei, frățioare! Dintr-ăsta îmi ești? Dă-mi încoace hăinuțele tale, că tot nu-ți mai folosesc la nimic! Îl zgâlțâi și îl întoarse pe toate părțile până reuși să-l dezbrace de mantaua sa plină de fireturi. Și-o puse pe el, peste cămașa și traista-i sărăcăcioasă și porni mai departe prin viroagă, bucuros ca după o victorie binemeritată
PARTEA I-A de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364098_a_365427]