798 matches
-
iubirea. Fiindcă iubirea te ține, te hrănește, te încălzește. Iubirea te leagă de toți și toate. Iubirea face pod de lumină până la Dumnezeu și odată ce poți pleca în inima LUI, celelalte plecări sunt doar rătăcire. Vitraliul ...Copilul se trezi brusc, zgâlțâit de umăr și chemat pe nume. În șoaptă. În același timp, o mână-i astupa gura, să nu strige. Deschise îngrozit ochii și-i mai veni inima la loc, când, în lumina lunii care intra pe fereastră, recunoscu chipul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
este în centrul atenției voiam să vă înapoiez revista cumpărată la ieșirea din lift. Ochii femeii se întorc brusc spre el, fixîndu-l. V-o fi smuls-o de sub braț vîntul ăsta obraznic face Mihai un gest cu capul spre fereastra zgîlțîită de vînt, apoi, înainte ca femeia să-i răspundă în vreun fel, se întoarce. Vrea să treacă de partea cealaltă a autoservirii și dă colțul, încercînd să se strecoare printre capătul raftului și o piramidă din cutii cu fasole. Schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dreapta umple ochi paharul. Bea-l discret, să nu fii văzută. Cînd termini de șters paharele, vii la bucătărie. Avem și acolo niște vase. Ultimele lemne trosnesc în sobă, de parcă s-ar lua la întrecere cu viscolul de afară, care zgîlțîie în furie ferestrele dinspre șosea. Așezat lîngă sobă, ca un copil, Dorin plînge în pumni, murmurînd o dojană: Trebuia să mă fi dus cu trenul... *** "Ce stupid! Scap de groaza bolii și ajung aici, între două maluri ale căii ferate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Ce botișor frumos! exclamă, continuîndu-și apoi drumul, urmărit de privirea plină de groază a femeii, care-și strînge cățelușa mai bine în brațe. Iancule, spune țăranca du-te și taie ceva, pentru foc, uite ce frig s-a făcut. Vîntul zgîlțîie cu putere una din ferestrele centrale, căreia, din cauza vibrațiilor, i s-a slăbit garnitura de burete pusă în montură și face un zgomot înfiorător. Hai să împănăm fereastra aceea arată studenta, închizînd caietul de curs din fața sa. Lazăr ia programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pomului frînt. Vîntul suflă cu putere dinspre munte și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul orașului. *** Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie din nou, cu aceeași putere fereastra. Doamne... murmură Aura, buimăcită încă de somn, cu capul greu de la durerea din ceafă, din cauza coniacului băut. "E trecut de zece noaptea gîndește, rotindu-se prin cameră. Ce liniște! Și, în atmosfera de spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de ce să vă răzgîndiți?", dar Săteanu tace, parcă nici n-ar fi auzit întrebarea și-și soarbe încet, cu plăcere, cafeaua, pierzîndu-și privirea peste pozele de sub sticlă, trădîndu-și gîndurile prin vreo cută născută brusc între sprîncene, tresărind mereu cînd vîntul zgîlțîie fereastra. *** Aici arată Lazăr spre masa dintr-un colț al bucătăriei, cît mai aproape de geamul acoperit cu zăpadă. Toarnă în două pahare cîte un deget de whisky, din sticla doctorului, scoate țigările, îl servește pe profesor, apoi se așază. Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scaun ca ars, întinde brațul lateral să lovească, dar rămîne așa, arătînd cu degetul grămada de haine, apoi, înfuriat, trage din buzunar plicul cu bani și-l aruncă pe masă, grăbindu-se să părăsească bucătăria. Ajungînd în sala restaurantului, îl zgîlțîie pe Radu, arătîndu-i spre ceas că-i ora șase, apoi pleacă în fugă spre grupul sanitar. Blochează ușa de la intrare cu un scaun, încuie cu zăvorul ușa cabinei, se apleacă spre ovalul porțelanului alb și aruncă din el, aproape înecîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aflat mă pune într-o situație îngrozitoare. Și până acum m-au tocat, dar de-acum or să mă devoreze cu totul. N-ai cum să înțelegi. Ar trebui să fii eu ca să înțelegi. Trebuie să mă ajuți, Georgie. Am zgâlțâit-o până mi-a pus o mână pe braț ca să mă opresc. A luat un șervețel ca să-și șteargă ochii și a mai turnat puțin gin. A luat o înghițitură și apoi mi-a întins paharul. Ritualul bine-cunoscut ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
despre el. — O, da, da. John Robert se lăsă cu toată greutatea în celălalt fotoliu, dar constatând că ajunsese aproape pe podea, se ridică, cu oarecare dificultate, bombănind, și se așeză pe un scaun de lemn care scârțâia și se zgâlțâia alarmant. Îți pare bine că te-ai întors? întrebă Alex. John Robert păru să mediteze cu gravitate asupra întrebării. Da, îmi pare bine, răspunse în cele din urmă. Recunosc o mulțime de oameni din vecinătate, de prin prăvălii... schimbați, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că o înțeleg. — Credeați că sunteți mântuit? — Nu, dar eram convins că mama mea este. Oamenii se refereau la o izbăvire prin farmec, la transformarea totală. — În virtutea unui eveniment cosmic, așa cum a arătat sfântul Pavel. — Cosmosul ar trebui să se zgâlțâie și să se cutremure din temelii înainte ca măcar un singur om să poată fi transformat. — Așadar credeți că nu ne putem schimba? — Pavel a fost un geniu când și-a dat seama că răstignirea e lucrul cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cuiva Atot-Prezent și Prea-Puternic, nevăzut, păsările furtunii se învârtejesc, de pretutindeni și se înalță abrupt, cu toatele, de-a valma zărilor. Șuierând și țipând înfricoșat. A pustiire! Ușor, lent, apoi tot mai rapid, asfaltul aleii se hâțână subit sub ei, se zgâlțâie, se hurducă-ntr-o parte și-n alta, stânga-dreapta, dus-întors, înapoi și înainte, de trei, de patru, de cinci, de șase și de șapte ori la rând, într-un ruliu gigantic. Cavourile, monumentele și crucile tălăzuiesc pe val, precum catargele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cel care a deraiat, Elio Fioravanti. Așa funcționează. Cine greșește, plătește. Eu am plătit. Eu am făcut pușcărie pentru Idee. Mi-au dat trei ani și m-au sfătuit să mă las de politică. Eu i-am lăsat să-mi zgâlțâie creierii pentru Idee, pe când lipeam manifeste ca un câine. Sunt de acord cu asta. Înțelegi? AM AVUT UN VIS. — Prietene, nu știu despre ce vorbești, se bâlbâi Elio, surprins să descopere În debandada acelui local chipul secretarului său. Necunoscutul Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la grădiniță, se smiorcăi Kevin. Ba ai să mergi la grădiniță, Îi spuse ea exasperată și-i aplică o palmă pe obraz. Să nu-ndrăznești să-l lovești pe băiatul meu, spuse răspicat Antonio, luându-l În brațe pe Kevin, zgâlțâit de un sughiț de spaimă. Sunetul acela pătrunzător, fața roșie și speriată a copilului erau un reproș intolerabil, demonstrația a ceea ce nu trebuia să faci pentru a crește un copil. Emma Își Întinse brațele, Înlănțuind gâtul lui Antonio, care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lucruri, despre școală, despre profesori, despre ascultat, chestii fără nici o importanță. Școala mergea bine, sau cel puțin așa a fost până cu puțin timp În urmă, restul nu - dar despre asta nu se vorbea niciodată. — Ei, da, răspunse fără chef, zgâlțâindu-și capul În ritmul muzicii. Ce mă tot freci atâta? Mă omori, mi-am Învățat, știu. Închide aparatul acela nenorocit! țipă Emma. Dar ușile autobuzului se deschiseră și la cea de-a treia stație de pe Torrevecchia urcă o mulțime furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi răspunse Antonio. — Și astăzi avem nori, primăvara asta Își cam bate joc de noi, nu-i așa? Îi spuse Elio, pentru a mai destinde puțin atmosfera. Antonio Buonocore mormăi un comentariu referitor la primăvară - un anotimp care Îi cam zgâlțâia nervii. Dar Închisese deja portiera blindată, și lui Elio Îi scăpă semnificația acelor replici. Șeful escortei sale era un tip laconic și, chiar dacă petrecuseră mai multe ore Împreună, toate discuțiile lor se limitau de obicei la campionatul de fotbal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
oportuniști și au În ei același potențial de răutate. Rasa noastră e condamnată. Doar individul se mai poate salva prin sine Însuși. Aris evită să intre Într-o polemică pe teme sociale cu ea, și tăcu. O frână bruscă Îi zgâlțâi și Aris atinse un plic alb ce fusese strecurat În suportul din portieră, Între permisul de circulație și discul orar. Plicul - care purta Însemnele unei clinici particulare - Îi era adresat Majei. Facem și chestii mai frivole. Concerte, serbări. — Și dansați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În formă de șopârlă - sau era un crocodil? -, dar Kevin refuză: Îl prefera pe al lui, roșu, căci Îi aducea aminte de Camilla și de ziua aceea ciudată care se sfârșea. Din când În când Își agita Încheietura și Îl zgâlțâia: balonașul plutea sus, deasupra capului său, roșu și ușor. Înconjurară de șapte ori elefantul din Piața Minervei. — Elefantul e un animal social, spuse Valentina. Are o memorie lungă și poate trăi până la șaptezeci și cinci de ani, ca un om. Antonio nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ai fi plătit mult mai puțin. — Data viitoare vei plăti tu, spuse Emma, chiar dacă nimic lăsa să se Înțeleagă că avea să mai petreacă o altă seară În compania profesorului Valentinei. Sasha luă pistolul distribuitorului. Cu o vibrație care-l zgâlțâi, benzina umplu tubul și Începu să curgă În rezervor. — Cu toată benzina asta ajung până la Veneția, spuse și Îi trecu prin minte că, de fapt, nu avea nici un motiv să se Întoarcă acasă. Pisoiul avea deja mâncare pentru trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era angoasantă pentru ea în același fel în care e angoasantă o țară în care vii prima dată. Ușa de la baie era mult mai subțire decât se aștepta ea și când o închisese, se trântise, ceea ce făcuse ca pereții să zgâlțâie un pic. E un loc de carton, și-a zis ea. S-a gândit, cu un amestec de satisfacție și vinovăție, la zidurile ei solide, victoriene din Highgate. Când s-a întors la Connolly în dormitor, el o aștepta stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a ieșit aproape de la sine. În trei secunde sînt În holul corpului de gardă, unde a reușit să mă aducă Îmbrîncindu-mă. Vrea să-mi tragă un pumn, dar e telefonat și mă feresc. În corpul de gardă, alți veterani Îl zgîlțîie bine pe un răcan din altă baterie. Îl știu, e un tip destul de moale, e de undeva din Banat. Se amuză În timp ce el face genuflexiuni cu trei valize de lemn În brațe, e transpirat și i se citește spaima pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spunem În treacăt, vorbind Într-o limbă aproape fără sunete. Totuși, se pare că nu e cazul, deocamdată nu avem de ce să ne facem griji. PÎnă una alta sîntem artileriști. E sfîrșitul lui octombrie și toată Europa de Răsărit se zgîlțîie sub vîntul schimbării. Mátyás Szùrös, noul președinte maghiar, decretează noua titulatură a republicii, din care s-a pierdut epi tetul care enunța odioasa ideologie: Populară. Erich Honecker, președintele comunist al Germaniei Democrate, demisionează din funcție, invocînd „probleme de sănătate“. În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de represiune e una politică. În capitală, Ceaușescu poartă o serie prelungită de discuții cu membri din conducerea de partid și de stat și cu reprezentanți ai Statului Major Militar și ai Securității Statului. Știe foarte bine că vîntul schimbării zgîlțîie mastodontul comunist În blocul estic, știe de asemenea că toată această schimbare se produce În baza unor Înțelegeri Între cele două mari puteri care și-au Împărțit supremația politică după război Încoace, așa că mută puțin accentele și prezintă situația Într-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
s-a spus se numește Barbu, un răcan diliu a cărui conversație cu mîrțoaga lui nu poate fi Întreruptă de nimic. — Mă tîmpitule, ai grijă pe unde ne duci, strigă la el Moise din cînd În cînd, cînd căruța se zgîlțîie În Întuneric. — Toată stima și respectu’ de la Barbu arhitectu’, Îi răspunde diliul, țipînd vesel peste umăr, apoi Își reia discuția cu animalul de povară. Dar se pare că zgîlțîiturile nu se produc degeaba. Fără să ne dăm seama, am intrat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o coadă de lopată să mardească la timișorenii ăia de ieșiră În stradă. Și tac-tu făcu ce făcu și ajunsă revoluționar. Și-acu se Înscrisă la FSN. — Bă Doldele, și cînd te gîndești că bunicu-tău a fost legionar. RÎsetele zgîlțîie rărunchii nopții. Sau vestimentare. Doru și-a cumpărat niște blugi: — Pyramid? Ăia-s blugi? Blugi de gherțoi... Și tricou’ muștar. Bă, da’ ești rafinat rău. — Păi și ce, rufienii tăi nu sînt bufanți? I-auzi ce dume are ăsta În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a fi un tip din ăia pentru care nici o femeie nu e prea slabă. *** Acum ajunseseră la ponton. Fură Întâmpinați de bubuituri joase, ritmice, venind din niște boxe mari. Era genul de sunet care parcă intră În tine și te zgâlțâie. Pe lângă asta, mai erau și zgomotul greu, metalic din parcul de distracții și strigătele intermitente ale mulțimii, când Marele Scufundător se mai arunca o dată. —Au ăștia jocuri mecanice? Întrebă Sam. Mor după jocurile mecanice. Speram c-o să-ntrebi. Hai după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]