363 matches
-
mă înfuriam și dacă aș fi întîlnit-o aș fi fost în stare s-o strâng de gât. Datorită țipătului ei, toate se răvășiseră de la locul lor. Bruma mea de echilibru se dusese dracului... Acum mergeam ca un câine ținut în zgardă, la școală. Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim. Vroiam să-i oblig pe cei din jurul meu să audă. Să le strig: "Nebunilor, nemernicilor, nu vă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și mușcau pe oricine se apropia noaptea de casele pe care le apărau. Era ceva în bezna orașului care îi înnebunea parcă. Pe stradă, noaptea, dacă stăpânul, silit să iasă dintr-un motiv sau altul, nu-și ținea zdravăn de zgardă câinele și avea neșansa să se întîlnească cu cineva, se întîmplau adevărate nenorociri. Cei doi câini se sfâșiau unul pe altul și cu gurile pline de sânge se repezeau fiecare asupra stăpânului celuilalt. În felul ăsta câinii au devenit periculoși
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o vreme observase că era peste tot urmărit. Oriunde se ducea în oraș, cineva cu un câine se ținea după el. De câteva ori s-a întîlnit față în față cu un individ încălțat în cizme negre, care ducea de zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
față în față cu un individ încălțat în cizme negre, care ducea de zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind către cîine: " Nu acum, nu acum. Lasă, ai răbdare, mai târziu va fi al tău." Când ridica receptorul, auzea uneori o răsuflare precipitată și un mârâit. Chiar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fi interpretat oricum. Părea preocupată să urmărească dansul trâmbelor de praf. Nu știu ce mi-a venit să insist. ― Să presupunem că ar veni un tren pe care ar scrie numele orașului tău. Și din tren ar coborî cu un câine de zgardă unul din dresorii pe care i-ai văzut pe străzi. S-ar apropia de tine zicîndu-ți: "Fetițo"... nu, scuză-mă, "fetițo" îți spun numai eu... sau nu ți-ar zice nimic. Ți-ar arăta vagonul în care să te urci
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dresorii. ― Dar cine sânt dresorii ăștia? De unde au apărut? ― Nu știu, ridică Eleonora din umeri. Trebuiau stăpâniți câinii ca să nu mai muște. Așa vorbea lumea. Și pe urmă i-am văzut pe stradă. Aveau toți cizme negre și duceau de zgardă câini. ― Asta e tot ce știi? ― Tot. M-am sculat și am dus lada la magazie. Când m-am întors, nu mai aveam morga judecătorului. Ieșisem din rol. ― Azi am terminat cu martorii, fetițo. Mâine voi fi procuror, i-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cei care au răspândit frica. Da, ei sânt principalii vinovați. Toți cei care au spart becurile îngrozind lumea, toți cei care au umplut orașul de câini, toți dresorii care au apărut peste noapte, toți indivizii care plimbîndu-se cu câinii de zgardă i-au amenințat soțul, toți cei care au făcut-o să creadă că o primejdie gravă plana asupra copiilor ei. În acele momente acuzata nu mai era o femeie stăpână pe sine. Era o unealtă în mâinile fricii dezlănțuite. Ea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
drumuri, gânduri pierdute, idei mărețe, inimi zdrobite, aduceri aminte, misiuni, promisiuni, aranjamente, declarații,învinuiri, blesteme, cereri în căsătorie, invitații la iertarea greșelilor și a păcatelor, abuzuri, inclusiv sexuale, lacrimi după dragostele înghițite de hăuri, bichini, chiloți-gogoșari, izmene, papuci de odae, zgărzi, rufe umane, capete de patroni dezorientați, falimente, totale și parțiale, creste de cocoși, cuculele și cuculeți, ananghii, portițe noi pentru viței netrecuți prin botez, popi fără și cu limbi căzute de pe la limbuți, înjurături, belitori de idei deșarte și eșuate, cozi
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
fel". Bucuros că nu mai avea aerul suferind cu care venise, am trecut peste vorbele ei fără să le dau importanță. Nu mai era, însă, femeia care-mi declarase, veselă, că se supune sclaviei cu condiția să n-o strângă zgarda. Devenise iritabilă. Am căutat s-o conving să aibă încredere în mine, dar m-am izbit ca de un zid de tăcerile ei. Și dacă, înainte, puteam discuta despre orice, acum trebuia să-mi aleg cu grijă cuvintele, de teamă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nici Julius numai erau acolo. O luă la fugă și străbătu jumătate din grădină strîgÎnd: Julius! Julius! Din Învălmășeală ieșeau cîțiva copii pe brînci, erau cîinii, iar stăpînii lor, alți copii, cei mai măricei, Îi duceau legați de gît cu zgărzi de sfoară și curelușe. Și Julius și Cinthia În mijlocul acelui vacarm, Cinthia tușind, discutînd cu Însuflețire: nu și nu!, ba da! striga Rafaelito, trebuia să se joace la fel cu toată lumea! Julius trebuie să se supună și să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de sfoară și curelușe. Și Julius și Cinthia În mijlocul acelui vacarm, Cinthia tușind, discutînd cu Însuflețire: nu și nu!, ba da! striga Rafaelito, trebuia să se joace la fel cu toată lumea! Julius trebuie să se supună și să-și pună zgarda În jurul gîtului! Julius striga și el: nu și nu! și atunci Cinthia spuse că, dacă țineau așa de mult, ei primeau să se joace, dar că ea o să fie cîinele lui Julius. Atunci Vilma, Încă zăpăcită de spaimă, o văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Cinthia spuse că, dacă țineau așa de mult, ei primeau să se joace, dar că ea o să fie cîinele lui Julius. Atunci Vilma, Încă zăpăcită de spaimă, o văzu pe Cinthia trîntindu-se la pămînt În patru labe și punîndu-și o zgardă de gît: „Hai, Julius, trage!“ Julius trase. Vilma Îi ajută să iasă din Învălmășeală, dar chiar În clipa aceea văzură cîteva picături de sînge care se prelingeau pe brațul Cinthiei, Cinthia se smulse din mâinile lor și o luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spuse, Nu uita să vezi ce-ți mai face câinele, Deocamdată nu e decât un câine care a venit la noi și a crezut că se poate feri de ploaie în cușcă, poate e bolnav, sau rănit, poate are pe zgardă numărul de telefon al persoanei care trebuie sunată, poate e al unui om din sat, poate că l-au bătut și a fugit, dacă așa s-a întâmplat, mâine dimineață nu va mai fi aici, știi cum sunt câinii, stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
olarului avansă ușor spre urechea din partea lui și o mângâie. Câinele făcu și ultimul pas, Găsit, Găsit, rosti Cipriano Algor, nu știu ce nume purtai înainte, de acum numele tău va fi Găsit. Doar în clipa aceea observă că animalul nu avea zgardă iar blana nu era cenușie, ci plină de noroi și de resturi vegetale, mai ales labele și pântecele, semn mai mult decât probabil al unor aspre traversări de câmpuri cultivate și de pustietăți, nu al unuia care ar fi călătorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
toate păpușile care se vor strica, poate așa te voi convinge să mă lași să te ajut, Nu vorbim despre asta, du-te la experiența ta pedagogică. Marta ieși din olărie și, fără să spună un cuvânt, desprinse lanțul din zgardă. Apoi, făcu câțiva pași spre casă, se opri fără să-i dea atenție. Câinele o privi și se întinse pe jos. Marta mai avansă câțiva pași, se opri din nou, și imediat, hotărâtă, intră în bucătărie, lăsând ușa deschisă. Câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe marginea planșei unde se uscau asirienii cu barbă. Marta deschise ușa și ieși. Câinele își coborî rapid labele și rămase pe loc, așteptând. Nu avea motive să fugă, conștiința nu-l acuza de nimic rău. Marta îl apucă de zgardă și, din nou, fără să pronunțe nici un cuvânt, îl prinse în lanț. Apoi intră din nou în bucătărie și închise ușa. Pariul era că Găsit se va gândi la cele întâmplate, se va gândi sau va face ce obișnuiește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cum se întâmplase altădată, semn că, în sfârșit, nu se schimbase nimic în viața lui, că ziua de azi va fi la fel ca cea de ieri, cum este visul constant al câinilor. Se miră că i s-a pus zgarda, nu era obișnuit când călătoreau, dar mirarea crescu, deveni confuzie, când stăpâna și stăpânul mai tânăr veniră să-l mângâie pe creștet, în timp ce murmurau cuvinte de neînțeles printre care propriul nume Găsit răsuna în mod neliniștitor, deși ce-i spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de rău, O să venim să te vedem într-o zi. O atingere ușoară îl făcu să înțeleagă că trebuia să-și urmeze stăpânul, situația redevenise clară, furgoneta era pentru ceilalți stăpâni, cu acesta va merge pe jos. Chiar și așa, zgarda continua să-l surprindă, dar era vorba de un amănunt fără importanță. Când vor ajunge pe câmp, stăpânul îl va lăsa liber ca să alerge după orice animal viu care-i va apărea înainte, chiar dacă nu era decât un fleac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ai grijă de el ca și cum ar fi al dumitale, O să-l îngrijesc mai bine decât dacă ar fi al meu, pentru că e al dumitale. Fără să se gândească ce face, poate pentru a-și potoli nervii, Cipriano Algor trăsese de zgarda câinelui. Cred c-ar trebui să cer scuze, spuse, De ce, Pentru că nu am fost întotdeauna bine-crescut față de dumneata, Memoria mea își amintește alte lucruri, după-amiaza când ne-am întâlnit în cimitir, ce-am vorbit despre toarta desprinsă a urciorului, venirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
meditațiilor. Cipriano Algor spuse, Trebuie să plec, mă așteaptă, Așa ne despărțim, întrebă Isaura, Vom veni din când să vedem ce face Găsit, să vedem dacă mai e în picioare casa, nu e un adio pentru totdeauna. Apucă din nou zgarda și i-o dădu Isaurei, Îl las în mâinile dumitale, e numai un câine, totuși. Nu vom ști niciodată ce ontologice considerații se pregătea Cipriano Algor să dezvolte după conjuncția pe care o lăsă suspendată în aer, pentru că mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dădu Isaurei, Îl las în mâinile dumitale, e numai un câine, totuși. Nu vom ști niciodată ce ontologice considerații se pregătea Cipriano Algor să dezvolte după conjuncția pe care o lăsă suspendată în aer, pentru că mâna lui dreaptă care ținea zgarda, se pierdu sau ajunse în mâinile Isaurei Madruga, femeia pe care n-a vrut s-o includă în prezentul lui și care, cu toate acestea, îi spunea acum, Țin la dumneata, Cipriano, știi că țin mult la dumneata. Zgarda alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ținea zgarda, se pierdu sau ajunse în mâinile Isaurei Madruga, femeia pe care n-a vrut s-o includă în prezentul lui și care, cu toate acestea, îi spunea acum, Țin la dumneata, Cipriano, știi că țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă voi întoarce, trebuie să existe o soluție pentru noi, Singura soluție este să rămâi, spuse Isaura, Știi bine că nu pot, Te vom aștepta aici, Găsit și cu mine. Câinele nu înțelegea din ce motiv femeia îl ținea de zgardă, mergând tustrei spre ușă, semn evident că el și stăpânul lui vor pleca în sfârșit, nu înțelegea din ce motiv zgarda încă nu trecuse în mâna celui care, de drept, i-o pusese. Panica îi urca în gât, dar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pot, Te vom aștepta aici, Găsit și cu mine. Câinele nu înțelegea din ce motiv femeia îl ținea de zgardă, mergând tustrei spre ușă, semn evident că el și stăpânul lui vor pleca în sfârșit, nu înțelegea din ce motiv zgarda încă nu trecuse în mâna celui care, de drept, i-o pusese. Panica îi urca în gât, dar, în același timp, membrele îi tremurau din pricina excitației rezultând din planul pe care instinctul deodată i-l dicta, de a se elibera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
noului curent”. Este la fel de posibil însă ca, în pofida autopersiflării sarcastice, a metaforelor iconoclaste, antiromantice, a unui imagism aproape „fauve” și a prezenței unor elemente de civilizație modernă (trenul, sirenele), poemul din scrisoare — un lamento postsimbolist, laforguean, cu elemente de Geigenhumor („zgardă, scutură-te de peron”) — să nu fi fost trimis dadaiștilor în vederea traducerii și eventualei „omologări”... El pare a transmite mai degrabă distanța sufletească a autorului față de entuziasmul prietenilor săi de departe, golul metafizic din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]