3,716 matches
-
boala dar înghit pastile și aer e primul simptom care mă face să mă arunc de pe margini nu-mi schimb calul nici pe o jumătate de împărăție legați-mi ochii dacă cumva vi se pare că am ajuns în rai îmbătrânesc pe malul unui poem la primăvară voi avea patru sute cinzeci și nouă de ani am obosit să mă trezesc cu noaptea în cap prima dată am murit bătrân și moartea a fost blândă cu mine nu știam ce să fac
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sunt încă la muncă. Ieși afară! În ușă aștepta tremurând Creața. Era pământie la față de parcă-i murise un om drag. Vedeam în fața mea pe cineva cu visele toate distruse. Toate liniile feței i se prelingeau spre bărbie și parcă îmbătrânise cumva. A ridicat mecanic telefonul și până să închidă directorul ușa, am auzit-o vorbind: Mama? Sunt Elena... am intrat într-o poveste urâtă și trebuie să vii până aici... La cruce Iarna părea să și piardă din puteri. De
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
elevi și părinți procesul verbal prin care luam la cunoștință de măsurile ce ni se vor aplica, am ieșit cu toții în curtea școlii. La lumina zilei am văzut de după căciula mamei, pe lângă ureche, primele ei fire de păr alb. Toți îmbătrânim la un moment dat, mi-a zis, dar diferența o face felul în care știm să trecem prin toate aceste schimbări. O să stai la Ocsy... Am vorbit deja cu el și cu Florica și s-au arătat bucuroși să te
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Avea un spirit de observație nemaipomenit. Și cînd se plimba prin fața stației observa totul. N-a făcut niciodată nici cea mai mică greșeală. În afară de asta, era și un profesor foarte bun, așa că băieții au ajuns să Îndrăgească afacerea. — Dar mai Îmbătrîniți și voi, nu? — N-avem Încotro. Dacă te gîndești bine, nimeni nu poate lupta cu vîrsta. Ei, o să mă debarasez eu cîndva de clienții vechi. Zău că mi-ar plăcea să am și eu un băruleț al meu... sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de obicei, îl confundăm cu frigiditatea și mai ales din cauze psihologice. Multe interviuri cu împricinatele, unele de vârsta mea, altele de a mamei. Se plângeau că nu mai au o viață împlinită în lipsa sexului. Noi suntem învățați că a îmbătrâni înseamnă a renunța, eventual senin, la diferite forme de existență și de exprimare. Înseamnă să mori pe rând, în diferite dimensiuni: mori profesional, erotic, social, mori folosind mai puțin curent, telefon, autobuz. Ei aici nu vor să moară până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și la noi la țară. Cele de vârsta mea fac parastase, se deformează și se consideră scoase din „rândul femeilor”. Am înțeles ce vrea să spună această femeie din mediul universitar al capitalei afgane. Tradiția asociată cu frica și lipsurile îmbătrânesc îngrozitor. Mă simt foarte ciudat. Aseară, Kathy W. ne spunea povești despre Wittgenstein, Elizabeth Ascombe, despre alți marii filosofi care au trăit la Oxford și pe care ea i-a cunoscut. Am avut o discuție furtunoasă despre argumentele privind existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Europei. De aici, Europa poate să fie altfel percepută. Eu o simt rădăcinos, ca o Europă a lecturilor mele, a filmelor, a teatrului, a tot ceea ce am părăsit de când a dat tranziția peste noi, ca o cursă contracronometru. Sau poate îmbătrânesc, și dorința de frumusețe (contemplată) crește proporțional cu stingerea frumuseții personale. Cam așa m-am simțit astăzi. E o plăcere să o iei pe Adriana de la serviciu (Muzeul de artă)! Trăiesc între femei interesante, mai mult în societatea femeilor puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
las încă un pic nihilismul deoparte. Starea asta de tristețe deșertică vine după două zile foarte bune. Liviu mi-a spus însă că am început să ascult mult mai puțin pe celălalt. Asta-i foarte rău și arată că am îmbătrânit în curiozitate și interes în primul rând. Uite cum selectez negativ. Tipic depresiv. Mi-am mai dat seama de o problemă: cam multe femei americane încă tinere sunt bolnave de anorexie. S-au înfometat în așa hal ca să își mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care ucide cu nepăsare iarba, frunzele și florile fiecărei veri, că depinde, în primul rând de noi dacă... Așa se strică istoria. În ce-l privea, domnul Pavel gândea în fiecare Crăciun și Anul Nou numai la faptul că mai îmbătrânea cu un an; era singura realitate teribilă la care gândea - celelalte, ale politicii și vremii, erau date de o parte, întinderea vieții din față nu era decât un pustiu gălăgios, tăcut, vesel sau nostalgic. Și acum când tocmai gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unei perpetue regenerări, asemeni naturii din care venim”. O ascultam, și în momentul acela doamna Pavel bătu la ușă. - Mi se părea că aud vorbind, spuse, nu era vocea dumneavoastră, și când colo sunteți singur și dormeați - semn c-am îmbătrânit. - Nu, nu dormeam, stăteam numai întins pe dormeză. Mă ridicai. - Nu e nimic, mă scuzați, continuă, am venit să vă spun că dimineața, când erați la tribunal, a trecut pe aici nepoată-mea și a adus cartea asta pentru dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
anume... Deși nu rostisem cuvintele el le auzise, precis, căci ridicându-se de pe scaun ca să deschidă aparatul de radio, aflat în stânga sa, își fixă o fracțiune de secundă privirea în oglinda de pe peretele din față. Și rosti: - În curând voi îmbătrâni de tot. „Nu, tată, nu!” încercai să-i răspund în mine, pentru că o umbră de descurajare îi căzu pe față. - „E adevărat, nu va îmbătrâni, o auzii din nou pe Keti, pentru că nu va apuca, lumea lui care a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fracțiune de secundă privirea în oglinda de pe peretele din față. Și rosti: - În curând voi îmbătrâni de tot. „Nu, tată, nu!” încercai să-i răspund în mine, pentru că o umbră de descurajare îi căzu pe față. - „E adevărat, nu va îmbătrâni, o auzii din nou pe Keti, pentru că nu va apuca, lumea lui care a trecut prin două războaie va apune înainte de a îmbătrâni” - „De unde știi?” o întrebai. Nu răspunse, în schimb îi simții adierea rochiei albe atingându-mi brațul, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-i răspund în mine, pentru că o umbră de descurajare îi căzu pe față. - „E adevărat, nu va îmbătrâni, o auzii din nou pe Keti, pentru că nu va apuca, lumea lui care a trecut prin două războaie va apune înainte de a îmbătrâni” - „De unde știi?” o întrebai. Nu răspunse, în schimb îi simții adierea rochiei albe atingându-mi brațul, apoi prezența i se șterse, în timp ce tatăl meu prinse un post de radio ce transmitea o muzică orientală, tărăgănată și tristă. 22. Condicile tribunalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de teren, răsturnări în care nimeni nu întreabă pe nimeni, puterea își este suficientă sieși. Mai ales când ea este rezultatul unei lovituri de stat, și întotdeauna nevinovații sunt victimele Era în cabinetul său, stătea în picioare, avea umerii gârboviți, îmbătrânise brusc. Nu înțelegea. Era în februarie; pe gardul de peste drum îl privea - abia acum își dădu seama - ca o batjocură în ninsoarea oblică, afișul cu Iosif Visarionovici Stalin. Februarie 1941. Istoria venea dinspre Yalta, în adevăr dinspre Yalta: era afișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
va instaura teama, aceasta va schilodi societatea, să ții minte, dumneata ești tânăr.” Își trecu mâna prin părul cu tunsoare romană. Domnia iraționalului! încheie. Profitând de căldura și sinceritatea vorbirii lui îi cerui permisiunea de a-l conduce până acasă. Îmbătrânise, într-adevăr, parcă peste noapte omul cu fața de efigie romană se afla confruntat, așa cum n-ar fi crezut, cu una din cele mai extraordinare noțiuni ale lumii, concretizată acum, și care se cheamă Istoria. Gândirea lui nădăjduia eforturi raționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
valoare se află numai în asemenea împrejurări, iar eu, aici, în felul meu... Aud deodată poarta: domnul Pavel intră, are umerii aduși, până acum nu mi-am dat seama pentru că își controla ținuta, acum e un moment de neatenție, a îmbătrânit. Sunt opt ani de când locuiesc aici, îl văd aproape zi de zi, vorbim, râdem, ne întristăm, îl am în față mereu, din cauza asta nu mi-am dat seama că au trecut anii. Doamna Pavel la fel... Numai că ea, mânată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din ce în ce mai absorbit de treburile tale, iar pe la noi nu mai treci de mult, - e la fel ca o infirmitate - noi vorbim despre tine, eu fac ce fac și aduc mereu vorba. Lung te pomenește adesea, soția lui, la fel - au îmbătrânit aici. Tu nu mai vii, dar sunt fericită că te-am văzut, ce-a trebuit să fie n-a fost, pulberea s-a ales de toate până și de câmpia asta a Bărăganului, binecuvântată, blestemată de Dumnezeu, în care încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în ochi, eu pe banca din spatele lui, privind până la orbire sticlirea fugară a zăpezii în soarele de necrezut al dimineții sfâșiat de goana cailor iuți. Și Crăciunul acelui an începu spre seara zilei următoare în casa învățătorului - el încă nu îmbătrânise, adică nu arăta pe măsura vremii care trecuse, soția mai încerca fardate eforturi de înșelare a vârstei, în timp ce soțul Anei părea croit dintr-o materie aparte, indiferentă la timp. Ana, neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mari deschiși, o tristețe fără seamăn. Vor trece ani și-mi voi aduce aminte de tine, cel din prima parte a tinereții tale, când locuiai la noi, - pe atunci îți spuneam „dumneavoastră”. Ca-ntr-o fotografie veche, tatăl meu va îmbătrâni, toți vom îmbătrâni, aici, și soțul meu, și vecinii și Lung și soția lui, fiica se va mărita, va avea copii, foarte repede voi deveni bunică, tu vei rămâne nemișcat în anii tăi din tinerețe, de altfel nici acum - așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tristețe fără seamăn. Vor trece ani și-mi voi aduce aminte de tine, cel din prima parte a tinereții tale, când locuiai la noi, - pe atunci îți spuneam „dumneavoastră”. Ca-ntr-o fotografie veche, tatăl meu va îmbătrâni, toți vom îmbătrâni, aici, și soțul meu, și vecinii și Lung și soția lui, fiica se va mărita, va avea copii, foarte repede voi deveni bunică, tu vei rămâne nemișcat în anii tăi din tinerețe, de altfel nici acum - așa te văd, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și eu și ne aflarăm din nou ca altădată. Respirația i-o simțeam caldă. Vorbea ușor: „Mi-e dor de tine”. „Dar sunt aici” răspunsei. „Da, dar totuși mi-e dor de tine, de noi doi de-atunci: „Adevărat, am îmbătrânit” spusei. „Nu. Niciodată n-o să îmbătrânim. Mi-e dor de noi care-am fost, care vom fi peste o sută, peste o mie de ani, la împlinirea din urmă.” Îi mângâiai fruntea. „Spuneai c-ai venit fiindcă am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nou ca altădată. Respirația i-o simțeam caldă. Vorbea ușor: „Mi-e dor de tine”. „Dar sunt aici” răspunsei. „Da, dar totuși mi-e dor de tine, de noi doi de-atunci: „Adevărat, am îmbătrânit” spusei. „Nu. Niciodată n-o să îmbătrânim. Mi-e dor de noi care-am fost, care vom fi peste o sută, peste o mie de ani, la împlinirea din urmă.” Îi mângâiai fruntea. „Spuneai c-ai venit fiindcă am nevoie de tine. Ce-ai vrut să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-mi alunecă pe tâmplele ei care-mi erau acum alături - stătea pe scaun aplecată peste masă, strângând pe o tăviță niște resturi de pâine; părul îi era vopsit, eram uimit, dar la rădăcină, firele de păr - abia observabil - erau albe: îmbătrânise. Și totuși nu. Era o tinerețe solemnă ce întârzia în preajma zăpezilor ce aveau să vină. Vremea și privirea înșală, gândeam, că intrăm în lumea asta și ieșim din ea mereu înșelați. Și Ana vorbea... sau poate încetase de mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
am venit la moartea unei rude; nu mai știu ce s-a întâmplat aici. Nu mă mai cunoașteți? V-am necăjit atunci, în 1945, dar n-am avut nici o vină, eram obligat. Acum a trecut timpul, au trecut atâtea, am îmbătrânit; vă cer iertare pentru ce-a fost... Știam că ce vă ceream era necinstit, dar n-aveam încotro... Tot nu știți cine sunt? - Nu și nici la ce vă referiți, spusei. Mă privi lung, cald, aproape prietenește și rosti încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mine privirea îi luci prietenoasă; sub ochelarii rotunzi, de baga, veselă de prezența credinciosului ei chiriaș: - Câți ani au trecut de atunci, domnule judecător? - De când? întrebai. - Uite, am uitat ce-am vrut să spun, fir-ar să fie, exclamă. Am îmbătrânit prea mult, se vede... Îmi vorbi apoi despre ale vieții câte erau, despre scrisorile, tot mai rare, de la nepoată, care nu uita să o roage mereu să-mi transmită salutări. - Cine-a fost Marga Popescu?, gândeam. Dar Ana? Acum câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]