9,813 matches
-
atâta timp cât prim-ministrul continua să bată din palme, atâta timp cât ceasul din mintea lui nu-i spunea, Ajunge, poți să te oprești, a câștigat. Încă două minute pentru confirmarea victoriei și, la capătul lor, președintele republicii, cu lacrimi în ochi, era îmbrățișat cu prim-ministrul. Momente perfecte și chiar sublime, pot să apară în viața unui politician, spuse apoi cu glasul gâtuit de emoție, dar, indiferent ce-mi rezervă ziua de mâine, vă jur că acesta nu mi se va stinge niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mi rezervă ziua de mâine, vă jur că acesta nu mi se va stinge niciodată din memorie, va fi cununa mea de glorie în ceasurile fericite, consolarea mea în ceasurile amare, din toată inima vă mulțumesc, cu toată inima vă îmbrățișez. Alte aplauze. Momentele perfecte, mai ales când ating sublimul, au inconvenientul extrem de grav al duratei scurte, ceea ce, fiind evident, n-ar mai trebui menționat dacă n-ar fi împrejurarea existenței unei contrarietăți mai mari, care constă în a nu ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe stradă, nici unul dintre ei inocent, toți vinovați de ceva și se întreabă dacă acel bătrân cu aspect demn de a fi venerat, de exemplu, n-o fi marele maestru al ultimei ceremonii a întunericului, dacă acea fată care-și îmbrățișează iubitul n-o fi întruchiparea nemuritorului șarpe al răului, dacă acel bărbat care înaintează cu capul plecat nu s-o îndrepta spre grota necunoscută unde se distilează filtrele care au otrăvit spiritul orașului. Preocupările agentului, care, prin condiția lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Vă rog să nu-mi puneți asta, vă dau cuvântul meu de onoare că nu voi încerca să scap, Haidem, întindeți mâinile și lăsați-vă de cuvinte de onoare, foarte bine, așa e mai bine, mergeți mai sigur. Femeia îl îmbrățișă pe soț, îl sărută plângând, Nu mă lasă să merg cu tine, Stai liniștită, o să vezi că înainte să se înnopteze o să fiu acasă, Vino repede, O să vin, iubirea mea, o să vin. Liftul începu să coboare. La ora unsprezece bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
două dorințe, aidoma monstrului care Își Întindea brațele spre el. Apoi, cu un efort de voință, apucă vălul de organza care zăcea abandonat În culcuș și Îl Înfășură cu delicatețe În jurul acelui trup fildeșiu, Înfrângându-și dorința de a-l Îmbrățișa și de a-l poseda. Acum, când nuditatea Îi fusese Înlăturată, caracterul său dublu dispăruse și el, iar Amara redevenise femeie, prin aceeași magie prin care, cu o clipă În urmă, se preschimbase Într-un bărbat. Încă buimăcit, Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă și obișnuiții săi ciorapi violeți. Jumătate zeu al războiului, jumătate satir. Măscărici, ca Întotdeauna. Celălalt părea fericit să-l vadă. Încă tremurând, Îl Îmbrățișă, acoperindu-i obrajii cu sărutări. Părea un câine care se gudură. - Prietene, știam că ne vei scoate de aici! Credincioșii se ajută Întotdeauna! Apoi, dintr-o dată, deveni bănuitor, aruncându-i o privire cercetătoare. - Tu ai dat ordinul să fim Îmbrobodiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și, În zori, amestecă-te printre țăranii care se duc spre casele lor. Poți să reușești, dacă soarta e de partea ta. Dintr-o dată, sienezul sări În picioare, ca o păpușă de paie trasă pe sfoară. Se aruncă peste poet, Îmbrățișându-l și sărutându-l. Lăcrima de bucurie, dinaintea acelei speranțe de salvare. Dante Își feri privirea, eliberându-se din strânsoare. Îndoiala care Îl chinuise Încă din prima clipă Îi Încolți pe buze. - De ce i-au ucis? Cecco deveni brusc țeapăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca acum să se ușureze într-un closet și nu într-o gaură neagră făcută în mijlocul unei scânduri de brad. Vechile ferme, puținele care mai există, s-au comasat una într-alta, strânse bine în jurul bisericii, ca dintr-un reflex, îmbrățișându-și vechile ziduri și ferestre joase, și aruncându-și afară, prin porțile întredeschise ale hambarelor, mirosurile acre de grajd și de lapte covăsit. Au fost săpate în oraș două canale, unul mare și unul mic. Cel mare pentru șlepurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un vis de dincolo de perdeaua de fum, ci ca o certitudine caldă ce simte somnul și mireasma femeii. „Norocoșii! Cocoloșiții!“ asta spuneau toți soldații în convalescență, chiorii, ologii, amputații, zdrobiții, cei cu capetele sparte, gazați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se bătu peste burtă dându-și importanță. Lysia Verhareine ieși din clasă cu un mers demn și grațios, ca în pas de dans. VI Învățătorii locuiseră întotdeauna la etajul școlii: trei camere elegante și curate cu vedere spre sud care îmbrățișau dealul acoperit cu vii și cu livezi de pruni. Fracasse făcuse din ele un locșor drăguț, pe care l-am văzut într-o seară sau două când am stat și am vorbit, despre orice și despre nimic, fiecare dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și asta știu tot de la ea. După aceea, își petreceau după-amiaza brodând. Câteodată, Belle de jour mai făcea și puțină curățenie prin casă. La ora cinci, mai lua o bucățică de prăjitură, bea o ceșcuță de cafea cu lapte, o îmbrățișa pe nașa ei care îi dădea niște bani. Bătrâna o privea plecând. Ea avusese parte de o vizită, iar micuța primea cei cinci franci pe care Bourrache i-i lua de când intra în casă. Toată lumea era mulțumită. Când era vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nostim. Îmi lipsești atât de mult. Dar să te știu aproape de mine, să știu că respirăm același aer, vedem aceiași nori, același cer, toate astea îmi dau curaj. Ai grijă de tine și fii foarte atent. Te iubesc și te îmbrățișez tandru. A ta, Lyse 16 decembrie 1914 Dragostea mea, M-am mutat într-un loc minunat, o casă de păpuși situată în marele parc al unei frumoase reședințe. Oamenii de aici o numesc Castelul. Exagerează un pic, nu e chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
primesc vești de la tine. Ultima ta scrisoare e de acum trei săptămâni. Sper că nu suferi prea mult, în ciuda frigului. Aici, se aud zi și noapte bubuiturile de tun. Întreaga mea ființă tresare. Mi-e teamă. Te iubesc și te îmbrățișez cu tandrețe. A ta, Lyse 23 decembrie 1914 Dragostea mea, Sunt atât de îngrijorată: încă nu am primit nici o veste de la tine și mai e și tunul ăsta care nu se oprește niciodată. Se spune totuși că războiul nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
om singur, bătrân și rece. Soția lui a murit când erau încă foarte tineri. În curând e Crăciunul... Amintește-ți ultimul nostru Crăciun, cât de fericiți eram! Să îmi scrii repede, dragostea mea, să îmi scrii... Te iubesc și te îmbrățișez cu tandrețe. A ta, Lyse 7 ianuarie 1915 Dragostea mea, În sfârșit scrisoarea de la tine! A sosit astăzi, deși tu ai scris-o pe 26 decembrie. Deși suntem atât de aproape unul de celălalt. Tristețe mi-a adus-o personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
printre ei. Bieții de ei sunt într-o stare inumană, unii nu mai au chip, alții gem de parcă și-ar fi pierdut mințile. Ai grijă, dragostea mea, gândește-te la mine, te iubesc și vreau să fiu soția ta. Te îmbrățișez cu tandrețe. A ta, Lyse 23 ianuarie 1915 Dragostea mea, Îmi lipsești. Câte luni au trecut fără să te văd, fără să-ți vorbesc, fără să te ating... De ce nu obții o permisie? Sunt foarte tristă. Încerc să mă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
oribile. Rămân acolo cât pot de mult, până când nu-mi mai simt nici picioarele, nici mâinile, atât este de ger, dar vreau să-ți împărtășesc o parte din suferințe. Dragostea mea, bietul de tine... Cât timp va mai dura? Te îmbrățișez cu tandrețe. Îți aștept scrisorile. Lyse a ta, care te iubește XXV În carnețelul cu coperte de piele roșie, erau o sumedenie de pagini acoperite cu un scris înclinat, ce semăna cu o friză delicată. Multe pagini ce reproduceau numeroasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dimineața nu deschid ochii de îndată, doar ca să mai rămân în vis și să cred că aceea este viața mea adevărată, iar ceea ce mă așteaptă ziua e numai un coșmar. Nu mai suport să nu fiu în brațele tale. Te îmbrățișez pe cât de tare te iubesc. A ta, Lyse. Pe măsură ce timpul trecea, scrisorile tinerei învățătoare prindeau culorile amărăciunii, depresiei, uneori ale urii. Ea, pe care o văzusem întotdeauna cu un zâmbet luminos întipărit pe chip, având pentru oricine un cuvânt bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
În Hamlet?, și Tina tresare curios, buzele i se usucă pe măsură ce secundele trec, rostește apoi încet, doar pentru ea: în Hamlet... — Ei, da, ce te miri așa, îți ziceam că a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî!!!, maestrul meu, da, atunci am simțit că zbor. M-a văzut Aura Buzescu și a izbucnit: genial, chiar, genial!!! Eram chiar Hamlet! Dacă mă sună acuma Peter Brook și mă întreabă ce mai joc, dacă îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
hai să mâncăm la restaurant, îi spune el, oftând, bine că știi să regizezi Shakespeare și nu poți să-mi faci o ciorbă!!! Anita își dăduse jos cămașa albă și lungă, era acum în blugi, pulover și cizme, fata își îmbrățișează iubitul, fluturi pe varză, asta am să-ți fac de mâncare, hai la crâșmă! Se lipesc unul de altul în mijlocul holului, lângă ușa de la ieșire, el o sărută ca un actor care are și suflet, și tehnică. Cum mă iubești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
absorbise acel tip de educație care nu va mai fi posibil de acum Încolo: o tutelă măsurată după numărul de lucruri și de persoane pe care le puteai disprețui și despre care puteai vorbi Încântător, plus o bogată cultură generală, Îmbrățișând toate artele și tradițiile, lipsită de idei proprii făurită În ultimele zile ale epocii În care marele grădinar reteza trandafirii mai pricăjiți ca să producă o singură floare perfectă. În momentele mai puțin importante ale vieții Beatrice ea s-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un fum - sunt țigări foarte bune. Sunt... ăăă... Coronas. Nu fumați? Mare păcat! Presupun că nu Îngăduie regele. Da, dansez cu plăcere. (Așa că ocolește Încăperea În pași de dans, pe melodia ce se aude de jos, cu brațele deschise ca să Îmbrățișeze un partener imaginar, În mână cu țigara care descrie arcuri de cerc.) CÂTEVA ORE MAI TÂRZIU Colțul unei cămăruțe de la parter, ocupat de un divan de piele extrem de confortabil. Deasupra, pe fiecare margine și În mijlocul Încăperii, arde câte o lampă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îi răgușea când citea poezie, alergând pe tot globul, din Grantchester până În Waikiki. Lectura cu voce tare a lui Eleanor avea pasiune În ea. Parcă erau mai apropiați - nu numai mental, ci și psihic - atunci când citeau poezie decât când se Îmbrățișau, ceea ce se petrecea des, fiindcă s-au Îndrăgostit aproape de la prima vedere. Și totuși mai era Amory capabil de iubire? Putea, ca Întotdeauna, să parcurgă Întreaga gamă de emoții Într-o jumătate de oră, dar În timp ce se delectau În imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și cu un zgârcit ca Popa... Că ei îi dădea numa trei milioane pe lună era cum era, da nici nevastă-sa nu părea îmbrăcată mai bine. Săraca! Cuprinse de o afinitate reciprocă, bruscă și simultană, cele două femei se îmbrățișară în mijlocul magazinului cu rochii de mireasă. - Care-ți place? Marianei îi plăcea una cu paiete și trenă lungă. Doamna Popa scoase cu nonșalanță un portofel cu o chinezoaică zâmbitoare cu și fără costum de baie și achită rochia pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Nu reușise să identifice locația Palatului și înțelegerea fusese ca, atâta timp cât va rămâne alături de Contesă, să nu iasă deloc, să nu vorbească cu nimeni altcineva, să se rupă cu totul de vechea lui viață. Popa acceptase. Halatul de mătase îi îmbrățișa plăcut burta. O picătură de miere îi alunecă încet pe piept. Calm, lux și voluptate, își repeta în gând domnul Popa prima lecție învățată de la Contesă. Simțurile îi erau mai adormite ca de obicei. Să-i pună ăștia droguri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
pentru cercetări. - O să ne-ajute pe naiba! Acum, că s-a ajuns, mai bine așteptăm să ne ajute Maica Tereza! Ochii doamnei Popa căzuseră pe o altă fotografie, din josul paginii. Și când se uită mai bine... bărbatul ei dormea, îmbrățișând un tânăr blond, leșinat și plin de murături, călare pe o motocicletă condusă de Maica Tereza. - L-am găsit! Cu ochii cât farfurioarele serviciului de cafea, Gabrielescu începu să citească cu voce tare articolul din ziar, în timp ce doamna Popa sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]