253 matches
-
întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei răsucea butonul pilei galvanice, lăsînd așa să treacă un curent electric prin mușchii despărțiți de restul trupului, de inimă și de cap, iar mușchii tresăreau într-un zvîcnet viu, adevărat, așa cum văzuseră de nenumărate ori în apa bălților și a Dunării că zvîcnesc broaștele întregi, iar ei nu erau decît un capăt mort, ciuntit, nu mai erau de fapt decît un rest de mortăciune. Și degetele lor dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ultim efort, l-am privit pe ministrul de Externe, care se afla așezat la dreapta prim-ministrului, apoi din nou pe acesta, am suspinat și mi-am sprijinit fruntea de lemnul lucios al mesei. A fost un gând scurt, un zvâcnet al gândirii însoțit de o nălucire: Și dacă nu e decât un clovn? Dar al cui? P.S. Acest portret în acvaforte mi-a fost refuzat de redacția Ziarului de duminică pe motiv că este un „atac la persoană”. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
mult în el însuși, ridicând ziduri de apărare și claustrare, eroul ajunge însă la autodiminuare, la o deprimantă mortificare sufletească. Morala lui tare, voința puternică îl cenzurează și îl secătuiesc de tot ceea ce înseamnă sentiment viu, trăire proaspătă, nefiltrată mental, zvâcnet afectiv. Impunându-și, cu atâta consecvență, să nu calce pe lângă codul moral, Andrei Vlădescu ajunge să greșească în mod fundamental - la nivelul mai profund al omenescului. Legătura lui cu Ioana Sandi Îo tânără fermecătoare și inteligentă, cu întreaga prospețime a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în ordine, am plecat spre chilie, cu nenumărate întebări în minte... Cea mai stăruitoare era cea privitoare la ființa care mă aștepta cu masa întinsă... Îmi imaginam că voi fi întâmpinat de ochii de aseară, cu tremur de pleoape și zvâcnet de sân sub fald de iie... M-am oprit în portița grădiniței, cu palpit de inimă... Tocmai atunci ușa chiliei se închidea ușor, ca împinsă de vânt. Nici o umbră în deschizătura ei. Cu simțurile încordate peste măsură, am intrat... Pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
călcîie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața-n sus, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr-un zvîcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce-i drept, tresăltînd pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stîncii o bătucise de atîta somn Împovărător, de atîta Încremeneală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rătăcea departe. Craig știa însă la ce să se aștepte. Femeia era un robot devotat lui Jefferson Dayles; și era cel mai periculos obstacol aflat la orizontul lui. Amestecul de zgomote care-i anunța pe băieți se apropia. Craig simți zvâcnetul din tâmple, pe când, cu o încetineală forțată, băgă mâna în buzunar și scoase din el o prismă de cristal. Ținu micul obiect cu degetele, lăsând razele soarelui de dimineață să-i aprindă adâncimile. Scăpără pe când îl aruncă în aer. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de sânge a cămășii și o înfășură în jurul părții de sus a brațului. Îl răsuci strâns cu o bucățică scurtă ruptă dintr-o creangă, atât de strâns încât îl durură mușchii. Brațul începu să-i zvâcnească, dar nu era un zvâcnet neplăcut. Hemoragia încetă. Se ridică șovăind în picioare și începu să urmeze cursul râului. Asta fusese intenția lui inițială, iar acum corpul lui își aminti. Era mai ușor să urmezi un traseu ales în prealabil decât să te gândești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
să reziste peste noapte. Jina și-a închipuit că-și simte copilul mișcându-se, deși, la două luni, știa că era mult prea devreme. Și totuși mișcarea parcă nu fusese o părere. Fusese acolo: o bătaie ușoară de aripi, un zvâcnet nerăbdător. Ca un băiețel, căruia nu-i venea să creadă că ea continua să stea acolo și să se gândească în loc să se pună în mișcare. Jina s-a chinuit să se ridice și-a întors spatele râului. A încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să și-o bage În pat? Era excitat la culme din cauza ei. — Las-o mai moale, Mick! A trecut atât de mult de-atunci! Margaret a zâmbit și a luat sticla rece de bere. Durerea de cap deve nise un zvâcnet surd În tâmple, se simțea fierbinte și i se făcuse sete. — Aha, aha, recunoști! Ea s-a Întors spre Rudy. — Nu-l lua În serios! Nu-s decât vorbe. știi cum sunt băr bații, veșnic la pândă după bârfă. Ziariști
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să se răsfrîngă asupra puterii noastre fără minte. Numai atunci am ridicat privirea. Eram singuri. Echipajele care luaseră startul la stînga și la dreapta noastră erau cu aproape două lungimi în urmă. Puteam să văd spinările vîslașilor, dar, de asemenea, zvîcnetul nerăbdător al muchiilor de la prora. Și cum un calm uluitor se înstăpînise peste ființa mea, am văzut cum distanța dintre ei și noi creștea cu fiecare bătaie. Am trecut linia de finiș conducînd detașat. Nici o clipă ramarea noastră nu a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
potoli. În cele din urmă, Își potoli setea trăgând o dușcă zdravănă de spirt Royal. Altă transpirație, alt chin. Stomacul dădea și el semne de revoltă, iar gâtlejul Îi era parcă dat cu glaspapir. Ippolit avea Însă experiență. Știa că zvâcnetul stomacului e furtună Într-un pahar de nisip și că greața, ca și bătăile de ciocan din tâmple se vor potoli. Prinzând puteri, Subotin aruncă o privire Îndrăzneață spre mijlocul Încăperii. Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și trabucul lui Satanovski, legănându-se În hamacul improvizat din secreții nevăzute, piereau din vedere, lichefiindu-se Într-un punct din ce În ce mai Îndepărtat În spațiu. Urma apoi și mult așteptata oră când ornicul Mitropoliei bătea de șase ori. Atunci, cu ultimul zvâcnet, insectele sufereau o scurtă metamorfoză. Pe spatele lor, În locul crucilor, apăreau cadranele de ceas, ale căror minutare și secundare se Încrucișau mereu, rotindu-se amețitor... Minutele și secundele se devorau Între ele, umflându-se mereu, pînă ce ajungeau la dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Cora Reynolds mănâncă netulburată cireșele și frișca de pe covorul prăfos. Miss America spune: Să nu crezi c-am terminat cu asta... Și agită lama cuțitului spre toți cei prezenți în hol. O legănare rapidă a brațului, un tremur și-un zvâcnet al mușchilor ei, și cuțitul s-a înfipt în spătarul unui scaun Empire din celălalt capăt al încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei lui video, Agentul Ciripel spune: — Asta așa, ca memento. Cora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de a fi cu „altul” în chiar domeniul de autoritate unde Adevărul, Binele și Frumosul sunt, în sublim, una: elita slujitoare, mântuitoare. În acest caz transferul operat este transfigurare. Dezghiocare până în inima vieții ființei umane, aforismul gânditorului V. Fetescu surprinde zvâcnetul transsubiectiv. Realizezi că relația ta cu tine însuți, ca subiect, nu se consumă odată cu obiectul tău. Cu acut spirit de observație, aici autorul arată cu îngrijorare spre democrația/societatea de consum, construită pe subțireafăr’ de temelie orizontală gravitațională și gata
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
călcâie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața‑n sus, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr‑un zvâcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nimic nu dispare cu totul: mai există un foșnet, mai tresare un nerv, chiar și-n batista din buzunarul mortului o molie mai poate țese În fibra de in; triumfătoare carnea se retrage Într-un tipar ultim. Prin foșnet și zvîcnet lemnul de brad se strînge-n jurul unui nod. Nimic nu dispare cu totul, chiar și atunci cînd moartea a statornicit totul. La noi În urbe, mai anul trecut, unul care tocmai horcăia și trăgea moartea În piept ca pe fumul
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Ba să nu umbli cu amăgeli, cum ne amăgesc de sute de ani ciocoii și ai lor mișei, ci acum, pe loc, să faci la fiecare porția dreaptă, că dacă nu, îți mănânc eu carnea și sângele Și nemairăbdând numai zvâcnetul mâniei și iuțimea cuvintelor, s-a repezit în patru labe mergând pe puntea geamblacului sondei, unde era Enea Căpută și apucând de baiera traistei, unde numai nu începură amândoi a se lupta, ca niște urieși, unul încercând să o țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe dată înțelegerea a ceea ce i se cere, gâlgâi câteva șuierături de acceptare a sensului misiunii poruncite și, făcând un salt dibaci, se micșoră cu rapiditate în cleștarul verzui al atmosferei pădurii, pe acolo, pe unde fluturi violeți înaintau în zvâcnete și zigzaguri cu efect de caleidoscop. În curând, se înapoie, smuncindu-și coada lungă după ea, ca pe o trenă plimbată pe pardoseala de mozaic a unui castel. Adusese câteva frunze zemoase, ținându-le sus, în lăbuța gingașă. Vânătorul O'Piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu gura închisă, pentru că și buzele noastre sunt acum lipite, sau, mai exact, jumătate din gura mea și jumătate din a ei. — Mă doare! - spune Amaranta, pe când o împing cu tot trupul pe saci și-i simt apăsarea sânilor și zvâcnetul pântecului. — Canalie! Animal! De asta ai venit la Oquedal! Așa tată, așa fiu! tună vocea Anacletei în urechile mele, iar mâinile ei m-au apucat de păr și mă izbesc de stâlpi, în timp ce Amaranta, lovită cu dosul palmei, geme căzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
albaștri, blânzi, blânzi, blânzi, de păreau adormiți și se trezeau doar când și când, și-atunci ca să arunce văpăi. Și toată era așa. Inima, tot sufletul, tot trupul, de obicei aparent adormite, i se trezeau pe neașteptate, ca într-un zvâcnet, ca să readoarmă însă la scurt timp după aceea, odată trecut fulgerul vieții, și încă ce viață!, și-apoi ca și cum nimic n-ar fi fost, ca și cum ar fi dat uitării tot ce i se întâmplase. Era ca și cum ne-am fi reînceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fi dacă. Dac-aș fi văzut memo-ul mai devreme... Dacă pe biroul meu ar fi fost mai multă ordine... Dacă Arnold nu mi-ar fi încredințat mie sarcina asta... Dar nu are nici un sens. Mă duc la fereastră, ignorându-mi zvâcnetul din cap. Ce-a fost a fost. Acum trebuie să văd ce e de făcut. Mă uit la grădină și mă simt complet suprarealist. Până în momentul ăsta, viața mea a fost planificată la secundă. Prin examene, vacanțele dintre trimestrele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
similar, dar el se află deja pe partea cealaltă a rândului, absorbit de un arac de mazăre, de parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Are un plan al lui, îmi dau seama brusc. OK, acum chiar m-a stârnit. Zvâcnetul îmi pulsează tot mai tare în trup pe măsură ce trec de la o plantă la alta. În liniștea absolută nu se aude decât foșnetul frunzelor și scârțâitul surd al cuțitului când tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
bikinii. El și-a desfăcut catarama de la curea. Și totuși, totuși, încă mai culegem zmeură. Lădițele sunt pline și grele și mă dor brațele, dar abia dacă le mai simt. Tot ce știu e că îmi zvâcnește tot corpul ; că zvâcnetul a devenit un bubuit ; și că nu mai pot suporta multă vreme. Când ajung la capătul ultimului rând, las lădița jos și rămân cu fața spre el, incapabilă să mai ascund cât de disperată sunt. — Am terminat ? Am respirația precipitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ca și cum se descoperea după o lungă absență. Se pomeni fredonând Boema lui Aznavour, trecându-și jetul de apă, ca într-un alint, peste umeri, peste sâni, peste coapsele lungi, încă zvelte, lăsându-se înfiorată de atingerea șuvoaielor pe pântece, de zvâcnetul apei căutându-i parcă sexul. „Bat spre șaptezeci“, oftă ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi, îndelung, cu prosopul mare, vișiniu. Trecea dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de prefaceri. Până și muzica parcă încolțea din ea, cuvintele îmboboceau, iar vocea aceea nu mai era o voce de șansonetist, ci venea din interiorul ei, un fel de revărsare a cântecelor închise în fiecare strop de sânge, în fiecare zvâcnet al inimii, melodii venind și plecând din ea în dusul repirției. Tresări dintr-o dată speriată. Dacă toată avalanșa aceea de trăiri ciudate, neobișnuite, nu era doar joc și răsfăț al îchipuirii, nu era doar beție a simțurilor? Dacă miracolul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]