274 matches
-
în mijlocul cercurilor de cretă. Balena trona acolo ca o Venera din magdalenian, impunătoare prin proporții, dar căurînd-o mereu cu privirile speriate pe Puia, al cărei ajutor îl implora. După ce-am făcut câte o reverență în fața ei, i-am înmînat zoreaua și iadeșul. Balena se feri la început de ele, cu un gest încurcat, dar până la urmă le primi. Toate ne simțeam datoare s-o privim disprețuitor, chiar și în ciudata ei ipostază de regină. Zoreaua și-o puse în piept
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în fața ei, i-am înmînat zoreaua și iadeșul. Balena se feri la început de ele, cu un gest încurcat, dar până la urmă le primi. Toate ne simțeam datoare s-o privim disprețuitor, chiar și în ciudata ei ipostază de regină. Zoreaua și-o puse în piept, vîrîndu-i codița în corsajul bluzei, iar iadeșul îl învîrti de câteva ori între degetele grăsuțe, până ce se nimeri să-l apuce de părțile lățite de la capătul furcii, cu câte o mână pe fiecare dintre cele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-a părut o idee prea grozavă, dar mergea pentru început. Bătrânețea era ușor de mimat, ne gândeam noi, dar cum să mimezi vârsta de treizeci sau patruzeci de ani? Oricum, porunca era poruncă, așa că grasa, care tot mai purta zoreaua de ieri, acum ofilită, la piept, calcă peste linia de zece ani, căci avea deja unsprezece, și-o porni cu pași mici și rari de-a lungul aleii. Ca s-o "cronometreze", cum auzisem că se face la concursuri, Ada
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zboară din cuib. Trebuie să-i lași liberi, despovărați de grijile părinților. Trebuie să fiu mereu senin, cu o aparentă liniște. Ca oglinda unui lac, fără a-mi dezvălui zbuciumul din adâncuri. Mă întreb, uneori, cum de și-au înălțat zorelele clopoțeii albaștri până la mansarda mea, urându-mi "bună dimineața", când visez la masa de scris, cum și de unde au răsărit în livadă puzderie de albăstrele, flori de cicoare, garofițe de câmp albastre, inișor, încât și iarba pare acum albastră? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
când stăteam eu iarna, la vremea de grădiniță (căruia i se spunea ghindăgartă sau obodă), gripat eram și în casă mă nevoiam și mă bleojdeam în curte ca să văd cum anume ninge peste brad și peste straturile de flori, de zorele și de trandafiri din aceia cățărători. Vara la pescuit și, mai apoi, la Cina creștină Când e nasol, când istoria năvălește apocaliptic, e vremea să ne retragem în munți, în izolare, în pustie. Îmi aduc aminte de 16 decembrie '89
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
-i deschisă. O poartă înaltă, de fier forjat, vara era un chioșc în spatele curții, un chioșc acoperit de iederă și mâna-maicii-domnului... Și toată casa acoperită de iederă și de glicină și mâna-maicii-domnului. Pe vremuri avea și niște flori ca niște zorele, da mari, cât roata carului, madam Ioaniu le pripășise și tot ea știa cum le zice. Mirosea vara și lămâița, și mâna-maicii-domnului, și teiu, și trandafirii, din stradă mirosea de te picnea somnu și te lua durerea de cap... Parcă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Iar gestul de azi... cu totul anormal ! Și de jucat se joacă tot anormal, am observat-o : deși are atâtea păpuși, preferă să se joace cu frunzele, le mișcă și nu știu ce le spune... De fapt, vorbește singură... Erau perdele de zorele și mă jucam cu frunzele lor : în fiecare frunză deosebeam alt chip de om... Și-atunci am urcat încet-încet scara și am intrat în cabinetul lui Papa, eram singura care aveam voie să intru fără să ciocăn la ușă, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și mai drepți cu floarea lor albă și încărcată de polen galben te îmbie cu mirosul lor amețitor. Trandafirii roșii ca sângele sunt cei mai mirositori și mai îmbătători dintre toate florile. Ei sunt mândria grădinii mele. O plasă de zorele mov se împletește printre toate aceste flori. Regina nopții, fermecătoare și ea, se întrece în miros cu celelalte flori. În grădina mea se află mai multe flori, una mai frumoasă decât alta: ochiul-boului, crizanteme, guraleului și laleaua care își înalță
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
săbii. Apoi crinii foarte înalți și drepți cu floarea lor albă și mirosul lor amețitor, plin de polen galben. Trandafirii roșii ca sângele sunt mai îmbătători și mai mirositori decât toate florile. Ei sunt mândria grădinii mele. O plasă de zorele mov se împletește printre aceste flori. Regina nopții, fermecătoare și ea, se întrece cu celelalte flori. În grădina mea se află și alte flori, una mai frumoasă decât alta: ochiul-boului, crizanteme, guraleului și laleaua care își înalță floarea ei ca
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
câinii, Gaston a și sărit: — Mă duc acolo. Acum. I-a privit implorator, ca un copil care cere o mare favoare. Au reușit, până la urmă, să-l convingă să aștepte până a doua zi dimineață, dar părea complet vlăguit, precum zorelele ziua-n amiaza mare. Takamori nu și-ar fi putut imagina niciodată că un câine însemna atât de mult pentru Gaston. Venim cu tine, spuse Tomoe. Până și ea părea dornică să-l mai liniștească. S-a făcut ora unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Fata mea, ia mai uită-te tu pe pământ, că e și mai frumos ca în ceruri. Și m-am uitat, ne-am uitat cu toții. Rățuștele și gâștele s-au retras în vale și și-au ascuns capul sub aripă. Zorelele s-au strâns, regina-nopții s-a deschis, floarea-soarelui se rotea, năucită. Găinile și-au adunat puii și s-au retras la culcare. În afară de ai mei și de vecini, toți erau în casă, dându-se cu capul de pământ la icoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și s-au retras la culcare. În afară de ai mei și de vecini, toți erau în casă, dându-se cu capul de pământ la icoane sau privind cu ochii dilatați la televizor. Când treptele de lumină au început să crească iarăși, zorelele s-au deschis, regina-nopții s-a închis, floarea-soarelui și-a regăsit rotirea înceată, rățuștele și-au scuturat aripile, cocoșii au cântat de ziuă. O zi derulată în patru minute, o zi întreagă. Cea mai acută percepție cosmoterestră pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și roșii. Dincolo de acestea, curtea era plină de iarbă tunsă scurt. Din loc în loc, dispuse fără nici o simetrie, se aflau straturi rotunde cu petunii, cârciumărese și tufănele. Jos, lângă cerdac, se întindea un covor de salvie roșie ca sângele, în timp ce zorelele albe și violet se încolăceau în jurul stâlpilor de lemn. Curtea era plină de culori vii, în contrast plăcut cu verdele ierbii. Plantele de ricin crescuseră mai înalte decât zidul ce împrejmuia curtea, ca un al doilea gard de verdeață. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe cealaltă, de flori de piatră, Încă Înflorite (când locuia mama aici, aleea era străjuită În ambele părți de călțunași mirositori) și admir grădina de flori: cârciumărese În toate culorile, dalii pitice albe, galbene și roșii, trandafiri Încă Înfloriți și zorelele cățărate pe stâlpii de la verandă.Casa este Îngrijită de sora cea mare cu soțul ei care sunt la pensie și cărora le place foarte mult aici. Mă Întâmpină amândoi În curte, la masa așezată sub un nuc (doar unul a
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Nicolae Mantu”, Galați profesor îndrumător Ciobanu Gabriela Amintiri de neuitat sau Călătoriile lui Stejărel Vântul dezmierdat de soare se alinta cald printre florile pomilor albi. Bunicul așezat pe o bancă își ștergea cu o mână tremurătoare ochii încercănați ca două zorele pe un zid năruit. Avea trupul gârbovit, palmele aspre și bătătorite, fața ridată și înnegrită de vânt, părul și mustața albe ca neaua și ochii căprui, dar care te priveau cu dragoste și bunătate. A fost un om puternic, drept
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fruntea sus În fața orișicui. Paharele se golesc, Brândușă le umple din nou. Se mai golesc o dată, Brândușă dă să apuce din nou sticla, dar Petru se opune demn. E de ajuns. Trec la șnițele și la vin. Șnițele sunt specialitatea Zorelei. Carnea e fragedă, vinul muscat. În soba de fontă duduie un arzător de opt sute. Pe pereții proaspăt vopsiți, umbrele lor se dilată de căldură. Serviți, dom' profesor, că e de unde. Hai noroc! Brândușă bea vinul dintr-o suflare. Își șterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ales, când Zorela sforăia Încetișor, privea cu Încântare alunecarea lină a acului pe scala abia luminată: un fir galben de trestie prin care, În acele clipe, i se părea că respiră Universul. Și chiar Dumnezeu. Sub plapumă, trupul măreț al Zorelei, cu pante domoale ca munții Dobrogei. Se Învârtea prin cartier ca Într-un oraș străin. Pentru a ajunge acasă, trebuia să recunoască, oricât de rușinos ar fi fost, că se Îmbătase și să dea un telefon Zorelei, sau să ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trupul măreț al Zorelei, cu pante domoale ca munții Dobrogei. Se Învârtea prin cartier ca Într-un oraș străin. Pentru a ajunge acasă, trebuia să recunoască, oricât de rușinos ar fi fost, că se Îmbătase și să dea un telefon Zorelei, sau să ceară ajutor puținilor trecători de care se izbea pe străzile Întunecoase și Întortocheate ale „Bosniei”. Să mă fi Îmbătat cu adevărat? se Întreba el privind pentru a treia oară În acea zi vila doamnei Ster. Bucuria care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-mi deschideți? Ușa se deschise fără zgomot și Gheretă se prăbuși În hol pe parchetul de stejar bine lăcuit. Rămase Întins pe jos căutându-și din ochi chipiul, ocolind prudent privirea lui Petru. Mângâia pardoseala la fel de bine Întreținută ca tenul Zorelei. Cam cât costă așa o chestie, domnu’ Petru? Întrebă el Într-un târziu, cu obrazul lipit de lemnul răcoros. Nu știu. Scump, În orice caz. Bănuiesc că scopul vizitei dumitale nu are nici o legătură cu parchetul. Nu, știți... Eu... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu miros de alge, și mulțumind În gând partidului și sindicatului pentru minunatul prilej ce i se oferea de a-și petrece concediul pe meleagurile dobrogene atât de Încărcate de istorie. De acolo trimitea el, timp de zece zile, vederi Zorelei și câtorva cunoscuți, printre care și Cain. Cineva Începu să strige “Vrem discurs, vrem discurs”. “Chiar așa, chiar așa”, scandară bătrânii de la azil. Glasurile lor erau firave și ochii de sticlă aburită.. Gheretă Își duse o mână la gât. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să-i vorbească despre casă, ce casă? palat, despre domnu' profesor de la Universitate, despre tablouri, parchet, candelabre, mobilă, veselă, tacâmuri, statui, bibelouri, covoare, perdele. Când nu mai avu ce spune tăcu gâfâind cum i se Întâmpla tot mai rar deasupra Zorelei. Ea făcu ochii mari, și Îl Întrebă fără să tresară: Ai terminat? Da, zise el Încurcat. Bine, atunci lasă-mă să merg la baie. Asta Însemna că hotărârea era luată și că Începeau pregătirile. Revelionul ăsta e de fapt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cerul tot mai mov. Zăpada de pe Dealul Crucii se Întuneca cu fiecare clipă. 2. După o oră de Încercări, Gheretă trebui să admită că, Într-adevăr, blana Îi era strâmtă. O porți peste ceva subțire, Îi sugeră el cu timiditate Zorelei. Adică peste furou, cum ar veni, șuieră printre dinți Zorela. Îi venea greu să se recunoască În „dulapul” din oglindă. Nu fusese niciodată sfrijită ca un manechin, dar nici cât o batoză, cum se vedea acum. Deoarece până la Revelion nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cum se vedea acum. Deoarece până la Revelion nu avea cum să slăbească, hotărî că urma să-și țină blana de nutrie pe umeri ca pe o pelerină. Și când dansăm? Întrebă Gheretă cu un alint În voce care nu scăpă Zorelei. Vorbești ca un poponar, Gheretă, veni disprețuitoare replica femeii. Când dansăm, apăsă bine pe acest cuvânt, tu o să stai pe scaun cu blana În brațe. Să nu-ți fie frig. Se apropie de oglindă și Începu să-și examineze ridurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un rugbist din linia de trei sferturi de la Remin. Dom' profesor nu dansa. Nici gagica lui. În calitate de gazde aveau niște răspunderi. L-au Întrebat dacă se simte bine, dacă nu-i lipsește ceva. Nu-i lipsea nimic. Tocmai compara piftia Zorelei cu alte piftii. A lor ieșise ca la carte. Mânca și păzea de hoțomani astrahanul Zorelei. Cine să fure o blană cât o iurtă? Și de unde hoți În casa asta? Totuși, paza bună... O femeie fără blană, Gheretă, e ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În calitate de gazde aveau niște răspunderi. L-au Întrebat dacă se simte bine, dacă nu-i lipsește ceva. Nu-i lipsea nimic. Tocmai compara piftia Zorelei cu alte piftii. A lor ieșise ca la carte. Mânca și păzea de hoțomani astrahanul Zorelei. Cine să fure o blană cât o iurtă? Și de unde hoți În casa asta? Totuși, paza bună... O femeie fără blană, Gheretă, e ca România lui Rosenthal fără drapel, zicea cu tâlc domnul Zegrea. El Însă Înțelegea ce voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]